Tag Archives: vinuri povestite

De ce îmi place vinul

Nu am mai scris de multă vreme- vremurile nu au fost, și nici nu cred că vor mai fi, prietenoase cu vinul- însă de fiecare dată când mă așez la scris resimt aceeași plăcere, ca acum mulți ani, când am început acest blog. Mă întreb dacă hobby-urile se epuizează cu vârsta, dacă fac parte din tine sau sunt doar o formă de expresie pe care o practici într-un anumit moment. Nu știu, încă, răspunsul la această întrebare.

Atunci când trebuie să argumentăm de ce ne place vinul, cei mai mulți dintre noi vorbim despre diversitatea și bucuria pe care ne-o oferă, fără să menționăm totuși faptul că vinul e un produs exclusivist, care presupune practică, rabdare și investiții. Poate că în cazul celor mai mulți dintre noi, ceea ce ne atrage la vin este plăcerea descoperirii de noi vinuri, de noi zone, de noi expresii și stiluri. În cazul altora, pivnița de vinuri este de fapt o bibliotecă și fiecare lectură a aceleași sticle, e, întotdeauna, o nouă lectură.

Pe mine, studiul vinului m-a învățat în primul rând despre timp. Vinul are un timp care îi este dat, așa cum îi este dat un teritoriu, a cărui expresie este. Studiind vinul, devii conștient de faptul că documentezi o evoluție pe durata unui anumit timp, la fel cum ești martorul vieții celor de lângă tine. Pe lângă peisaj, astă e al doilea motiv pentru care îi invidiez pe vinificatorii și proprietarii de crame din lumea întreagă.

Dar ceea ce îmi place mai mult și mai mult la vin este etapa degustării, care este în esență cel mai frumos joc între realitate și imaginație, un puzzle, un joc al așteptărilor pe care le ai de la aceea sticlă de vin și al confirmărilor sau dezamăgirilor sau surprizelor. M-aș hazarda să spun că degustarea vinului este un joc în care simțurile tale pun la încercare cunoștiințele tale, tot ceea ce știi despre aceea sticlă de vin, tot ce scrie pe etichetă- zona, soi de strugure, grad alcoolic -sau impresii din degustări anterioare, sunt confirmate sau infirmate succesiv de analiza olfactivă și apoi de degustarea propriu zisă. Pentru mine, vinul reprezintă plăcerea acestui joc, care se joacă în strânsă corelație cu timpul, așa cum în copilărie citeam toată noaptea de nerăbdare ca să aflu sfârșitul unei povești.

După ce ai studiat îndelung, după multe sticle băute, păcerea vinului stă în povestea pe care ți-o șoptește – uneori doar tie…

Leave a Comment

Filed under poveştile Monei, tot ce trebuie să ştii despre vin

Oda al tomate

Dacă aţi copilărit într-o grădină printre vrejuri de roşii şi dovlecei, poate nu e de mirare că vă plac aceleaşi tipuri de vinuri ca şi mie. Exisă ceva din suculenţa roşiei în vinurile bune, o senzaţie de căldură solară, de echilibru gustativ între aciditate şi zahăr, pe care probabil că orice fruct îl capătă la un anume moment. În orice caz, multe vinuri reuşesc să-mi readucă această amintire din copilărie: o după-amiază de vară tărzie în grădina bunicilor, în căutarea roşiilor părguite. Le preferam întotdeauna pe cele mai mici, pefect rotunde, pe care le îndesam întregi în gură, în încercarea de a nu pierde nici o fărâmă din sucul însorit. O amintire pe care doar vinurile bune mi-o evocă infailibil. Sau poate asta e doar ideea mea despre cum ar trebui să fie gustativ un vin bun ?

odaaltomate

Zilele trecute la o masă în familie, un prieten ne-a spus povestea întinării vinului său favorit pe care nu dorea să-l împartă cu nimeni şi pe care a refuzat să-l mai bea, după ce un alt prieten i-a povestit că o cunoştinţă detestabilă gustase din el şi îi găsise defecte.

Oare realizăm atunci când deschidem un vin cât de manipulaţi suntem de atmosferă, de gustul nostru şi de părerea celorlalţi comeseni? Noi, băutori şi cumpărători de puncte Parker, înţelegem că vinul nu e altceva decât un vehicul al subiectivităţii noastre, al amintirilor şi al senzualităţii, un mediu fluid capabil de încarnări diferite, o oglindă a unor senzaţii pasagere? Şi dacă bănuim câteodată acest lucru, ne bucurăm  de unicitatea acelei clipe sau mai degrabă ne sperie înfatişarea ei neaşteptată ?

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Mishu Vishu of this blog

In viata ai nevoie de cel putin trei prieteni.

Unul cu care sa faci schimb de carti,

Unul cu care sa pritocesti idei/cuvinte,

Si unul cu care sa golesti pahare.

Dupa ce i-am intalnit, mi-am dorit sa scriu despre toate aceste lucruri care provoaca bucurie…

3 Comments

Filed under poveştile Monei