Tag Archives: soi de strugure savatiano

Vassilis și cursul de bunăstare

Dacă nu aș avea deja o meserie pe care să îmi facă plăcere să o practic, aș fi deschis o școală de cunoștiințe necesare unei vieți bune, ca să dau mai departe acele informații care nu se învață la școală și pe care de cele mai multe ori, din păcate, nu le înveți de la părinți, de la asocieri gastronomice, la istoricul fructelor și legumelor și până la cum trebuie să te îmbraci cînd ești invitat la o recepție. Genul de cunoștiințe care se dobândesc prin curiozitate și experiență și care nu pot fi predate decât de profesori de o anumită vârstă. Și care ar trebui să aibă costul unui produs de lux, pentru că ele dau calitate vieții.

Așa că m-am grăbit să particip la excursia organizată de Vassilis Ioannou, pentru câțiva prieteni pasionați de vin, la crame în Atica și Pelopones, pentru că acest gen de experiență, care îmbină vinul și gastronomia cu cultura, istoria milenară a Greciei și marea ei albastră și fără rival, e rară.

Am vizitat patru crame, din patru zone diferite- Atica, Insula Evia, Nemea și Mantinia- fiecare dintre ele fiind arealul unor soiuri specifice de strugure, dar și situri arheologice ca cetatea Mycene și mormântul lui Agamemnon și taverne celebre, într-o combinație de mare finețe despre care Vasilis spunea cu modestie că e ceea ce îi place lui să facă când se duce în vacanță.

Dintre cele patru crame vizitate, cea mai interesantă experiență a fost degustarea de Savatiano de la Domaine Papagiannakos, din regiunea Atica, DOC Markopoulo, care a fost de fapt o călătorie întru descoperierea unui soi de stugure necunsocut mine, în șapte expresii posibile. Se întâmplă rar să te duci în vizită la o cramă și să deguști șapte expresii diferite ale aceluiași soi de strugure în interpretarea pasionată a unui vinificator și se întâmplă și mai rar chiar să îți placă toate șapte. Am încercat Savatiano vinificat cu drojdii naturale – poate cel mai interesant, Savatiano Vientzl – single vineryard – poate cel mai bun, Savatiano Honorius 2015, asamblaj de Savatiano din trei parcele diferite – poate cel mai bun de băut atunci, Savatiano din vii vechi de 50 de ani și Savatiano cu aport de baric. Chapeau !

Savatiano este cel mai cunoscut soi de strugure din regiunea Atica folosit în trecut pentru vinuri de volum și pentru Rețina, dar care beneficiază la Domaine Papagiannakos de aportul solului calcaros si al microclimatului specific țărmului de mare care dă vinului mineralitate specifică și aciditate bună. Savatiano este un soi mai discret aromatic, cu arome de fructe albe, pere, piersici, citrice, potențate de structura vinului și de mineralitate. Un vin gastronomic prin excelență, expresia unui microclimat hărăzit de zei.

Un fapt interesant este că viile de Savatiano cresc sub formă de tufiș, ca urmare, producția la hectar este mică. De asemenea, regiunea Markopoulo este și AOC pentru smochine regale și fistic (Panagia mou !) oferite la degustare alături de brânză de capră cu turmeric și șofran, arome care se armonizează foarte bine cu un savatiano după 4-5 ani de maturare în sticlă.

A doua cramă vizitată a fost Avantis în Insula Evia, tot o investiție de familie, oenolog si proprietar fiind Apostolos Mountrichas, cunoscută internațional pentru vinurile din Syrah.

Mi-a plăcut în mod deosebit că la această proprietate activitățile comerciale și degustarea se desfășoară în vechea casa a familei, cu tavan scund și bine conservată, care te mai lasă încă să ghicești, un pic din fosta viața patriarhală a acestor locuri, în care măslinul bătrân din centrul curții întruchipa parcă o Agora.

Dintre vinurile degustate mi-a plăcut în special Viognier Historia si Syrah-ul Agios Cronos – clonele provin chiar din valea Ronului, dar și un vin surpriză dintr-un soi local numit Mavrokountoura.

A treia cramă vizitata a fost Lantides din regiunea Nemea, zonă bine cunsocută pentru soiul local agiorgitiko zis și sângele lui Hercule, a cărei expresivitate și caracteristici oenologice mi s-au părut destul de apropiate de al nostru Negru de Drăgășani. Dintre vinurile degustate mi-au plăcut în mod deosebit vinul din Assyrtiko și vinul de desert din Cipru numit commandaria.

Excursia noastră s-a încheiat cu una dintre cele mai frumoase crame din Pelopones, Troupis Winery, aflată într-o depresiune între munții din Mantinia, pe unde se spune că odinioară își avea sălașul zeul Pan. Iar dacă mă întrebați pe mine, cred că încă e acolo cântând din nai, căci dintr-un asemenea peisaj nu ai avea motive să pleci.

Caracteristic zonei este soiul Moschofilero, un soi intens aromatic cu pielița de culoare roz, care permite vinificarea lui atât în alb cât și în roze iar uneori poate da chiar și vinuri roșii. Aceeași preocupare de a găsi expresia cea mai potrivită a acestui soi i-a determinat pe vinificatorii de aici să încerce mai multe tipuri de recipiente, inox, beton și butoaie de lemn în procesul de vinificare și să ne propună spre degustare mai multe variante de moschofilero, vreo opt…

Dintre ele, cel mai mult mi-au plăcut rose-ul numit Route Gris și moschofilero alb vinificat cu drojdii naturale și nefiltrat numit Hoof&lur, dar trebuie spus că toate vinurile au acompaniat minunat una dintre cele mai bune spanakopita încercate în Grecia.

În cele din urmă, trebuie să îi mulțumesc lui Vasilis pentru una dintre cele mai plăcute experiențe gastronomice pe care le-am avut vizitând Grecia, căci în absolut toate tavernele ne-am desfătat cu comfort food de calitate, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna atunci când ești turist.

Și trebuie să scriu în mod deosebit despre două dintre ele

O Tsolias – tavernă specializată în kokoreci, a fost cea mai bună din tot ce am încercat, absolut toate produsele puse pe masa începând cu salata și tzatziki au fost gustoase și de calitate. Iar mielul si kokoreci, ei bine, nu mănânci așa ceva acasă !

Cealaltă tavernă se numește O Thanasis în piața Monastiraki și este specializată în preparate culinare specifice grecilor, numți Karamanlis, emigrați din Capadocia, în timpul durerosului schimb de populații dintre Turcia și Grecia și anume kebabul karamanlis cu iaurt. O minunăție, alături de cea mai bună feta saganaki încercată vreodată.

Yamas !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Vinuri din Peloponez

Desi Grecia ne e foarte aproape, recunosc ca nu m-am intrebat vreodata cum sunt vinurile lor, si nici n-am incercat sa-mi imaginez, dar in capul meu, ele erau intr-un fel asociate cu cele din Bulgaria, poate datorita ariei geografico-culturale comune.

In scurta mea trecere prin Grecia, n-am apucat sa beau decat vinuri licoroase. De altfel, cel mai cunoscut vin din aceasta categorie, Muscatul de Samos, se gaseste si la noi, dar l-am vazut chiar si la supermarket in Elvetia. Asadar, hazardul a facut sa ma intalnesc cu vinurile grecesti in Romania. Razvan Avram, importatorul acestor vinuri, ne-a oferit prilejul de a le degusta. A fost o seara lunga.

Ca impresie de ansamblu, acestea sunt vinuri de gastronomie, adaptate verilor toride ale Greciei. Ele nu seamana nici cu vinul romanesc si nici cu cel bulgaresc. Grecilor le plac vinurile sincere, nebaricate, in care se simte pregnant gustul strugurelui. Vinurile albe sunt deosebit de placute, proaspete, usor de baut, ideale pentru vipia serilor de vara romanesti. Mi-au placut in special, Prorogos Lafazanis, 2010, cupaj de roditis 70% si savatiano 30%, un vin floral si mineral, usurel, dar echilibrat, cu un excelent raport calitate pret, 19 lei in magazinul Good Point, si Moschofilero, Lafazanis 2010, un vin mai corpolent si aromatic mai complex, cu un final lung si placut. Aceste vinuri mi-au adus aminte de ceea ce un prieten drag imi spune mereu, si anume ca spre deosebire de vinul rosu, un vin alb e bun atunci cand duci paharul la gura fara sa-ti dai seama ca faci acest gest.

Vinurile rosii m-au dezamagit un pic, au corpuri subtirele, dar, in schimb au acelasi gust brut de strugure. Cel mai expresiv a fost un agiorgitiko, Lafazanis Nemea 2007, tinut 12 luni la baric, despre care Razvan ne-a spus ca e un vin facut exclusiv pentru export. Vinul are o expresie aromatica asemanatoare shirazului, dar e si tributara baricului – vanilie, cafea, condimente, piper. Acest 100% agiorgitiko mi-a evocat imaginea unui grec brunet si cret, cu mustata pe oala si inceput de burta, mare vanator de caracatite si care seara, prepara cu maiestrie, pentru prieteni, cotlete de miel cu multe condimente.

In cele din urma, trebuie sa mentionez si vinul cel mai controversat al serii, Retsina (cupaj de roditis 70% si savatiano 30%, cu o usoara aroma de rasina de brad). Aceasta licoare care iti lasa pe limba senzatia de coaja de brad, imi aduce intotdeauna aminte de padurile copilariei mele, si ma intreb daca nu cumva merita sa fie asociata cu branza in coaja de brad de la Rucar. Ca si bauturile cu anason, retsina e expresia gustului condimentat al sudului, greu de sters din memorie de cei care s-au lasat vrajiti de el.

5 Comments

Filed under drinking in good company, ştiri cu şi despre vin