Category Archives: tot ce trebuie să ştii despre vin

February 14, 2010 · 12:53 am

Cateva note despre vinurile germane

Asa cum povesteste Mihail Sadoveanu in “Baltagul”, pentru ca s-a grabit la imparteala darurilor lui Dumnezeu, “neamtului i-a dat surubul.” In schimb, muntenii s-au scoborat cu greu de pe carari abrupte si pana au ajuns la imparteala nu mai ramasese nimic, asa ca le-a dat “o inima usoara” si “femei frumoase si iubete, care sa se bucure cu dansii la betii”. Neamtul cu surubul, a facut ordine, iar munteanul care vrea sa-i bea vinul trebuie sa se si descurce in sistemul nemtesc de mentiuni si etichete, care, pe deasupra, e diferit de cel frantuzesc.

Cum citim eticheta unui vin german ?

In general, eticheta unui vin german are urmatoarele elemente: Numele scris cu litere mai mari e intotdeauna numele producatorului, apoi o combinatie de doua nume, din care primul, de obicei in –er, corespunde satului iar urmatorul e numele viei (in cazul nostru Avelsbacher Hammerstein), apoi soiul de strugure, mentiunea “Prädikat” si anul recoltei. Uneori apare si mentiunea sec (trocken), demisec (halbtrocken sau feinherb).

O particularitate a etichetelor nemtesti este introducerea unui sistem de mentiuni care e centrat pe calitate si care e atat de bine detaliat, incat sa nu-ti lase nici un semn de intrebare asupra a ceea ce urmeaza sa degusti. Acest sistem a fost instituit prin legea vinului din 1971 si clasifica vinurile germane astfel: Tafelwein = vin de masa, Landwein = vin de regiune (corespunde frantuzescului vin de pays, dar sunt de parere ca un vin de pays e mult mai baubil decat un landwein), Qualitätswein bestimmter Anbaugebiete (Qba) = vin de calitate dintr-o regiune de productie bine delimitata si dintr-un singur soi de strugure aprobat pentru aceea regiune, iar vinul poate contine zahar adaugat. Aceste trei tipuri de vinuri se folosesc si pentru sprit. Deci, e bine de stiut ca nici nemtii nu pun apa in vinul de buna calitate.

Treapta cea mai inalta de calitate, Qualitätswein mit Prädikat (vin de foarte buna calitate sau cu atribute de calitate, care nu poate contine zahar adaugat pe langa cel aflat natural in strugure), este insotita de mentiuni care detaliaza starea strugurilor si gradul de coacere la momentul culesului: Kabinett = struguri culesi la maturitate deplina, Spätlese = struguri culesi tarziu, si in general sanatosi, Auslese = selectie de struguri, eventual partial botritizati, Beerenauslese (BA)= selectie de struguri botritizati, Trockenbeerenauslese =selectie de boabe stafidite, Eiswein = sturgurii sunt culesi dupa ce ingheata pe vrej. In general, vinurile cu mentiunile Beerenauslese (BA), Trockenbeerenauslese si Eiswein sunt vinuri dulci, de desert. Toate celelalte categorii de la tafelwein la auslese pot fi seci (trocken), demi-seci (halbtrocken/feinherb) sau dulci (mild).

In 2001, Verein deutscher Prädikatsweingüter (VDP), asociatia producatorilor de vin german de calitate, a introdus pentru vinurile seci si mentiuni care scot in prim plan valoarea podgoriei, oarecum pe urma sistemului de clasificare francez. Sunt trei categorii: Vinurile de clasa, din cele mai bune vii, poarta mentiunea „Erste Lage“ si se numesc „Grosse Gewächse“ (GG) sau „Erste Gewächse“ , urmeaza vinurile facute din vii clasate si „Gutswein“ (vin de baza de calitate superioara). Aceasta impartire a stranit confuzii si controverse, si a complicat si mai tare sistemul. In linii mari, cam acestea sunt detaliile pe care ar trebui sa le aveti in vedere cand achizitionati un vin german. Pentru mai multe informatii despre sistemul german de clasificare a vinurilor o puteti cerceta pe deja celebra Wiki.

15 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , ,

January 30, 2010 · 11:18 am

Care-i treaba cu sulfitii ?

Circula tot felul de mituri despre sulfiti, si am auzit multa lume povestind ca prefera vinul facut artizanal, la tara, pentru ca vinul din comert e un vin falsificat prin adaugare de sulfiti. Desigur, vinul se poate falsifica in multe moduri, prin adaugare de zahar, de enzime si drojdii chimice in procesul fermentatiei, dar sulfitarea e doar o metoda de conservare.

Ce sunt sulfitii si ce cauta in sticla de vin ?

Sulfitii sunt compusi chimici pe baza de sulf, dintre care cel mai intalnit in tehnologia de vinificatie este dioxidul de sulf (SO2). Dioxidul de sulf are proprietati antioxidante, antiseptice (adica impiedica dezvoltarea micro-organismelor din vin care ar transforma vinul in otet) si stabilizeaza si protejeaza vinul de variatiile de temperatura. Adaugarea de SO2 in vin se poate face in diferite etape ale procesului de vinificatie, din considerente diferite. SO2 se pune fie cand strugurii sunt inca in cuva, pentru a impiedica dezvoltarea micro-organismelor si a permite o fermentatie controlata a vinului, fie la sfarsitul fermentatiei alcoolice pentru a impiedica a doua fermentare a vinului, numita fermentatia malolactica, fie la imbuteliere, pentru a conserva vinul, si a-l face stabil la conditiile variabile de temperatura. De asemenea, se sulfiteaza vinurile licoroase care au o cantitate mare de zahar rezidual ramas, pentru a impiedica o eventuala refermentare in conditii de temperatura ridicata.

Exista vin fara sulfiti ?

Toate vinurile contin sulf, sub forma dioxidului de sulf (SO2). Se pare ca prin procesul natural de fermentatie se degaja dioxid de sulf, iar un vin poate contine pana la 10 mg/l dioxid de sulf obtinut in mod natural. Puristii si producatorii bio sustin ca s-ar putea face vin fara SO2 adaugat peste cel ce rezulta in mod natural, mai ales in cazul vinului rosu si mai ales atunci cand stugurii sunt de foarte buna calitate. Doar ca acest lucru ar da foarte mare bataie de cap producatorului pentru ca un vin nesulfitat trebuie pastrat in conditii stricte de temperatura, intotdeauna sub 15 grade, ceea ce face dificila comercializarea lui.

Reglementari europene si dozajul sulfitilor.

Legea europeana impune specificarea pe eticheta a mentiunii “contine sulfiti” in cazul oricarui vin care contine dioxid de sulf peste pragul de 10 mg la litru. In caz ca sunteti sensibil la sulfiti, e bine de stiut ca cel mai putin sulfitat e vinul rosu sec in timp ce vinul alb si vinul licoros contin o cantitate mai mare de sulfiti. Conform legislatiei europene, limitele maxime admise sunt 150 mg/l in cazul vinului rosu si 200 – 210 mg/l pentru vinul alb. Vinurile albe dulci, licoroase, contin cea mai mare cantitate de sulfiti.

Compusii chimici pe baza de sulf se folosesc si la conservarea alimentelor, si se gasesc pe eticheta produselor alimentare sub forma de E-uri. E220, E221, E222, E223, E224, E226, E227, E228, sunt toti compusi pe baza de sulf, sulfiti si bisulfiti de sodiu, de potasiu si de calciu.

Cat de periculosi sunt sulfitii ?

Exista o intreaga literatura pe marginea legaturii dintre sulfiti si durerile de cap, dar in realitate, lucrurile sunt mult mai complicate pentru ca se pare ca oamenii reactioneaza diferit la sulfiti. Exista categorii mai sensibile la compusii cu sulf si desigur, persoane alergice la sulf. Pana acum medicii au ajuns la concluzia ca o categorie cu risc ridicat o reprezinta persoanele care sufera de astm. Organizatia mondiala a sanatatii a stabilit doza acceptata de dioxid de sulf si alti compusi, sulfiti, bisulfiti, in consumul zilnic la 0,7 mg pe kilogram de greutate corporala, ceea ce ar insemna, in medie, cam o treime dintr-o sticla de vin alb sec.

Dar daca impreuna cu vinul, beti cafele, fumati sau si mai rau,  amestecati vinul cu cola si apa minerala, nu puneti durerile de stomac de a doua zi pe seama sulfitilor, caci nu ei provoaca aciditatea gastrica. Si nu uitati, vinul este facut sa fie servit la masa alaturi de mancare…

4 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , , , , , , , , , , ,

January 21, 2010 · 11:23 pm

Cum alegem vinul ? – partea II. Eticheta

Dincolo de maiestria vinificatorului, vinul este in primul rand expresia soiului de strugure, a solului in care este plantat si a conditiilor climatice din anul recoltei. Toate aceste detalii sunt inscrise pe eticheta vinului si te pot ajuta sa faci o alegere inspirata daca stii sa le decodezi. Ce informatii ne ofera eticheta vinului ?

Denumirea vinului, podgoria si soiul de strugure

In general, vinul se recomanda prin ceea ce se numeste “denumire de origine” sau, in franceza, “apellation”. Acest termen inseamna regiune viticola definita geografic. In Franta, sistemul AOC (Apellation d’origine contrôleé) este o garantie ca ceea ce scrie pe eticheta, chiar se afla in sticla, adica vinul chiar provine din zona, anul si soiul de strugure mentionat pe eticheta si ca este produs conform unei metode specifice. De asemenea, sistemul AOC impune prin legi detaliate ce tip de strugure poate fi plantat intr-o anumit-o zona si stabileste reguli stricte de culegere a strugurilor sau producere a vinului. In Franta sistemul AOC este respectat de toti producatorii si reprezinta o garantie a calitatii. O alta caracteristica a vinurilor franceze o reprezinta sistemul de clasificare a viilor, care difera de la o regiune la alta. De exemplu, in cazul Bordeaux-ului exista mentiunea “Cru classé”. Termenul “Cru” desemneaza vinul provenit strict dintr-o anumita vie. In 1855, 61 de vinuri rosii din regiunea Medoc (si unul din zona Graves) au primit titulatura de “Cru classé” si au fost impartite in cinci categorii. De atunci si pana azi, doar vreo cateva alte vinuri au mai obtinut aceasta titulatura.

In timp ce eticheta vinurilor frantuzesti este centrata pe AOC, renumele podgoriei de unde vine vinul si numele producatorului, eticheta vinurilor din “lumea noua” (SUA, Canada, Africa de Sud, Australia, Chile, Argentina), mentioneaza in plin plan soiul de strugure si numele vinului, care, de obicei, este un nume ales din considerente de marketing.

Acest obicei de a da un nume vinului, fara sa aiba vreo legatura cu via propriu-zisa, dar care prin promovare poate sa singularizeze vinul si sa-l faca mai cunoscut, a aparut si la noi: Terra Romana, Caloian, Prince Mircea, Smerenie, La Putere etc. Inainte de revolutie, numele vinului romanesc era similar cu al strugurelui. Podgoria Jidvei pastreaza in continuare acest tip de eticheta. Denumirea vinului prin soiul de strugure e o metoda facila si oarecum empirica, dar mai la indemana consumatorului obisnuit. Soiurile de strugure au caracteristici diferite, care pot fi observate cu usurinta prin comparatie. De exemplu, shiraz-ul da un vin greu si corpolent, cabernet sauvignon-ul e cel mai taninos vin in timp ce pinot noir-ul e cel mai putin taninos din gama, etc. O particularitate a vinurilor frantuzesti consta in faptul ca nu au specificat soiul de strugure pe eticheta.  Singura exceptie de la aceasta regula o reprezinta regiunea alsaciana.

Cum piata americana de vin este in plina ascensiune, se aud din ce in ce mai multe voci care spun ca francezii vor fi obligati sa-si schimbe etichetele vinurilor de export si sa mentioneze pe ele soiul de strugure, daca vor ca vinul lor sa ajunga in topul preferintelor consumatorilor americani.

Continutul in alcool.

Dupa continutul in alcool vinul se imparte in vin de masa (intre 8,5 si 9,5 %) si vin de calitate superioara (peste 10%). Aceste date sunt insa, orientative. De exemplu, am intalnit frecvent rieslinguri germane cu tarie de 8,5- 9,5 %, care s-au dovedit a fi bine echilibrate si nu pareau sa sufere calitativ din aceasta cauza. In ceea ce priveste vinul romanesc, insa, incercati sa alegeti un vin cu o concentratie alcoolica de cel putin 11% in cazul vinului alb si de 12% in cazul vinului rosu. Tendinta actuala in lumea vinului, datorata conditiilor climatice din noile zone, dar mai ales a modei impuse de americani pe piata vinului, este de a creste concentratia alcoolica spre 14-15%. Trebuie sa marturisesc ca nu sunt un mare adept al vinurilor de 15%, care ard, alcoolul in exces le face prea directe si fara mister…

Anul recoltei

Atunci cand apare pe eticheta inseamna ca, in mod obligatoriu, tot vinul provine din struguri culesi in acel an. Anul recoltei, numit “millésime” in franceza, este un detaliu foarte important in cazul vinurilor de colectie si, in general, atunci cand vi se cer multi bani pentru un vin. In Franta, exista tabele cu ani de productie (exceptionali, foarte buni, buni sau comuni) pentru fiecare regiune in parte, si chiar podgorie, iar pretul vinului se stabileste in functie si de acest criteriu. Le puteti gasi cu usurinta pe internet. Din cate stiu eu, pentru Romania nu exista… Ca regula generala, avand in vedere conditiile proaste de depozitare din supermarket, nu incercati sa cumparati vinuri mai vechi de 4 ani decat din magazine specializate si verificate. Iar daca vi se intampla sa intrati vara intr-un supermarket/hipermarket sau magazin de vinuri si sa constatati ca inauntru sunt 30 de grade, renuntati sa mai cumparati vin din acel loc.

Despre ce inseamna mentiunea “sec”, “demi-sec”, “dulce”, de pe eticheta, am scris aici.

Eticheta creeaza niste asteptari care, teoretic, ar trebui sa se confirme odata cu degustarea vinului. Dar abilitatea de a corela detaliile pe care aceasta le contine se formeaza prin exercitiu. Nu va cantonati intr-un singur fel de vin, alb sau rosu, sec sau dulce, frantuzesc sau romanesc. Oferiti-va din cand in cand placerea de a incerca ceva diferit…

PS. O parte din poze sunt “furate” din arhiva digitala a betiilor amicului Doron…

4 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , , , , , , , , ,

December 28, 2009 · 9:55 am

On ne boit pas comme les paysans du Danube…

De curand, un prieten ne-a povestit primul lui soc cultural legat de vin. Era la bursa in Elvetia, la Geneva, en terre francophone, ca sa zic asa. A invitat in vizita un prieten elvetian, si serviabil ca tot romanul, s-a repezit si i-a umplut un pahar ochi cu vin. Omul, oripilat la vederea paharului, a spus: “Mais, on ne boit pas ici comme les paysans du Danube”. (In traducere libera “noi nu bem ca taranii de la Dunare”). Probabil ca aceasta expresie a ramas in limba franceza de la vreun literat, calator strain prin tarile romane, unde s-a baut intotdeauna cu carafa mare, dar amicul meu a luat-o foarte personal, pentru ca intamplator, era din Braila :).

In caz ca aveti sanse sa va intalniti cu un francophon mai exigent, iata mai jos cateva reguli de buna purtare cu vinul:

Paharul de vin

Vinul se serveste intotdeauna in pahare cu picior. Paharele de vin alb sunt de tip “lalea”, cele de vin rosu sunt de tip “balon”, adica mai mari decat cele pentru vin alb si mai inguste la gura, pentru ca aroma vinului sa ia amploare in pahar si sa te poti delecta mai bine cu ea. Nu incercati sa serviti vinul in pahare drepte, fara picior, de vodka sau de wisky, e foarte kitch.

Servirea

Paharul de vin nu se umple niciodata si in nici o imprejurare. Dupa cum imi spunea odata un somelier, vinul se toarna pana la diametrul maxim al paharului. Ceea ce inseamna, in functie si de forma paharului, intre jumatate si o treime. Acest ritual nu are nimic ezoteric, este doar rezultatul preocuparii de a savura vinul in conditii optime. In pahar, in contact cu temperatura mediului ambiant vinul se incalzeste repede cu 2–3 grade peste temperatura de servire. De asemenea, aromele trebuie sa aiba spatiu sa se dezvolte, iar paharul trebuie sa fie usor de manuit, fara riscul de a-l varsa pe tine. Paharul cu picior a aparut tot din motive de temperatura de servire recomandata, pentru ca intr-un pahar fara picior pe care il cuprinzi in mana, vinul se incalzeste rapid. Si inca ceva foarte important, care va va ajuta sa nu fiti dat afara din vreun restaurant francez. Pentru francezi, sa torni apa sau sa pui gheata in vin, e un sacrilegiu. Si pentru mine, dar eu provin dintr-o tara unde se bea spritz si am mai multa putere de intelegere…

Temperatura camerei

Imi amintesc ca Anne-Marie, profesoara de oenologie, ne povestea indignata ca nu intelege de ce la noi la restaurant vinul se serveste cald, si ca la protestele ei, un chelnar impertinent a bombanit: “Ia uite si la proasta asta, doar vinul se serveste la temperatura camerei !?” Inutil sa mai spunem ca temperatura medie a camerei de acum 300 de ani era in jur de 15 -17 grade, dar nu mai e si astazi. In general, vinul rosu se serveste la 16-19 grade, iar cel alb la 8-12 grade. Ca regula generala, cu cat vinul e mai tanar, mai sprintar si mai “de vara”, temperatura de servire poate sa fie mai mica, dar niciodata sub 6 grade. Nu puneti niciodata vinul sau sampania in congelator, pentru ca temperatura foarte scazuta paralizeaza aroma vinului, o altereaza.

Degustarea

Stiu ca ceea ce voi scrie mai jos, o sa dezamageasca fetele (si poate pe toti iubitorii de parfum), dar asta e, vinul cere sacrificii. Daca sunteti invitata la o degustare de vin, sau la o seara cu vinuri speciale, nu va parfumati si nu va rujati. In caz contrar, veti fi privita ca si cum ati vrea sa urcati pe munte cu tocuri de 15 cm. Efluviile parfumului o sa bruieze aromele vinului de degustat si o sa enervati pe toata lumea din jur. Iar gustul rujului o sa se amestece cu cel al vinului.

Gastronomie

Si un mic sfat gastronomic. Singurul ingredient care nu merge deloc cu vinul e otetul. Daca sunteti invitat/a la restaurant, nu va torturati partenerul care tocmai a comandat un vin scump, asezonand cu zel salata cu otet. E ca si cum i l-ati fi turnat direct in vin…

Nu va speriati, nu trebuie sa faceti neaparat asa ceva acasa, dar nu poti sa stii niciodata pe unde te duce viata si e bine sa fii informat…

1 Comment

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , , ,

December 16, 2009 · 1:24 pm

Stii cat zahar e intr-un pahar de vin ?

Vinurile se clasifica si in functie de cantitatea de zahar pe care o contin. Este important sa stii cum este vinul pe care vrei sa-l cumperi, nu atat pentru pericolul de a-ti pierde silueta, cat mai ales pentru a putea aprecia daca vinul respectiv va merge cu ceea ce ai de gand sa gatesti sau sa servesti alaturi de el. Pentru vinul romanesc, mentiunea “sec” de pe eticheta inseamna cam 4 grame de zahar la litru, “demisec” intre 4 si 12 grame la litru, “demi-dulce” intre 12 si 50 de grame la litru. Iar un vin dulce are peste 50 de grame la litru. Concentratia de zahar din vin, depinde insa si de obiceiurile culturale. Rusii sunt mari consumatori de vin dulce. Asa se explica de ce vinurile romanesti de pana in 1989 erau in majoritate dulci sau demi-dulci, Romania fiind printre furnizorii importanti ai URSS. Gustul pentru vin dulce s-a pastrat  mult timp pe piata din Romania, si a trebuit sa astept anul 2000 ca sa beau primul Chardonnay sec romanesc.

In schimb, francezii si italienii sunt bautori de vin sec. Dar un vin sec frantuzesc are, in medie, doar 2 grame de zahar la litru. Daca degusti alternativ un vin sec frantuzesc si unul romanesc, din aceeasi categorie, vei observa diferenta. Mai mult chiar, pe piata franceza de vin, piata educata si cu traditie, mentiunea “sec” pentru anumite vinuri e considerata de la sine inteleasa. Veti descoperi foarte multe vinuri frantuzesti care nu au menitunea “sec” pe eticheta, de exemplu, cele din Bordeaux.

Pentru ca e decembrie si am tot vorbit de sampanie, tin sa fac urmatoarea precizare. In cazul sampaniei, mentiunea sec nu inseamna 4 grame de zahar la litru, ci intre 17 si 35 de grame. Sampania are un regim special, datorat specificului sau de fabricatie. Dupa ce procesul de fermentatie in sticla a incetat, si sampania  a stat in crama cam 12- 18 luni, sticla este desfacuta pentru a fi inlaturata drojdia, care a ajutat la fermentarea vinului. In timpul acestei operatii o mica parte din sampania din sticla se pierde. Sticla se completeaza cu un sirop numit “lichid de expeditie sau “de dozaj”, care are in compozitie zahar din trestie de zahar si vin vechi. Sampania se clasifica in functie de concentratia in zahar a lichidului de expeditie astfel: extra-brut, brut, sec, demi-sec, dulce. Sampania care nu e deloc dulce se numeste extra-brut. Brut inseamna 12 – 20 grame de zahar la litru, sec 17-35 grame la litru, demi- sec pana la 50 de grame de zahar la litru, dulce peste 50 de grame la litru.

Gusturile sunt culturale si nu se discuta. Eu insa, trebuie sa marturisesc ca sunt o acritura si ca urmare, prefer vinul sec si sampania extra-brut…

PS. Poza e facuta de amicul Doron, vasnic combatant intr-ale vinului…

6 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , , , , , , ,

December 10, 2009 · 5:44 pm

Cum alegem un vin bun ?

Exista oameni care stiu daca vinul sau sampania din fata lor e de calitate, si chiar si ce gust ar cam putea sa aiba, doar analizand sticla. Ceea ce unora le poate parea o sarlatanie, e in realitate o dezvoltare a abilitatii de a citi eticheta, combinata cu cunostiintele despre vin. Desigur, toate aceste informatii trebuie relationate cu scopul pentru care cumparam vinul. Vrem sa-l bem asta seara la cina, sa-l facem cadou, sa-l folosim la gatit sau sa-l punem la pastrare pentru aniversarea de 90 de ani a bunicii ?

Atunci cand cumparam o sticla de vin, trebuie sa avem in vedere trei lucruri: cum arata sticla, din ce e facut dopul si ce informatii ne ofera eticheta.

Dintre toate ambalajele in care poate fi tinut, sticla e cea care asigura cea mai buna conservare a calitatilor vinului. Indiferent daca vinul imbuteliat e alb sau rosu, sticla ar trebui sa fie inchisa la culoare, pentru ca vinul este sensibil la ultraviolete. Dar, sticlele inchise la culoare au dezavantajul de a camufla culoarea vinului, si din motive de marketing, vinurile roze si cele albe, care sunt destinate unui consum rapid, sunt imbuteliate in sticla transparenta. Tot in sticla transparenta sunt imbuteliate si unele vinurile licoroase (vinurile dulci tip Tokaj, Sauternes sau Lacrima lui Ovidiu), care sunt protejate de ultraviolete datorita cantitatii mari de zahar pe care o contin. In cazul sampaniei, sticla are pe fund o adancitura si este mai groasa (si deci mai grea) decat cea folosita la imbutelierea vinului, pentru ca trebuie sa reziste la presiunea imensa care se dezvolta odata cu formarea bulelor. Adancitura de pe fundul sticlei, era o dovada de rezistenta pe vremea cand sticla se producea in ateleiere prin suflare. O mare parte din vinuri sunt si ele ambalate in sticle de acest tip, nu este un detaliu obligatoriu la modul absolut, dar cei mai multi producatori care se respecta, le folosesc. Vinul este viu, tot timpul in transformare, si odata imbuteliat, evolueaza in sticla. Evolutia lui e cu atat mai rapida, cu cat sticla e mai mica. Din acest motiv, nu va recomand sa cumparati si sa stocati sticle de 375 ml, iar daca le primiti, beti-le repede. De asemenea, daca faceti vinul cadou sau daca il cumparati pentru pastrare, nu alegeti sticle transparente, indiferent cat de frumos straluceste vinul prin ele…

Dopul unei sticle de vin este facut in mod traditional din pluta. Dopul de pluta se foloseste de pe vremea grecilor, are multe avantaje, dar si un dezavantaj. Tinuta mult timp in mediu foarte uscat, pluta se strange, sticla isi pierde etanseitatea si vinul se oxideaza in contact cu aerul. Din acest motiv sticlele de vin se pastreaza in pivnita si culcate, pentru ca dopul sa ramana in contact cu vinul din sticla. Dar dopul de pluta este scump, de aceea in ultimii ani au aparut dopuri din materiale alternative ca siliconul sau plasticul, mai ieftine dar nu la fel de bune calitativ. Tot din motive de marketing, au aparut pe piata sticle de vin cu dop insurubabil, ca cel al bauturilor spirtuoase, sau capsate ca berea. Sunt vinuri care se deschid usor, fara tirbuson, special facute pentru a incuraja consumul de vin la discoteca. Aceste vinuri nu sunt destinate pastrarii. Verificati ce tip de dop are vinul pe care vreti sa-l cumparati, ca sa stiti din ce categorie face parte.

Si inca ceva. Verificati locurile din care cumparati. In Bucuresti, sunt cateva hypermarketuri care au o selectie buna de vinuri si un spatiu de expunere cu conditii de temperatura decente, dar supermarketul nu e locul cel mai fericit pentru a cumpara vin. Sticlele sunt depozitate in picioare, si stau pe rafturi in lumina si caldura. Ideal ar fi ca atunci cand aveti un buget mai mare de 30 de lei pentru o sticla de vin, sa incercati sa cumparati dintr-un magazin specializat. Pe langa garantia unor conditii de stocare decente, aveti uneori sansa sa beneficiati si de personal specializat – chiar pasionat – care va poate ajuta sa faceti o alegere buna. In plus, vinurile scumpe nu se prea vand la supermarket, deci riscul ca vinul pe care il cumparati sa fii stat mult timp in conditiile de la raft, creste direct proportional cu pretul.

Dar iata ca se apropie zorii si Seherezada tace sfioasa. Despre ce informatii ne ofera eticheta o sa aflam intr-o alta poveste…

3 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , , , ,

December 1, 2009 · 10:54 am

O, tu, sampanie ferice !

“Sampania nu e nimic mai mult decat un vin cu bule”, mi-a marturisit cu ciuda, un coleg american, “dar daca deschizi o sticla de vin alb la pranz, risti sa fii etichetat drept alcoolic, in schimb, daca ceri o sticla de sampanie vei fi considerat très chic”.

Sampania e un amestec de vinuri care suporta o a doua fermentatie, iar daca iti place sa te dedulcesti cu bulele sprintare, merita sa o cunosti mai indeaproape:

  1. Sampania de calitate se produce prin asa numita metoda traditionala, cea de-a doua fermentatie a vinului – cea care are drept rezultat bulele – are loc in sticla. Metoda de producere este obligatoriu trecuta pe eticheta si este un lucru pe care trebuie sa-l ai in vedere cand cumperi o sticla.  Denumirea “Champagne” nu mai poate fi folosita azi decat de producatorii din regiunea Champagne.  Toti ceilalti producatori, care folosesc aceasta metoda dar nu mai pot numi rezultatul sampanie, folosesc termenul de “vin spumant produs prin metoda traditionala” sau “dupa metoda champenoise”. Exista si alte metode de a produce vin cu bule, ca de exemplu fermentarea in cuva, dupa care vinul cu bule este tras in sticle, dar rezultatul e inferior. Acest tip de vin care nu se produce prin metoda traditionala sau champenoise, se numeste in Romania vin spumos.
  2. La mama ei, in Champagne, sampania nu se poate face decat din 3 soiuri de strugure – chardonnay, pinot noir si pinot meunier. Caracteristica principala a strugurelui de sampanie e aciditatea. Cu cat soiul e mai acid, cu atat sunt mai multe sanse pentru bule multe si vesele.
  3. Cel mai frecvent folosit e amestecul de chardonnay si pinot noir in proportii variabile in functie de caracteristicile vinului ales, dar se pot folosi si amestecuri de cate 4 vinuri, unele vechi si de un an sau doi, dar si un singur fel de vin.
  4. In general, sampania odata scoasa pe piata e destinata unui consum imediat, in cursul acelui an. Daca nu detii o pivnita cu temperatura constanta si cu mucegai care sa absoarba umiditatea din aer, nu are rost sa incerci sa o pui la pastrare, esti mai castigat daca o bei.
  5. Spre deosebire de vin, care e diferit de la un an la altul, sampania mai ales cea de calitate deosebita – francezii o numesc “grand crue”- trebuie sa isi pastreze aceleasi calitati, (aroma, concentratie de bule, tarie alcoolica) indiferent de anul de fabricatie si de componenta vinurilor in amestec. Maestria vinificatorului consta in a alege amestecul de vin care, desi diferit in functie de recolta anuala, trebuie sa dea acelasi rezultat dupa a doua fermentatie in sticla, ca cel din anii anteriori.
  6. Din toate aceste motive, pe eticheta sticlei de sampanie, nu e specificat anul recoltei, ca la vinuri.
  7. In medie, dureaza cam 2 ani ca sa produci un lot de sampanie, chiar 3 ani in cazul celor foarte bune. Asa se explica si pretul ridicat.

Pare complicat, dar merita sa o pretuiesti…

8 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , ,