Tag Archives: vinuri spaniole

Top 7 Albariño

Deși Spania e cunoscută și apreciată mai ales pentru vinurile ei roșii, am descoperit în ultimii ani, că soiurile albe spaniole pot fi surprize deosebit de plăcute. Preferatul meu este albariño, poate și pentru că îmi amintește de feteasca regală. Are aciditate, expresie și o paletă aromatică similară (în unele vinuri, mi s-a părut că disting chiar celebra nuanță de alună, tipică feteștii). Albariño este un soi de strugure care se identifică astăzi cu regiunea spaniolă Galicia și despre care se spune că ar fi fost adus în Spania, din Franța, prin secolul al XII-lea, de călugării de la Cluny. Nu se știe dacă e adevărat sau nu, dar în orice caz, albariño e un soi care dă rezultate în zonele de climă mai rece.

Un pahar de albarino sclipește cu promisiunea prospețimei și a brizei, o promisiune pe care nici un vin roșu nu o poate întrece. Nu pot concepe vacanța în Spania fără el, albariño e solar și salin. Am profitat de vizita în Spania pentru un mini-maraton de albariño, cu atât mai mult cu cât e un vin mai greu de găsit în România. Dintre vinuri încercate, două mi-au plăcut în mod deosebit, pentru plusul de mineralitate:

1. Albariño, Pazo de San Mauro, Rias Baixas, 2016 și 2. Albariño, Pazo Senorans, Rias Baixas, 2016. Aceste vinuri, pe lângă aromele tipice de piersică ale strugurelui, au o mineralitate pregnantă,  un gust delicat și un final plăcut, citric și mineral în același timp.

Pe locul 3, Albariño, Martin Codax, Rias Baixas, 2016. Acest vin mi s-a părut ceva mai corpolent și mai complex în arome, caise, piersică și alună, cu un gust vibrant, bogat în fruct. A fost însoțitorul perfect al unei paella cu fructe de mare. De altfel, aceste trei vinuri pot primi, fiecare, cu ușurință 90 de puncte, în orice degustare.

4. Vionta, Albariño, Rias Baixas 2016 ( sticla are screwcap). Acest vin este varianta perfectă pentru o zi la plajă. Este mult mai fructos, cu arome intense de piersică și are aciditate mai scăzută. Finalul e mediu, fresh, cu arome de fruct.

5. Valmiñor, Albariño 2016, Rías Baixas, e un vin expresiv cu arome de piersici, cu corp generos și cu un final mediu care surprinde prin note saline, minerale. Îl puteți găsi și la București, în magazinul Vinorama.

6. Terras Gauda Rías Baixas O Rosal, 2016. Nu e un Albariño 100%, și poate din acest motiv aromele nu mi s-au părut bine definite. Predomină notele mai grele, de drojdie și citrice. Un vin atipic, mai floral, mai reținut, de redegustat.

7. Bouza do Rei, Albariño 2016, Rías Baixas– un vin ceva mai comun cu arome florale și gust citric. A mers pentru o zi la plajă.

Dacă mă gândesc la prețul vinurilor spaniole la magazin în Spania, albariño nu e deloc un vin ieftin ( între 14 și 5 euro sticla), mai ales în comparație cu vinurile roșii. Pentru mine, acest soi e un exemplu a ceea ce ar putea să devină feteasca regală, cu puțină dedicație și voință politică la nivelul instituțiilor de resort ale viei și vinului. Feteasca regală nu e adusă de călugării de la Clunny, dar sunt convinsă nu i-ar face de rușine. Și totuși, România nu reușește să găsească o poveste pe măsura acestui soi de strugure.

 

4 Comments

Filed under soiuri de strugure

Arhitectura în serviciul vinului

Deși specialiștii nu s-au pus încă de acord asupra acestui lucru, pasionații de vin intuiesc că atracția vinului, caracterul lui aparte în lumea băuturilor alcoolice, nu ține atât de funcția sa socială, cât de capacitatea vinului de a transmite frumusețe. Fie că vorbim de echilibrul componentelor sale, fie că ne raportăm la frumusețea peisajului, vinul și spațiul în care crește au fost întotdeauna apreciate după criterii estetice. Deși teoretic vinul se poate face și într-o magazie, efortul producătorilor de vin de a face ceva bun și  în același timp, frumos trebuie apreciat. Investiția în peisaj, respectul pentru spațiu privit din perspectiva unui arhitect, grija pentru natură, înnobilează vinul.

În aceasta lună, am avut ocazia să degust vinurile uneia dintre cele mai frumoase crame construite în Spania: Bodega Baigorri din Rioja Alavesa, al cărei distribuitor exclusiv în România este Vinorama. Crama este proiectată de arhitectul Inaki Aspiazu și este construită pe șapte etaje, în așa fel încât gravitația – și nu alte mijloace mecanice- să să fie folosită în etapele elaborării vinului.

Am degustat Baigorri Rosado 2016, Baigorri Blanco, fermentado en barica 2016, Baigorri Crianza 2014, Baigorri Rezerva 2010, Bai gorri Garnacha 2012, Baigorri de Garage 2010 și Baigorri Belus 2010.

În ceea ce mă privește, cea mai mare surpriză a fost Baigorri Blanco 2016. Realizat 90% din Viura, din vii cu vârsta în jur de 60 de ani și fermentat în baric, vinul este complex și echilibrat, proaspăt și cremos, cu arome de vanilie, pepene galben și condiment, cu un final lung și expresiv. Mi-a adus întrucâtva aminte de Le Renard Blanc al lui Guy Benin.

Mi-au plăcut și Baigorri Crianza 2014 (90% Tempranillo, Garnacha) și Baigorri Rezerva 2010 (100% Tempranillo). Baigorri Crianza (14 luni în baric) se deschide cu aroma tipică de coajă de portocală a vinurilor din Rioja, are o structură densă dar foarte bine echilibrată de aciditatea vinului. Finalul e proaspăt, cu arome de ciocolată și condiment. Un vin cu un bun raport calitate/preț.

În cazul Baigorri Rezerva 2010, aromele de fructe roșii și coajă de protocală se îmbogățesc cu cele de vanilie și condiment datorate lunilor suplimentare de baric. După aerare, vinul devine suplu, catifelat, cu arome intense de vișine, ciocolată și vanilie. Tanini sunt încă tineri, iar aciditatea vinului îl recomandă pentru o păstrare mai îndelungată.

Baigorri de Garage 2010 (100% Tempranillo din vii bătrâne) este mai rotund, mai corpolent și mai intens aromatic decât Rezerva. Predomină aromele de prună, fum, cuișoare și eucalipt. Un vin care merge perfect cu un desert cu smochine și ciocolată neagră.

Baigorri Garnacha 2012 este rotund, corpolent, intens aromat, cu textură cremoasă și tanini moi.

Baigorri Belus 2010 (majoritar manzuelo) este cel mai diferit din toată gama vinurilor roșii, cu un profil aromatic distinct, de piele și de pământ, apropiat mai degrabă de vinurile toscane. Un vin cu aciditate bună, cu arome fructate dar și florale, cu tanini vii.

Gustativ, vinurile Baigorri se caracterizeaeză prin suculență, o structură densă, cărnoasă, de fruct, cu tanini moi, intens catifelați, o textură mătăsoasă care îmi aduce aminte de vinurile din fetească neagră. O fetească neagră la cub !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Vega Sicilia sau cum ajung vinurile bune vinuri mari

Cred că vinurile bune devin vinuri mari în momentul în care reușim să le localizăm și să le identificăm. Vinurile stabilesc întotdeauna o legatură cu noi prin nume sau etichetă – ăsta e rolul marketingului – dar ele devin cu adevărat semnificative atunci când reușești să le circumscrii unui loc și le poți recunoaște apartenența la acel loc anume. Asta e poate cea mai specializată componentă a promovării unui vin. Nu design-ul sau numele sunt importante, ci fixarea locului de proveniență în mintea consumatorului. Abia după ce această legătură se creează vinurile bune își încep carierea de vedete internaționale.

Am reflectat la aceste lucruri în timpul unei verticale de Vega Sicilia Tinto Valbuena 5◦, 2006- 2012, organizată la Ethic Wine de importatorul acestor vinuri în România, Cramele Halewood. Vega Sicilia este acum un concern internațional care produce vin în cinci crame diferite, din Spania și din afara ei, dar la începuturi, fondatorului cramei îi revine meritul de a fi fost primul care a plantat struguri în zona Ribera del Duero și care în timp, a făcut-o celebră. Dacă la început în Ribera del Duero au fost 12 crame, acum sunt aproximativ 400. Cu toate astea, Vega Sicilia își vinde vinurile pe piața din Spania, cu prealocare, în baza unei liste închise. Reprezentantul cramei ne povestea că au o listă de așteptare de 2000 de nume și că locul pe lista închisă de prealocare se lasă moștenire rudelor. De asemenea, mi s-a părut remarcabilă strategia cramei de a diversifica gama de produse, nu cumpărând mai mult hectare în Ribera del Duero și încercând să planteze chardonnay  sau riesling, ci achiziționând o cramă cu pedigree din Tokaj, Orezmus, atestată de la 1502. Numărul unu se asociază întotdeauna cu numărul unu, o regulă de aur a brandingului.

Cât despre cele 7 vinuri degustate, ele au o stilistică similară. Valbuena este rezultatul unui blend de vinuri din același an, 80% din cantitate maturată în baric francez și 20% în baric american, dar în funcție de clima anului de recoltă și de starea strugurilor această proporție poate varia, astfel încât vinurile să nu fie radical diferite de la un an de recoltă la altul.

Din punctul meu de vedere, cel mai bun vin al seriei a fost Vega Sicilia Valbuena 2010, 100%Tempranillo. ( Începând cu 2010, Vega Sicilia schimbă rețeta și Valbuena va conține 100% Tempranillo). Vinul are aciditate mare și o expresivitate directă de vișine și cafea. E un vin de cumpărat acum și de păstrat încă vreo zece ani. Mi-a plăcut și Valbuena 2006, un vin de băut acum, cu arome mai bogate ( 75% Tempranillo, 25 %Malbec și Merlot) și un corp mai generos. Recoltele 2011 și 2012 sunt vinuri dure, cu tanini puternici, foarte tinere, care trebuie să mai aștepte câțiva ani înainte de a fi băute. Valbuena 2008 e rezultatul unui an rece și ploios este cel mai slab vin al seriei, în timp ce Valbuena 2007 și 2009 sunt vinuri bogate, corpolente, generoase.

Valbuena e un vin robust și direct, asemeni oamenilor locului și climei specifice, ”tres meses de ivierno y nueves meses de infierno”, i-am auzit pe spanioli zicând despre climatul extrem al z0nei. E un vin care, cel puțin pentru mine, reușește să întruchipeze Spania și care își găsește corespondentul literar în persoana lui Diego Alatriste y Tenorio, veteran al regimentelor tercios. Secretul celebrității acestui vin stă în capacitatea lui de a se identifica cu un loc și de a fi recunoscut ca atare. Am înteles după ceva vreme că ceea ce căutam în vin, pe lângă bună dispoziție, sunt rădăcinile și vom aprecia întotdeauna un astfel de vin capabil să ne poarte acolo.

PS. Dacă nu ați citit cărțile lui Arturo Pérez- Reverte, vă recomand mai ales « Pictor de război » și din seria numită Căpitanul Alatriste « Soarele de la Breda ». E literatură de foarte bună calitate, care asemeni vinurilor Vega Sicilia, e capabilă să vă dezvăluie locuri mitice pătate de sânge.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

La izvoarele vinului

Dacă vă place să alergați sau să urcați pe munte, cunoașteți cu siguranță senzația de beatitudine care se instaleză după un anume timp de efort prelungit. M-a intrigat întotdeauna magia acestui moment anume pe care îl regăsesc uneori în pinot noir-urile burgunde. Nu știu dacă se datorează aromelor de pământ și de pădure specifice pinot-ului, dar nu am mai întâlnit vreun alt vin care să îmi evoce cu o asemenea acuitate senzația ascensiunii către vârf,  pe o potecă, prin pădure.

Totuși încet, încet, am realizat că această senzație e specifică vinurilor bune, indiferent de soiul de strugure din care sunt făcute. Există ceva brut, fizic, direct, în aroma acestor vinuri, un joc al naturii în simplitatea sa, dublat de un echilibru gustativ fără egal.

rioja

Așa a fost și 1998, Gran Reserva 904, La Rioja Alta. Un vin extrem de proaspăt raportat la cei 18 ani ai săi, care m-a răsfățat cu aromele caracteristice vinurilor din Rioja – coajă de portocală, tutun, piele și condimente. N-aș putea spune despre el că e un vin complex, și deși nu are nici vanilie, nici gem, nici condimente în exces, n-aș putea spune nici că e un vin simplu-  deși așa îl percep eu-  pentru că acest adjectiv, nu știu de ce, sună nepotrivit. Poate că ar fi suficient să spunem că e un clasic al genului din Rioja, menit să fie păstrat preț de vreo 30 de ani. Vă recomand însă să îl gustați dacă aveți ocazia și să vă faceți propria impresie despre simplitatea cu care ar trebui să vi se înfățișeze vinul.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Ce este un vin de terroir ?

Recunosc că m-am tot învârtit în jurul acestei noţiuni, am ascultat nenumărate definiţii şi am băut câteva asemenea vinuri. Se spune că vinul de terroir exprimă esenţa unui loc în viziunea celui care îl locuieşte, că e atât o expresie a tradiţiei, cât şi o reinterpretare a ei, graţie măiestriei celui ce îl face.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare dificultate în a spune în câteva cuvinte ce este acest vin stă în faptul că astfel de vinuri sunt rare şi atât de diferite între ele, dar şi faţă de ceea ce ţi-ai putea imagina despre un vin, încât trec pe lângă tine nebagate de seamă sau, şi mai rău, respinse cu indignare. Pe scurt, cea mai mare problemă e dificultatea întâlnirii cu ele.

Terroja, Xarel-lo, Sabate y Coca, 2007 e un vin special, extrem de complex, din vii bătrâne de 90 de ani (!). Are o amprentă aromatică surprinzătoare, de riesling tânăr, gust caracteristic de cava, onctuozitatea chardonnay-ului barrique şi un final cu o mineralitate ce aminteşte de sauvignon blanc-ul de pe Valea Loirei. Nu e genul de vin pe care îl adori necondiţionat, dar reuşeşte să rămână mult timp în atenţia ta, şi te învăluie ca vocea misterioasă a conducătorului de tren.

Când merg cu metroul prin Bucureşti, trăiesc o mică satisfacţie atunci când înregistrarea nu funcţionează şi vocea egală, mecanic expresivă şi mereu aceeaşi a domnişoarei care anunţă staţiile este redusă la tăcere. Îmi place însă să ascult melodica particulară a vocii de fost fumător a conducătorului de tren, care se îmbogăţeşte de la o staţie la alta, urcă şi coboară, se tărăgăneaza sau se grăbeşte, transmite fragmente de trăiri, bucurii şi tristeţi. Uneori, încerc să-i făuresc vocii o fizionomie, să-i pun ochelari, mustaţă sau burtă, iar acest joc nevinovat mă face să cobor din metrou cu zâmbetul pe buze.

Cred că vinul de terroir e o astfel de voce.

41 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate