Tag Archives: Crama Stirbey

Ce face anul din soiuri

Week-end-ul trecut a fost sărbătoarea Cramei Stirbey, un eveniment la care merg în fiecare an, începând cu 2012. Cu ocazia celei de-a treisprezecea ediții, am fost răsfățați cu o degustare de vinuri din 2010, unul dintre cei mai buni ani de recoltă de la Stirbey. Rar am avut ocazia să particip la o degustare orizontală, cu șapte vinuri românești, monocepage, din soiuri diferite, din același an de recoltă, care să fie toate atât de reușite. De obicei, în funcție de clima anului de recoltă, unele soiuri se exprimă mai bine în vin, altele, din contră, sunt mai șterse, mai timide.

degustare orizontală 2010

2010 a fost un an mai rece, cu multă ploaie, mai ales pe timpul verii, dar cu o evoluție climatică mai lentă ce a reușit să imprime vinurilor, după 5 ani de învechire în sticlă, o profunzime aromatică, o claritate a gustului, o ținută și o complexitate pe care rar am întâlnit-o, mai ales în cazul soiurilor tradiționale românești. În plus, toate aceste vinuri, atât cele albe cât și cele roșii, erau foarte proaspete și cred că vor putea fi băute la fel de bine și peste 5 – 10 ani. Iar rose-ul, cu o aciditate incredibilă, de abia acum e bun de băut.

Am degustat Fetească regală 2010, Sauvignon blanc 2010, Tămâioasă românească vinificată ân sec 2010, Rose 2010, Novac 2010, Negru de Drăgășani 2010 și Cabernet sauvignon 2010. Deși vinurile cramei Stirbey sunt vinurile românești pe care consider că le cunosc cel mai bine, pentru că am băut aproape toate soiurile, din toți anii de recoltă din 2003 încoace, tot mai găsesc câte un vin care să mă surprindă. Pe lângă novac, despre care am mai scris, marea surpriză a fost feteasca regală – cel mai fin și expresiv vin al degustării.

Feteasca regală, 2010, Prince Stirbey  e un vin suav, dar complex, cu arome florale, dar și subtile nuanțe de alune prăjite amplificate de efectul învechirii la sticlă. Corpul vinului e lejer și onctuos în același timp, o dualitate datorată pe de o parte acidității bune, taninilor tipici acestui soi și pe de altă parte învechirii la sticlă. Viile de fetească regală de la Stirbey au între 35 și 40 de ani, iar strugurii au fost vinificați în cuve de inox fără drojdii selecționate. Feteasca e un soi care fermentează greu și o perioadă lungă, mai ales atunci când e vinificat cu drojdii naturale. Oliver Bauer spunea că, de exemplu, feteasca regală 2015 s-a oprit din fermentație după 78 de zile. La asemenea caracter și nazuri nici nu e de mirare de ce a fost numită așa. (La masterclass-ul dedicat feteștii regale, susținut de Zoltan Kormos la ReVino, am aflat că la început feteasca regală – originară din zona Daneș- se numea dănășeană, denumirea de fetească regală fiind mai recentă).

Având în vedere prestanța și expresivitatea feteștii regale, a novacului și a negrului din 2010, Crama Stirbey se poate lăuda nu doar cu reînnodarea unei tradiții cât și cu restaurarea reputației soiurilor românești.

După 14 ani de la prima recoltă, cred că secretul vinurilor Stirbey se află în continuitatea muncii în echipă, în pasiunea pentru vin a celor care lucrează de 14 ani acolo, în întâlnirea fericită dintre proprietarii Ileana și Jakob Kripp, un viticultor cu experiență în cultivarea soiurilor de struguri românești, Dumitru Nedeluț și un oenolog cu viziune pe termen lung, crescut în cramele rieslingului de Rhin, Oliver Bauer.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Negru de Drăgășani, the new black

În decursul acestui an, am participat la mai multe degustări care au avut în centrul atenției Negru de Drăgășani, semn că acest soi de sturgure începe să fie privit cu interes de vinificatorii din România. Poate vă va surprinde să aflați că acest soi românesc este un soi tânăr, omologat în 1993 și nu unul moștenit, prefiloxeric, de pe vremea dacilor, cum am mai citit prin diverse articole. Așa cum îi sugerează și numele, acest soi s-a născut în podgoria Drăgășanilor. A fost creat la Stațiunea de Cercetări Drăgășani de către cercetătorii Mărculescu și Vladășel, prin hibridarea soiurilor Negru Vârtos și Saperavi. Deși scopul creării lui era, evident, productivitatea mare la hectar a rezultat un strugure viguros și plin de temperament.

@ photo credit Alina Iancu

@ Alina Iancu

Într-un cuvânt, aș spune despre Negru de Drăgășani că e un vin vesel asemeni dealurilor de unde provine. Pare un strugure care nu se prea ia în serios, dar ți se lipește roșu de mâini dacă te atingi de el. Vinul sclipește în lumina soarelui cu cea mai intensă nuanță de vișiniu, e proaspăt, lejer, dar bogat în parfum. Aroma lui, sălbatică, directă, îmi amintește de toamnele însorite din copilărie în care îmi asistam bunicii la făcutul mustului.

Probabil cel mai cunoscut Negru de Drăgășani este cel de la Stirbey, Oliver Bauer reușind să surprindă în sticle una dintre cele mai elegante expresii ale acestui soi. Viile de negru din podgoria Stirbey au între 14 și 9 ani. Negru de Drăgășani Prince Stirbey este ținut în butoaie mari de stejar, de 300 de litri, și după îmbătrânire la sticlă atinge o expresivitate surprinzătoare și o ținută aproape bordoleză. Până acum, cei mai buni ani au fost 2005 și 2010, ani de reper pentru acest soi, dar la fel de plăcut vă vor surprinde un Negru de Drăgășani din 2004 sau din 2006.

@ Alina Iancu

@ Alina Iancu

Ultima recoltă apărută pe piață, Negru de Drăgășani 2013 Prince Stirbey, degustată la început de an, este însă vinificată integral în inox și este un martor fidel al caracteristicilor de soi ale strugurelui. Temperamentul acestui vin a fost apreciat de specialiștii englezi și notat cu 91 de puncte de revista Decanter din luna februarie 2015. Mie îmi place mai mult varianta cea baricată de negru, dar cred că vinul din 2013 va fi interesant de degustat după ce va sta în sticlă încă 2-3 ani.

Dar Negru de Drăgășani nu a fermecat doar piața londoneză ci și pe vinificatorii din România. Fiorenzo Rista, oenologul de la Viile Metamorfosis a decis să planteze acest soi în Dealu Mare. La cina organizată în septembrie, la Crama Domnească din București, în prezența Marchizului Antinori, am avut ocazia să degust Negru de Drăgășani 2013, dar și să povestesc cu Renzo Cotarella, șeful vinificatorilor de la Antinori  și cu Giancorrado Ullrich, președintele Vitis Metamorfosis, despre potențialul acestui soi. Negru de Drăgășani 2013 Viile Metamorfosis provine dintr-o vie foarte tânără, de 4 ani, și aș zice că este mai italian, adică mai cărnos, mai extractiv și implicit mai bogat în arome de fructe și tanin. E un vin promițător și sunt nerăbdătoare să degust producțiile din anii viitori.

La fel de promițător este și Negru de Drăgășani 2012 lansat de Crama Avincis pe 28 octombrie la London Street Atelier. Este primul an de recoltă pe care Ghislain Moritz îl vinifică la Avincis. Vinul este un asamblaj  între un lot de vin ținut în butoaie de stejar timp de 14 luni ( 30%)  și un alt lot vinificat în cisternă de inox (70%). Este un vin proaspăt și bogat în arome atât de fructe cât și de condimente – piper, cuișoare – și ușor de asociat cu preparate culinare. Chef Rachel Sargent ne-a  demonstrat că acest vin poate acompania atât tartine cu ficat de pui, quiche cu fromage bleu și cărnați de mistreț, cât și un mousse de ciocolată cu cardamon.

Dar cel mai sugestiv moment al serii a fost cel în care Angela Prado, Ghislain Moritz și Rachel Sargent ne-au povestit, pe rând, în limba română, cât de mult apreciază Negru de Drăgășani. M-am gândit atunci și la Fiorenzo Rista, și la Oliver Bauer și mi-am propus să scriu acest articol drept mulțumire că au făcut acest soi “de laborator” atât de dezirabil încât Renzo Cotarella spunea că intenționează să îl planteze în Italia.

1 Comment

Filed under soiuri de strugure