Despre vinul de Cotnari circulă o grămadă de povești. Cel mai frecvent citat vin din literatura română, medievală şi modernă, vinul de Cotnari este mitic. Adesea ne este servit alături de figura controversată a lui Ştefan cel Mare, cel iubitor de femei, de beţii şi întemietor de mânăstiri. Culmea e că dintre toate celebrităţile istoriei noastre, el a lăsat dovezi palpabile în urma sa: mânăstirile construite. Dar Cotnarul ? A supravieţuit el vremurilor tulburi ?
La prima vedere, s-ar zice că nu. În ciuda realităţii de pe raftul magazinelor, m-am tot gândit că nu se poate să fi dispărut cu desăvârşire un vin atât de vorbit, atât de povestit, cu o tradiţie atât de veche. Cei care i-au închinat ode sunt totuşi prea mulţi. Nu puteau să se înşele atât de tare.
De curând, am avut ocazia să verific această intuiţie deschizând o sticlă de Cotnari, Tămâioasă românescă din 1964. După aproape 50 de ani, vinul s-a prezentat impecabil, fără urme de oxidare, cu arome bine definite, complexe şi aciditate bună. Pe măsură ce s-a aerat în pahar, aromele de nucă, migdală şi coniac au lăsat loc aromelor de cireşe amare şi de miere, iar vinul a căpătat amplitudine. Corpul vinului a fost neaşteptat de onctuos, lăsând lacrimi grele pe pahar, iar finalul incredibil de lung şi de intens, ne-a amintit de gustul unui cozonac cu coaja de lămâie. Vinul a evoluat în pahar fără să dea semne de cădere, câteva ore bune, până la terminarea sticlei.
un vin roşu din 2011 şi un vin alb din 1964
Cred că acest vin a fost păstrat câțiva ani buni în butoi şi că probabil conţinea o cantitate de zahăr remarcabilă. A trebuit să admit cu surprindere că e cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată şi tot ce sper, e să nu rămână un vin pe care îl bei o dată în viaţă.
Tristeţea terminării sticlei a fost sporită de constatarea că încă beau cu prejudecăţi, că tind să caut mai mult pe la alţii, ceea ce am sub nasul meu acasă. Poate că ar trebui să ne recăpătăm încrederea în vinul de Cotnari, pentru ca el la rândul lui să creadă în el.
Nu ştiu numele celor care au făcut acestă tămâioasă în 1964 şi aș vrea să le pot mulţumi pentru că au reuşit un vin minunat, a cărui amintire o să-mi rămână lipită de suflet.
