Tag Archives: jurnal de calatorie

Multa sampanie la Antwerpen

Inca de pe vremea studentiei, am considerat Belgia un taram fantomatic, un construct bantuit de fascinatii identitare. In ciuda acestui lucru, are orase cochete si oameni care iubesc cainii si bebelusii. In orice local belgian poti sa-ti savurezi berea cu cainele alaturi sau sa-ti iei micul dejun si sa-ti alaptezi copiii. Dintre toate micile bijuterii ale Belgiei, indragesc Antwerpen-ul. Mi se pare unul dintre cele mai stilate orase pe care le-am vizitat. Un oras bogat fara aroganta si viu fara exces. Un oras burghez. Elegantei cladirilor i se alatura cea a locuitorilor sai. Desi din punct de vedere etnic se pare ca e cel mai amestecat oras din Europa, Antwerpen-ul nu isi pierde personalitatea proprie, gratie unui plan urbanistic coerent. Il prefer Brugge-lui, orasul de turta dulce cu aer fantomatic si depresiv, si il gasesc mult mai inchegat, mai real, decat Bruxelles-ul.

Dincolo de nerabdarea intalnirii cu Irina, cu Maria si cu Hanna, sunt trei lucruri care ma atrag mereu in acest oras. Fiecare vizita incepe cu uimirea si bucuria reintalnirii cu Antwerpen Centraal – gara orasului, o bijuterie arhitectonica, si se prelungeste in contemplarea schitei lui Van Eyck, Sfanta Barbara si a Madonnei lui Jean Fouquet, doua lucrari medievale de o nelinistitoare gratie.

Probabil ca Antwerpen-ul se apropie cel mai mult de visul meu despre ceea ce ar trebui sa insemne un oras: confort, eleganta, cladiri ingrijite si restaurate, carciumi primitoare. Ador plimbarile lungi pe strazile cu cladiri art deco din cartierul Berchem, melcii cu stafide, placintele cu varza si berea Corsendonk.

In acest an, intamplarea a facut sa ma delectez cu un haloimas de sampanii: Crémant d’Alsace, Mousseau de Touraine, Cava si, desigur, spumant de la Cramele Rhein.

In paranteza fie spus, diferenta dintre toate aceste denumiri e data de legislatie si nu de metoda de fabricatie. Toate sunt produse dupa aceeasi metoda, dar denumirea de sampanie nu mai poate fi atribuita decat celei provenind din zona Champagne. La francezi, sampania din celelalte zone se cheama „crémant” sau„mousseux”, spaniolii o numesc „cava”, portughezii „espumante” si romanii „vin spumant”. In plus, ea nu trebuie sa respecte neaparat combinatia Pinot Noir – Chardonnay, ci se produce adesea din struguri traditionali zonei. Mousseux de Touraine din Chenin Blanc, iar Crémant d’Alsace in special din Pinot blanc si Pinot gris/Pinot noir.

Cava are o poveste interesanta. La origine cuvantul desemna pivnita in care se odihnea sampania si a devenit denumirea oficiala a vinului spumant spaniol in 1983. Se produce in special in zona catalana (Penedès) din struguri traditionali (macabeo, xarello, parellada, si trepat), iar cei mai cunoscuti producatori sunt Cordoniu, Freixenet si Segura Viudas.

In schimb, Prosecco-ul italian nu intra in categoria vinurilor spumante, ci e un vin spumos, adica cea de-a doua fermentatie a vinului, cea responsabila de bule, nu se produce in sticla ca in metoda Champenoise, ci in recipiente de inox. Aceasta metoda se numeste metoda Charmat si a fost inventata pentru a reduce costurile de productie.

Si inca ceva, daca se intampla sa aveti la masa multe sticle diferite, rezistati tentatiei de a le amesteca…

5 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Sub soarele Macedoniei

Nu stiu altii cum sunt, dar eu n-am incercat sentiment al libertatii mai profund decat acela pe care ti-l da calatoria. Sa te urci in masina si sa pleci, spre locuri pe care nu le-ai vazut niciodata in poze, fara program dinainte stabilit, fara tinte precise, si in masura posibilului, liber de orice fel de asteptari si prejudecati. Sa nu-ti doresti decat sa privesti lucrurile asa cum sunt si sa te opresti acolo unde iti place. E un mod de a calatori pe care nu mi-l permit foarte des, dar pe care l-am incercat in aceasta vara: Turul Macedoniei si un pic de Albania.

Macedonia e un taram al linistii. Drumuri prost semnalizate, dar trainice, si pe care nu te poti pierde. Peisaje de vis. Lacuri de o frumusete pura in lumina diminetii. Munti si lacuri.

In seara in care am ajuns la lacul Ohrid, am observat un fenomen ciudat: talazuri spumoase se rostogoleau domol pe pietris. Ohrid e un lac de munte cu valuri, o balta cristalina si silentioasa dimineata, dar care, seara, aspira sa devina mare. Ador valurile. Le-am privit ca pe un semn de bun venit al Macedoniei si m-am lasat mangaiata de ele. Pentru ca atunci cand calatoresti fara tinta e bine sa stii sa citesti semnele lacurilor, ale florilor si ale pasarilor.

Photo by Nasko

In plus, acest fel de calatorie iti ofera un acces brut, nemediat, la ceea ce e bun sau rau in oameni. Am decis sa lasam hazardul sa-si faca meseria si, cum nu aveam cazare rezervata, am batut la usa primei pensiuni care ne-a placut. Pe terasa din curte, flutura steagul cel vechi, al lui Alexandru cel Mare. N-aveau locuri, dar au vrut sa ne ajute si au sunat la pensiunea vecina. Asa l-am cunoscut pe domnul Pop, medic veterinar la Ohrid si am avut parte de o mostra de ceea ce inseamna ospitalitate in Macedonia. Omul s-a oferit sa mearga cu noi sa ne arate unde sa parcam masina si a insistat sa ne ajute la caratul bagajelor. La intoarcere, doamna ne astepta cu cafele pe terasa. Ne-am asezat la taclale. Nu stiu in ce moment au aparut sticlele de rachie. Productie proprie din strugurii, ne-a asigurat domnul Pop. O “motorina” cu o usoara urma de anason, menita sa dezlege limbile, probabil una dintre cele mai bune rachii home-made pe care le-am gustat. Am oferit si noi la schimb, rachie de caise, tot productie proprie. Asa am aflat ca strabunicul domnului Pop a fost cofetar in Romania, inainte de a se retrage, inapoi acasa, la Ohrid. Am vorbit mult si despre vinurile macedonene. De altfel, la plecare, am primit cadou o sticla de vin Popova Kula, Temjanika, soiul preferat al gazdei noastre. Ne-a fost extrem de greu sa ne despartim de Ohrid…

Photo by Nasko

In Macedonia, frumusetea locului alimenteaza frumusetea oamenilor. Nu ai cum sa nu zambesti, cand te trezesti de dimineata cu seninatatea de azur a lacului in fata ochilor, cu sufletul imbibat de frumusete. Macedonenii din Ohrid mi s-au parut niste oameni extraordinari. Si pot sa spun acelasi lucru si despre vecinii lor de peste lac, albanezii. La trecerea granitei in Albania, ofiterul vamal ne-a zambit si ne-a spus: “Ce face, romanescu ?” Dar despre Albania, cat si despre vinurile Macedoniei,  intr-o alta poveste…

11 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Chiar bea Winston Churchill vin de Melnik ?

Cand am ales Melnik ca punct de destinatie a calatoriei noastre prin Bulgaria, nu stiam ca locul se leaga de numele lui Winston Churchill. Ma atragea ideea unei calatorii de la nord la sud prin Bulgaria, pana la granita cu Grecia, acolo unde se afla Melnik, dar si ineditul imbinarii unei excursii pe munte cu o degustare de vin. Melnik e cel mai mic oras al Bulgariei si unul din cele mai vechi locuri din regiune in care se face vin. Strugurele cultivat la Melnik, numit shiroka melniska, se pare ca provine din Siria si se cultiva aici inca de pe vremea tracilor. Vinurile se caracterizeaza prin tarie alcoolica, fructuozitate si tanini blanzi, si dupa invechire in sticla, au arome caracteristice de piper, piele si trabuc, motiv pentru care sunt comparate cu Châteauneuf-du-Pape:). In plus, de pe internet mai afli cu stupoare ca shiroka melninska loza era vinul preferat al lui Winston Churchill si ca acesta “cumpara anual doua butoaie din acest vin”. Atata preciziune m-a dat gata. Trebuie sa marturisesc ca daca as fi citit asta inainte sa ajung acolo, m-as fi gandit de doua ori daca e oportun sa ne oprim la Melnik.

Spre marea mea dezamagire, Melnik e un loc foarte turistic, cu sute de autocare care se opresc cateva ore sa faca poze cu casele si resturile basilicilor bizantine. Hotelul la care am nimerit, El Greco, a fost cea mai mare teapa turistica pe care am luat-o in ultimul timp. Desi pe site arata “erste classe”, in realitate era inca in constructie, nu avea frigidere in camere si nici apa in piscina, curtea era un morman de pamant care urma sa fie amenajat. In prima dimineata, unii dintre noi s-au trezit in pocnete de robinete si s-au scaldat in fantana arteziana a tevei de alimentare cu apa a veceului. Printre toate astea un singur lucru deosebit, hotelul era asezat intr-un loc izolat, inconjurat de salcami si plopi in floare, care degajau o miresma divina, intr-o liniste de inceput de lume, punctata, dimineata, de ciripit de pasarele…

Inca o data m-am gandit cu ciuda la cum stiu sa-si faca bulgarii marketing si sa-si scoata in evidenta podgoriile cu povesti de tipul celei cu Winston Churchill si cu strugurele de Melnik cultivat de pe vremea tracilor, (de parca, in Romania n-or fi struguri cultivati inca de pe vremea tracilor !) si cum reusesc ei sa faca turism oenologic, desi nici ei nu stau prea bine cu infrastructura.

Una peste alta, Melnik m-a invatat multe. In acea forfota de grupuri de turisti care mi-a amintit oarecum de intrarea de la Peles, ne-am asezat demoralizati la o terasa, am comandat-o pe celebra shiroka, asteptand sa fim serviti cu bine cunoscuta teapa. Dar nu a fost asa. Vinul a fost bun si am mancat cel mai delicios creier in unt si cei mai fantastici ciusca burek (ardei pane umpluti cu branza) din viata mea. Asa ca ne-am veselit si am stat la povesti pana seara tarziu. La plecare, spre marea noastra surpriza, proprietarul terasei a venit si ne-a facut cadou o sticla de vin, spunandu-ne ca e foarte fericit ca ne-a placut. (tin sa precizez ca in seara aia, terasa fusese tot timpul plina). Ne-am bucurat si l-am rugat sa o pastreze la el, pentru ca vom veni sa o bem a doua zi (oricum nu aveam frigider in camera). Dupa o vizita la manastirea Rozen si o incursiune prin muntii Pirin, pe o caldura incredibila pentru luna mai, ne-am intors la terasa asa cum am promis. Cred ca aveam asa niste mutre elocvente, incat patronul, fara sa ne intrebe nimic, a venit si ne-a pus pe masa o carafa de vin alb, rece si sprintar, cu lamaie, si ne-a explicat ca asta e bautura traditionala a zonei pe timp de vara. A trebuit sa calatoresc 600 de kilometri pana la Melnik ca sa inteleg motivul pentru care imi place in Bulgaria. Ai sansa sa intalnesti niste oameni adevarati chiar si in cel mai turistic si nasol loc din tara lor.

La intoarcere am trecut pe la Rila. E un loc deosebit, care nu merita ratat…

13 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame