Tag Archives: Tipografia

Irealitatea permanenței și a schimbării

Brașovul în ianuarie e învăluit în atmosfera romanelor lui Mihail Sebastian. Te poți plimba acolo cu prieteni vechi sau noi, ca și când sub coconul protector al ninsorii, sunteți singurii oameni rămași pe lume. Brașovul înzăpezit îți abolește toate îngrijorările politice, administrative sau bugetare și te face să te îndoiești de existența lui Trump. Când merg la Brașov, îmi place să mă plimb seara pe străduțele pustii, să mă uit la zidurile coșcovite ale caselor, sub zăpadă, cu senzația optimistă că toate catastrofele care se tot anunță sunt o cacealma. Bucureștiul e deprimant iarna și în orașul tot mai urât, discursul de management la modă despre iminența schimbării, îmbrățișarea schimbării și adaptarea la schimbare pare natural. E suficient să călătorești până la Brașov, să privești pietrele de caldarâm sau porțile de căteva sute de ani ca să pui totul sub semnul întrebării.

Îmi plac mai multe locuri în Brașov, dar în acest an, am ajuns, în sfârșit, la Pilvax. E un bistro cu specialități ungurești, cu un meniu cu câteva feluri – așa cum îi stă bine oricărui bistro care se respectă- și o listă mică de vinuri – care se pot degusta ca să îți alegi ce vrei să bei- simplu, autentic, fără emfază. Mâncarea este foarte bună, mi-a plăcut tot ce am gustat – pieptul de rață cu pere, pulpa de rață cu piure de morcovi, măduva și marea surpriză a aperitivelor, pate-ul de ficat. Nu știu dacă ați avut vreodată ocazia să gustați un ficat crud, proaspăt, care îți imprimă papilele cu gust de carne și fier. După mine, așa trebuie să fie pate-ul, să nu îți lase nici o îndoiala că ar fi făcut din altceva. Vă recomand acest loc cu mâncare bună și cu atmosfera comfortabilă din bucătăria bunicii, care parcă împrumută din calmul imperturbabil al orașului. Mi-a părut rău că nu am gustat și tarta tatin cu gutui.

Pentru mine, Brașov e orașul care s-a încrâncenat să arate că totuși poate rămâne ceva în urma ta. Povestea lui e cea a unui plan pe termen lung, care a rezistat și vremurilor mai tulburi. Mă face să mă gândesc că uneori e de ajuns să pornești de la o seară cu prietenii într-un oraș încremenit sub zăpada, într-un bar ca Tipografia, unde la masa vecină Stelea să discute despre fotbal, iar tu cu prietenii la bar, despre o insulă piedută în mare pe care nu crește nimic, dar care face una dintre cele mai bune băuturi din lume, Lagavulin.

2 Comments

Filed under drinking in good company, jurnal de călătorie