Târg de vinuri la Oradea, experiența unui oraș

Profesorul meu de Istoria Limbii Române de la Universitatea București obișnuia să spună că “acolo unde a fost un oraș, se vede că a fost un oraș și după ce nu mai e un oraș”. Iar acest lucru se vede mai ales în Transilvania, pentru că această organizare administrativă este un cuvânt de origine maghiară (város), în timp ce târg este cuvânt de origine slavă, iar singurul cuvântul care definește o organizare administrativă moștenit din latină este cuvântul sat (fossatum) care înseamna groapă și același cuvânt a dat, împrumutat în limbajul de specialitate, cuvântul fosă (septică – de exemplu). Și oricât de greu ne-ar fi nouă, sudiștilor, să acceptăm această realitate lingvistică, este suficient să te plimbi pe jos, la București, ca să înțelegi că, nici după multe sute de ani, nu s-a schimbat mare lucru. E greu să construiești un oraș, atunci când nu înțelegi ce presupune un oraș.

Am acceptat invitația de a participa la Salonul Vinurilor Millésime de la Oradea, mai ales pentru plăcerea de a revedea acest oraș, unic în România și care acum se află într-un amplu proces de restaurare, grație atât edililor cât și cetățenilor săi.

Salonul Vinurilor Millésime s-a desfășurat în Cetatea Oradei, spațiu restaurat și destinat evenimentelor culturale iar ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost posibilitatea de a degusta mai ales vinuri de la cramele mici din zona – podgoriile Silagiu, Miniș Măderat, Beltiug, Lechința etc, vinuri pe care le găsesc mai greu la București.

Dintre vinurile degustate mi-au plăcut- Crama Agape – Sauvignon blanc Vise 2020 – vinificat cu drojdii naturale – foarte bun și Rispetnat – spumant din reisling italian. De altfel, vinurile lui Adalbert Marton se remarcă atât prin personalitate cât și prin designul etichetei.

De la Pivnițele Birăuaș – Pinot noir STEIN 2019, foarte bun și de asemenea, Cabernet Sauvignonul din gama Josef.

O surpriză deosebit de plăcută au fost vinurile Grunspitz 2019 de la Crama Nachbil, și ZAIG – feteasca albă cu muscat ottonel, din vii vechi de 50 de ani.

Per total, ediția a patra a Salonului Vinurilor Millésime mi s-a părut ofertantă din punctul de vedere al vinurilor prezentate, elegantă și bine organizată. Mulțumiri Getei și lui Bogdan Bocșe pentru invitație și promit că voi reveni în Cetatea Oradei și anul viitor.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.