Tag Archives: despre vin

August 2, 2013 · 10:40 am

Best… money can buy

Zilele trecute la o degustare de vin un comesean m-a întrebat la ce serveşte cursul de oenologie şi dacă acest tip de curs l-ar putea ajuta în alegerea celui mai bun vin şi al celui mai bun raport calitate–preţ. În ceea ce mă priveşte, consider că „cel mai bun raport calitate-preţ” ţine foarte mult de suma pe care eşti dispus să o cheltuieşti pentru satisfacerea unui anume gust.

Lumea vinului nu este una democratică iar vinul nu este şi nici nu va fi vreodată un produs popular, care se adresează oricui, oricând şi oricum. Înţelegerea vinului presupune efort individual, iar un curs de oenologie este doar punctul de plecare al investiţiei în domeniul vinului. În plus, cu cât bei mai multe vinuri, cât mai diferite, vei ajunge la un moment dat să înţelegi că acest faimos raport calitate/preţ se circumscrie sferei subiective a propriului tău gust, format prin lungul şir de vinuri mai bune sau mai proaste pe care le-ai băut. Degustarea unui vin mi se pare mai degrabă un exerciţiu care ţine de viaţa ta spirituală, de cultura în care ai crescut şi de felul în care ai învaţat să miroşi lumea din jurul tău, de miresmele îndrăgite sau detetstate ale copilariei tale, iar vinul este într-un fel un produs unicat, actualizat de fiecare dată prin prisma celui care îl degustă. Din acest motiv, evaluarea şi notarea vinurilor este o activitate atât de controversată.

Un bun raport calitate/preţ e o noţiune la fel de subiectivă, pe cât de diferite sunt gusturile oamenilor, pentru că presupune să primeşti de banii pe care îi ai în buget un vin care să corespundă aşteptărilor tale gustative. Iar ca acest raport să nu rămâna o abstracţiune ar trebui să-i căutăm şi să-i cultivăm pe cei care ne împărtăşesc gusturile. Niciun curs de oenologie nu poate înlocui discuţiile fecunde din jurul unui vin pe care îl împarţi cu prietenii, dar un astfel de curs te-ar putea ajuta în înţelegerea diferitelor stiluri de vinificaţie, în decodarea „argoului” în care se descrie vinul, în raportarea coerentă la ceea ce se consideră a fi un standard: clasa vinurilor bune.

Dar după asta, pe mai departe, fiecare pleacă pe drumul lui către Matterhorn, Mont Blanc, Everest sau – de ce nu ?- Mont Ventoux.

4 Comments

Filed under poveştile Monei

Tagged as , , ,

July 25, 2013 · 9:21 pm

Sticla de vin şi identitatea regională

Aşa conservatoare şi plină de chichiţe cum poate părea lumea vinului, ea este pentru mine o dovadă vie a evoluţiei aş putea spune instinctuale a pieţei, a cererii şi a ofertei, dacă vreţi a “infamului marketing”. E destul de interesant de văzut cum odată cu descoperirea sticlei, lumea vinului a ştiut să-şi construiască o identitate regională în scopuri pur comerciale. Ambalajul s-a născut din nevoia de transport/export şi toate marile descoperiri din lumea vinului – dopul, sticla, decantarea sau sulfiţii – nu au la bază motive hedoniste, ci pur comericale.

sticla de riesling

Astăzi, predomină trei tipuri de forme de sticlă: burgundă, bordoleză şi tip riesling de rhin, numită atât de poetic de către francezi „la flûte rhénane”. Şi aceste forme sunt atât de familiare încât, dacă vezi prin vitrina unui magazin o sticlă înaltă şi alungită, cu eleganţa unui turn gotic, ştii sigur înainte de a citi eticheta că nu poate fi decât o sticlă de riesling nemţesc. Atâta vreme cât vinul a fost transportat în butoi sau băut local, ambalajul nu dădea nicio indicaţie despre originea geografică a conţinutului. Englezii sunt printre primii care îmbuteliază în sticlă vinul care ajungea din Franţa în butoi şi înţeleg importanţa menţionării locului de provenienţă al vinului. Sticlele folosite aveau sigilii pe care era menţionat numele negociantului, al proprietarului viei şi anul de producţie (le millésime), ceea ce se întâmpla foarte rar în Franţa în aceeaşi epocă.

Sociologul Jean-Robert Pitte[1] povesteşte cu vervă istoria evoluţiei tipurilor de sticle din secolul al XVIII-lea până la noi şi mi-am permis să traduc câteva pasaje interesante:

„Anumite regiuni viticole din Franţa, îmbuteliază foarte rar pentru că vinul se consumă local – imensa regiune viticolă din jurul Parisului, astăzi dispărută, Valea Loirei, Beaujolais-ul, Valea Ronului, Provence şi Languedoc-ul. La fel se întâmplă în Italia (cu excepţia Marsala), în Spania (cu excepţia vinurilor de Jerez şi Malaga), în Portugalia (cu excepţia vinului de Porto), în Europa centrală (cu excepţia vinului de Tokaji) şi în afara zonei europene cu excepţia vinului din Shiraz (Iran). (…)

hartasticle

Regiunile viticole care exportă dezvoltă în secolul al XIX-lea „îmbutelierea la producător„– de fapt negociantul e cel care îmbuteliază şi mai puţin  producatorul, iar forma sticlelor începe să se personalizeze. Câteva zone viticole (Jura, Minho, Tokaji, Chianti) păstreaza formele vechi ale sticlelor, tronconice sau cilindrice care vor deveni de acum încolo parte din identitatea regională. Celelalte vinuri europene vor fi îmbuteliate în 3 tipuri de forme de sticlă: burgundă, bordoleză şi tip riesling de rhin. Fiecare model e purtător al identităţii şi culturii locului de producţie şi al consumatorului său. Nici nu ne putem imagina cât de multe lucruri poate spune forma sticlei despre identitatea zonei viticole şi a celor care o locuiesc.

Sticla burgundă, cu umerii cazuţi şi părtile laterale late are un aer ţărănesc asemeni burgunzilor care îi rămân fideli. Corpul cilindric şi diametrul său inspiră încredere. Această formă exclude decantarea vinurilor cu depuneri, şi de altfel, în Burgundia ca şi la Paris, servirea vinului s-a făcut până în zilele noastre fără decantare. Sticlele de vin erau aduse direct la masă, cu tot cu mucegaiul care le dădea un aer vechi şi erau servite direct din sticlă. Vinurile din Burgundia se decantează foarte rar, taninii mult mai supli ai pinot noir-ului necesită mult mai puţină aerare decât vinurile făcute din cabernet sauvignon.

Producătorii din Valea Loarei şi a Ronului, în mod tradiţional dependenţi de piaţa pariziană, au rămas fideli formei sticlelor burgunde, dar au încercat să se individualizeze imprimând pe sticlă blazoane cu motive specifice (Châteauneuf-du-Pape, Anjou).

sticla chateauneuf

În Provence primul producător care şi-a îmbuteliat vinul se pare că a fost Casa Ott, astăzi celebră pentru că şi-a creat propriul model de sticlă de forma unei amfore, brevetat în 1923. După primul război mondial apar şi modelele care evocă formele generoase ale starletelor care frecventeaza plăjile de la Côte d’Azur. Aceste sticle au contribuit enorm la popularitatea rosé-ului din Provence, care e apreciat mai mult pentru culoarea care pune în evidenţă transparenţa şi calitatea sticlei, decât prin calităţile sale gustative şi olfactive.”

sticla bordeaux

”Modelul bordolez de sticlă apare în secolul al XIX-lea. În 1825, marchizul d’Aligre îmbuteliază sub acest tip de sticlă vinul sau Château Bel Air, Margaux. Aceste sticle purtau două sigilii. Unul care menţiona numele proprietăţii şi celălalt în formă de gură pe care era scris textul „défendu d’en laisser”, astfel că acest vin destinat consumului exclusiv al marchizului a fost poreclit „Margaux- défendu”. Apariţia acestor modele diferite de sticle corespunde diferenţierii clare şi intenţionate între regiunile culturale franceze (alimentaţie, îmbrăcăminte), care este însă de dată mult mai recentă decât am crede. Acest nou model de sticlă din Bordeaux este rezultatul dezvoltării viticulturii regionale. Forma contribuie la economisirea spaţiului de stocare, facilitând păstrarea sticlelor în stivă şi transportul în cutii de lemn de 12 sticle. Dar, se pare că adevărata explicaţie a adoptării acestei forme îşi are originea în cererea pieţei. Unul dintre aspectele tehnice care s-au perfecţionat în secolul al XVIII-lea a fost limpezirea vinului, la cererea consumatorilor englezi. În ciuda metodelor de filtrare şi limpezire cu albuş de ou, vinurile îmbuteliate conţineau încă multe materii solide în suspensie care se depuneau pe masură ce vinul îmbătrânea în sticlă. În ciuda măsurilor de precauţie luate înaintea degustării – scoaterea vinului din pivniţă cu două zile înainte şi depozitarea lui culcat într-un coş – există încă riscul de a turna în pahar un vin tulbure. S-a crezut că această nouă formă de sticlă va reţine mai bine aceste depozite. De altfel, decantarea, obiceiul de a turna vinul din sticlă într-o carafă de sticlă sau cristal – numită decanter în limba engleză – se va naşte tot în Anglia.”

Dar, probabil că cea mai mare bătălie pentru designul sticlei s-a dat în Champagne, acolo unde imaginea şi forma sticlei sunt chemate să sugereze o tradiţie cât mai veche şi mai nobilă şi care, drept urmare se plăteşte cu bani grei. Dar despre asta vom povesti cu altă ocazie…

[1] Jean-Robert Pitte „Le désir du vin à la conquête du monde” pag 205-211

6 Comments

Filed under cărti despre vin, tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , ,

November 25, 2012 · 3:17 pm

“Nepriceperea” la vin ca opţiune

 Irina este prietena mea. Ne ştim de o viaţă, adică din clipa în care am realizat că avem în comun plaja de la Vama Veche, pasiunea pentru lingvistică şi cărţile copilăriei: „Antologia Inocenţei” şi „Povestea fără sfârşit”. De câţiva ani (cam mulţi), locuieşte prin Europa. Ne vedem rar, dar ne citim reciproc blogurile. N-am avut niciodată timp să ne plictisim împreună povestind fără sfârşit, şi am decis s-o facem, din când în când, şi în lumea digitală.

Despre „nepriceperea” la vin ca opţiune.

O colegă mai de curând dusă prin România ne-a adus ultimul tic conversaţional preluat folcloric de la o televiziune la care nu ne uităm niciunul: „Nu ştiu io, dom’ne, din astea, nu ştiu!”. Fix aşa mă simt şi eu dacă mă pui să scriu despre vin. Beau vin? Beau, dar cu sentimentul că n-aş şti dacă mi s-ar pune în pahar o bijuterie de zeci de ani sau un vin de supermarket care, întâmplător, să mi se potrivească. Am priceput doar subiectiv ce-mi place – în mare, dar nu am cerul gurii şcolit suficient încât să fac diferenţe substanţiale.

Asta nu fiindcă nu m-aş fi dus la degustări în locuri mirifice (cea din Zuiderwoude, un strop mai sus de Amsterdam, unde şezi la o mescioară de tablă în curtea unei ferme din lemn frumos vopsit, coborând de pe bărcuţa pe care ai priponit-o în stuful din spatele casei şi unde te alintă niscai raze de soare refractate printr-un pahar de Baron de Ley – care a rămas de asta unul din favoritele mele absolute în materie de vinuri albe – în timp ce un meşter într-ale licorilor îţi deapănă poveşti cu dealuri însorite şi cu pământuri de acidităţi şi compoziţii diverse, e de recomandat oricărui pasionat). Însă nu mă pricep fiindcă…

Cred că nu mă pricep nu numai fiindcă nu m-ar fi interesat suficient subiectul încât să vreau să ştiu mai multe despre subtilităţile buchetelor şi ale culorilor. În fond, despre subtilităţile mirodeniilor am vrut să ştiu mai multe şi gătesc acum după ureche în tot soiul de tipuri de bucătării aşa-zis exotice, fiindcă dacă pricepi ce face fiecare gust şi cum se combină ele, atunci poţi să… compui. Mă tem că unul dintre motivele pentru care n-am aprofundat subiectul complementar al vinului este o oarecare vână, să-i zicem „proletară”, de pe urma căreia nu-mi place să mă duc nici la restaurantele cu prea mult ştaif. Dacă-mi dai două boabe pictate cu o trăsătură de pensulă de sos pe o farfurie şi-mi spui că e o simfonie a gustului („enjoy!”), pentru care să-ţi plătesc 100 de euro, îmi vine să iau cana lui Nastratin Hogea şi să zdrăngăn monedele în ea pe post de răsplată. Dacă-mi vinzi vin în orice gamă de preţ de la 2,80 la mii de euro pentru o sticlă, presupun că statutul de necunoscător pe care mi-l asum îmi permite să dau cu tifla hegemoniei franceze a „gustului” mai presus de toate şi să zic că împăratul e, în ceea ce mă priveşte, parţial îmbrăcat şi că-mi cumpăr un Verdejo puştan, nepretenţios, dar care mă transportă instantaneu pe faleza de pe care căscam gura la mare mai an, sau un banal Shiraz din Africa de Sud, care dintr-un motiv sau altul se strecoară pentru mine fix în buzunarul mental al Feteştii negre şi mă duce până la cărţile jucate acasă, pe cerga miţoasă, până spre dimineaţă („evil guyzzz”), sau…

Zicea gazda mea, stăpâna acestui blog cândva, sau zicea cineva pe care ea îl cita, sau se zicea cum că depinde al naibii cu cine ai băut vinul, unde erai, ce făceai, cu alte cuvinte că gustul se lasă influenţat de toţi aceşti factori emoţionali. Nu ştiu, dom’ne, io dintr-astea, ştiu doar că nu ţin minte decât o mînă de vinuri, toate cu rol de cale madelenică spre un loc sau un moment în care m-a străfulgerat că aşa arată când eşti fericit.

Leave a Comment

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri

Tagged as , , , , , , , , , ,

February 18, 2011 · 11:47 pm

De citit cu paharul in mana

Betivani sau abstinenti, toti scriitorii au cazut pe ganduri cand a venit vorba despre vin. Cel putin asta reiese din cartea lui Massimo Donà “Filosofia vinului”, publicata la editura Art, intr-o colectie care mi-e foarte draga, “Dulapul indragostit”.

Donà traseaza o istorie a filosofiei europene din perspectiva relatiei cu vinul, de la antichitatea greaca si latina, trecand prin evul mediu francez, romantism, simbolism, existentialism si dialectica marxista.

Cartea e remarcabila mai ales prin micile detalii indiscrete ale coabitarii de fiecare zi cu vinul. Mi-a placut sa aflu ca Seneca, unul din cei mai de seama reprezentanti ai stoicismului latin, era un viticultor expert, si retras in vila sa din regiunea nomentana se preocupa cu pasiune de producerea vinului. Marturie a preocuparilor sale pentru cresterea vitei-de-vie sunt “Epistolele catre Lucilius”, publicate in 2007, la editura Polirom.

Din aceasta perspectiva, cartea lui Donà poate fi citita si ca un compendiu de lucrari despre vin, ca o lista de titluri de la care poti calatori pe un traseu propriu, in lumea cartilor si a vinului.

Massimo Donà “Filosofia vinului”, Ed.Art, traducere din limba italiana de Cristian Cercel, 25 lei.

Leave a Comment

Filed under cărti despre vin

Tagged as , , , ,

February 9, 2011 · 9:52 pm

Chateau Lafite 1787

Un clip delicios al baietilor de la Creative Monkeyz.

M-am bucurat enorm ca primul episod e despre vin…

PS. Il puteti vizualiza aici impreuna cu alte episoade despre Mo si F.O.C.A

7 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Tagged as , ,

January 29, 2011 · 1:37 pm

Bautor sau connaisseur ?

Asemeni cartilor bune, vinul nu e niciodata la fel, ci se actualizeaza, altfel, la fiecare lectura. Poate ca farmecul degustarii si atractia pe care o exercita vinul se bazeaza pe aceste posibilitati nelimitate de “lectura”. Poate ca, spre deosebire de orice alt tip de bautura, ceea ce ne face sa ne intoarcem mereu si mereu la vin, e tocmai unicitatea fiecarei sticle, posibilitatea eternei surprize.

© Doron

Pe ce ne bazam cand declaram ca un vin e bun ? Primordiala e experienta fiecaruia, care se fondeaza pe toate celelalte sticle de vin baute, dar si pe sensibilitatea proprie, ascutita de aromele si savorile copilariei. Ca sa poti ajunge connaisseur trebuie sa fii, in primul rand, un degustator neobosit si un bautor nelinistit. Si cred ca avantajul bautorului sta tocmai in disponibilitatea de a intra in dialog cu personalitatea fiecarui vin. O disponibilitate bine antrenata…

Mi s-a intamplat frecvent, sa percep diferente semnificative intre acelasi vin, baut la cateva zile distanta, din sticle diferite. In plus, sunt dintre acei care considera ca vinul inseamna si atmosfera, sau poate, mai bine spus, vinul iti cere o anumita dispozitie ca sa il poti savura, ai nevoie de o stare anume ca sa intri in rezonanta cu el. Pentru mine, vinul e o experienta subiectiva si asta e unul din motivele pentru care nu m-am priceput niciodata sa dau note vinurilor. Degustarea ar trebui sa fie mai degraba, o forma de reflectie, si mi se pare nedrept sa incerci sa reduci complexitatea unui vin la un sumum de cateva puncte. Dar inteleg, desigur, nevoia de ierarhizare.

Si totusi, pe masura ce incerc cat mai multe vinuri si scriu la acest blog, sunt nevoita sa constat ca unicitatea vinului se sustrage nevoii de ierarhizare, iar departajarile punctate imi par mai mult instrumente de marketing, incercari iluzorii de a ingheta inefabilul vinului intr-o cifra.

4 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Tagged as , ,

October 28, 2010 · 9:22 pm

Saltul din cele mai frumoase vise

Sa povestesti despre vin inseamna sa rescrii, sa retraiesti o poveste deja traita, sa prelungesti intalnirea cu vinul dincolo de vin. Scriu despre vin pentru ca sunt, la baza, un om pasionat de litere. Asa cum povestea prietena mea, Irina, in primul ei articol de blogger, exista oameni pasionati de cifre si oameni dependenti de litere. Eu sunt o consumatoare de litere, si ma bucur ca sub aceste auspicii m-am intalnit cu vinul.

Producerea vinului are partea ei de divinatie. Oenologul e un creator, iar degustatorul e un traducator de semne. Oenologul citeste in pantecele butoaielor in incercarea trufasa de a surprinde algoritmul vinului. In schimb, degustarea e, pentru mine, o incercare de a materializa culoarea, aromele si savorile vinului in cuvinte. Daca oenologul are parte de lupta lui, deloc metaforica, cu vinul, noi, ceilalti, ne ocupam doar cu plivirea adjectivelor si a semnelor care aspira sa incarneze senzatii.

Despre asta si despre multe altele am vorbit la prima intalnire a bloggerilor de vin. M-am bucurat enorm ca hazardul gasirii unui loc cat mai accesibil bloggerilor de vin din toate orasele tarii a decis in favoarea Pivnitelor Rhein de la Azuga. E o oaza nesperata de sampanie buna si oameni muncitori, un loc deosebit de intim, cu sarm interbelic, pe care iti doresti sa-l recomanzi prietenilor.

©

© alex blanaru

© alex blanaru

© alex blanaru

Sunt o mare iubitoare de sampanie si ma aflu deja la a treia vizita la Azuga. Imi pare rau ca din oferta Cramelor Rhein a disparut sampania rosie, un produs deosebit, care in Franta, face faima marilor case producatoare de sampanie. In schimb, in acest an, am avut ocazia sa degust varianta extra-brut a sampaniei Rhein Extra (baza de la care se produc apoi, variantele brut si sec). E un produs care inca nu se comercializeaza, dar care cred ca ar trebui sa se afle cel putin pe meniul Cramelor Rhein de la Azuga, daca nu in alt scop, macar pentru placerea de a arata vizitatorilor ce este o sampanie extra brut. Am mai avut si ocazia de a ne intalni cu Lorena Deaconu, oenologul Halewood, si de a degusta in premiera vinuri albe din 2010 si cateva rosii din 2009. Vinuri bune, cu tipicitate de soi, pe care astept sa le degust in varianta finala si sa povestesc despre ele, la aparitia pe piata.

© alex blanaru

© alex blanaru

Dupa aproape un an de interactiune virtuala, a fost placut sa constat ca bloggerii sunt cat se poate de concreti in pasiunea lor pentru vin. George diseaca vinurile cu siguranta unui chirurg, Ciprian m-a impresionat prin pasiunea pentru vinurile “de lume veche”, Razvan e un gurmand amator de poezie si avid de noi prieteni, iar cu Vali ne-am pierdut in discutii filosofice si identitare pana la ore tarzii din noapte. Am regretat ca Bogdan, cel care a avut ideea acestei intalniri, s-a accidentat la baschet si nu a mai putut sa vina. Pentru prima intalnire, as zice ca am fost reprezentativi, doi bloggeri din Galati, unul din Arad, unul din Iasi, unul din Bucuresti, dar sunt sigura ca in fiecare oras al Romaniei exista macar cate un pasionat de vin pe cale sa devina un blogger. Noi speram ca se vor apuca de scris, caci asa cum a reiesit de la prima noastra intalnire “bautorii de apa nu pot scrie versuri durabile“.

7 Comments

Filed under drinking in good company, poveştile Monei

Tagged as , , , , ,

October 4, 2010 · 8:25 pm

Vinul nu-i ca berea

Participand la degustari si evenimente din lumea vinului, i-am tot auzit pe cei care se ocupa cu promovarea si distributia vinului invidiindu-i pe berari si dorindu-si ca vinul sa ajunga sa se vanda ca berea sau sa concureze cu ea. Nu am lucrat vreodata in domeniul vinului sau al berii si randurile de mai jos nu reprezinta decat gandurile unui iubitor de vin de calitate, care, din cand in cand, bea si bere.

Cred ca vinul si berea sunt doua produse care nu se afla in concurenta pe piata romaneasca, iar vinul nu poate fi nici marketat, nici vandut ca berea. Berea e un produs de masa, un produs “de sete”, simplu de inteles. Vinul este produsul prin excelenta al voluptatii de casta, destinat unei minoritati de connaisseuri. Orice strategie de marketing ar trebui sa porneasca din acest punct.

Dar care sunt problemele de pe piata vinului de azi ? De ce bea lumea bere si nu vin ?

E in primul rand o problema a mentalitatii pietei. Generatia mea, de exemplu, a prins vremuri in care vinul romanesc nu se remarca prin calitate si era vinificat dupa gustul tarilor in care exportam, adica dulce. Sunt oameni care il prefera si il consuma asa si acum. Sunt foarte multi care cred chiar si astazi, ca vinurile imbuteliate sunt falsificate si ca singurul “vin adevarat” e cel produs prin mijloace artizanale de micii producatori. Circula o gramada de legende despre ceea ce este “un vin bun”.

© Doron

Berea in schimb, era foarte buna. Chiar mai buna decat e ea astazi. O bere Azuga era diferita la gust de Timisoreana sau de Ciucas. Astazi, toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust. Ma gandesc ca, pentru un produs cum e berea, asta poate fi considerat un avantaj. Omul stie foarte clar la ce se asteapta cand deschide o bere. Dar mie imi pare tare rau dupa berile alea cu gust diferit.

E vorba deci, de o problema in mentalitatea oamenilor vis-a-vis de produs, dar e vorba si de o problema a produsului in sine. O problema a raportului calitate-pret la intalnirea cu consumatorul. In Romania, orice om care se pricepe cat de cat la vin, gaseste foarte greu un local in care sa poata bea un vin bun la un pret corect. Nu mai amintesc si de capitolul dureros al asocierii cu o mancare. Sau de categoria deficitara a localurilor care ofera vin bun la pahar. Asa ca, de cele mai multe ori, problema se rezolva intotdeauna prin comandarea unei beri.

© Doron

Un studiu al pietei vinului premium, ar arata probabil, ca iubitorii si connaisseuri de vin isi beau vinul acasa sau la degustari organizate.

Si atunci cum se poate intalni omul de pe strada cu miracolul pe care il reprezinta vinul ? Cum poate trai senzatia aia de imponderabilitate pe care ti-o da interactiunea cu savoarea primului vin de mare calitate din viata ta ? Cum va putea intelege sau macar intrezari frisonul de neastampar in fata vinului din ”sticla aia de Reserva din 2001” ?

Cred cu tarie, ca nimeni, niciodata, nu va intra intr-un magazin de vin si va cumpara “vinul cu ursul” pentru ca i-a placut reclama de la televizor. Lucrurile in lumea vinului functioneaza pe cai mult mai delicate. Vinul necesita o initiere, daca vreti, o relatie invatacel-maestru, la capatul careia te descoperi pe tine. Pana la urma, aici se afla marele mister si atractia pe care o exercita vinul. Iar cultura vinului presupune un sustinut efort individual, chiar daca mediat. De aceea cred ca vinul nu are de ce sa se inspire din modul in care berarii isi marketeaza produsele, dar ar putea invata din seriozitatea cu care acestia isi trateaza consumatorii.

Educarea consumatorului e un proces lung si dificil, si mai ales o investitie pe termen lung. Problema e ca Romania nu prea are o traditie in investitiile pe termen foarte lung.

10 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Tagged as , , ,

June 25, 2010 · 5:20 pm

Vinul ma face mai destept

Interviu cu Cosmin Bumbutz

Cand l-am intrebat pe Cosmin Bumbutz, daca ar vrea sa raspunda intrebarilor mele, am avut ceva emotii. Nu stiam daca ii place vinul si nici daca ar fi interesat sa apara pe bloguri. Apoi, dupa ce a acceptat, dar mi-a spus ca ma invita la Violeta’s Vintage Kitchen sa stam de vorba, am avut din nou emotii. Nu mai folosisem un reportofon, si, la inceput, am trait angoasa absurda ca poate n-o sa se inregistreze nimic din discutia noastra. Noroc ca ne-am pus pe povestit, despre vin si fotografie, peisaje, calatorii si oameni si emotiile s-au volatilizat. Cosmin e un iubitor de vin care nu uita in nici un moment de pasiunea sa: fotografia. Discutia despre vinuri a alunecat pe nesimtite, in lumea fotografiei si a ramas prinsa acolo prin magia cuvintelor…

© Cosmin Bumbutz

De unde pasiunea pentru vin ?

Imi place sa beau vin. Cand eram mic am citit la un moment dat, dar nu mai stiu unde, o zicala care mi-a ramas si acum in cap, si pe care am inteles-o mult mai tarziu: “Berea te duce la gard, vinul la femei si vodca in mormant”. Iubesc vinul, nu ma pricep foarte tare in domeniu, dar imi face mare placere sa-l beau. Berea imi ingreuneaza mintea, vinul ma face mai destept.

Cum a fost prima intalnire cu vinul ?

Intalnirea cu vinul s-a produs in adolescenta, in liceu, cand, ca orice nepriceput, beam vinuri dulci. Si maturizarea mea in ale vinului s-a facut fizic. Prima betie crancena a fost cu Lacrima lui Ovidiu. Am zacut doua zile, mi-a fost infiorator de rau. Am ajuns la vinul sec prin suferinta. Nu am baut de la inceput vin sec, nu m-a invatat nimeni sa beau vin, am invatat band.

© Cosmin Bumbutz

Ai un criteriul dupa care alegi vinul ? Cat de importanta e pentru tine eticheta ?

Imi place vinul sec. Nu cumpar vin in functie de eticheta, dar tin cont si de ea. Ma uit si la eticheta, sunt un tip visual, dar aleg vinul si in functie de pret. Ma feresc de vinurile prea scumpe si de cele prea ieftine. Si am un soi preferat, Cabernet Sauvignon-ul.

Ti-ar placea ca pozele tale sa apara pe eticheta sticlelor de vin ?

Mi-au fost folosite pozele. In 2008, am facut trei fotografii pentru eticheta Fatum de la Murfatlar. Mi-au spus ca vor sa faca un super vin rosu, nu imi mai aduc aminte ce soi era. Dar vinul nu mi-a placut. Cred ca mai am si acum niste sticle nedeschise…

Dar fotografie de produs, faci fotografie de produs ?

Nu, am facut mai demult si am abandonat-o din cauza de… bere. Eram prin 90 si ceva si faceam niste poze la o bere. Berea era iluminata frumos si puneam picaturile cu pipeta. Cele mari se puneau cu pipeta si cele mici cu chibritul. La un moment dat, era o picatura pe o litera si dupa ce lucrasem o ora, a venit cineva de la agentie sa-mi spuna ca picatura aia e prea jos, trebuie un milimetru mai sus. Mi se parea atat de neimportanta picatura aia… M-am enervat cumplit si am vrut sa-i dau afara din studio.  Dupa ce am terminat acel proiect, mi-am promis sa nu mai fac niciodata asa ceva.

E greu sa faci fotografie de produs buna ?

Nu, nu e greu. Ai nevoie de rabdare. Mie imi place sa fotografiez oameni, sa discut cu oamenii. Fotografia de produs e o munca de rutina pe care nu vreau sa mi-o asum. Nu imi place sa stau o ora in fata unui obiect, orice obiect, mai mult de o ora, sa stau sa-l analizez pe toate partile. Pentru mine, pentru firea mea, e plictisitor. Incerc sa fiu mai spontan. Intr-o fotografie de produs nu e nevoie de spontaneitate, totul e calculat si asa si trebuie sa fie. Nu este loc de accidente acolo. Intotdeauna, accidentul da suflet fotografiei, ii da sarea si piperul.

Conteaza norocul intr-o fotografie reusita ?

Da, conteaza, dar trebuie sa fii pregatit sa primesti. Trebuie sa stii unde sa-l astepti pe norocul ala, intamplarea, de fapt, nu norocul, intamplarea, trebuie sa stii unde s-o astepti…

© Cosmin Bumbutz

In ce masura o fotografie reda o poveste ?

Printr-o singura fotografie e greu sa redai o poveste. Povestea e foarte importanta, numai ca eu nu alerg neaparat dupa povesti in fotografie, altfel as face o fotografie buna pe an. Ma intereseaza sa surprind stari, nu starile altora, starile mele. Cred ca fotografia e buna daca reusesc vazand-o sa-mi recitesc starea din momentul in care am facut-o… Imi place sa fac portret, foarte tare. Imi place sa studiez cum cade lumina pe fata unui om. E o provocare sa faci o fotografie buna unui om obisnuit, care nu e model. Mi-ar placea sa arat ca as putea sa-i fac pe toti oamenii fotogenici.

Proiecte de viitor ?

Revista “Punctum” e proiectul cel mai important din ultimul timp. Mai am niste proiecte de terminat, m-am apucat de film, fac filme de scurt metraj si vreau sa plec din nou in Cuba. M-am indragostit de Cuba, m-as muta acolo. La oamenii de acolo am gasit o seninatate in privire si in felul de a fi pe care n-am mai intalnit-o. Nu sunt melancolic dupa comunism, sunt interesat sa-i cunosc pe acesti oameni. Dar nu au vinuri bune…

8 Comments

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri

Tagged as , , , ,

April 27, 2010 · 9:43 pm

Vinurile preferate sunt strans legate de prieteni dragi

interviu cu Mihaela Alexandra Dancs

(Portret de Claudiu Cobilanschi)

Cum a intrat vinul in viata ta ?

Imi amintesc o cutie de lemn din pivnita casei. Sticle verzi cu etichete albe ce contineau o licoare usor densa de culoare inchisa, rubinie. Era un vin portughez pe care tata ni-l servea la mesele in familie. Cam asa a intrat, putin cat putin, duminicile, la pranzuri pregatite de mama.

Mai atenta am devenit insa prin 2006, cand Rui, prietenul meu portughez, a inceput sa ma introduca in lumea vinului din Alentejo, Ribatejo, Estremadura si asa mai departe. Tot la pranzuri in familie, lega tot felul de discutii despre vinuri cu taica-meu, mare amator si de discutii, si de vinuri. Mai trageam cu urechea, mai gustam, mai apreciam, de strambat din nas nu-mi aduc aminte s-o fi facut. Vinurile lui Rui au personalitate puternica, sunt clare, directe, asa cum e si el, cand imi comunica continutul lor, o fac pe calea cea mai scurta, il inteleg, le inteleg.

Care e vinul tau preferat ? Spune-ne povestea lui.

Vinurile preferate sunt strans legate de prieteni dragi. Sanguinhal (Ribatejo) e un vin rosu pe care m-as bucura sa-l beau mai des. Era iarna in Portugalia. Asta inseamna lumina incredibila, totul verde si inflorit, culori puternice, contraste mari, in genul fotografiilor ciudat de reusite. Restaurantul Tia Alice se afla undeva in Ourem pe langa Fatima. Nu e deschis permanent, atunci am avut noroc. Atat de special ne simteam in acel loc de-o eleganta simpla, cald (da, iarna in Portugalia mai bine ti-o petreci afara, e sigur mai cald ca inauntru) si primitor, incat am comandat friptura de rata, amandoi fiind vegetarieni. Stia Rui ca e cea mai fina friptura de rata din Portugalia acolo, la Tia Alice. Sa fi gresit cu vinul rosu langa rata? Am baut din nou Sanguinhal in Bucuresti, acasa, langa un cod la cuptor. Din nou o combinatie nepotrivita? Nu cred. Codul la cuptor, gatit intr-un anume fel are gust de porc, clar. Doar oasele iti aduc aminte ce ai in farfurie.

Si imi mai aduc aminte de un vin baut cu Monica Botez. Un vin de casa din Urlati pe care noi il numeam Chateau d’Urlati, in amintirea unui Chateauneuf du Pape baut intr-un moment de glorie in care Monica avea de cheltuit niste vouchere oferite de firma la care lucra. Ne-a invitat pe mine si pe Barbu, a treia printesa a grupului (nu noi ne intitulam asa, ci Grasu’), la Athene Palace, unde pe langa faptul ca am avut grija sa comandam absolut toate deserturile din meniu, am ales si vinul cel mai scump, in ciuda insistentelor si indrumarilor chelnerului care incerca sa ne recomande un vin mai ieftin dar la fel de bun. Auzisem eu de la taica-meu de Chateauneuf du Pape. Nu ne-a parut rau. Apoi m-am dat mare.

Ce crezi despre expresia “O mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste nimic” ? Cat de importanta e povestea in meseria pe care o practici ?

Nu-s de acord cu ea, dar in “Filantropica” mi se pare potrivita. Povestile sunt importante. Eu sunt mai degraba o ascultatoare decat o povestitoare. In meseria mea nu spun povesti, poate “spun” lucruri care nasc povesti, in functie de cine “aude”. Am nevoie de povesti, oricare ar fi natura lor, sunt sursa de curiozitate si inspiratie.

Apreciezi un vin bun pentru ca e bine facut sau pentru ca iti vorbeste, pentru ca intra in rezonanta cu tine ?

As vrea sa cred ca daca un vin e bine facut reuseste sa intre in rezonanta cu mine, sau eu cu el…sau daca eu si vinul intram in rezonanta, inseamna ca e bine facut… Sincera sa fiu, apreciez vinul in doua etape: in momentul in care il beau, daca reuseste sa ma surprinda, prin asta intelegand sa-mi bucure papilele gustative, mirosul, ce sa mai…simturile… si la un timp dupa ce l-am baut – am sau nu capul greu? Cat de mult vin trebuie sa bei ca sa te doara capul? Uneori sunt suficiente si 3-4 inghitituri. Inainte sa-l gust, il miros, ma bucur cand intre cele doua nu exista diferente, nu ca la pasta de dinti Optima cu miros de banane si gust de orice altceva.

Crezi ca se poate vorbi de un “feng-shui” al vinului ? Ti s-a intamplat vreodata sa simti ca un vin baut in compania prietenilor a fost mai bun, decat acelasi vin baut intr-o companie neutra sau intr-o atmosfera incarcata ?

Cu siguranta: o Cramposie de Dragasani mi s-a parut absolut geniala la un apus de soare pe o plaja aproape goala, in compania unor prieteni. Acasa la ai mei, acelasi vin parca n-a mai avut acelasi efect, desi taica-meu, care cunoaste si in care am incredere, l-a apreciat. De fapt cred ca daca un vin e bun, e bun in orice context l-ai bea, insa conteaza mult si cheful cu care-l bei, iar asta poate ca are de a face cu faptul ca nu-s vreo mare cunoscatoare.

Care e criteriul dupa care alegi vinul ? Cat de importanta e pentru tine eticheta ? Ai cumpara o sticla de vin pentru ca iti place eticheta ?

E mult spus ca aleg vinul dupa eticheta, uneori eticheta e cea care imi atrage in primul rand atentia, triez insa apoi, in functie de ce sta scris pe ea. Fug de obicei de textele prea inflorite de prezentare de pe spate, poze, combinatii de culori care mi se par nepotrivite. Imi plac etichetele neincarcate, care nu dau mai multa informatie decat e nevoie. Ma bucur daca un vin care-mi place are si o eticheta care imi place sau invers. Multe criterii n-am: sa fie sec, sa nu fie ciudat de ieftin (desi aici m-a contrazis taica-meu cu un vin alb varsat la 8 lei litrul, tare placut si usor. Si Rui mi-a demonstrat acelasi lucru cu vinurile portugheze) sau de scump. Ma mai uit si la an, dar n-as putea spune ca imi dau seama cu acuratete de diferente (am baut relativ recent un vin rosu din 1974 cu colegii din scoala generala. Aproape toti suntem nascuti in ’74. N-a fost nimeni profund impresionat, cam toti ziceau ca n-ar fi fost bine pastrat. Asa am aflat ca trebuie sa tii sticla culcata, altfel se intampla ceva rau cu dopul…).

Cine e Mihaela Alexandra Dancs ?

M-am nascut in 1974 intr-o casa veche cu pod mare si multe pisici. Am avut si caini. Si un canar pe care l-am crezut papagal si l-am lasat sa zboare pana a cazut in dosul unui tablou. Am facut stomatologie, desi mi-am dorit pe rand sa ma fac psihiatru, actrita, arhitecta. Pana la urma am ajuns la dans, dans contemporan.

(imagine din “Follow That Summer”, poza de Ovidiu Micsik)

Mare parte din proiecte le desfasor la Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB), un spatiu viu in care se intampla tot soiul de lucruri minunate cu oameni minunati, intalniri, repetitii, ateliere, spectacole, filme, discutii, expozitii, Miercuri lejere, Sambete sonore, cursuri de dans pentru amatori. Din aprilie am si eu o grupa de incepatori. Anul acesta dansez in “Iluzionistele” de Madalina Dan, “Cvartet pentru o lavaliera” de Vava Stefanescu, “Follow That Summer” de Rui Catalao si Dancs, “First Steps” de Carmen Cotofana si Dancs, “Lulu’s Room” de Dancs. Poate mai incolo o sa fac un solo care o sa se cheme Dancs Dances. Acum mi-a venit ideea, scriindu-mi numele.

Programul CNDB este anuntat din timp pe www.cndb.ro, sau de prietenul facebook, Centrul Dansului.

6 Comments

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri

Tagged as , , ,