Tag Archives: Mihail Sebastian

Cum s-au întâlnit Marcel Proust și Mihail Sebastian la Noeme în București

Atunci când participi la degustări de vinuri acompaniate de mâncare și povestite cu pasiune, în limba română, de vinificatori care nu sunt români, primul lucru vizibil este stupoarea audienței. Ne întrebăm de ce Laurent Pfeffer, născut la Versailles, a venit să facă vin într-un sat de la Corcova, deși nu ne gândim vreodată că azi suntem cetățeni români pentru că principele Carol de Hohenzollern, născut la Sigmaringen, a venit ca să stea într-o casă de bârne pe singura stradă pavată din București la 1866. Și deși comparația poate părea exagerată, cred că, noi, românii gândim încă foarte mult în termenii emigrării către Vest, fără să apreciem îndrăzneala de a transcede cadrul artificial al naționalității și de a face ceva din nimic la Est-  având desigur pregătirea necesară – o vie, o țară sau un restaurant cu mâncare bună.

Viile Domeniului Catleya de la Corcova, se află pe locul fostelor vii ale prințului Anton Bibescu, care nu au supraviețuit perioadei comuniste. Cele 14,5 hectare sunt replantate în totalitate, iar numele cramei este inspirat din romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut. Este un domeniul viticol al cărui branding ne oferă un regal de referințe istorice și culturale care leagă România de Franța. Anton Bibescu și Marcel Proust erau prieteni și în saloanele literare din Parisul vremii se bea vin de Corcova. Marcel Proust visa, în scrisorile sale adresate lui Anton Bibescu, să coboare din Orient Express la Strehaia ca să viziteze domeniile de la Corcova, iar orhideea Catleya – cei care au citit romanele știu- are o anumită semnificație pentru personajele lui Marcel Proust.

Degustarea de la Noeme a adus față în față vinurile cramei Catleya, acompaniate de preparatele culinare gândite de bucătarul sef Carmen Diaconu. A fost o asociere gastronomică care a vrut să scoată in evidență armonia dintre caracteristicile vinului și componentele preparatului culinar, un acord în care cei doi “parteneri” să se sublinieze reciproc. Au fost preparate culinare ingenioase, unele foarte ambițioase și care s-au potrivit bine cu vinurile.

Mi-a plăcut în mod special paringul dintre Epopee alb 2021 (fetească albă și fetească regală, 9 luni în baric) și raviolo cu dovleac, frunze de smochin și sos de frunze de smochin, un preparat în același timp delicat și grumand, care a reușit să se armonizeze atât cu aromele florale ale feteștii cît și cu cele exotice datorate baricului, fără să își piardă suculența.

Un paring mai clasic a fost cel dintre vinul Epopee roșu 2020 (merlot și cabernet franc) și piept de rață cu sos de mure, mousse de topinambur și vanilie, cremă de castane cu cacao, pământ de ciocolată neagră și nuci, tuile de țelină cu cafea și chips de topinambur. A fost aproape surprinzător cum fiecare aromă din preparat -murele, ciocolata, vanilia, cafeaua, dulceața cărnii -s-a regăsit în vin, iar pieptul de rață în combinație cu sosul de mure, acompaniat de vin, a fost delicios. Pentru mine a fost cel mai reușit acord, deși poate că sunt subiectivă, având în vedere că rața e felul meu favorit.

O altă asociere reușită a fost mușchiul de vită cu sos de piper, fruit leather din coacăze negre și cremă de beurre noisette, mousse de cartofi cu brânză maturată Torockoi și tartar de ciuperci, un preparat care a reușit să scoată în evidență prospețimea și aromele specifice de piper și coacăze ale cabernetul franc numit Perfect simplu, 2019. Trebuie să adaug că mi-a plăcut mult acest vin monovarietal, dar cel mai mult mi-a plăcut numele.

Nu știu cine a făcut brandingul pentru vinurile Catleya, dar îl felicit pe această cale. Atât povestea cramei cât și numele vinurilor – Freamăt, Perfect simplu, Epopee, Steaua fără nume, sunt bine alese, căci ele se îmbogățesc cu multimple interpretări pe măsura imaginației și culturii fiecăruia dintre noi. De exemplu, perfectul simplu nu se referă doar la timpul verbal folosit dialectal în Oltenia, acolo unde se află DOC Corcova, ci și la aspirația către un vin perfect și în același timp simplu, monovarietal, dacă vreți. Perfectul simplu este timpul prin excelență al narațiunii, și chiar dacă este dialectal în Oltenia, el este, de exemplu, normă literară în limba spaniolă unde toate povestirile se spun la perfectul simplu. În esență, ce poate fi mai frumos decât un vin perfect, simplu și despre care să povestești !

La fel cum Feteasca Neagră, Steaua fără nume se inspiră din faptul că Mihail Sebastian a scris celebra piesă de teatru în vizită la Anton Bibescu proprietarul de atunci al domeniului Corcova, dar el semnifică la fel de bine aventura căutării unui ideal și a unei identități, a strugurelui sau a artistului, și desigur pentru toți cei care au citit piesa, nu putea să fie vorba decât despre un soi de strugure care poartă nume de femeie.

Ultimul preparat al serii, cel care a acompaniat vinul prezentat în premieră, Feteasca neagră Steaua fără nume a fost unul extrem de ambițios și de muncit – înghețată de ghebe de miere, cremă de măr copt, hribi confiați în suc de măr, spumă de mămăligă, chips de porumb cu lapte afumat și caramel.

A fost o seară reușită. Și parcă niciodată un vin nu mi-a făcut atâta poftă să mă retrag într-un colț liniștit cu o carte…

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Irealitatea permanenței și a schimbării

Brașovul în ianuarie e învăluit în atmosfera romanelor lui Mihail Sebastian. Te poți plimba acolo cu prieteni vechi sau noi, ca și când sub coconul protector al ninsorii, sunteți singurii oameni rămași pe lume. Brașovul înzăpezit îți abolește toate îngrijorările politice, administrative sau bugetare și te face să te îndoiești de existența lui Trump. Când merg la Brașov, îmi place să mă plimb seara pe străduțele pustii, să mă uit la zidurile coșcovite ale caselor, sub zăpadă, cu senzația optimistă că toate catastrofele care se tot anunță sunt o cacealma. Bucureștiul e deprimant iarna și în orașul tot mai urât, discursul de management la modă despre iminența schimbării, îmbrățișarea schimbării și adaptarea la schimbare pare natural. E suficient să călătorești până la Brașov, să privești pietrele de caldarâm sau porțile de căteva sute de ani ca să pui totul sub semnul întrebării.

Îmi plac mai multe locuri în Brașov, dar în acest an, am ajuns, în sfârșit, la Pilvax. E un bistro cu specialități ungurești, cu un meniu cu câteva feluri – așa cum îi stă bine oricărui bistro care se respectă- și o listă mică de vinuri – care se pot degusta ca să îți alegi ce vrei să bei- simplu, autentic, fără emfază. Mâncarea este foarte bună, mi-a plăcut tot ce am gustat – pieptul de rață cu pere, pulpa de rață cu piure de morcovi, măduva și marea surpriză a aperitivelor, pate-ul de ficat. Nu știu dacă ați avut vreodată ocazia să gustați un ficat crud, proaspăt, care îți imprimă papilele cu gust de carne și fier. După mine, așa trebuie să fie pate-ul, să nu îți lase nici o îndoiala că ar fi făcut din altceva. Vă recomand acest loc cu mâncare bună și cu atmosfera comfortabilă din bucătăria bunicii, care parcă împrumută din calmul imperturbabil al orașului. Mi-a părut rău că nu am gustat și tarta tatin cu gutui.

Pentru mine, Brașov e orașul care s-a încrâncenat să arate că totuși poate rămâne ceva în urma ta. Povestea lui e cea a unui plan pe termen lung, care a rezistat și vremurilor mai tulburi. Mă face să mă gândesc că uneori e de ajuns să pornești de la o seară cu prietenii într-un oraș încremenit sub zăpada, într-un bar ca Tipografia, unde la masa vecină Stelea să discute despre fotbal, iar tu cu prietenii la bar, despre o insulă piedută în mare pe care nu crește nimic, dar care face una dintre cele mai bune băuturi din lume, Lagavulin.

3 Comments

Filed under drinking in good company, jurnal de călătorie