Monthly Archives: March 2011

Blind date cu vinurile Aureliei Visinescu

Dintre jocurile de societate pe care confreria vinului le impune si-au facut loc si pe la noi degustarea in orb (degustarea vinului fara a avea posibilitate de a vedea eticheta sticlei) si conceptul de blind dinner (degustarea legat la ochi).

Daca degustarea in orb a aparut din necesitati de evaluare obiectiva a vinului intr-o piata in care numele vinului e din ce in ce mai important si marketingul din ce in ce mai agresiv, m-am intrebat intotdeauna, cat de pertinenta e experienta unui blind dinner in cazul celui care scrie despre vin, tinand cont ca prima etapa a evaluarii unui vin e vizuala.

Ocazia de a reflecta la aceste intrebari mi-a fost oferita de doamna Aurelia Visinescu prin invitatia de a participa la un blind dinner cu vinuri de la Sahateni la Secreto Wine Club. Trebuie sa spun din capul locului, ca a fost una dintre cele mai interesante si placute experiente in ceea ce priveste asortarea vinului cu mancarea, Daniel Wendorf de la Société Gourmet reusind prin asocieri clasice sau inedite, sa scoata in evidenta nota personala a fiecarui vin. O dovada ca Aurelia Visinescu site sa-si povesteasca vinurile si a facut-o cu mare placere si legata la ochi, cot la cot cu noi.

Am degustat 6 vinuri: NOMAD Sauvignon Blanc 2008 alaturi de crema de leurda, o combinatie inedita, dar care a reusit sa scoata in prim plan aciditatea placuta si aromele de fan cosit si “pipi de chat” ale unui sauvignon blanc neasteptat de mineral si cu o tipicitate de soi remarcabila.

White ARTISAN 2009 (cupaj de tamaioasa romaneasca, riesling si feteasca alba) cu consommé de rosii cu sofran (bazat pe stock de peste). Un cupaj interesant sub imperiul pregnant aromat, al tamaioasei, vinificat sec. Am remarcat si la acest cupaj, ca si la sauvignon, aceeasi mineralitate.

NOMAD Pinot Noir 2007 cu ravioli cu spanac si sos de zbarciogi, una dintre cele mai reusite combinatii ale serii. Vinul deosebit de expresiv, m-a rasfatat cu o boare discreta de violeta, ca o parere, care a fost inlocuita rapida de note sustinute de ciuperci, nuantate incredibil de zbarciogii cu ravioli.

Red ARTISAN 2007 (cupaj de feteasca neagra, merlot si cabernet sauvignon) cu piept de pui la gratar, marinat cu miere si coriandru, impreuna cu piure de morcovi si vanilie, morcov crocant si reductie de otet balsamic. Un vin extrem de placut si de baubil, cu nas caracteristic de shiraz (?) si cu gust de feteasca. Parca l-as mai incerca si la lumina zilei, pentru edificare…

ANIMA Merlot 2008 alaturi de creme brulée cu branza si masline negre uscate. O combinatie la care chiar nu ma asteptam, dar care m-a convins definitiv cat de importanta e o buna potrivire a vinului cu mancarea. Daca la inceput vinul a fost inchis, iar structura si tanini ne-au facut sa ne gandim la un cabernet, in asocierea cu branza si caramel, merlotul a reusit sa-si etaleze superbele arome de cafea si cacao.

ARTISAN Tamaioasa Romaneasca 2009, dulce, cu mousse de ciocolata alba cu sos de fructul pasiunii.

Pentru mine, conceptul de blind dinner a stat intotdeauna sub semnul unei controverse. Se presupune ca formele si culorile influenteaza mirosul si ca trebuie sa inchizi ochii ca „sa deschizi” nasul.  Dar cei care au facut deja aceasta experienta stiu cat de greu e sa distingi legat la ochi – fara o educatie prealabila a mirosului – un cartof de un morcov, si uneori chiar un vin alb de unul rosu.

In incercarea de a identifica vinurile legata la ochi am constat ca, asa cum parfumierii considera prima impresie de miros ca fiind cea „pura”, datorita acomodarii rapide a receptorilor, la fel la degustarea legat la ochi trebuie sa asculti de primul impuls, prima impresie e cea buna, orice tergiversare si nehotarare te va duce pe o pista falsa. In plus, acest tip de degustare e o experienta preponderent hedonista, o placere intrucatva independenta de spirit. Intr-un astfel de experiment miresmele placute se impun cu acuitate sporita si intr-un mod mult mai intim, iar mirosul si gustul tind sa devina mai concentrate dar mai putin critice, preocuparea principala a simturilor fiind identificarea, reprezentarea si nu evaluarea.

Iar reprezentarea e o treaba dificila. Acum poti experimenta cat de tare manipuleaza vazul. Daca vezi, de exemplu o capsuna, esti perfect capabil sa-ti actualizezi mirosul ei. Dar daca mirosi o capsuna legat la ochi e destul de usor sa o confuzi cu o fraga sau cu o zmeura. Si singurul lucru pe care il poti face e sa transferi responsabilitatea validarii reprezentarii a ceea ce mirosi gustului. Cunoasterea prin miros e incompleta sau asa cum spunea Paul Valéry e o senzatie pur initiala. Din acest motiv cred ca reusita unui blind dinner sta in secretul acordului dintre mancare si vin, asa cum a si fost cazul de aceasta data.

Multumiri Ralucai de la Société Gourmet care mi-a imprumutat pozele.

5 Comments

Filed under drinking in good company, vinuri româneşti

Vinuri greu de povestit

Cat de variate sunt opiniile si gusturile cand vine vorba sa alegi un vin bun. Cat de fluu este aceasta notiune si cat de mult depinde de experienta si de tabuurile culturale ale fiecaruia ! Pana si pragul de la care un vin devine de nebaut e diferit de la o persoana la alta.

Din fericire, exista o categorie exclusa de la orice fel de dubii: Categoria vinurilor mari. Sunt acele vinuri care se impun evidentei, pentru ca, uneori, sunt atat de diferite de tot ce ai gustat vreodata, sau sunt atat de bune incat, chiar si fara sa fii specialist, ti se impun dincolo de orice fel de subiectivitate. Desi sunt visul oricarui pasionat de vin, constat cu surprindere, ca mi-e foarte greu sa vorbesc despre ele. Sunt vinuri care reusesc sa creeze acel moment de magie in care nu poti decat sa surazi prins in mirajul simturilor, sunt vinuri despre care n-ai vrea sa vorbesti, pentru ca stii ca, inevitabil, cuvintele vor suna fals, incapabile sa surprinda senzatii…

Am sa incerc sa spun povestea unui vin exceptional, Domaine de Ravanès, le Prime Verd, 2002.

Unul din rarele vinuri 100% Petit Verdot. De o culoare foarte proaspata si densa, m-a uimit prin armonie, echilibru, tanini perfect integrati si arome tipic bordoleze – piele, fum si balegar, visina coapta. Pielea si visina explodeaza in postgust, iar vinul are un final extrem de lung si de impresionant. E probabil unul dintre cele mai echilibrate si mai frumoase vinuri pe care le-am baut vreodata.

Petit verdot e un strugure capricios, costisitor si tributar conditiilor climatice. Se dezvolta greu si trebuie cules tarziu. Dar, se pare ca, atunci cand ajunge la maturitate deplina, da un vin spectaculos. Din acest motiv vinurile monocepage petit verdot sunt rare, iar in zona de origine – Médoc- e folosit in cantitate mica (5-15%) in asamblajul clasic cu merlot si cabernet. Cules la maturitatea deplina, da vinului aroma caracteristica de violeta, iar prin imbatranire la sticla notele de piele. E un vin dificil, puternic si masculin.

In Languedoc, proprietarul podgoriei Domaine de Ravanès, Thézan-les-Béziers, Guy Benin si-a dorit sa planteze soiuri bordoleze: Merlot, Petit Verdot, Cabernet. Vinul din petit verdot-ul e produs doar in anii foarte buni (1995, 1997, 1999 si 2002) si a fost un succes. Cat despre merlotul Gravières du Taurou, cel care a batut Petrus-ul la o degustare in orb, sper sa va povestesc cat de curand…

9 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri rare

Roma e un palimpsest

Orice calator are tolba lui de vise. Mai comune sau mai indraznete, ele se coalizeaza cerandu-si dreptul la existenta, creand asteptari si dependente. Atunci cand te declari pregatit sa vizitezi Roma, stii, instinctiv, ca nu are cum sa nu-ti placa. E unul din acele orase in care mergi la sigur din punct de vedere turistic. Daca stau sa ma gandesc bine, poate ca asta e si unul din lucrurile care m-au incomodat cand am ajuns, in cele din urma, acolo.

In magnifica Roma, consider ca sunt doua senzatiii pe care nu trebuie sa le ratezi: sa te trezesti de dimineata, intr-o camera cu vedere, in sclipirea de argint a cupolelor Romei la picioarele tale, si sa amusinezi aerul caldut si seducator al gloriei, si sa-ti petreci dupa-amiaza contempland Capela Sixtina, un gest inspirat de o frumusete divina, inexplicabila, si care nu cred ca se va mai putea repeta vreodata.

Intr-o Italie in care intrarea la muzeu se rezerva cu cel putin cateva zile inainte, am avut sansa de a putea vizita Palazzo Farnèse. Considerat unul dintre cele mai frumoase palate renascentiste ale Romei, mi s-a parut o cladire de o puritate si de o gratie pe care nu prea o poti atribui pietrei. Probabil ca asta se datoreaza si geniului celor doi arhitecti Antonio da Sangallo si Michelangelo.

Construit de Alexandro Farnèse devenit Papa Paul al III-lea, palatul este astazi concesionat Ambasadei Frantei iar accesul publicului este restrictionat. Dar, excelenta sa Jean-Marc de la Sablière, ambasadorul Frantei in Italia, a avut ideea extraordinara de a expune colectia Farnèse din Muzeului arheologic din Napoli, in decorul primului etaj al palatului acolo unde se afla ea in secolul al XVI-lea. Asa am avut ocazia sa ma delectez cu sala imparatilor si filozofilor, cu busturile marilor imparati ai Romei, Adrian si Marcus Aurelius, dar si surpriza de contempla niste daci de 2 metri. La intrarea in sala de primire a palatului tronau doua statui de a caror existenta nu stiam: Dacii prizonieri. Dincolo de ceea ce am citit cu totii in cartea de istorie, nu poti sa nu observi ca romanii par fascinati de exotismul dacic, chiar daca o fac pentru a-si celebra gloria.

Si iata cum arata biroul ambasadorului Frantei din Palazzo Farnèse

Contempland orasul am incercat sa-mi imaginez, sa rememorez descrierea maginifica a lui Curzio Malaparte, a diviziillor americane intrand in Roma pe Via Appia, marsaluind printre mormintele imparatilor romani si oprindu-se, in cele din urma, la Colloseum. Nu-i usor sa bei un pahar de vin in pietele magnifice ale Romei contempland pietre pe care stii ca a curs sangele lui Cezar sau al lui Giordano Bruno. Cred ca iti trebuie o constitutie speciala ca sa dai fata cu istoria in fiecare dimineata, nu sa contempli, ci sa traiesti printre ruine, si poate ca din acest motiv Roma nu va putea fi niciodata un oras inchegat de burghezi asezati, ci un oras care traieste fragmentar, in straturi.

Sau poate Columna pe care am privit-o zilnic de la geam si dacii prizonieri si prejudecata culturala de a vedea Roma ca un loc al originilor predispun la melancolie ?

PS. Expozitia de la Palazzo Farnèse e deschisa pana pe 27 aprilie. Daca treceti pe la Roma, n-o ratati !

2 Comments

Filed under jurnal de călătorie

O dezamagire…

Editia de primavara a Good wine a fost mai degraba un prilej de dezamagire. In primul rand, ma asteptam sa fie mai multi producatori noi la acest targ, dar au lipsit multi si din cei care au fost la editia din toamna: Crama Basilescu, Budureasca etc. N-au prea fost multe noutati si mi s-a parut ca pe deasupra multor standuri plutea o atmosfera de blazare si plictiseala.

Lansarile s-au invartit de aceasta data in jurul unor vinuri mai deosebite, vinuri experiment: Solo Quinta 2010 de la Recas, proaspat medaliat la Vinalies Internationales, e un experiment indraznet de a asambla 4 soiuri albe (Sauvignon blanc, Chardonnay, Feteasca regala si Muscat) cu Feteasca neagra vinificata in alb. Atat la gust cat si ca paleta aromatica, am identificat mai mult muscatul. Dar, m-a deranjat baricul care se simte mult prea puternic in gust.

Un alt experiment, Notorius de la Cramele Rotenberg. Un merlot vinificat cu drojdii din Côtes du Rhône. Un vin violent, cu o culoare superba si naravasa, lasa in gura o senzatie de visina in pudra pe care am mai intalnit-o la anumite vinuri spaniole. E interesant de vazut cum va evolua in sticla acest vin atat de puternic, desi eu pastrez nostalgia magiunului de pruna din merlot-ul 2007, care este merlotul Rotenberg cel mai pe gustul meu. Am apreciat faptul ca domnul Rotenberg si-a prezintat vinurile personal si trebuie sa recunosc ca atat Emeritus cat si Notorius degustate in compania Domniei sale, la masa superba cu tipsie de arama au avut o savoare in plus.

Cred ca e important ca vinul sa fie lansat si prezentat de creatorul lui si ca producatorii de vin ar trebui sa profite de ocazia pe care o aduce un astfel de targ pentru a dialoga direct cu consumatorul. Mi-ar placea la viitoarele targuri sa vad mai multi producatori si vinificatori dornici sa-si spuna povestea.

6 Comments

Filed under vinuri româneşti

Flori de primavara

La inceput de martie m-am lasat impresionata de mirosul subtil, proaspat, primavaratec, al unor flori de dovlecel. Nu cred ca am mai mancat vreodata ceva atat de rafinat. Crocante si suave, florile de dovlecel ti se topesc in gura lasand in urma o explozie de arome.

Reteta e foarte simpla, iar rezultatul e spectaculos.

Florile de dovlecel se umplu cu o compozitie al carei ingredient de baza e branza. Puteti adauga, dupa gust, ceapa, usturoi, chimen, calamar, anchois sau masline. Preferatele mele au fost cele cu branza si chimen.

Florile de dovlecel astfel umplute se dau prin ou si faina si se prajesc in tigaie.

Se servesc cu un vin alb (de preferinta, un riesling german sec), sau un rose usor care sa fie in concordanta cu suavitatea acestui fel de mancare.

2 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar