Pentru cei din generatia mea, 1986 e anul care va ramane intotdeauna inscris in memorie prin evenimentul cuceririi Cupei Campionilor. Totusi, judecand prin prisma catorva vinuri baute de curand, 1986 pare sa fi fost si un an bun pentru vin.
Trebuie sa spun de la bun inceput ca m-am ferit intotdeauna de categoria vinurilor romanesti vechi, asa zise “de colectie”. In primul rand, pentru ca sufera de viciul oricarui vin vechi: nu poti sa stii in ce conditii au fost depozitate, iar sansele de a gasi vinuri cu defecte sunt foarte mari. Apoi, ele au o problema de fabricatie. Vinurile de colectie, menite sa stea in crama 20 si 30 de ani sunt vinuri facute in acest scop de la bun inceput. Vinurile romanesti au ajuns prin puterea hazardului la varste venerabile si au putut fi invechite gratie cantitatilor mari de zahar pe care le contin. Asadar, sunt in marea lor majoritate, vinuri dulci.
Si totusi, in ciuda acestor consideratii mai incerc, din cand in cand, cate un astfel de elixir. Muscat Ottonel 1986 de la Murfatlar e un vin neasteptat de bine conservat. Iti surade voluptos din pahar cu luciri aurii, superbe. Are aromele tipice ale vinului dulce invechit, miere si nuca, iar in gust, notele iodate sunt sustinute si de un rest de aciditate.
Dar oare de ce ne plac atat de tare vinurile vechi ?
Desi principalul motiv pare sa fie raritatea acestor vinuri, si ratiunile sentimentale ale ritualului amintirilor, cei care au baut vinuri vechi foarte bune stiu ca, de fapt, incercam sa rechemam, mereu si mereu, acel moment fulgurant de armonie desavarsita.
Si cand e vorba de vinuri bune, cautarea devine dependenta…