Tag Archives: crame din Dragasani

Nu există cel mai bun vin, ci doar constanţă în calitate

Înainte să-l cunosc pe Oliver Bauer, aveam câteva idei fixe despre vinuri. Credeam că rosé-ul trebuie băut cât mai tânăr şi că sauvignon blanc-ul e un vin ce nu rezistă mai mult de 2- 3 ani. Consideram, de asemenea, că tămâioasa românească e un soi care se exprimă mai bine în vinurile dulci şi nu ştiam să răspund la întrebarea dacă terroir-ul e mai important decât omul care îl lucrează. Vinurile lui Oliver mi-au spulberat toate aceste certitudini şi au născut multe întrebări.

De-a lungul acestui an, am făcut cunoştinţă cu multe vinuri interesante de la Stirbey. Printre altele, m-am delectat cu o verticală de rosé încropită ad-hoc în timpul unei vizite la cramă. Am încercat toate rosé-urile Stirbey din 2006 în 2010, şi cel mai pe gustul meu n-a fost cel mai tânăr dintre ele, ci rosé 2009.

Apoi am participat, împreună cu bloggerii de vin din Bucureşti, la degustarea organizată la Ginger, ocazie cu care l-am cunoscut, în sfârşit, pe Mădălin, şi l-am reîntâlnit pe Mihnea – cel care a avut iniţiativa acestei degustări – şi ale cărui articole îmi doresc să le citesc mai des.

Am băut câteva vinuri vechi: Cabernet sauvignon 2003, Merlot 2004, Sauvignon blanc 2005, dar şi vinuri tinere: un excelent Sauvignon blanc 2010, Novac 2009, Negru de Drăgăşani 2009, Merlot 2008  şi Cabernet sauvignon 2008. Deşi preferatele mele sunt vinurile albe din 2010 – vinuri zvelte, cu aciditate şi mineralitate, care pot fi băute la fel de bine şi peste 10 ani – nu există vreun vin din cele degustate pe care nu l-aş bea cu plăcere.

@ Nicusor Cazan

Dar ceea ce m-a uimit foarte tare la această degustare comparativă a fost faptul că vinurile din 2003, 2004 si 2005, ani de recoltă foarte diferiţi din punctul de vedere al condiţiilor climatice, se exprimă foarte bine şi au toate, tipicitate de soi. Calitatea vinurilor Stirbey din recolta 2010 – considerat de mai toţi viticultorii din România drept un an catastrofal – arată foarte clar că diferenţa nu o poate face terroir-ul fără muncă în vie, iar constanţa în calitate nu se poate obţine decât prin munca de zi cu zi, adaptată condiţiilor climatice ale fiecărui an.

Din păcate, pe piaţa românească cei mai mulţi producători scot câteva vinuri foarte bune o dată la 4-5 ani şi doar câţiva se pot lăuda cu producţii de calitate în fiecare an. Or, în aglomeraţia de vinuri şi de informaţie în care trăim, mă întreb dacă nu cumva cheia către inima consumatorului avizat nu stă tocmai în această promisiune de constanţă în calitate, promisiune de natură să creeze un cerc de consumatori care îţi apreciază vinul, îl colecţionează, îl beau şi îl aşteaptă cu nerăbdare în fiecare an.

5 Comments

Filed under vinuri româneşti

La vie, pe dealurile Dragasanilor

Cine a privit macar o data apa Oltului de pe dealurile Dragasanilor, stie ca frumusetea poate fi sorbita precum vinul. Iar cine o soarbe se imbata si ramane prins in navoadele locului ca o gaza in chihlimbar.

Vizita la Cramele Stirbey mi-a prilejuit descoperirea unui loc cu un farmec aparte. Cum urci dealul abrupt, dintre viile nesfarsite rasare un conac mic si zvelt, pozitionat strategic in buza dealului, un punct de belvedere la valea Oltului.

Raluca si Oliver Bauer sunt gazde primitoare si dornice de oaspeti, chiar si cand apar pe neasteptate odata cu furtuna. Pe cand degustam noi mai abitir cramposie si feteasca, privind cum in vale, furtuna inspuma navalnic undele Oltului, se aude cioc-cioc la usa. Mirati, am descoperit un cuplu de austrieci, intr-o mana cu aparatul foto si in cealalta cu poza Cramei Stirbey printata de pe internet. Citisera despre crama si intrebau daca pot s-o viziteze. Si, desigur ca au fost poftiti la degustare…

Dintre vinurile degustate, m-au interesat in special Rosé-ul 2010 si Feteasca regala, genius loci, 2007.

Rosé-ul 2010, 100% cabernet sauvignon, e, cred, cel mai bun rosé de la Stirbey pe care l-am baut pana acum. In ceea ce ma priveste, are tot ceea ce pretind de la acest tip de vin: prospetime, aciditate, vitalitate. Dupa spusele lui Oliver, 2010 a fost un an cu un raport mai bun aciditate-alcool in strugure, ceea ce aduce vinurilor din aceasta recolta un plus de aciditate la o concentratie alcoolica normala.

Feteasca regala, genius loci, e opusul rosé-ului. Un vin complex, cu eleganta si structura pe care o dau fermentarea in baric, menit sa imbatrneasca in sticla. Cu siguranta, nu e genul de feteasca pe care o bei zilnic, si poate din acest motiv e un vin cu care te imprietenesti mai greu. Nu te cucereste de la prima vedere si in plus, mi s-a parut din categoria celor care au nevoie de aerare. Degustat dupa o zi de la deschidere, vinul era parca mult mai sprinten, mai echilibrat.  Cu o alta ocazie, am avut prilejul sa beau o feteasca regala 2003, facuta de Oliver Bauer si am fost uimita de potentialul acestui soi de strugure.

Daca un vin poate cuprinde in el frumusetea locului care ii da nastere, atunci vinurile Cramei Stirbey sunt expresia magnificei si lentei curgeri a Oltului in soare. As fi ramas zile intregi la crama ca sa beau vinurile lui Oliver Bauer, sa absorb energia locului si frumusetea peisajului.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

La anu’ si la multi ani, sa bem vin de Dragasani !

Cum recunosti potentialul unui loc de a se defini pentru cei din jur ca spatiu al teleportarii ? Cand apare acel echilibru care structureaza atmosfera si care creeaza senzatia de scurtcircuitare a temporalitatii ? Potentialul magic e al spatiului sau al omului care il locuieste ?

Calatoria naste mai mereu astfel de intrebari, iar evenimentul de lansare a vinurilor Avincis, petrecut pe colinele Dragasanilor, mi-a lasat senzatia unei vizite intr-o tara straina. Aproape ca ma puteam imagina la o petrecere pe malurile Garonnei.

De mult timp n-am mai avut ocazia de a asista la renasterea unui loc sub semnul gratiei si al bunului gust. O vila mica si frumoasa, construita in 1907, restaurata cu arhitect, o crama cu design modern, perfect integrata in peisaj. O priveliste minunata asupra vaii Oltului.

Domeniul Dobrusa de la Dragasani apartine familiei Stoica, iar arhitectul care a schimbat fata locului este Alexandru Beldiman. Proprietatea are un potential imens pentru organizarea de evenimente, iar faptul ca cineva si-a dorit sa creeze un astfel de loc in Romania, ma face sa sper in continuitatea initiativelor de acest tip.

Vinurile pe care am avut ocazia sa le degustam sunt, deocamdata, albe. Cramposie selectionata 2010, Sauvignon Blanc 2010 si Muscat Ottonel 2010, creatia oenologului Ghislain Moritz. La prima impresie, mi-a placut Sauvignon-ul, un vin corect, vioi, care s-a facut remarcat gustativ printr-o interesanta lama citrica. Din cate am inteles, printre soiurile de sturguri cultivate aici se afla si pinot noir, ceea ce ma face sa astept vinurile rosii cu deosebit interes.

In ceea ce priveste numele vinurilor, imi permit o mica observatie legata de un fenomen care a capatat amploare. Mi-ar fi placut ca aceste vinuri sa nu se numeasca Avincis (desi am inteles motivele care i-au determinat pe proprietari in alegerea acestui nume), ci sa poarte numele dealurilor Dragasanilor. Cred ca un vin e profund legat de tarana din care provine, iar celebrarea existentei sale nu se poate face decat sub rezonanta lexicala a unui nume atins de patina timpului, care are puterea sa stabileasca o legatura sentimentala cu publicul sau. Nu e un caz singular de reticenta in alegerea unor toponime autohtone ca nume de vinuri, si tocmai de aceea asupra acestui subiect voi reveni intr-un articol viitor.

Dincolo de asta, aparitia domeniului Dobrusa de la Dragasani, e un eveniment deosebit in lumea vinului romanesc.

24 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, vinuri româneşti