-interviu cu Dana Grigorcea-
Prietenia mea cu Dana pare coborâtă din romanul lui Costantin Țoiu ” Căderea în lume”, în care cele două personaje – în realitate Constantin Țoiu și prietenul lui Jurgea-Negrilești- se plimbă povestind prin Cartierul Dorobanți. De câțiva ani încoace, eu mă plimb cu Dana, sporovăind prin cartierul Cotroceni, învăluite în parfumul nostalgic al teilor copilăriei noastre. Și nu cred că mi-aș fi dat seama de această asemănare, dacă Dana nu ar fi scris o carte despre București. În viața de zi cu zi, Bucureștiul e de cele mai multe ori un oraș mohorât, cenușiu și care cam pute. Atunci când îl străbat împreună cu Dana se transformă într-un spațiu plin de culoare. Săptămâna trecută când ne-am plimbat ultima oară la ceas de seară, ne-am întrebat cum ar fi dacă am sări gardul arenelor BNR ca să ne plimbăm printre platanii guvernatorului și să protestăm împotriva faptului că parcul arenelor nu e deschis publicului.
©Ayse Yavas
Dana Grigorcea locuiește la Zürich și scrie în limba germană. A publicat două romane “Baba Rada”(2011) și “Sentimentul primar al nevinovăției (2015) și o carte pentru copii “Mond Aus!”(2016). Am profitat de prezența ei la București pentru lansarea cărții în limba română, pentru a discuta despre cărți și vinuri.
Cartea ta, „Sentimentul primar al nevinovăției” este în primul rând o carte despre București, despre Bucureștiul atemporal al copilăriei și din acest punct de vedere se înscrie într-o serie bine definită a literaturii române moderne, de la nuvele fantastice ale lui Mircea Eliade, la romanele lui Constantin Țoiu. E nevoie să fii departe de București ca să scrii mai ușor despre el?
Bucureștiul despre care am scris de la distanță este orașul despre care am ales să scriu, simbolul unei apartenențe, un loc pe care mi se pare că-l regăsesc în toate locurile unde mă simt acasă, de exemplu, la Zürich. De la distanță ai o privire de ansamblu și fiind în altă parte ai termeni de comparație. Departe de agitația cotidiană, se conturează poate mai bine harta emoțională. Sau ca să formulez în limbajul de-aici de pe site: Impresiile de la fața locului fermentează, se decantează, apoi se maturează…
Tradusă la sfărștiul acestui an și publicată la editura Humanitas, cartea a fost promovată la târgul Gaudeamus și printr-o serie de serate literare la București, Brașov, Timișoara și Cluj. Cum a fost întâlnirea cu cititorii din România?
Altfel decât în spațiul german. Seratele literare din România sunt evenimente festive. A fost emoționant, am primit și flori – unele chiar de culoarea coperții mele. Am fost prezentată peste tot de critici literari foarte ageri la minte, culți, spumoși, a fost o plăcere să-i ascult. La seratele din Elveția, Germania și Austria se vorbește mai puțin, autorul citește din carte cam 45 de minute. În România nici nu mai e nevoie sa citesti, ai critici care-ți citează liber pasaje întregi. La Cluj de exemplu, Florin Bican a citat un pasaj erotic, cu mare acuratețe. Am încercat să-l întrerup, dar până la urmă a avut dreptate: Era un pasaj central. Publicul român nu trebuie subestimat. Apoi am fost surpinsă că lumea cumpără mai multe cărți deodată, ca să dea și cadou, asta am mai observat în Brazilia și în Rusia. În Europa de vest cumperi în general o singura carte, pentru un prieten, și o citești și tu înainte să i-o dai. La evenimentul din Cluj, au venit la mine un domn și-o doamna în vârsta, foarte în vârsta, ieșiți din timp. Iar domnul s-a aplecat către mine și mi-a spus că a fost o bucurie să ne asculte, „o mare bucurie intelectuală” și m-a intrebat dacă „se împart cărtile”. Zic „sigur că da, poftiți.” Așa că le-am semnat o carte pentru ei și una pentru domnul doctor, „că și dânsul citește cu plăcere.” Am vrut să le-o plătesc eu înainte să treacă pe la casă, dar, prinsă într-o alta discuție, i-am văzut cum trec pe lângă librar și că librarul le zâmbește și dă din cap.
Prima ediție a cărții, în limba germană, care a apărut în 2015, are pe copertă o poză cu Pasajul Villacrosse. Mi-a plăcut mai mult acea copertă. De ce nu ai păstrat-o?
Coperta cărtii germane a fost alegerea editurii, eu am zis doar s-o facă verde, pentru că mi-a amintit de un film cu Belmondo și Catherine Deneuve, „La Sirène de Mississipi” și de ultima frază a lui Bébel din film: „C’est une joie et une souffrance.”
Coperta cărții de la Humanitas am ales-o eu din două propuneri – a doua propunere era un desen naiv cu blocuri colorate. Așă că am ales-o pe asta cu celule de creier. Acum sunt curioasă cum va fi estetica celorlalte edituri: Traducerea în engleză, de exemplu, apare la o editură mare din India.
În Elveția, cărțile și vinurile mi s-au părut accesibile ca preț, chiar și pentru bugetul unui turist român. Cum arată piața cărții de limbă germană ? Este subvenționat prețul cărții ? Sunt tirajele mai mari decât la noi?
În Elveția nu se subvenționează doar cărți și vinuri: Să vezi cașcavalurile ce subvenționate sunt! Sigur că tirajele de carte sunt mai mari ca cele din România, dar și populația din spațiul german e mai mare. Apoi și procentajul de cititori din rândul populației e mai mare. O editură trimite criticilor literari cartea cu trei sau patru luni înainte de apariție, cu un „blocking period”, iar când apare cartea pe piață, apar la fix și toate recenziile. Apoi literaturii îi este alocat mult spațiu de emisie la posturi de radio și la televiziuni. Mai sunt și premii de rezonanță, care popularizează o carte, spre exemplu premiul 3sat pe care l-am primit în direct la postul de televiziune cultural al celor trei țări de limbă germană: Am ajuns pe val, am primit oferte de la o mulțime de agenți literari, a fost ca la bursă. Dar până la urmă am rămas tot la editura mea din Elveția. Șefa editurii e vecina mea de cartier, o persoană fină, cu care-mi place să ies la o cafea sau la un pahar de vin.
În roman, povestești despre viile de la Valea Călugărească. Știu că ești proprietară de vie la Valea Călugărească. Care e povestea viilor tale?
Povestea viilor mele seamănă mult cu povestea pe care o spun în carte: Podgoria care mi se cuvenea i-a fost atribuită fiului primarului din localitatea vecină, pentru că era din partea locului, pe când familia mea plecase. Ni s-a dat o podgorie la fel de mare, cu același soi de vie, din același an, ni s-a spus că și dealul are aceeași înclinație cu dealul nostru, și aceeași luminozitate, cu mult soare. Doar că lipseau șpalierii și sârmele, care au fost furate și vândute la fier vechi. În realitate e o poveste tristă, despre jaf și dezrădăcinare. Acum avem teren de pășune și niște sticle de vin de Ceptura. Dar în carte povestea ia o turnură mai nostimă, de la Valea Călugărească se ajunge la Viena, în viile de la Grinzing.
Vinurile preferate?
Am multe vinuri preferate, mai multe decât prilejuri să le beau. În Elveția și Austria există un foarte frumos obicei, de-a se oferi scriitorilor la câte o serată literară mai importantă două sticle de vin bun. Așa am descoperit vinurile din Valais – de mare senzație e vinul alb Petite Arvine Saillon Grand Cru 2015, AOC Valais Cave Corbassière – și vinurile din Wachau, Grüner Veltliner. Nașul nostru de cununie de la Zürich e negustor de vinuri și aduce vinuri roșii din Portugalia, de exemplu Medeiros Special Selection 2013, Vinho Regional Alentejano: După ce le beau, am impresia că aș putea cânta fado.
Toamna asta, la un festival de literatură de la Innsbruck, am descoperit că sunt rudă cu doamna Ileana Kripp a minunatelor vinuri Stirbey și de drag, pentru că am descoperit în Ileana Kripp o persoană fermecătoare, am mai băut niște vin roșu de la Drăgășani, Cabernet Sauvignon 2008. L-aș tot bea! Iar săptămâna trecută, când am fost în România la lansarea cărtii, am băut spumantul din Crâmpoșie.
Cât de importantă e pentru tine eticheta vinului? Ai cumpăra o sticlă de vin doar pentru că îți place eticheta?
Eu îmi propun să nu mă uit dupa etichete, merg chitită să iau ce mi-am propus de acasă. Asta-mi spun și la librărie, nu ma uit după copertă. Cu o carte e mai ușor, pentru că o mai rasfoiești, mai citești prin ea, dar dacă-ți place o etichetă de vin e mai complicat: Rămâi în fața raftului și cauți vinul pe internet, iar la urmă ești deprimat de atâta citit și nu mai deosebești părerea unui bonviveur cu gusturi rafinate de o reclamă plătită.
Care e criteriul după care te ghidezi când cumperi vin ?
Cumpăr vinuri pe care le-am băut la alții cu plăcere, ca să-mi prelungesc plăcerea și acasă. Cumpăr vinuri din regiuni noi, ca să trăiesc puțin în tradiția locului – așa am descoperit vinurile roșii georgiene – și cumpăr vinuri recomandate de prieteni pe care-i știu cu gusturi bune. Cred că gustul pentru un vin bun e semnalat și de alte gusturi bune: pentru mâncare gustoasă, pentru o muzica bună, pentru o carte bună, în general pentru tot ce ne surprinde plăcut si ne face să persistăm în rafinament.
