Tag Archives: Prince Matei 2003

2003, a fost sau n-a fost ?

Dacă aş fi ştiut că voi bea, peste zece ani, atât de multe vinuri româneşti bune din 2003, aş fi fost mai atentă ca să îmi pot aminti cum a fost, de fapt, acest an. Despre 2003 se spune că ar fi fost un an arid, nu prea potrivit pentru a candida la titulatura de „an foarte bun pentru vin”. (Despre ce înseamnă un an bun pentru vin aici). În ciuda acestui lucru, din 2003 au supravieţuit vinuri româneşti, aş îndrăzni să spun remarcabile – atât din punct de vedere al tinereţii pe care o afişează, cât şi pentru faptul că nu provin doar dintr-o singură podgorie, ci din toate zonele ţării de la Beltiug până la Dealu Mare, Zoreşti şi Drăgăşani.

Primul pe lista descoperirilor a fost Syrah 2003 de la Nachbil, un vin elegant, echilibrat, cu aciditate bună şi arome condimentate: piper, scortişoară, cuişoare. La ultima degustare din februarie, vinul a fost mai închis cu tonuri mature de fruct şi fum.

syrah-nachbil

Apoi am descoperit Cuvee 2003 Pince Stirbey, (Negru de Drăgăşani 55% şi Novac 45%), un vin intens, cu o expresivitate asemănătoare însoritului Languedoc- ulei de măsline, fruct şi condimente -şi cu alcool (16%!) perfect integrat. Un vin tânăr, într-o formă excelentă, căruia i-am mai dat 10 ani.

cuvee2003

Săptămână trecută am deschis şi un Prince Matei 2003,  de la Vinarte, un merlot cu arome dulci şi gemoase, cu corp dens şi tanini mătăsoşi, care pe măsură ce se aerează, trece prin toate tonurile de cafea şi ciocolată, de la cafea crudă, la ciocolată cu lapte, şi ciocolată neagră cu mentă. Vinul e rotund în gust, echilibrat şi deşi mai are 2- 3 ani în faţă, cred că merită savurat acum.

matei 2003

Desigur, vinurile din 2003 reflectă destul de mult caracterul însorit al anului de recoltă, sunt intens colorate, corpolente şi au destul de multe grade alcoolice semn că în strugure s-a acumulat mult zahăr. Cu toate astea, după aproape zece ani, sunt echilibrate şi misterioase prin forţa lor vitală. Tare mi-aş fi dorit să fi fost mai multe…

4 Comments

Filed under din istoria vinului românesc