Deşi Robert Parker este cel care a sporit faima (şi preţul) Bordeaux-urilor începând cu anii 80, o perioadă nu tocmai fericită pentru podgorenii din Franţa, vinurile de Bordeaux îşi datorează celebritatea mai ales unor personalităţi istorice de primă mână. Este cunoscut faptul că vinurile care aveau trecere la Curtea Regilor Franţei până în secolul al XVII–lea sunt cele de Bourgogne şi de Champagne, (regiuni aflate în inima regalităţii franceze) în timp ce vinul produs în Bordeaux era catalogat, (şi datorită situaţiei geo-politice) ca fiind „englez”.[1] În paranteză fie spus, am putea, de altfel considera, că el a rămas „englez” până în ziua de azi.
Cele două personalităţi care s-au folosit de celebritatea lor pentru a impune vinurile de Bordeaux la Paris – locul de unde până nu demult orice tendinţă devenea mondială – sunt Richelieu şi Maurice de Talleyrand-Périgord, în felul lor, doi trend-setteri avant la lettre. Libertinul duce de Richelieu era pasionat atât de intrigile puterii cât şi de gastronomie, şi se spune că el a fost primul care a povestit în anturajul regilor Franţei despre calităţile vinurilor de Bordeaux.
La rândul său, Prinţul Maurice de Talleyrand-Périgord – cel care a rămas până azi un exemplu celebru de traseist politic – a urmat sfatul bucătarului său Antonin Carême – supranumit regele bucătarilor – şi şi-a cumpărat, în 1801, o proprietate în Bordeaux: faimosul Château Haut Brion. Obişnuia să spună, cu multă clarviziune: « ma diplomatie se fait à travers mes casseroles et ma cuisine ! »
În 1855, împăratul Napoleon al III-lea a cerut în mod expres o clasificare a vinurilor din Bordeaux, clasificare care n-a fost revăzută de atunci încoace decât o singură dată şi care este o garanţie a calităţii acestor vinuri.
Din punctul meu de vedere, fascinaţia vinului de Bordeaux se hrăneşte din inaccesibilitate şi preţ prohibitiv, dar şi din faptul că nici o altă categorie de vinuri nu solicită în asemenea măsură pasiune şi efort individual. Căci abia după ce înveţi ca pe tabelul elementelor lui Mendeleev, la ora de chimie, clasificarea vinurilor din Bordeaux, începe dificilul şi costisitorul experiment al degustării acestor vinuri. Cu cât eşti mai bine documentat, cu atât mai mult cresc şansele de a nu arunca cu banii pe fereastră. Şi în cele din urmă, cel mai dificil lucru e să ai răbdarea necesară pentru a învăţa să deschizi vinul la timpul plenitudinii sale. Dacă ai noroc, s-ar putea să constaţi că e greu să mai găseşti prin alte părţi vinuri atât de clasice, de austere şi de elegante. Iar fascinaţia pentru vinul de Bordeaux poate îmbrăca şi forma extremă a unui cult devoratoriu, căci în spatele unei magnifice sticle, pândeşte întotdeauna o alta pe care încă nu ai băut-o.
