Tag Archives: Refošk

Refošk – gustul sudului

Exista vinuri care au mirosul marii si sunt si vinuri, foarte rare, care au gustul marii. Iar cand ma gandesc la mare, ma gandesc la sud. E oarecum ciudat, ca in perceptia mea, marea nu poate fi decat la sud, mai la sud de mine, intr-un loc cu soare oribitor si cu miros usor mentolat, de arbusti. Dincolo de nuantele infinite de albastru, marile m-au impresionat intotdeauna cu mirosul lor, pe care eu il identific cu mirosul sudului. Intalnirea cu vinurile slovene mi-a deschis intr-o clipita, portita catre acel spatiu sudic. Un pahar de Malvasia, si intr-un flash-back, vezi o plaja dalmata, pietroasa, ascunsa intre curbele drumului. Dar, revelatia a venit de la soiul Refosco.

Refošk sau refosco e un soi de strugure tipic regiunii de nord-est a Italiei si Istriei. Da un vin inchis la culoare, rosu rubiniu cu tene violacee si cu tanini puternici. Vinul tanar are arome de fructe de padure (coacaze si zmeura), iar dupa imbatarnire in sticla se imbogateste cu note ierboase si florale.

Santomas Refošk Antonius 2005,  a insemnat intalnirea cu un vin de inalta clasa. Un vin rosu-violaceu, corpolent, cu tanini tineri si cu aroma de visina putreda si apoi note ierboase si de scortisoara si cuisoare. E un vin rotund, deosebit de complex, care te surprinde…

La degustarea la care bloggerii de vin au fost invitati si la care am avut ocazia de a ne intalni cu Ludvik Glavina, producatorul vinurilor Santomas, am stabilit cu Razvan (un mare iubitor al acestor vinuri), ca n-am indrazni sa asociem Refošk Antonius cu mancare, de frica sa nu pierdem nici o nuanta din aromele atat de complexe ale acestui vin. Iar in fata lui Santomas Refošk Antonius 2004, ne-am gandit ca ar fi mai nimerit sa il provocam la o confruntare unu la unu, iar apoi sa ne retragem, singuri cu vinul, pe calea intelepciunii…

Ii multumesc inca o data lui Alin, pentru ca mi-a facilitat intalnirea cu vinurile slovene. Multumiri speciale si lui Bebe cu care am degustat ieri, un Santomas –Chardonnay barrique, pe o terasa in plin soare, inconjurati de ghivece cu menta, salvie si afini, un spatiu olimpian, ca in versul lui Ion Barbu “intr-o slava statatoare, la mijloc de Rau si Bun.”

8 Comments

Filed under soiuri de strugure