Category Archives: gastronomie și taifas culinar

Barbati la cratita

Cu rare exceptii, toti prietenii mei gatesc, si gatesc chiar foarte bine. In orice caz, mult mai bine decat mine si decat multe din prietenele mele. Duminica, la Omnivore’s Dilemma, a gatit Stefan Pop. De formatie inginer, de profesie strategic planner, de vocatie mare bucatar. In ce ma priveste, inca nu am mancat roastbeef mai bun ca ala pe care-l face el. Stateam la masa cu niste prietene si intrebarea a venit firesc. “De unde atatia barbati care gatesc ?” E drept ca marii bucatari ai lumii sunt barbati, dar ce-i determina pe toti prietenii mei PR-isti, art directori, copywriteri sau ingineri sa puna mana pe cratita si sa faca din asta o pasiune?

M-am intrebat mereu cum se explica acest interes crescand al barbatilor pentru bucatarie, care in ultimii ani, atinge dimensiunile unui fenomen international de mari dimensiuni. Carti cu si despre Jamie Oliver, filme cu vinuri si bucatari, bloggeri celebri si retete faimoase. Rafinamentul a ajuns pana acolo incat am descoperit recent, o serie de carti politiste franceze in care detectivul e un mare impatimit al retetelor culinare. Nicolas Le Floch, copil din flori, marchiz si comisar al anchetelor extraordinare din vremea lui Ludovic al XV-lea are o gasca de prieteni cu care se intalneste in jurul vinurilor burgunde d’Irancy si a unor preparate culinare deosebite, a caror reteta povestita este un show in sine. Mi s-a parut deosebit de simpatic cum comisarul, printre crime si urmariri pe strazile Parisului, se opreste cu adjunctul sau la cate un han si inainte de a manca, asculta povestea bucatelor de pe masa, istorisite din gura bucataresei. Romanele sunt scrise de Jean-François Parot, istoric specializat in secolul al XVIII-lea francez. Amatorilor de Dumas si Maurice Druon, pot sa le spun ca Parot are un talent extraordinar de a reface atmosfera acelor timpuri si ca seria lui de romane politiste mi s-a parut deosebit de pitoreasca. Din pacate, nu e tradus inca in romana.

Barbatii care gatesc sunt foarte chic, dar cred ca la baza acestui fenomen la moda, sta dorinta inconstienta, dar mult mai profunda, de a fabrica ceva cu mainile tale, de a avea ceva bun si frumos, facut de tine. Cred ca nimic nu iti poate oferi o satisfactie mai mare decat senzatia de mandrie pe care o ai in fata unui produs al mainilor tale, indiferent ca e vorba de un scaun, de o pereche de cercei, de un t-shirt pictat sau de un fel de mancare…

Seria prietenilor bucatari la Omnivore’s Dilemma continua. Sambata, 17 aprilie, Aaron Balazs & Lorand Bartha, prezinta Hungarian/Szekely Cooking Performance. Atentie insa, daca nu sunteti gurmanzi, aveti toate sansele sa deveniti !

8 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Muskatova, mavrudul si marketingul

Despre valentele calatoriei mi-a vorbit pentru prima data profesorul meu de limba romana. Calatoria, ne-a spus el, nu este asa cum ar putea parea, o activitate pur hedonista, de divertisment, ci scopul ei e de a te descoperi pe tine prin exercitiul raportarii la celalalt. Calatoria e o initiere, iar surprizele sunt pe masura prejudecatilor cu care pleci la drum.

Din acest punct de vedere, Bulgaria nu inceteaza sa ma uimeasca. E o fosta tara comunista, cu aproape 8 milioane de locuitori si in mod evident, mult mai saraca decat celelalte tari europene. Din perspectiva de marketing, e o piata fara putere de cumparare si neinteresanta pentru marile branduri internationale. Din punct de vedere istoric si cultural, a stat sub turci mult mai mult decat Romania, si din acest motiv pornesti de acasa cu prejudecata ca vei strabate o tara naspa, un no man’s land.

Mult inainte sa realizez ca bulgarii sunt niste oameni mai putini aroganti, agresivi si dornici sa-si etaleze buna starea, am fost uimita sa constat ca ei pastreaza in uzul curent, de carciuma, multe dintre produsele traditionale ale ariei geografice, care in Romania au disparut. Rachia (tescovina sau grappa), mastica, boza (braga), ayran-ul, menta, ca sa  ne limitam doar la categoria bauturilor. Sigur, veti zice, dar ayran se gaseste si in Bucuresti, la turcul din colt, tzatza Leana a lui nenea Iancu mai face si acum mastica in casa si unchiu’ Zoltan transforma in tescovina boasca si strugurii care au fermentat inainte sa apuce sa-i faca vin. Da, e adevarat. Doar ca la bulgari, toate aceste produse se fabrica si se consuma la scara larga. De la cel mai select restaurant la cea mai mizera terasa, se serveste rachie, iar la supermarket esti pus in fata unei alegeri imposibile, de la vreo 20 de feluri de rachie in sus. Eu am incercat pana acum vreo sase variante de rachie si toate s-au dovedit la fel de bune. Cea mai savuroasa e rachia facuta din muscat, numita foarte poetic muskatova, care pastreaza aroma invaluitoare a strugurelui. Imi aduc aminte cu mare placere cum intr-o seara de vara, pe litoralul bulgaresc am facut cunostinta cu minunata muskatova si cum carciumarul, ne-a privit cu mai multa consideratie cand i-am pronuntat numele. In plus, bulgarii mai au in comert si variante extrem de delicioase de rachie de caise si de gutuie…

Si spre marea mea surpriza, am descoperit ca fabrica si produse cosmetice pe baza de strugure: Mavrud, ca doar e brandul bulgaresc de tara. Se pare ca strugurele a fost folosit in scop cosmetic inca din secolul al XVII-lea si povestea spune ca, la curtea lui Ludovic al XIV-lea, nobilii se tratau cu vinul vechi si pe fata, pentru a da tenului stralucire. Cosmetica moderna foloseste coaja si samburii de strugure care contin polifenoli si antioxidanti. In Romania, puteti gasi game cosmetice pe baza de strugure italienesti (Uvage, Bottega verde) sau frantuzesti (Caudalie). In spatele brandului Caudalie se afla mostenitorii podgoriei Chateau Smith Haut Lafitte, Bordeaux. In 1999, ei au inaugurat aici primul centru de vinoterapie. Azi, vinoterapia este la mare cinste printre tratamentele de intretinere, iar in Franta, aprope in fiecare regiune viticola exista cel putin un spa sau un centru de terapie cu struguri.

Oare de ce  Bulgaria a pastrat in uzul curent, intern, niste produse atat de subtile cum sunt rachia si  cosmeticele naturale din strugure, in ciuda faptului ca este o piata mica si saraca ? Poate ca raspunsul se gaseste in marele respect pe care il au pentru masa, pentru bucate si pentru servire. Sau poate sunt prea saraci ca sa renunte la lucruri atat de rafinate ?

PS. Oze, pisica, face parte din familia amicului Doron…

8 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

vineri, 19 februarie. Aseara am fost mai buni unii cu altii…

Nu stiu altii cum sunt, dar mie cel mai tare imi place sa sarbatoresc fara sa am motive impuse din exterior. Cred ca sentimentul sarbatorii e cel care iti deschide cel mai tare simturile si te face mai bun cu tine si cu cei din jur. Imi place sa sarbatoresc lucrurile mici. Ma bucur mai tare sa deschid o sampanie pentru ca e soare si razele imi gadila geamul, pentru ca bucatarul a prins un peste, sau pur si simplu, pentru ca vecinul cel nepoliticos, de la patru mi-a dat buna ziua si mi-a tinut usa de la lift, si mai putin pentru ca e dragobete, ziua femeii, ziua iubirii si alte astfel de date prestabilite, cand e musai sa fim mai buni unii cu altii…

Hier soir, j’ai fait la fête. Am servit, la antreu, ciupercute umplute cu branza de cosulet de Rucar si usturoi, iar ca fel principal: rechin in sos de vin de la Ramnicu Sarat, cu ghimbir, la cuptor.

Vedeta serii: sampanie Rhein Extra Brut Imperial. Amestec de chardonnay cu feteasca regala, e produsa la Azuga, prin metoda traditionala din Champagne. Are un perlaj fin si subtile arome fructate. Costa in jur de 35 de lei si mi se pare cel mai bun raport pret calitate in materie de sampanie ce poate fi achizitionata de pe piata romaneasca.

4 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

You and me, two glass after work

Expresia “a glass after work”, vehiculata de colegii mei americani, a avut intotdeauna in urechile mele un ecou puritan si oarecum, egoist. Sunt ferm convinsa ca vinul necesita intotdeauna, nu numai atmosfera, ci si comuniune. Mi-ar placea mai mult ca sintagma sa fie “two glass after work”, desi, desigur, risti ca toata lumea sa ia in considerare referirea la cantitate si nu la companie…

Imi place sa practic ritualul “two glass after work” la Bruno. E un spatiu intim, barmanul e prietenos si muzica e in surdina. Pe langa asta, apreciez selectia de vinuri, si ma bucura conceptul – mai putin prizat la noi – unui bar care sa serveasca vin la pahar. Ai astfel posibilitatea de a degusta mai multe vinuri sau de a incerca ceva diferit de fiecare data, fara sa fie nevoie sa cumperi o sticla. Vinurile sunt in general de calitate, si cele mai multe cu distributie Horeca. Adica nu sunt vinuri pe care le poti lua din supermarket, de trei ori mai ieftine. Asa am ajuns sa descopar cateva vinuri romanesti interesante ca Mustoasa de Recas, sau Terra Alba de la Clos de Colombes, un cupaj de Riesling italian cu Feteasca alba, dar si vinuri mai speciale ca eiswein-ul, despre care o sa mai povestesc.

Din nefericire, barul se afla in bucurestii vechi, pe strada Covaci, in plin sistem de transee “de restaurare” a cartierului. Vecinatatile au multa culoare locala. Daca ninge, e noroi, daca ploua, apar rauri si cresc potential sansele sa-ti scrantesti gleznele pe piatra cubica. Inginerul care m-a acompaniat de aceasta data si a facut si pozele, a carcotit pe marginea felului inestetic in care sunt prinse in coltare barnele de lemn ale etajului barului, dar a recunoscut ca este placut impresionat de amenajarea si impartirea judicioasa a spatiului foarte mic de la baie. De vazut, de baut si de povestit !

8 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar