Tag Archives: vinuri romanesti bune

Cine păstrează are…vinuri mai bune

Deși soiul românesc de strugure pe care îl prefer, atât pentru versatilitate cât și pentru profilul aromatic, este feteasca regală, crâmpoșia rămâne o sursă inepuizabilă de surprize, mai ales din punctul de vedere al calităților sale de vin de colecție. Am avut ocazia să gust de mai mult ori Crâmpoșie Selecționată din Drăgășani învechită la sticlă cinci și chiar nouă ani (Crâmposie Selectionată Stirbey 2003) și am fost plăcut surprinsă de echilibrul aromatic și finețea pe care acest vin considerat șprințar și frivol o capătă cu vârsta.

La început de an, ne-am delectat cu o sticlă de Crâmpoșie Selecționată Prince Stirbey 2017, alături de o supă de usturoi, o rețetă din Perigord.

Vinul se deschide cu arome discrete, florale, iar pe măsură ce se dezvoltă în pahar, apar aromele de prune albe și piersică și o notă ușor tostată de alună. Gustul este plin, echilibrat, păstrând aceleși arome de prune Mirabelle și alună, iar finalul este lung și suculent. Un vin echilibrat de o extraordinară finețe.

Este deosebit de interesant modul în care evoluează prin îmbătrânire crâmpoșia, căpătând corpolenţă, structură şi complexitate aromatică, dar păstrând aciditatea şi vioiciunea proprie soiului. Nu știu nici un alt soi românesc capabil de asemenea metamorfoze în beneficiul celui care are răbdare să îl păstreze, iar acest soi este cu atât mai surprinzător cu cât literatura de specialitate și folclorul îl consideră un soi umil care dă un vin de băut tânăr și eventual șpriț.

L-am băut cu plăcere, visând la sfârșitul pandemiei, la dealurile Drăgășaniului și la sărbătoarea de 1 mai la Stirbey la care Oliver Bauer să ne surprindă cu o degustare verticală de Crâmposie Selecționată.

2 Comments

Filed under din istoria vinului românesc, vinuri româneşti

Asocieri gastronomice cu Prince Matei

Sunt puține vinuri românești care au ajuns branduri și încă și mai puține despre care am putea spune că sunt iconice. Și asta nu s-a întâmplat doar pentru că a lipsit constanța în calitate a vinurilor, ci și pentru că a lipsit coerența în strategia de marketing și branding. Multe crame care au scos la început vinuri bune, le-au pierdut pe parcurs pentru că au vrut să schimbe prea multe, prea repede. Vinul e un domeniu care îți pune la încercare mai ales răbdarea și în care contează mai ales proveniența strugurelui, via, iar această trasabilitate e întărită în mintea consumatorului cu ajutorul etichetei.

Din acest punct de vedere, m-am bucurat să văd că atunci când brandul Prince Matei a fost vândut de Vinarte și a ajuns în portofoliul Domeniilor Prince Matei, au fost păstrate elementele grafice de identificare de pe vechea etichetă care atestau proveniența vinului de pe dealul Zorilor. De asemenea, indicațiile de servire de pe contra eticheta lui Prince Matei 2016 mi s-au părut mult mai utile pentru consumator decât ceea ce găsești de obicei pe o contra- etichetă de vin.

Prince Matei 2016 este un vin tânăr, care te răsfață încă de la deschiderea sticlei cu o avalanșă de fructe coapte –  vișine, prune, cirese amare – și cu o ușoară nuanță de tabac. Are un corp catifelat, în aceeași notă de fructe coapte, tanini bine integrați și un final mediu, suculent, care îmbină fructul cu arome de tabac și condiment. E un vin bun, cu aciditate bună care probabil se va păstra bine în timp. Dacă vreți să îl beți acum, vinul are nevoie de 2-3 ore de aerare în decantor.

Despre posibile asocieri gastronomice cu Prince Matei am mai scris pe acest blog aici și este un subiect pe care îl reiau pentru că Prince Matei este un vin care merită să își păstreze expresivitatea atunci când este servit alături de mâncare, iar asta nu este întotdeauna ușor de realizat.

Ne-am gândit să păstrăm în armonie caracteristicile principale ale vinului – rotunjimea corpului, senzația de dulce și fructozitatea servindu-l alături de salată de vinete cu rodie, coriandru, năut și fulgi de migdale și un chili con carne cu ciocolată neagră care să scoată în evidență cremozitatea, suculența și acestui vin, fără să îl domine.

Vă recomand Prince Matei nu doar pentru că este un vin bun, ci mai ales pentru că a reușit să facă parte din istoria continuității producției de vin românesc. Și când spun asta îmi amintesc cu plăcere de degustarea verticală a vinurilor Prince Matei 1998 – 2008 la care am participat pe vremea când scriam la Unvinpezi și mai ales de recoltele 2000 si 2001 la magnum.

PS. Vinul recenzat a fost oferit de producător, căruia îi mulțumesc și pe această cale.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

Cine păstrează are

Poate că dintre toate băuturile, vinul este fascinant mai ales pentru că el ne vorbește despre bunul nostru cel mai de preț, timpul. Poate că efortul oenologului de a face ca vinul să devină mai bun în timp nu este decât reflexia visului fiecăruia dintre noi de a deveni mai buni odată cu trecerea timpului. Vinul e oglinda efortului nostru de a fi mai buni, o băutură înzestrată cu aspirația umană de a ajunge la desăvârșire.

Îmi place să colecționez și să pun la păstrare recolte deosebite de vin românesc și să deschid periodic câte o sticlă pentru a vedea în ce stadiu se află vinul. Fac asta și pentru că mă consider oarecum martora istoriei moderne a vinului românesc. Am început să beau vinuri românești bune prin 2002 odată cu vinurile de la primele crame nou apărute S.E.R.V.E, Davino și apoi Stribey și am băut vinurile lor în toți acești ani. Primele vinuri bune îți rămân cel mai bine în memorie. Îmi amintesc și acum de sticla de Domaine Ceptura Rouge din 2002 de la Davino – nu mai sunt foarte sigură că se numea așa- , de Cuvee 2003 de la Stibey sau de Syrah 2003 de la Nachbil. Dar an de an, apar noi producători, iar pentru mine e un privilegiu să fac parte din și să scriu despre istoria vinului românesc.

După ce am scris despre Cuvee Überland 2007 și Cuvee Überland 2009, a venit rândul recoltei din 2011. Cuvee Überland 2011 se deschide cu o explozie aromatică de fructe coapte, vișine și rozmarin, iar pe măsură ce se aerează în pahar apar notele de fum, smochine, rooibos și ciocolată. Vinul e corpolent, rotund și cald ca o după amiază de toamnă târzie. Finalul vinului e mediu, liniar, în același registru de fructe confiate. Un vin cu o complexitate aromatică de invidiat, care se prezintă onorabil după 9 ani.

Leave a Comment

Filed under din istoria vinului românesc

Cabernet Sauvignon de Miniș

Un prieten cârcotaș îmi povestea cândva că “vinul englezesc”, adică Bordeaux-ul, este un semn de lene intelectuală. De ce să te străduiești și să îți bați capul, să faci un vin bun doar din cabernet sauvignon, când e atât de simplu să mai pui în el un pic de merlot, și de malbec și de petit verdot – dacă ai- și iată vinul bun iese mult mai repede. Acum nu pot să bag mâna în foc că e adevărat, dar cred că marele succes al vinului american din Napa Valley, e strâns legat de vinurile monosoi din Cabernet sauvignon. Pănă la urmă Lumea Nouă a mizat pe recunoașterea soiului în detrimentul terroir-ului ca instrument de marketing, și a câștigat tocmai pentru că, să recunoști soiul e atât de simplu, pe când terroir-ul, eh, cere ceva efort de imaginație. Și mai mult chiar, presupune posibilitatea de a putea fi expus la el. Terroir-ul e un lux sau un mit, după cum vrea să creadă fiecare.

Dintre toate vinurile vinificate dintr-un singur soi de strugure cel mai mult îmi place cabernet sauvignon-ul. Și aș vrea să am un răspuns la îndemână pentru prietenii și puriștii soiului: un top al cabernetului autohton. În ultimul an, am băut câteva foarte bune, printre care un cabernet 2014 de la Lacerta și un Cabernet Sauvignon 2003 de la Pivnițele Birăuaș.

Pivnițele Birăuaș sunt o crama mică- au doar 4 hectare- și vinifcă doar soiuri roșii- Cabernet Sauvignon, Pinot Noir și Burgund mare. Crama moștenește castelul și fostele domenii Josef Domany, cunoscute pentru vinul pe care îl produceau la începutul secolul XIX.

Cabernetul 2003 continuă seria vinurilor românești foarte bune, din recolta 2003, pe care le-am băut de-a lungul ultimilor ani. A rezistat admirabil în timp, e un vin matur, armonios, de corpolență medie și cu final lung. De fapt, ceea ce m-a impresionat la acest vin a fost tipicitatea de cabernet sauvignon, cu aroma sa inconfundabilă de cafea și finalul persistent al vinului. Pentru un vin de 16 ani e o performanță.

Am cumpărat și recoltele de cabernet sauvignon din 2009, 2011 , 2014 si 2015 de la Pivnițele Birăuaș, așa că vom mai avea ocazia să povestim despre vinul din această zonă.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

Cuvee Überland în anul Maimuței

Pentru că e considerat unul dintre vinurile românești bine făcute, dar mai ales pentru că merită savurat după câțiva ani buni de învechire în sticlă, mi-am alcătuit o colecție de sticle de Cuvee Überland, pe care mi-am propus să le deschid de-a lungul anilor și să documentez, ca într-un jurnal, evoluția anilor de recoltă.

În acest început de an, am deschis un Überland 2009, alături de prieteni sosiți din Japonia, unde noul an chinezesc e pe cale să se arate. Am aflat cu această ocazie că Maimuța e animalul ce ne va guverna zodiacul în acest an. Să sperăm că e un semn zodiacal care iubește vinul.

uberland

În primul rând, m-a surprins prospețimea și echilibrul acestui vin, care începe să fie gata de băut. La deschidere predomină aromele de stafide și de smochine, apoi pe măsură ce vinul se aerează apar și arome de dulceață de coacăze și de vișine. Corpul vinului e rotund, suculent, cu tanini bine integrați . Finalul este lung, amplu, cu o ușoară tușă alcoolică.

Per ansamblu, acest Überland 2009 nu este, cel puțin nu încă, atât de complex aromatic ca vinurile din 2006 sau 2007, în schimb e mai echilibrat, mai suculent, mai vioi. L-am băut cu plăcere, iar în ceea ce privește asocierea gastronomică, cred că merită să-l serviți la sfârșitul mesei, la un pahar de vorbă alături de prieteni.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Prince Merlot

Aceasta toamna lunga si frumoasa a scos la rampa, in ropot de frunze vestede, cateva vinuri romanesti surprinzator de bine pastrate. Prin amabilitatea lui Cezar Ioan, am degustat  alaturi de echipa vinul.ro trei magnumuri (1,5L) de la Vinarte: Prince Mircea 2000 (100% merlot), Prince Matei 2001 (100% merlot) si Soare 2001 (100% cabernet sauvignon).

Ceea ce m-a surprins la aceste vinuri a fost aciditatea foarte buna si, mai ales, expresia aromatica foarte asemanatoare vinurilor bordoleze invechite. A fost apoi, interesant de observat diferenta dintre un merlot de Starmina – Vanju Mare (Mehedinti) – Prince Mircea si unul din Villa Zorilor (Buzau) – Prince Matei.

Prince Matei 2001- corpolent, condimentat (cuisoare, piper, cafea) si cu tanini vii, a parut cu 3-4 ani mai tanar decat o arata eticheta, si e indubitabil, cel mai bun din cele trei. Totusi, mi-as fi dorit sa aiba si o nota ceva mai personala in expresia sa navalnica. Poate va mai capata prin invechire. In plus, dupa ce acest frumos Matei a castigat medalia de aur la “Mondial du merlot” a devenit de negasit.

In mod paradoxal, mi-a placut mai tare batranul Mircea. In ciuda faptului ca, la deschidere s-a aratat inchis si auster, dupa aerare, au aparut arome tertiare de piele, pamant, fruct si baliga. Un vin echilibrat, cu aciditate buna si care mi s-a parut cel mai “frantuzit” dintre cele trei, prin notele initiale cerate si inconfundabila aroma de baliga a vinurilor din Languedoc. Are nevoie de cel putin 3 ore in decantor inainte de servire.

Soare 2001, cu aceleasi arome bogate de pamant, piele si fruct, mi s-a parut dominat de o aciditate incredibila, care imprima vinului un finish usor amarui. Totusi, ma gandesc ca senzatia mea a putut fi viciata si de faptul ca a fost servit dupa exuberantul si carnosul Matei.

Magnumurile de la Vinarte m-au surprins deosebit de placut si mi-au confirmat impresia ca vinul e intotdeauna bun, daca e facut cu pasiune si, in plus, daca ai suficienta rabdare ca sa-l cunosti si sa-l astepti.

6 Comments

Filed under vinuri româneşti

Vinuri albe romanesti de recomandat prietenilor

La un pahar de vorba cu prietenii constatam ca ne e din ce in ce mai greu sa tinem pasul cu avalansa vinurilor romanesti. Acum cativa ani, stiam aproape toate vinurile de pe piata, acum sunt multe vinuri pe care nu le cunoastem, si spre bucuria mea, au aparut multe podgorii noi si mici afaceri de familie. Din aceasta categorie face parte si Casa Olteanu – Gramma, care detine podgorii in zona Iasului, cele care, pe vremuri, se numeau Bucium. De altfel, prin anii 90, am baut la Iasi mai multe vinuri de Bucium de care imi aduc aminte cu placere.

La degustarea organizata saptamana trecuta in magazinul La Chambre am avut ocazia sa aprofundez 3 vinuri de la Casa Olteanu: Gramma Feteasca Regala 2009, Gramma Aligoté 2009 si Gramma Cuvée Visan 2010. Ca impresie de ansamblu, cred ca sunt cele mai ingrijite vinuri albe romanesti pe care le-am baut pana acum. Dat fiind ca pe aligoté-ul Gramma il mai gustasem, surpriza a venit de la  Feteasca Regala. Un vin subtil si delicat, cu arome de pomi primavaratici, cu aciditate buna si alcool (14% !) destul de bine integrat. Un vin ca o stampa japoneza.

Spectaculos e insa Cuvée Visan 2010 ( 20% aligoté, 40% feteasca regala, 40% feteasca alba), un cupaj echilibat care imbina cu eleganta aciditatea fetestilor cu fructuozitatea aligoté-ului. Vinul urmeaza sa apara pe piata in curand, iar primele 2000 de sticle vor avea dopul neinscriptionat. E remarcabil ca acest cupaj provine din recolta de struguri a unui an cu conditii climatice dezastruoase. Pentru o crama mica si noua pe piata, mi se pare surprinzator ca reusesc sa arate nu numai constanta ci si un progres in calitate de la un an la altul, chiar si in conditiile unei recolte mai putin bune, cum a fost cea din 2010.

Asteptam de mult timp un vin alb romanesc pe care sa-l pot recomanda prietenilor si ma bucur ca el vine din podgoriile legendare ale Moldovei.

4 Comments

Filed under vinuri româneşti

Vinul cu gust sincer, de strugure

In fata vinurilor de pe alte meleaguri, ma gandesc adesea, ca ceea ce i se poate reprosa vinului romanesc este dramatica lui lipsa de sinceritate. Dupa anii de falsificare din perioada comunista, cred ca cea mai mare problema a pietei vinului de la noi, nu e pozitionarea sau pretul, ci asigurarea unui standard de calitate. Pe piata romaneasca se gasesc mult prea putine vinuri sincere, cu gust adevarat, de struguri. Poate asa se si explica de ce romanii prefera inca vinul facut in mod artizanal, la tara.

De curand, am avut marea surpriza sa ma intalnesc cu, probabil, unul din cele mai bune vinuri romanesti. In orice caz, cel mai sincer vin romanesc, pe care l-am baut pana acum.

Shyraz 2003 Nachbil te rasfata cu arome de cireasa neagra, tonuri de piele si condiment. E un vin destul de vioi pentru varsta lui si cu echilibru bun. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare e tocmai impresia nedefinita, de ansamblu, pe care ti-o lasa si marile vinuri frantuzesti, aceea ca e vin facut din bob de strugure stors din caldura soarelui si mangaiat de pasiunea viticultorului. Se poate citi in acest vin din podgoria de la Beltiug preocuparea pentru calitate, mandria lucrului bine facut.

Shirazul e un strugure la moda, plantat in ultimul timp, cam peste tot in Romania, de la Recas, Corcova si Dealu Mare pana iata, la Beltiug, in judetul Satu Mare. Sa plantezi soiuri rosii in zona nordica a Romaniei mi se pare un experiment curajos. Oricum, in comparatie cu calitatea vinurilor Nachbil, podgoria de la Beltiug e o prezenta mult prea discreta pe piata romaneasca.

8 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti