Boier Golescu si casa mea de vis

Cu boier Dinicu Golescu m-am intalnit din intamplare. Auzisem de “Muzeul viticulturii si pomiculturii de la Golesti”, si desi “suna ca dracu”, un prieten mai curios decat mine, ne-a tarat pana acolo. Inital, in naivitatea mea, am crezut ca o sa fie o destinatie bahica, dar, din pacate, nici picior de vin la Golesti, in schimb am avut sansa nesperata, de a ma intalni cu casa mea de vis.

Cu totii visam la o casa, dupa chipul si asemanarea noastra, dar eu n-am stiut cum as vrea sa arate a mea, pana cand nu am vazut conacul Golestilor. In esenta e o casa simpla, chiar prea simpla, m-am gandit, dar cat e de gratioasa, de senina si de frumos proportionata ! Si are doua detalii care m-au fermecat definitiv: O scara imensa, in elipsa, din lemn, care urca catre singura incapere de la etaj a casei, o camera patrata care are cate un geam pe fiecare perete, si deci lumina naturala pe toata durata zilei. Mi-l si inchipuiam pe boier Dinicu stand la birou si scriind. In plus, conacul mai are si o camera turceasca, cu mobila orientala, superba, si un hamam, adica o baie turceasca, de 36 mp, patrata cu ziduri groase de circa 1m. M-a incantat ideea ca boierii Golesti au stiut sa ia ce a fost mai bun din cultura cu care vremurile i-au pus in contact.

Ca despre multi novatori din cultura romana, despre Constantin (Dinicu) Golescu nu se stiu prea multe lucruri. Pentru mine, el are aura unui personaj excentric, ca orice personalitate care depaseste cu mult limitele vremii sale. Inchipuiti-va un boier roman, cu straie turcesti, purtand barba si calpac, care se decide in 1824, la aproape 50 de ani, sa faca o calatorie prin Europa, pe care nu o cunostea. Gestul lui e unul exemplar. Golescu noteaza intr-un fel de jurnal, tot ceea ce vede in orasele Europei, raportand fara incetare faptele la situatia din Muntenia. Intors acasa, se hotaraste sa puna umarul la modernizarea tarii, isi trimite copiii la studii in strainatate si infiinteaza institutii dupa model european: scoli, spitale, asociatii literare. Observatiile sale publicate sub titlul “Insemnare a calatoriei mele, Constantin Radovici din Golesti, facuta in anii 1824, 1825 si 1826”, sunt la fel de proaspete, de sugestive si de actuale, chiar si dupa aproape 200 de ani. O sa dau un singur citat, atat pentru farmecul limbii cat si pentru impactul faptelor constatate. Dinciu Golescu, ajuns in Elvetia, in 1826, e uimit sa constate ca toti elvetienii stiu sa scrie si se duc la carciuma ca sa citeasca ziarul: “Atunci m-au coprins gandurile, vazand ca taranii Elvetiei, vrand sa stie ce curge in lume, se strang si citesc gazeturi”.

Daca vreti o privire mai vie si mai adanca asupra lucrurilor care ne inconjoara si ne definesc, cititi insemnarile boierului Golescu si dati o fuga, ca sa vizitati conacul Golestilor, aflat la 10 km de Pitesti. Daca mai puteti inca vedea conacul, asa cum este el astazi, trebuie sa considerati acest fapt un miracol. Din fericire, in 1943, conacul Golestilor, lasat in parasire, este restaurat si devine muzeu. Cred ca asta a fost sansa incredibila a posteritatii, de a putea vedea azi, pe viu, cam cum traia un boier roman. Devenit muzeu, conacul Golestilor a fost intrucatva ferit de distrugerea si furtul din patrimoniu, prin care au trecut toate domeniile boieresti dupa 1948. In aceeasi zi, am vizitat si conacul familiei Bratianu de la Florica, aflat si el nu departe de Pitesti, si mi-a venit sa plang de ce am vazut acolo. La intrare, pe unul din holuri, dai de o superba masuta persana, ciobita, uzata si aruncata intr-un colt, de unde contrasteaza dureros cu mobila grosiera din lemn lacuit, stil anii 70, aflata peste tot prin casa. Ce sa mai zic de o imensa biblioteca, fara nici macar o singura carte in ea si cu lambriuri de lemn zgariate in ultimul hal, din tavanul careia atarna un bec chior, fara abajur, ca intr-o celula de inchisoare.

In ciuda tuturor vremurilor, conacul Golestilor a supravietuit si chiar si fara vin prin imprejurimi, desi dealurile Pitestilor erau candva celebre pentru vinul lor, raman o mare admiratoare a acelui loc binecuvantat.

PS. Pozele sunt facute de alex, unul din fotografii pasionati de povestile Monei

9 Comments

Filed under jurnal de călătorie

9 Responses to Boier Golescu si casa mea de vis

  1. Imi place foarte mult blogul tau si din acest motiv te-am premiat 🙂 :
    http://diversediversificate.wordpress.com/2010/03/31/764/

  2. irina

    Pai oameni buni, pe voi nu v-a dus in copilarie nimeni cu ONT-ul? La Casa de ajutor reciproc sect. 1, unde bunica mea era bibliotecara (pivnicer de carti adica, cu o voluptate aproape bolnavicioasa), se organizau de n-spe ori pe an excursii cu mosuletii. In care mergeam. Si, cum zice Cosbuc, `isi luau drumul incotrova/totdeauna prin Moldova`. In cazul ONT-ului, invariabil pe la conacul Golestilor, pe care l-am vazut, deci, de vreo cinci ori. Al doilea obiectiv, la fel de incapatanat, era podgoria de la Pietroasele, motiv pentru care, in capul meu, cele doua se afla una langa alta, desi le despart vreo doua judete. Cautand acum nitelus pe net, vad ca la Golesti exista un muzeu al viticulturii, care probabil mi-a intarit confuzia din copilarie. Muzeu al viticulturii fara crama????

  3. Am citit cu atentie povestea ta si am dedus ca nu ai vazut tot muzeul- altfel ai fi inteles de ce se numeste Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din Romania. Iti voi povesti pe scurt:
    Alaturi de ansamblul medieval al Golestilor, pe o suprafata de 10 ha, se afla unicul muzeu al viticulturii si pomiculturii din Romania, unic in lume, nu doar in Romania. Expozitia etnografica de specialitate are forma unui sat romanesc din secolul al XIX-lea, cu gospodarii pomicole si viticole din principalele zone etnografice ale tarii, gospodarii care detin un inventar complet, atat cel de interior, cat si instrumentarul pomicol si viticol specific.Aici se afla toate tipurile de teascuri din lemn, de la cel primitiv cu pene, la cele actionate cu forta animala. Aceeasi reprezentare o au si povernele de tuica, tipologia vaselor mari pentru depozitarea bauturilor romanesti, uneltele necesare pentru lucrarile agricole, precum si pimnitele in care se depozitau vasele cu bautura si fructele care se conservau pe timpul iernii.Printre cele 35 de gospodarii, amplasate dupa conturul hartii romanesti, cu ulite, vatra completa a satului(biserica, scoala, han, primarie), sunt cultivate loturi de vita de vie si livezi cu pomi fructiferi(in special, pruni)care sunt valorificate si transformate demonstrativ in bauturile traditionale:tuica si vin.
    Va trebui sa revii la Golesti pentru a intelege ca aici exista unul dintre cele mai mari institutii de cultura din tara, recunoscut si apreciat in lume pentru colectiile de exceptie- etnografie, memorial, istorie, arta.
    Intregul muzeu este o armonie de istorie romaneasca si istorie a culturii si civilizatiei traditionale, este o calatorie in timp si spatiu, cu nostalgii de bunici buni ca painea calda si de mari carturari – Golestii- care au pus bazele Romaniei moderne, cu bune si rele, dar pentru care ei au investit cu generozitate averi materiale , spirituale si de suflet.
    Conacul stie multe despre Dinicu, Iordache, Zinca, Fratii Golesti, Carol si Alexandru Davila, George Bengescu si Nicolae Grant. Daca vei dori cu adevarat sa le afli, te astept sa revii si sa soliciti ghidaj; te asigur ca vei ramane cu amintiri de neuitat, mai ales daca vei face si echitatie cu caii lipitani de aici.

    • Da, ultima data cand am fost, am vazut doar ansamblul medieval al Golestilor, anexele se deschideau dupa 1 mai. Echitatia cu caii lipitani suna foarte bine. Va multumesc mult pentru lamurire si voi trece cu siguranta de mai multe ori pe la Golesti. E un loc deosebit de frumos.

  4. Alexandru Mihailescu

    “Din fericire, in 1943, conacul Golestilor, lasat in parasire, este restaurat si devine muzeu”.

    Una dintre conditiile impuse de Constantin Racovitza in momentul vanzarii casei din Golesti in actul de vanzare a fost infiintarea muzeului. Acest imobil nu a fost lasat in parasire. A devenit muzeu din anul 1939 –
    “http://www.muzeulgolesti.ro/ro.html”. In acesta casa Alexandru davila a compus drama istorică în versuri „Vlaicu Vodă”. Tot in aceasta casa, din pacate, a fost prins Tudor Vladimirescu. Nu in foisor asa cum multa lume spune. In casa. Exista un tunel care facea legatura intre casa si padure. In casa, usita tunelului era in spatele unei sobe. Care soba anume nu stiu dar tunelul exista. In momentul in care au venit sa-l prinda pe Tudor Vladimirescu el a fugit pe acest tunel dar din pacate in loc sa fuga in padure a ales sa astepte plecarea eteristilor. Aceasta a fost greseala lui deoarece nu avea de unde sa stie daca a mai ramas cineva in camera iar in momentul in care s-a facut liniste in camera, Tudor Vladimirescu a iesit din tunel si a dat nas in nas cu un eterist ramas in acea camera. In curtea din spate se afla mormantul lui Alexandru Racovitza (tatal lui Constantin Racovitza). Din pacate, Biserica care este situata fata in fata cu muzeul se degradeaza pe zi ce trece precum cismelele de la intrarea in muzeu.

    • Va multumesc pentru precizari, e foarte frumoasa povestea cu prinderea lui Tudor Vladimirescu.
      Pana la urma e important ca muzeul a supravietuit pana la noi. Am vazut ca biserica se degradeaza si ca, din pacate i s-au facut tot felul de adaugiri care arata ca nuca in perete…

Leave a Reply