Alba-neagra cu feteasca

Acum două săptămâni, m-am nimerit în restaurantul Madame Pogany, la degustarea în orb de fetească albă. Trebuie să recunosc că acest tip de degustare e un joc de societate extrem de distractiv, care îţi poate oferi dovada de netăgăduit că vinul e o experienţă absolut subiectivă.

@alinax

Dar, dincolo de gusturile fiecăruia, ceea ce m-a pus pe gânduri a fost constatarea că, după degustarea a 12 probe de fetească albă, nu se poate descrie în trei cuvinte ce este feteasca albă şi care sunt caracteristicile ei, aşa cum putem face de exemplu, în cazul soiurilor internationale sauvignon blanc sau chardonnay. Din cele 12 vinuri, trei au avut arome tipice soiului muscat ottonel, iar una din celelalte probe mi s-a părut, mai degrabă, un amestec de fetească cu sauvignon blanc.

@alinax

Acest balet între caracteristici proprii soiurilor atât de diferite cum sunt muscatul şi sauvignon blanc-ul mi se pare dubios. Mi-e greu să înţeleg în aceste condiţii, cum poţi să vinzi ca „soi tradiţional românesc” şi să prezinţi la export un produs care îşi schimbă înfăţişarea de la o sticlă la alta şi a cărui tipicitate de soi e aproape imposibil de rezumat după 12 sticle băute. Din păcate, cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu mult mai cunoscuta fetească neagră, diferită de la un producător la altul şi cu tipicitate greu de identificat.

Probabil că această problemă de zeci de ani n-o să dispară prea curând, dar eu sper din tot sufletul să prind ziua în care feteasca să poată prezenta o identitate de soi capabilă să stea în picioare după o degustare de 12 vinuri.

17 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, vinuri româneşti

17 Responses to Alba-neagra cu feteasca

  1. Mona, pai multi chiar baga ceva Muscat prin Fetesti 🙂 Dar daca e in procent mic, nu te obliga nimeni sa scrii pe eticheta

    • vinuri povestite

      Probabil ca asa e. Din pacate, muscatul are caracteristici mult prea evidente, spre deosebire de sauvignon blanc 😉

  2. Se pare ca nici cei mai vechi iubitori si profesionisti in ale vinului nu i-au gasit (inventat macar) o tipicitate anume. In afara de finetea si eleganta aparuta in anii favorabili/iesite din maini dibace…atat e in stare.
    Care ti-a placut? Mie mi-a mers la inima Jidvei, dar reincercandu-l dupa cateva zile in comparatie directa cu Segarcea Prestige as inclina spre cel din urma.

    • vinuri povestite

      Da, asa se spune, dar nu inteleg de ce ne tot mandrim cu acest soi si, in acelasi timp, il cosmetizam cu adaosuri…
      Feteasca de la Segarcea mi s-a parut cea mai ok.

  3. Mda, multi din vajnicii nostri producatori cosmetizeaza cam tot ce le pica in mana, nu doar Feteasca Alba. La multi nici nu se mai vede vinul din spate de prea multe cosmetice. 🙂

    • vinuri povestite

      Sorin, e posibil, dar nu inteleg la ce foloseste aceasta strategie. Au oricum preturi mari si necompetitive.

  4. Mona, cum a fost “Feteasca” de la Liliac?

    Că după ce am urmărit de mai multă vreme bannerul lor uriaş de pe Magheru, mă pot întreba, fireşte, cam ce-au putut scoate aceşti stranieri dintr-un soi, zice-se românesc, pur sînge…?
    Sper că nu am folosit prea abundent ghilimelele în fraza precedentă:-)

    • vinuri povestite

      Vladimir, mi s-a parut un vin ingrijit, corect si cu o nuanta ierboasa interesanta de tip rucola. A iesit foarte tare in evidenta la degustarea in orb tocmai prin aceasta caracteristica de atentie si grija in vinificare care ii da vinului un plus de stil. Mie imi place mai tare Sauvignon blanc-ul lor. Din pacate, vinurile lor nu sunt pentru piata romaneasca, pentru ca altfel nu imi pot explica preturile atat de mari…

  5. Mie mi s-a parut rau Liliacul, cu tot respectul fata de unele vinuri ale lor, dar nu si fata de preturile practicate. Pana la urma nu le poti face din prima bine pe toate. Miros de doaga statuta (sa nu zic mucegai), post cu mare excedent de So2 sau alte bazaconii.

  6. am vazut doar gama de vinuri LILIAC, la Ethic Wine, dar nu erau de degustat, ci doar de aratat. Si, da, mi s’a spus: preturile lor vor fi mari! Nu mi s’a comunicat concret…Poate la nivelul Lacerta? Ca tot de austrieci e vorba…

  7. Victor

    Doamna Mona, stiu ca sunt off topic, dar cred ca merita sa dau un citat din Emil Cioran :

    “Vinul i-a apropiat pe oameni mai mult de Dumnezeu decît teologia. De multă vreme beţivii trişti – există alţii ? – i-au compromis pe schimnici…”

    • vinuri povestite

      Unele dintre cele mai frumoase pasaje scrise de Cioran se gasesc in scrisorile catre Jeni Acterian, publicate in « Jurnalul unei fete greu de multumit »
      In decembrie 1946, ii scria de la Paris : « In afara de dragoste si betie, ce se poate intreprinde, in acel inavuabil Sud-Est ? Nu vreau sa spun ca am rezolvat ceva pe aici, dar scepticismul cere un cadru parfumat si frivol, pe care l-am gasit, pe cand a fi ros de indoieli in spatiu valah e de-o tristete fara solutie. »

  8. BogdanC

    Preturile sunt 36-48 lei (pe siteul Liliac).

  9. BogdanC

    Oricum sunt mari preturile Liliac.

Leave a Reply to vinuri povestite Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.