Tag Archives: Vionta

Top 7 Albariño

Deși Spania e cunoscută și apreciată mai ales pentru vinurile ei roșii, am descoperit în ultimii ani, că soiurile albe spaniole pot fi surprize deosebit de plăcute. Preferatul meu este albariño, poate și pentru că îmi amintește de feteasca regală. Are aciditate, expresie și o paletă aromatică similară (în unele vinuri, mi s-a părut că disting chiar celebra nuanță de alună, tipică feteștii). Albariño este un soi de strugure care se identifică astăzi cu regiunea spaniolă Galicia și despre care se spune că ar fi fost adus în Spania, din Franța, prin secolul al XII-lea, de călugării de la Cluny. Nu se știe dacă e adevărat sau nu, dar în orice caz, albariño e un soi care dă rezultate în zonele de climă mai rece.

Un pahar de albarino sclipește cu promisiunea prospețimei și a brizei, o promisiune pe care nici un vin roșu nu o poate întrece. Nu pot concepe vacanța în Spania fără el, albariño e solar și salin. Am profitat de vizita în Spania pentru un mini-maraton de albariño, cu atât mai mult cu cât e un vin mai greu de găsit în România. Dintre vinuri încercate, două mi-au plăcut în mod deosebit, pentru plusul de mineralitate:

1. Albariño, Pazo de San Mauro, Rias Baixas, 2016 și 2. Albariño, Pazo Senorans, Rias Baixas, 2016. Aceste vinuri, pe lângă aromele tipice de piersică ale strugurelui, au o mineralitate pregnantă,  un gust delicat și un final plăcut, citric și mineral în același timp.

Pe locul 3, Albariño, Martin Codax, Rias Baixas, 2016. Acest vin mi s-a părut ceva mai corpolent și mai complex în arome, caise, piersică și alună, cu un gust vibrant, bogat în fruct. A fost însoțitorul perfect al unei paella cu fructe de mare. De altfel, aceste trei vinuri pot primi, fiecare, cu ușurință 90 de puncte, în orice degustare.

4. Vionta, Albariño, Rias Baixas 2016 ( sticla are screwcap). Acest vin este varianta perfectă pentru o zi la plajă. Este mult mai fructos, cu arome intense de piersică și are aciditate mai scăzută. Finalul e mediu, fresh, cu arome de fruct.

5. Valmiñor, Albariño 2016, Rías Baixas, e un vin expresiv cu arome de piersici, cu corp generos și cu un final mediu care surprinde prin note saline, minerale. Îl puteți găsi și la București, în magazinul Vinorama.

6. Terras Gauda Rías Baixas O Rosal, 2016. Nu e un Albariño 100%, și poate din acest motiv aromele nu mi s-au părut bine definite. Predomină notele mai grele, de drojdie și citrice. Un vin atipic, mai floral, mai reținut, de redegustat.

7. Bouza do Rei, Albariño 2016, Rías Baixas– un vin ceva mai comun cu arome florale și gust citric. A mers pentru o zi la plajă.

Dacă mă gândesc la prețul vinurilor spaniole la magazin în Spania, albariño nu e deloc un vin ieftin ( între 14 și 5 euro sticla), mai ales în comparație cu vinurile roșii. Pentru mine, acest soi e un exemplu a ceea ce ar putea să devină feteasca regală, cu puțină dedicație și voință politică la nivelul instituțiilor de resort ale viei și vinului. Feteasca regală nu e adusă de călugării de la Clunny, dar sunt convinsă nu i-ar face de rușine. Și totuși, România nu reușește să găsească o poveste pe măsura acestui soi de strugure.

 

4 Comments

Filed under soiuri de strugure