Tag Archives: vinuri

De ce îmi place vinul

Nu am mai scris de multă vreme- vremurile nu au fost, și nici nu cred că vor mai fi, prietenoase cu vinul- însă de fiecare dată când mă așez la scris resimt aceeași plăcere, ca acum mulți ani, când am început acest blog. Mă întreb dacă hobby-urile se epuizează cu vârsta, dacă fac parte din tine sau sunt doar o formă de expresie pe care o practici într-un anumit moment. Nu știu, încă, răspunsul la această întrebare.

Atunci când trebuie să argumentăm de ce ne place vinul, cei mai mulți dintre noi vorbim despre diversitatea și bucuria pe care ne-o oferă, fără să menționăm totuși faptul că vinul e un produs exclusivist, care presupune practică, rabdare și investiții. Poate că în cazul celor mai mulți dintre noi, ceea ce ne atrage la vin este plăcerea descoperirii de noi vinuri, de noi zone, de noi expresii și stiluri. În cazul altora, pivnița de vinuri este de fapt o bibliotecă și fiecare lectură a aceleași sticle, e, întotdeauna, o nouă lectură.

Pe mine, studiul vinului m-a învățat în primul rând despre timp. Vinul are un timp care îi este dat, așa cum îi este dat un teritoriu, a cărui expresie este. Studiind vinul, devii conștient de faptul că documentezi o evoluție pe durata unui anumit timp, la fel cum ești martorul vieții celor de lângă tine. Pe lângă peisaj, astă e al doilea motiv pentru care îi invidiez pe vinificatorii și proprietarii de crame din lumea întreagă.

Dar ceea ce îmi place mai mult și mai mult la vin este etapa degustării, care este în esență cel mai frumos joc între realitate și imaginație, un puzzle, un joc al așteptărilor pe care le ai de la aceea sticlă de vin și al confirmărilor sau dezamăgirilor sau surprizelor. M-aș hazarda să spun că degustarea vinului este un joc în care simțurile tale pun la încercare cunoștiințele tale, tot ceea ce știi despre aceea sticlă de vin, tot ce scrie pe etichetă- zona, soi de strugure, grad alcoolic -sau impresii din degustări anterioare, sunt confirmate sau infirmate succesiv de analiza olfactivă și apoi de degustarea propriu zisă. Pentru mine, vinul reprezintă plăcerea acestui joc, care se joacă în strânsă corelație cu timpul, așa cum în copilărie citeam toată noaptea de nerăbdare ca să aflu sfârșitul unei povești.

După ce ai studiat îndelung, după multe sticle băute, păcerea vinului stă în povestea pe care ți-o șoptește – uneori doar tie…

Leave a Comment

Filed under poveştile Monei, tot ce trebuie să ştii despre vin

Oda al tomate

Dacă aţi copilărit într-o grădină printre vrejuri de roşii şi dovlecei, poate nu e de mirare că vă plac aceleaşi tipuri de vinuri ca şi mie. Exisă ceva din suculenţa roşiei în vinurile bune, o senzaţie de căldură solară, de echilibru gustativ între aciditate şi zahăr, pe care probabil că orice fruct îl capătă la un anume moment. În orice caz, multe vinuri reuşesc să-mi readucă această amintire din copilărie: o după-amiază de vară tărzie în grădina bunicilor, în căutarea roşiilor părguite. Le preferam întotdeauna pe cele mai mici, pefect rotunde, pe care le îndesam întregi în gură, în încercarea de a nu pierde nici o fărâmă din sucul însorit. O amintire pe care doar vinurile bune mi-o evocă infailibil. Sau poate asta e doar ideea mea despre cum ar trebui să fie gustativ un vin bun ?

odaaltomate

Zilele trecute la o masă în familie, un prieten ne-a spus povestea întinării vinului său favorit pe care nu dorea să-l împartă cu nimeni şi pe care a refuzat să-l mai bea, după ce un alt prieten i-a povestit că o cunoştinţă detestabilă gustase din el şi îi găsise defecte.

Oare realizăm atunci când deschidem un vin cât de manipulaţi suntem de atmosferă, de gustul nostru şi de părerea celorlalţi comeseni? Noi, băutori şi cumpărători de puncte Parker, înţelegem că vinul nu e altceva decât un vehicul al subiectivităţii noastre, al amintirilor şi al senzualităţii, un mediu fluid capabil de încarnări diferite, o oglindă a unor senzaţii pasagere? Şi dacă bănuim câteodată acest lucru, ne bucurăm  de unicitatea acelei clipe sau mai degrabă ne sperie înfatişarea ei neaşteptată ?

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Pragul psihologic in cumpararea vinului

M-am intrebat intotdeauna de ce a atat de usor de inteles de ce un Mercedes nu costa cat un Logan, in schimb e asa de greu de acceptat ca un Pétrus e asa de scump. Daca in cazul masinilor, logica functioneaza impecabil atunci cand argumentezi ca dotarea si piesele unui Mercedes sunt de x ori mai bune, de ce oare percepem intr-o logica diferita pragul dintre un vin de 20 de lei si unul de 200 lei ? Cu alte cuvinte, de ce in cazul masinilor conteaza mai mult marca, iar in cazul vinurilor mai mult pretul ?

Cred ca acest lucru tine de aprecierea exclusiv subiectiva a vinului, de faptul ca pentru unii – asa cum zice prietena mea, Irina – vinul nu se preface pe papile ca e ciocolata cu cirese. E mai usor sa apreciezi un Mercedes, decat un Clos des Mouches, pentru ca vinurile mari sunt, in general, neprietenoase si necesita timp si atentie speciala. Nu iti trebuie doar un anume nivel financiar, ci ai nevoie si de un bagaj de cunostinte aferent si mai ales, de multa experienta taninica pe papile.

Un prieten drag imi spune mereu ca exista un prag psihologic in cumpararea vinului, care nu tine neaparat de situatia financiara, ci de constientizarea unei nevoi. Teoria lui e ca in viata oricarui bautor de vin, apare un moment in care intalnirea cu un vin mare il va ajuta sa devina un pasionat sau “un bautor nelinistit”, iar suma pe care o va aloca pentru cumpararea vinului va creste treptat, in acelasi timp cu imbogatirea experientelor gustative.

De fapt, vinul e doar un pretext pentru senzatii, extazuri, povesti, socializare si, din fericire, toate acestea sunt imposibil de cuantificat in bani. Totusi cred ca, asemeni operelor de arta, un vin bun e cu atat mai bun cu cat reuseste sa ramana mai mult timp in atentia ta. Iar un vin care s-a lasat repede descoperit, pe care l-ai inteles, inceteaza sa te mai intereseze. Poate ca asta e motivul pentru care lumea vinului e atat de speciala. Dar, e, in aceeasi masura, si o lume in care te poti pierde.

11 Comments

Filed under poveştile Monei

Carciuma e cheia fiecarui oras

Cand ies in oras, imi plac zilele in care timpul, scufundat in zatul indesat al cafelei de dimineata, pare ca nu se grabeste. Daca ma atrage ceva in meseria de freelancer, e tocmai lentoarea timpului petrecut in cafenele, un timp care nu pare pierdut, ci din contra, inmiresmat cu senzatii si imbogatit cu idei. Cand calatoresc, ma asez adeseori la terasa unui bar dintr-un oras oarecare, ca sa ma uit la forfota starzii si a oamenilor, ca sa inteleg – cum si daca – exista o diferenta. Din acest motiv, m-am simtit extraordinar intr-un oras, oarecum corect si auster cum e Zürich-ul, dar cu baruri mereu pline si cu o forfota vesela de cetateni volubili si lipsiti de griji, am indragit Anvers-ul cu cafenelele lui pline de copii si de caini si am iubit Berlinul, orasul mic dejunurilor fabuloase, mustind de idei proaspete, de diversitate si culoare. Am evaluat intotdeauna orasele dupa agitatia sau lentoarea oamenilor si am privit locurile rasucind mai mereu in minte fraza lui Walter Benjamin “carciuma e cheia fiecarui oras”.

Din cand in cand, mi se intampla sa gasesc si la Bucuresti carciumi care iti induc dorinta de a ignora curgerea timpului si de a concentra senzatiile, locuri confortabile ale evaziunii.

Daca numele de “1000 de chipuri” vine de la cele o mie de feluri in care iti poate vorbi vinul, atunci chiar exista o legatura intre nume si continut. Winebar-ul “1000 de chipuri” are o lista foarte generoasa de vinuri si o selectie impresionanta, pana la urma, cel mai important detaliu care defineste un local destinat vinului. E de apreciat si faptul ca e situat intr-o zona mai putin aglomerata a orasului, o casa veche de pe strada 11 iunie, si din acest motiv reuseste sa fie un spatiu intim, al contemplarii si al cozeriei. Dupa mai multe vizite, impreuna cu o buna prietena, ne-am hotarat sa-l poreclim 1001 chipuri, de dragul asimetriei, dar si din placerea narcisista de a ne strecura ca eu narator in acest titlu, in amintirea celor 1001 povesti despre care se crede ca au fost, candva, spuse…

3 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar