Tag Archives: vinuri vechi

1986, Muscat sau Cupa Europei ?

Pentru cei din generatia mea, 1986 e anul care va ramane intotdeauna inscris in memorie prin evenimentul cuceririi Cupei Campionilor. Totusi, judecand prin prisma catorva vinuri baute de curand, 1986 pare sa fi fost si un an bun pentru vin.

Trebuie sa spun de la bun inceput ca m-am ferit intotdeauna de categoria vinurilor romanesti vechi, asa zise “de colectie”. In primul rand, pentru ca sufera de viciul oricarui vin vechi: nu poti sa stii in ce conditii au fost depozitate, iar sansele de a gasi vinuri cu defecte sunt foarte mari. Apoi, ele au o problema de fabricatie. Vinurile de colectie, menite sa stea in crama 20 si 30 de ani sunt vinuri facute in acest scop de la bun inceput. Vinurile romanesti au ajuns prin puterea hazardului la varste venerabile si au putut fi invechite gratie cantitatilor mari de zahar pe care le contin. Asadar, sunt in marea lor majoritate, vinuri dulci.

Si totusi, in ciuda acestor consideratii mai incerc, din cand in cand, cate un astfel de elixir. Muscat Ottonel 1986 de la Murfatlar e un vin neasteptat de bine conservat. Iti surade voluptos din pahar cu luciri aurii, superbe. Are aromele tipice ale vinului dulce invechit, miere si nuca, iar in gust, notele iodate sunt sustinute si de un rest de aciditate.

Dar oare de ce ne plac atat de tare vinurile vechi ?

Desi principalul motiv pare sa fie raritatea acestor vinuri, si ratiunile sentimentale ale ritualului amintirilor, cei care au baut vinuri vechi foarte bune stiu ca, de fapt, incercam sa rechemam, mereu si mereu, acel moment fulgurant de armonie desavarsita.

Si cand e vorba de vinuri bune, cautarea devine dependenta…

12 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Drinking in good company

Vinul e o pasiune calofila, iar pivnita de vinuri ascunde inlauntrul ei o biblioteca. Sambata seara, la degustarea organizata de Raluca si Oliver Bauer, am avut ocazia de a ma delecta cu vinuri celebre, dar si de a reflecta pe marginea colectionarilor de carti si vinuri.

Vinurile, ca si cartile, traiesc din intertextualitate si se imbogatesc in momentul impartasirii cu ceilalti. Cer dexteritatea pe care ti-o da experienta ca sa navighezi printre ele, si timp ca sa aduni si sa discerni. Ca sa ajungi colectionar de vinuri, fie mostenesti o pivnita cu vinuri, fie incepi de foarte tanar. De aceea, o degustare cu vinuri vechi de 20 – 30 de ani e interesanta, mai ales din prisma faptului ca sunt vinuri dificil de colectionat, vinuri care ajung greu la un novice. Trebuie sa beneficiezi de experienta si de bani ca sa le alegi si sa le cresti, de rabdare ca sa nu le deschizi prea devreme, de educatie indelungata a gustului ca sa le poti aprecia dupa 20 de ani, asa, “usor fezandate”.

Au fost multe vinuri bune, pe care Ciprian le-a descris cu mare acuratete in articolul lui, iar eu o sa ma opresc asupra catorva care m-au surprins:

Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia, 1991, 90 % viura si 10% malvasia. Un vin care a fost invechit in stejar 4-5 ani si a petrecut 14 ani in sticla, fiind comericalizat pe piata abia anul trecut ! La deschidere m-a surprins prin nasul tipic de vin rosu invechit, miere, aciditate incredibila, si un final foarte lung. A evoluat treptat in pahar spre fagure de miere si coaja de fructe, apoi a trecut in registru floral, ca sa revina apoi cu arome grele de caise confiate, fructul pasiunii. Iar, pe la miezul noptii, cand a trebuit cu regret, sa dau pe gat vinul ramas in pahar, mai parea ca are inca ceva de spus.

Merlot Veenwouden – “Privat cellar”, 1999. Un vin din Africa de sud cu arome tipice zonei, mai ales ierburi aromate, ceai negru si rooibos, dar si cu caracteristici de merlot, un vin inca viu si destul de bine pastrat. Interesant.

Mi-au placut mult Bordeaux-urile de aproape 30 de ani vechime. 5 eme cru classé Château Batailley, 1981 – Pauillac, a fost potrivit expresiei frantuzestihardi et terreux”, e drept cu niste tanini cam uscati in final, dar cred ca a pierdut mult prin comparare directa cu revelatia serii: Grand Cru Classé Château Giscours 1981 – Margaux. Un vin atins de bagheta toamnei “zana melopeelor” cu arome de piele, ciuperca, frunze, si mai ales pamant, de o expresivitate debordanta, fin, elegant, complex. E genul de vin pe care si la 30 de ani vechime, il analizezi cu atentie, il intorci pe toate fetele si nu-i poti gasi nici un defect. Am un prieten drag care, in momentele astea de extaz si stupoare pe care ni le prilejuieste cate un vin, obisnuieste sa exclame: “da, asta e vin !”

De curand, Irina se intreba daca nu cumva vinul se preface, pe papile, a fi ciocolata cu cirese.

Cat din ceea ce simti e cu adevarat in vin, ca prezenta fizica ? Si din ce e facut un vin ?

In primul rand, din ceea ce ai citit despre el – podgorie, struguri, si detalii tehnice de fabricatie – si, in plus, o poveste despre personalitatea oenologului sau vinificatorului, suspans la deschidere si un ritual al degustarii (culoare, arome, gust, postgust), asteptari si confirmari, o impresie de ansamblu care se fondeaza pe experienta sau mai potrivit spus, “le vécu”, si, in cele din urma, totul se incheie, ciclic, cu o poveste.

De fapt, vinul e o carte. Iar povestitul, ca si cititul, e un viciu.

6 Comments

Filed under drinking in good company

Vinuri aniversare

Ce faci cand nu-ti place vinul de la masa ? E o dilema de care eu ma mai lovesc din cand in cand, si realizez ca astfel de momente iti pun la incercare creativitatea. Poate ca cei care pun cola in vin, comit acest sacrilegiu, in inocenta lor, cu sufletul curat si in dorinta de mai bine. Ieri, cu prilejul unei aniversari, am descins in cautare de vin mai bun in pivnita familiei si nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit cateva zeci de vinuri, uitate pe rafturi, o parte din colectia nouazecista a fratelui meu. Le-am luat, le-am sters de praf, le-am privit cu drag, ca pe o jucarie regasita din copilarie. M-am amuzat sa constat ce eram o familie iubitoare de Pinot Noir, chiar si in acele timpuri cand nu era asa la moda.

Marturisesc ca sunt o sceptica si nu sunt interesata sa beau vinuri de colectie, vechi de zeci de ani, dar brusc am inteles de ce sunt oamenii fascinati de vinurile aniversare, vinuri din anii in care s-au nascut, s-au casatorit, sau au facut copii. Vinurile astea sunt un filtru magic care iti deschid poarta catre anii aceia. Pana la urma, lichidul din ele nici nu conteaza. Importanta e doar amintirea, validarea trecutului din perspectiva prezentului, emotia.

Pinot Noir 1989, Amfora, Dealu Mare. Am privit cu aviditate eticheta, si din departari, o liceana ochelarista si cu aparat dentar imi facea cu mana. Pinot Noir 1993, Aura : fratelele meu, un rocher cu plete si o vara de neuitat in Vama Veche cu nectar de caise si Pinot Noir.

Am hotarat impreuna cu fratele meu sa ne adunam prietenii pentru o degustare de “babaciuni”. Privind cu atentie etichetele am remarcat ca pe nici una dintre ele nu este specificat daca vinul e sec, demi-sec sau dulce. Un detaliu nesemnificativ in acele vremuri. Probabil ca vinul, in normele de azi, era cel putin demi-sec, si sunt de-a dreptul curioasa sa vad cum a evoluat in timp. Daca a fost dulce, sansele sa il putem si bea, cresc. Vom povesti…

11 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă, poveştile Monei