Tag Archives: prieteni

“Nepriceperea” la vin ca opţiune

 Irina este prietena mea. Ne ştim de o viaţă, adică din clipa în care am realizat că avem în comun plaja de la Vama Veche, pasiunea pentru lingvistică şi cărţile copilăriei: „Antologia Inocenţei” şi „Povestea fără sfârşit”. De câţiva ani (cam mulţi), locuieşte prin Europa. Ne vedem rar, dar ne citim reciproc blogurile. N-am avut niciodată timp să ne plictisim împreună povestind fără sfârşit, şi am decis s-o facem, din când în când, şi în lumea digitală.

Despre „nepriceperea” la vin ca opţiune.

O colegă mai de curând dusă prin România ne-a adus ultimul tic conversaţional preluat folcloric de la o televiziune la care nu ne uităm niciunul: „Nu ştiu io, dom’ne, din astea, nu ştiu!”. Fix aşa mă simt şi eu dacă mă pui să scriu despre vin. Beau vin? Beau, dar cu sentimentul că n-aş şti dacă mi s-ar pune în pahar o bijuterie de zeci de ani sau un vin de supermarket care, întâmplător, să mi se potrivească. Am priceput doar subiectiv ce-mi place – în mare, dar nu am cerul gurii şcolit suficient încât să fac diferenţe substanţiale.

Asta nu fiindcă nu m-aş fi dus la degustări în locuri mirifice (cea din Zuiderwoude, un strop mai sus de Amsterdam, unde şezi la o mescioară de tablă în curtea unei ferme din lemn frumos vopsit, coborând de pe bărcuţa pe care ai priponit-o în stuful din spatele casei şi unde te alintă niscai raze de soare refractate printr-un pahar de Baron de Ley – care a rămas de asta unul din favoritele mele absolute în materie de vinuri albe – în timp ce un meşter într-ale licorilor îţi deapănă poveşti cu dealuri însorite şi cu pământuri de acidităţi şi compoziţii diverse, e de recomandat oricărui pasionat). Însă nu mă pricep fiindcă…

Cred că nu mă pricep nu numai fiindcă nu m-ar fi interesat suficient subiectul încât să vreau să ştiu mai multe despre subtilităţile buchetelor şi ale culorilor. În fond, despre subtilităţile mirodeniilor am vrut să ştiu mai multe şi gătesc acum după ureche în tot soiul de tipuri de bucătării aşa-zis exotice, fiindcă dacă pricepi ce face fiecare gust şi cum se combină ele, atunci poţi să… compui. Mă tem că unul dintre motivele pentru care n-am aprofundat subiectul complementar al vinului este o oarecare vână, să-i zicem „proletară”, de pe urma căreia nu-mi place să mă duc nici la restaurantele cu prea mult ştaif. Dacă-mi dai două boabe pictate cu o trăsătură de pensulă de sos pe o farfurie şi-mi spui că e o simfonie a gustului („enjoy!”), pentru care să-ţi plătesc 100 de euro, îmi vine să iau cana lui Nastratin Hogea şi să zdrăngăn monedele în ea pe post de răsplată. Dacă-mi vinzi vin în orice gamă de preţ de la 2,80 la mii de euro pentru o sticlă, presupun că statutul de necunoscător pe care mi-l asum îmi permite să dau cu tifla hegemoniei franceze a „gustului” mai presus de toate şi să zic că împăratul e, în ceea ce mă priveşte, parţial îmbrăcat şi că-mi cumpăr un Verdejo puştan, nepretenţios, dar care mă transportă instantaneu pe faleza de pe care căscam gura la mare mai an, sau un banal Shiraz din Africa de Sud, care dintr-un motiv sau altul se strecoară pentru mine fix în buzunarul mental al Feteştii negre şi mă duce până la cărţile jucate acasă, pe cerga miţoasă, până spre dimineaţă („evil guyzzz”), sau…

Zicea gazda mea, stăpâna acestui blog cândva, sau zicea cineva pe care ea îl cita, sau se zicea cum că depinde al naibii cu cine ai băut vinul, unde erai, ce făceai, cu alte cuvinte că gustul se lasă influenţat de toţi aceşti factori emoţionali. Nu ştiu, dom’ne, io dintr-astea, ştiu doar că nu ţin minte decât o mînă de vinuri, toate cu rol de cale madelenică spre un loc sau un moment în care m-a străfulgerat că aşa arată când eşti fericit.

Leave a Comment

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri

Antologia Inocentei

Vine o vreme cand incepi sa meditezi pe marginea alegerilor pe care le-ai facut in viata si sa-ti evaluezi prietenii. Cati prieteni mai ai din copilarie ? Cat de tare s-au schimbat ? In mod bizar, am prieteni care nu s-au schimbat aproape deloc. Unii dintre ei traiesc in strainatate, sunt casatoriti cu straini si au copii, dar de fiecare data cand ne vedem, o data sau de doua ori pe an, conversatia se leaga firesc si ne simtim ca si cum am continua o discutie intrerupta cu o zi in urma. Nu stiu care e secretul comunicarii perfecte. Dar stiu ca suntem prieteni din liceu sau din facultate, si ca ne-am imprietenit subit cand am realizat ca aveam acelasi carti preferate din copilarie. Citisem aceleasi carti, impartaseam aceleasi vise. E oarecum ciudat sa te gandesti ca in lumea asta mare, sunt oameni care, ca si mine, pastreaza in biblioteca indoite si uzate, cartile preferate din copilarie: Antologia Inocentei, Cartea cu Apolodor, Aventurile lui Habarnam sau Magarusul.

“Antologia Inocentei” e o carte rara. Daca o gasiti prin biblioteca, pastrati-o cu grija. Daca o deschideti si cititi, e capabila sa aduca in viata voastra nu doar frumusetea poeziei ci si secretul prieteniei care dureaza o viata.

Portretul Pasarii-Care-Nu-E

(de Claude Aveline)

“Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.

Nu e vina ei ca cel care le face pe toate

A uitat sa o faca.

Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele

care nu sunt, seamna cu cele care sunt.

Dar cele care nu sunt nu au nume.

Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.

Si iata de ce e atat de trista.

Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.

Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,

daca are aripi, daca nu-si pierde culorile

cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.

Ar vrea sa se auda cantand.

Ar vrea sa-i fie teama c-ar putea sa moara.

Ar vrea sa faca pui mici, foarte urati si foarte vii.

Pasarea-Care-Nu-E viseaza sa nu mai fie un vis.

Nimeni nu e multumit, niciodata, nicaieri.

Cum vreti oare ca lumea sa mearga bine in conditiile astea ?”

Reteta pentru bautura vrajita

(de Eric Linklater)

“Un Ceas cu Cuc, jumatate Praz,

De Maimuta o Laba, de Godac un Obraz,

Matraguna noptateca (Acu’ sare presara !)

O Mustata de Tigru, Doi Bobi de Secara,

Un Mormoloc si un Rechin ghimpos,

Ceva Alb si ceva Negricios –

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.

O pana de Pasare ce zboara Arar,

Un Trandafir si-o Ridiche si-un Lastar amar,

De Vipera o Limba, de Naparca o Fiere,

O Masea de Balaur unsa cu Miere,

Trei Peri Negri dintr-o coada de Taur,

Un Vrabioi, un Paianjen si-o Radacina de Laur-

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.

Un Ou de Soparla, Sange de Guzgan,

O Ureche cheala de Motan de un an,

Un Creier de Dihor si-un Ochi de Paun,

O Mana de Urzici si-un Gargaun,

Apa de Iaz cu licar de Luna,

Fulg de Zapada si Bruma de Pruna –

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.”

Poezii din “Cele 12 lumi ale visului, Antologia Inocentei”, de Iordan Chimet, Ed. Ion Creanga, 1972

De la Iordan Chimet am invatat sa pretuiesc oamenii care pastreaza vie in ei lumina copilariei si un strop din privirea inocenta de atunci, care stiu sa se delimiteze de ei insisi si sa rada, si care isi pot permite sa faca, din cand in cand, lucruri frumoase si gesturi gratuite…

Vacanta placuta !

13 Comments

Filed under pivnicer ... de cărţi

Mishu Vishu of this blog

In viata ai nevoie de cel putin trei prieteni.

Unul cu care sa faci schimb de carti,

Unul cu care sa pritocesti idei/cuvinte,

Si unul cu care sa golesti pahare.

Dupa ce i-am intalnit, mi-am dorit sa scriu despre toate aceste lucruri care provoaca bucurie…

3 Comments

Filed under poveştile Monei