Tag Archives: vinuri frantuzesti de colectie

Bordeaux – ca într-un film cu Alain Delon

Din când în când, mi se face poftă să beau un Bordeaux matur, așa cum mi se face dor să revăd un film polițist cu Alain Delon. Într-unul dintre ultimile filme pe care le-am revăzut îmi amintesc de o scenă în care Alain Delon în rolul polițistului îi toarnă inculpatului încătușat (Jean-Louis Trintignant), un vin de Bordeaux într-un pahar de apă.

În Franța anilor 60- 70, veți descoperi în filmele perioadei, vinul nu se bea din pahare cu picior și nici nu se decantează. De fapt, am realizat cu ocazia degustării de Bordeaux-uri mature organizată de Ciprian Hareț că putem vorbi nu numai de impactul anului/climei asupra vinului, ci și de o anumită stilistică a perioadei în care a fost făcut. Vinul e un tovarăș  fidel al stilului nostru de viață, al aspirațiilor și gândurilor noastre, iar degustarea de Bordeaux-uri din zone diferite, mi-a trezit acestă idee anume că vinul ar putea fi subiectul excelent al unui studiu antropologic.

Am degustat: Domaine de Chevalier 1996 (Pessac-Léognan), Château Potensac 1990 (Médoc), Château La Lagune 1988 (Haut-Médoc), Château Laroque 1975 (Saint-Émilion), Château D’Issan 1970 (Margaux), Château Mouton Baron Philippe 1970 (Pauillac), Vieux Château Certan 1997 (Pomerol), Château Montrose 1994 (Saint-Estèphe), Château D’Arche 1999 (Sauterne).

În ceea ce mă privește, vinurile din anii 70 au fost regalul acestei degustări. Este drept că 1970 este recunoscut a fi un an bun în Bordeaux, dar e greu de crezut că după 45 de ani, un vin se mai poate exprima cu o prospețime ce poate pune în dificultate un vin cu 20 de ani mai tânăr. Și totuși așa a fost.

Cel mai bun vin al serii, Château D’Issan 1970, a avut o culoare intensă, strălucitoare și un parcurs gustativ atât de echilibrat încât vinul merita să fie contemplat mai degrabă ca o plăcere estetică. Abia acum am înțeles de ce zona Margaux este atât de apreciată de cunoscători.

Vinul meu preferat din Bordeaux rămâne însă, Château La Lagune, un vin senzual, cu un plus de carnație și de forță, pe care îl asemăn cu un hohot de râs zglobiu.

Dincolo de plăcerea de a surprinde nuanțe și diferențe subtile între vinuri făcute cu măiestrie, degustarea a fost un prilej de a pune față în față vinuri vechi de 20 – 26 de ani cu vinuri vechi de 40 – 46 ani, și ceea ce m-a surprins a fost constatarea că, deși vinurile de Bordeaux păstrează caracteristici unitare după care pot fi recunoscute chiar și în orb, există o evidentă diferență între vinurile făcute acum 40– 45 de ani și cele produse cu 20 de ani după ele. O diferență care ține și de tehnologia tot mai avansată, de normele în schimbare – vinurile din anii 70, de exemplu, au cantități mai mari de sulfiți-  dar cu siguranță și de viziunea fiecărei generații de oenologi asupra gustului unui vin bun.

Această viziune pare să se fi schimbat în ultimii 20- 30 de ani. Vinurile din anii 90, deși au beneficiat de tehnologie și de norme sanitare bine implementate, par mai facile, mai grăbite, mai făcute să placă. Este vinul martorul tăcut al schimbărilor profunde din viața noastră, al modului în care ne-am repoziționat valorile ? O întrebare la care cred că merită să reflectăm.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

Farmece şi nuri

N-am auzit de Château Kirwan, până în ziua când un prieten drag mi-a povestit despre eticheta acestui vin, care în opinia lui are detalii grafice care ar fi inspirat eticheta Opus One. Povestea m-a intrigat. Şi deşi spunem adesea că eticheta vinului nu are mare importanţă pentru lichidul din sticlă, căile către descoperirea vinurilor bune pot fi uneori tare întortocheate. Cu rezonanţa orientală a acestui nume în cap – în realitate e vorba de un irlandez Mark Kirwan care a preluat prin căsătorie în secolul al XVIII-lea proprietatea unui negociant englez- John Collingwood – am profitat de prima ocazie care ne-a adus în faţă un Château Kirwan 1998, 3 cru classé Margaux. (Întreaga poveste a proprietăţii Kirwan o găsiţi pe blogul lui Chris Kissack).

le kirwan

Vinurile din regiunea Margaux au reputaţia de a fi cele mai feminine vinuri din Médoc, dar acest Château Kirwan mi s-a părut cu totul diferit de toate celelalte vinuri pe care le-am mai încercat. Încă de la deschidere, s-a arătat foarte puternic, foarte tânăr, structurat, cu tanini fermi dar bine învăluţi în dulceaţa fructelor, cu arome proaspete de pământ şi pădure, dar pe măsură ce s-a aerat, şi de ciocolată. Un vin foarte dens, cărnos, care mi-a lăsat, ca niciun alt vin de până acum, impresia concretă că beau seva pământului şi muşc din scoarţa trunchiurilor tinere, un vin care evocă mai degrabă imaginea ielelor dezlănţuite, decât ceea ce înţelegem în mod normal prin feminitate.

Se întâmplă rar să întâlneşti vinuri care dincolo de arome şi tanini, de adjective şi epitete, să poată închega în pahar, doar pentru tine, o senzaţie bine definită, o poveste. Acesta este privilegiul vinurilor mari.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Farmecul vinurilor locale

Nu stiu daca poate fi un semn de maturitate gustativa, dar cele mai frumoase surprize ale anului trecut mi-au fost oferite de cateva vinuri albe baricate, unele vinificate in baric – 2006, Pouilly Fumé, Les Champs des Billons, Loire si 2006, Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc, Vin de pays des Coteaux de Murviel, altele doar invechite in baric: 1990, Chardonnay-Bründlmayer Kamptal; 1991, Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

Se spune ca fermentarea strugurilor direct in baric – un obicei foarte vechi, practicat de tarani in gospodariile lor – ar oferi o mult mai subtila baricare a vinului, o amprenta mai fina a lemnului, decat cea datorata maturarii in baric, dupa fermentarea vinului in inox. Cele mai cunoscute soiuri de struguri care se vinifica traditional in acest mod sunt Chardonnay-ul in Bourgogne si Sauvignon blanc-ul pe Valea Loarei. Practic, astazi, fiecare tara are cel putin un producator care face astfel de vinuri. In Romania, gasiti vinuri albe vinificate in baric la Prince Stirbey – Feteasca regala Genius Loci si la Domeniile Clos de Colombes – Sauvignon blanc. Atentie insa, cand aceste vinuri sunt tinere, au nevoie de aerare inaintea servirii.

Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc 2006, mi s-a parut un vin derutant si plin de personalitate asemeni vinificatorului sau, Guy Benin, cel care cultiva in Languedoc soiuri bordoleze. De data asta, vinul e un assamblage de struguri locali: 80% grenache gris si 20% maccabeu (numit si viura), din vii batrane de peste 70 de ani. E vinificat in baric, unde a fost tinut 12 luni, si apoi imbatranit la sticla.

Nasul e delicat, cu alternante in volute intre floral si citric, miere, sofran, caisa, portocala confiata. Gustul e bogat, cu note minerale, impresii de fenicul si migdale, cu final lung, fructos, citric. Un vin extrem de complex, surprinzator, care mi-a amintit de Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

De fapt, ceea ce m-a atras la acest vin, dincolo de curiozitatea suscitata de renumele producatorului, a fost numele sau : vulpea alba.

Vulpea polara e singura specie de vulpe care isi schimba blana in functie de anotimp: vara e roscata, iar iarna e alba. M-am tot intrebat care sa fie motivul pentru care un vin din insorita Mediterana poarta numele unui animal polar. E posibil ca acest nume sa se datoreze versatilitatii acestui vin si faptului ca e facut din soiul grenache gris, soi specific zonei Roussillion si Cataloniei. Ca si in cazul pinot gris, numele i se trage de la faptul ca vinul produs din acest strugure are irizatii de culoare gri, iar o neatentie in vinificare poate avea ca rezultat chiar un vin de culoare gri. Se spune ca acesta ar fi si motivul pentru care se prefera amestecarea sa cu alte vinuri albe. Desigur, e foarte posibil ca Guy Benin sa fie, pur si simplu, un admirator al vulpii polare. In orice caz, face vinuri bune, nu numai din soiuri bordoleze, ci si din soiurile locale, vinuri cu frumusetea si temperamentul unui animal salbatic care isi stapaneste teritoriul in deplina libertate.

16 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri povestite şi recomandate

Drinking in good company

Vinul e o pasiune calofila, iar pivnita de vinuri ascunde inlauntrul ei o biblioteca. Sambata seara, la degustarea organizata de Raluca si Oliver Bauer, am avut ocazia de a ma delecta cu vinuri celebre, dar si de a reflecta pe marginea colectionarilor de carti si vinuri.

Vinurile, ca si cartile, traiesc din intertextualitate si se imbogatesc in momentul impartasirii cu ceilalti. Cer dexteritatea pe care ti-o da experienta ca sa navighezi printre ele, si timp ca sa aduni si sa discerni. Ca sa ajungi colectionar de vinuri, fie mostenesti o pivnita cu vinuri, fie incepi de foarte tanar. De aceea, o degustare cu vinuri vechi de 20 – 30 de ani e interesanta, mai ales din prisma faptului ca sunt vinuri dificil de colectionat, vinuri care ajung greu la un novice. Trebuie sa beneficiezi de experienta si de bani ca sa le alegi si sa le cresti, de rabdare ca sa nu le deschizi prea devreme, de educatie indelungata a gustului ca sa le poti aprecia dupa 20 de ani, asa, “usor fezandate”.

Au fost multe vinuri bune, pe care Ciprian le-a descris cu mare acuratete in articolul lui, iar eu o sa ma opresc asupra catorva care m-au surprins:

Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia, 1991, 90 % viura si 10% malvasia. Un vin care a fost invechit in stejar 4-5 ani si a petrecut 14 ani in sticla, fiind comericalizat pe piata abia anul trecut ! La deschidere m-a surprins prin nasul tipic de vin rosu invechit, miere, aciditate incredibila, si un final foarte lung. A evoluat treptat in pahar spre fagure de miere si coaja de fructe, apoi a trecut in registru floral, ca sa revina apoi cu arome grele de caise confiate, fructul pasiunii. Iar, pe la miezul noptii, cand a trebuit cu regret, sa dau pe gat vinul ramas in pahar, mai parea ca are inca ceva de spus.

Merlot Veenwouden – “Privat cellar”, 1999. Un vin din Africa de sud cu arome tipice zonei, mai ales ierburi aromate, ceai negru si rooibos, dar si cu caracteristici de merlot, un vin inca viu si destul de bine pastrat. Interesant.

Mi-au placut mult Bordeaux-urile de aproape 30 de ani vechime. 5 eme cru classé Château Batailley, 1981 – Pauillac, a fost potrivit expresiei frantuzestihardi et terreux”, e drept cu niste tanini cam uscati in final, dar cred ca a pierdut mult prin comparare directa cu revelatia serii: Grand Cru Classé Château Giscours 1981 – Margaux. Un vin atins de bagheta toamnei “zana melopeelor” cu arome de piele, ciuperca, frunze, si mai ales pamant, de o expresivitate debordanta, fin, elegant, complex. E genul de vin pe care si la 30 de ani vechime, il analizezi cu atentie, il intorci pe toate fetele si nu-i poti gasi nici un defect. Am un prieten drag care, in momentele astea de extaz si stupoare pe care ni le prilejuieste cate un vin, obisnuieste sa exclame: “da, asta e vin !”

De curand, Irina se intreba daca nu cumva vinul se preface, pe papile, a fi ciocolata cu cirese.

Cat din ceea ce simti e cu adevarat in vin, ca prezenta fizica ? Si din ce e facut un vin ?

In primul rand, din ceea ce ai citit despre el – podgorie, struguri, si detalii tehnice de fabricatie – si, in plus, o poveste despre personalitatea oenologului sau vinificatorului, suspans la deschidere si un ritual al degustarii (culoare, arome, gust, postgust), asteptari si confirmari, o impresie de ansamblu care se fondeaza pe experienta sau mai potrivit spus, “le vécu”, si, in cele din urma, totul se incheie, ciclic, cu o poveste.

De fapt, vinul e o carte. Iar povestitul, ca si cititul, e un viciu.

6 Comments

Filed under drinking in good company