Pragul psihologic in cumpararea vinului

M-am intrebat intotdeauna de ce a atat de usor de inteles de ce un Mercedes nu costa cat un Logan, in schimb e asa de greu de acceptat ca un Pétrus e asa de scump. Daca in cazul masinilor, logica functioneaza impecabil atunci cand argumentezi ca dotarea si piesele unui Mercedes sunt de x ori mai bune, de ce oare percepem intr-o logica diferita pragul dintre un vin de 20 de lei si unul de 200 lei ? Cu alte cuvinte, de ce in cazul masinilor conteaza mai mult marca, iar in cazul vinurilor mai mult pretul ?

Cred ca acest lucru tine de aprecierea exclusiv subiectiva a vinului, de faptul ca pentru unii – asa cum zice prietena mea, Irina – vinul nu se preface pe papile ca e ciocolata cu cirese. E mai usor sa apreciezi un Mercedes, decat un Clos des Mouches, pentru ca vinurile mari sunt, in general, neprietenoase si necesita timp si atentie speciala. Nu iti trebuie doar un anume nivel financiar, ci ai nevoie si de un bagaj de cunostinte aferent si mai ales, de multa experienta taninica pe papile.

Un prieten drag imi spune mereu ca exista un prag psihologic in cumpararea vinului, care nu tine neaparat de situatia financiara, ci de constientizarea unei nevoi. Teoria lui e ca in viata oricarui bautor de vin, apare un moment in care intalnirea cu un vin mare il va ajuta sa devina un pasionat sau “un bautor nelinistit”, iar suma pe care o va aloca pentru cumpararea vinului va creste treptat, in acelasi timp cu imbogatirea experientelor gustative.

De fapt, vinul e doar un pretext pentru senzatii, extazuri, povesti, socializare si, din fericire, toate acestea sunt imposibil de cuantificat in bani. Totusi cred ca, asemeni operelor de arta, un vin bun e cu atat mai bun cu cat reuseste sa ramana mai mult timp in atentia ta. Iar un vin care s-a lasat repede descoperit, pe care l-ai inteles, inceteaza sa te mai intereseze. Poate ca asta e motivul pentru care lumea vinului e atat de speciala. Dar, e, in aceeasi masura, si o lume in care te poti pierde.

11 Comments

Filed under poveştile Monei

11 Responses to Pragul psihologic in cumpararea vinului

  1. Frumos spus! In cazul meu, nu prea conteaza suma. Daca mi se pune pata sa dau banii pe ceva mai deosebit, il iau. Normal, trebuie sa am si banii necesari in acel moment 😀

    • vinuri povestite

      Sigur ca esti dependent de un buget. Dar cred ca, la un moment dat, intervine “o restructurare” a prioritatilor…

  2. Monica

    Probabil ca la acel prag, ca in cazul “consumului” oricarei arte, ajungi in momentul in care poti trece de la a spune doar imi place/nu-mi place la a avea suficiente cunostinte pentru a argumenta si sustine de ce iti place/nu-ti place (dupa cum spune un profesor comun in ale artelor… 🙂

  3. berbecutio

    Sau..cum mi s-a intamplat in domeniul audio, in care eram ca nivel de cunostinte de 2/10, am cumparat ceva de nota 7/10 de care ma simt foarte multumit si dupa 2 ani si nu ma mai tenteaza “Petrus-uri” si alte specialitati. Nu stiu daca as avea vreo satisfactie dand de cateva ori sume importante (+50E) pe vinuri considerate mari. Oare le-as putea intelege? Le-as putea aprecia la adevarata lor valoare? Mi-e teama ca nu si ma adapostesc in marja de preturi permisibile relativ frecvent (<20E).

  4. Răzvan

    La aceiași bani, decât mult și prost, mai bine puțin dar bun! Părerea mea, hâc 🙂

  5. boris

    Vinul are viata, cred ca acesta este motivul pt care nu poti sa-l compari cu altceva. In momentul in care platesti o suma considerabila pe un vin mare, mai mult ca sigur I’ll vei imparti cu cineva, I’ll vei asocia cu ceva frumos, o persoana sau mancare, in felul acesta iti vei aminti mult timp de acel moment, plus ca iti ofera acea placere de a avea ceva foarte limitat si cred, ca cei care sunt consumatori de vinuri mari au in garaj masini de lux.

    • vinuri povestite

      Boris, de acord cu tine, cu observatia ca cei care beau vinuri mari apartin unui grup foarte eterogen si hachitos, destul de greu de circumscris unei categorii simpliste de marketing, de genul “cei care beau vinuri scumpe au si masini scumpe”, etc.

  6. Răzvan

    Și revin: așa cum sunt absolut conștient că în viața mea n-am să-mi pot permite să-mi cumpăr un Mercedes (deși, zău, nici nu cred că-mi doresc unul :)), tot așa, realist vorbind, sunt sigur că n-o să-mi cumpăr vreodată o sticlă de Petrus (deși, zău, mi-aș dori foarte tare una :)). Chestiunea absolut isteață este ca, în limitele bugetului tău să cauți, la vin, acel best buy care adesea poate aduce revelații. Spre exemplu, vinul vieții mele (și nu zic care, cei care mă cunoașteți știți :), costă în jur de 100 de EUR – și pentru gustul meu bate vinuri de multe ori mai scumpe, dintre cele pe care am avut șansa să le gust. Precum am întâlnit și vinuri mult mai decente în raport de preț, dar care mi-au adus satisfacții imense, dar acest lucru a venit în urma aprofundării pasiunii pentru vin pe care mi-am dezvoltat-o. Cu siguranță însă, pot să spun că niciodată un vin la un preț modest nu m-a făcut să exclam “Ecce vino!”, chiar dacă în raport de calitate merită încercat și chiar recomandat. Raportul preț-satisfacție se regăsește deci, de multe ori, chiar și pentru cunoscători într-o zonă relativ accesibilă (apage Mercedes! :)) cu condiția ca rezultatul căutării să fie unul avizat și cernut prin prisma propriilor așteptări. Am zis bine?

  7. In mare sunt de acord cu Razvan, dar imi permit sa exprim si o opinie personala. Paragraful de sfarsit al Monei este graitor si acolo sta esenta, din pmdv. Pentru un pasionat de vin, cuantificarea in bani devine, cu timpul, din ce in ce mai irelevanta. Asta pentru ca ajunge sa vada vinul ceva mai mult decat un produs. Eu, de ceva vreme incoace, nu mai judec vinul strict din punct de vedere al raportului calitate-pret. Conteaza la un moment dat si el dar mi se pare ca s-a ajuns prea departe cu acest concept. E o gandire mult prea mercantila, care reduce vinul la un simplu produs, raportat mereu la banii dati pe el. Ei bine, am cam trecut de faza asta. De fapt, de aceea se numeste si pasiune, nu? 🙂 Chris Kissack (Winedoctor) a spus ceva interesant pe al sau blog: sunt momente in care dorinta invinge ratiunea. Asta face diferenta intre un simplu produs si o experienta. He’s right on the money, cum ar zice americanu’. Eu sunt un mare amator de Bordeaux, mai ales matur si vechi. Nu este vb de snobism, ci pur si simplu inima imi este acolo, aceea e ideea mea de vin. Mai sunt si alte regiuni pe care le prefer, bineinteles, dar un Bdx matur are ceva extra care trece peste bariera banilor. Atunci cand ahizitionez astfel de vinuri, nu pun foarte mult in balanta pretul (depinde exclusiv de bugetul la acel moment) si nu incep sa ma gandesc ca de banii respectivi as putea lua 6 sticle de Carmenere chilian corect facut. Gandesc achizitia strict in interiorul regiunii care ma intereseaza: iar acolo preturile sunt cum sunt. Ma gandesc doar la experinta pe care o voi avea; daca va fi buna sau rea, ramane o necunoscuta pana la destuparea sticlei 🙂 Vorbim totusi de un lichid care traieste si care se transforma tot timpul, nu de o combina audio.

    In cele din urma, totul se rezuma la propriile preferinte si la cat esti dispus sa dai. Pentru mine, banii sunt un simplu instrument care alimenteaza o mare pasiune, nu un produs 🙂

Leave a Reply to vinuri povestite Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.