Author Archives: Mona

October 22, 2012 · 6:28 pm

Crâmpoşia nu e o ţărăncuţă

Când vine vorba despre soiul românesc crâmpoşie, versurile bahice meşterite de Păstorel Teodoreanu sunt frecvent invocate:

„Cercând sticluţe vechi şi azi, şi ieri,

Am dat de Crâmpoşie-ntr-o sticluţă.

Ce-i Crâmpoşia ? E o ţărăncuţă,

Dar care place foarte la boieri.”

Ca şi alte soiuri tradiţionale româneşti, crâmpoşia e înconjurată de legende orale şi de puţine mărturii scrise. Cele scrise, cum este şi acest catren bahic intitulat „Nuri”, ţin mai mult de zona literar-folclorică şi mai puţin de cea ştiinţifică şi susţin o anume imagine despre Crâmpoşie, care merge mână în mână cu pasiunea românească pentru vinul „alb, rece, mult şi gratis”. Cum n-am prea avut ocazia să bem crâmpoşii din „sticluţe vechi şi azi, şi ieri”, nu se ştie mai nimic despre capacitatea de învechire a vinului făcut din acest soi. În consecinţă, crâmpoşia păstrează, cel puţin în ochii nespecialiştilor, imaginea frivolă a unui vin uşurel, de vară, de băut proaspăt, în cantităţi mari.

În plus, puţină lume ştie că, de fapt, începând cu anii 70, există două soiuri de crâmpoşie omologate în România. Pe lângă tradiţionala crâmpoşie, a cărei istorie se pierde în negura timpului, există şi Crâmpoşia Selecţionată, obţinută prin fecundarea liberă a vechiului soi, în 1972, de către un grup de cercetători de la Staţiunea de cercetare de la Drăgăşani. Nu cunosc numele acestor cercetători, dar le port cea mai vie recunoştinţă. Am avut ocazia de curând, să degust o Crâmpoşie Selecţionată Prince Stirbey 2003, care ar putea să stea fără teamă alături de vinurile bune din alte soiuri locale din întreaga lume.

Crâmpoşia Selecţionată Prince Stirbey 2003 era impecabil păstrată, cu o culoare foarte vie şi un nas proaspăt, cu tonuri aromatice asemănătoare rieslingului de Rhin tânăr (!), cu aciditate bună, care făcea vinul să pară cu 3-4 ani mai tânăr, şi cu mult mai complex şi ca arome şi ca textură, decât orice alt vin mai tânăr din crâmpoşie pe care l-am băut vreodată. Mi s-a părut deosebit de interesant modul în care a evoluat prin îmbătranire acest vin, căpătând corpolenţă, structură şi arome mai definite, dar păstrând aciditatea şi vioiciunea proprie soiului.

Un alt experiment pe care oenologul Oliver Bauer l-a încercat la Drăgăşani este spumantul din Crâmpoşie, care arată capacităţile de învechire şi versatilitatea acestui soi romanesc, care nu se bucură de faima cu care e înconjurată feteasca, dar care, din punctul meu de vedere, îşi confirmă potenţialul.

Poate că viticultura românească ar trebui să se concentreze mai mult asupra soiurilor locale şi să le exploreze caracteristicile, nu doar pentru că ele reprezintă o formidabilă nişă de export, cât mai ales pentru faptul că ele definesc o identitate locală, fără de care eforturile noastre de a ne prezenta drept o viticultură cu tradiţie n-ar avea niciun fel de acoperiere în realitate.

Şi pentru că toate aceste eforturi trebuie comunicate publicului larg, eu una, visez la o revistă de specialitate aşa cum a fost pe vremuri “România viticolă” care să conţină studii despre soiurile locale, să consemneze diferite moduri de vinificare, studii geologice şi rapoartele anilor de recoltă în fiecare podgorie în parte, care să se constituie într-o memorie a ceea ce s-a făcut, în aşa fel încât vinurile din soiurile locale româneşti să depăşească lungul interimat şi faza „de potenţial”.

5 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri româneşti

Tagged as , , , , , ,

October 16, 2012 · 5:57 am

Bordeaux şi Riesling, cupaj versus cépage

Ce au în comun rieslingul de Rhin şi Bordeaux-urile ?

Capacitatea senzaţională de învechire la sticlă, dar şi faptul de a duce o existenţă misterioasă, independentă de lumea oamenilor. „Câinii latră, caravana trece”, e expresia care le caracterizează, pentru că orice s-ar spune despre ele – de bine sau de rău – reuşesc să rămână misterioase şi de neatins.

Sunt vinuri care ajung greu în România, aşa că orice întâlnire cu ele poate fi considerată un privilegiu. Joia trecută, la Ginger, am avut ocazia de a participa la o degustare comparativă: 3 rieslinguri de Rhin şi 5 vinuri de Bordeaux aflate pe lista, extrem de bogată, din pivniţa pasionaţilor Cezar Filip şi Doru Pencea.

Rieslingul de Rhin, de orice fel ar fi el, este o experienţă gustativă pe care nu o uiţi uşor şi m-am bucurat că cele trei sticle încercate, au fost foarte diferite ca stil şi expresivitate:

  1. Georg Breuer 2007, Riesling Estate – Rüdesheim, Rheingau, 12% – vinificat în mod tradiţional în butoi de lemn,  este un vin extrem de floral şi de zvelt. La deschidere, aromele mieroase, de caisă, s-au suprapus peste note minerale şi vibrant citirce şi vagi nuanţe de hidrocarbură. Pe masură ce s-a aerat a virat în registrul vegetal, de flori de măr. Un vin cu aciditate bună şi final lung, care m-a surprins plăcut.
  1. Balthasar Ress 2006, Riesling Erstes Gewächs, Hattenheimer, Rheingau 13% – s-a aflat în opoziţie de stil faţă de primul vin. Un riesling greu, corpolent, onctuos şi fructat, cu arome seducătoare de mango, lychee, tei. Din păcate, aciditatea scăzută nu prea susţine corpul greu de arome al acestui vin.
  1. Diel, 2006, Riesling Grosses-Gewachs, Dorsheimer Pittermännchen, Nahe – 13%- vinificat parţial în inox şi parţial în butoi de lemn. E un vin elegant şi foarte complex, floral- fructat, cu corp oncutos, dar zvelt. Postgust lung si parfumat. Un vin foarte bun.

După melcii în sos de usturoi şi calcanul in foitaj cu sote de ciuperci au urmat vinurile de Bordeaux:

 

1.Château Greysac 2004, Médoc, 13% – nas de fructe negre, agrişe, dar şi vagi arome florale, corp mediu, rotund, vanilat şi afumat, cu aciditate bună. De băut acum.

2. Château Cissac 2004, Cru burgeois, Haut-Médoc –12,5% (75% cabernet sauvignon, 20% merlot, 5% petit verdot). La deschidere cu un miros minunat de vin bun, fructos-floral, (vişine, agrişe si  violetă) . Dupa aerare, şi-au făcut loc şi notele de cafea, tutun şi piper. Un vin cu o expresivitate destul de directă, usor afumat în gust, cu aciditate bună şi post gust mediu cu aromă iodată de nucă.

3. Château Cantemerle 2004, 5 eme cru classé, Haut-Médoc, (50% cabernet sauvignon, 40% merlot, 5% cabernet franc si 5% petit verdot). Cel mai închis vin al degustării, are nevoie de cel putin 4 ore în decantor. Un vin cu arome elegante de piele, tutun, şi frunze veştede, e dominat gustativ de magiun de prună şi boabe de cafea crude. Taninii sunt puternici, corpul e zvelt, iar finalul lung. Nu mi s-a părut gata de băut acum.

4. Château Rouget 2002, Pomerol, 13,5%, (85%merlot şi 15%cabernet franc). Un vin cu arome voluptoase de vişină şi violete în ciocolată, cu corp rotund, catifelat şi tanini moi. Un vin mult mai prietenos faţa de cele din Médoc. Oare faptul că din 1997, proprietatea îl are consilier pe faimosul Michel Rolland, să fie motivul caracterului extrem de abordabil al acestui vin ?

5. Château La Lagune 2004, 3 eme cru classé, Haut-Médoc, 13% – (60% cabernet sauvignon, 30% merlot si 10% petit verdot). Un vin foarte expresiv, care n-are nevoie de aerare îndelungată, se deschide după 2 ore în decantor într-o explozie de fructe roşii, fum, piper şi ciocolată. E un vin foarte echilibrat, clasic, amplu in gust, cu tanini vii şi cu final lung. Mi s-a părut cel mai în formă vin al serii.

Degustarea a fost un bun prilej pentru o comparaţie între patru vinuri cu apelaţiune Médoc din acelaşi an, dar din clase diferite, de la treapta cea mai de jos a clasamentului, trecând prin cru burgeois şi terminând cu cru classé. În ciuda registrului aromatic foarte asemănător, ceea ce le diferenţiază este latura gustativă (textura, felul în care vinul „se aşează pe palat”,  finalul). Dar, per total, fiecare în clasa lui, arată calitate ireproşabilă.

5 Comments

Filed under drinking in good company

Tagged as , , , , , , , , , , , ,

October 10, 2012 · 7:47 pm

A toutes les gloires de la France

Deşi Robert Parker este cel care a sporit faima (şi preţul) Bordeaux-urilor începând cu anii 80, o perioadă nu tocmai fericită pentru podgorenii din Franţa, vinurile de Bordeaux îşi datorează celebritatea mai ales unor personalităţi istorice de primă mână. Este cunoscut faptul că vinurile care aveau trecere la Curtea Regilor Franţei până în secolul al XVII–lea sunt cele de Bourgogne şi de Champagne, (regiuni aflate în inima regalităţii franceze) în timp ce vinul produs în Bordeaux era catalogat, (şi datorită situaţiei geo-politice) ca fiind „englez”.[1] În paranteză fie spus, am putea, de altfel considera, că el a rămas „englez” până în ziua de azi.

Cele două personalităţi care s-au folosit de celebritatea lor pentru a impune vinurile de Bordeaux la Paris – locul de unde până nu demult orice tendinţă devenea mondială – sunt Richelieu şi Maurice de Talleyrand-Périgord, în felul lor, doi trend-setteri avant la lettre. Libertinul duce de Richelieu era pasionat atât de intrigile puterii cât şi de gastronomie, şi se spune că el a fost primul care a povestit în anturajul regilor Franţei despre calităţile vinurilor de Bordeaux.

La rândul său, Prinţul Maurice de Talleyrand-Périgord – cel care a rămas până azi un exemplu celebru de traseist politic – a urmat sfatul bucătarului său Antonin Carême – supranumit regele bucătarilor – şi şi-a cumpărat, în 1801, o proprietate în Bordeaux: faimosul Château Haut Brion. Obişnuia să spună, cu multă clarviziune:  « ma diplomatie se fait à travers mes casseroles et ma cuisine ! »

În 1855, împăratul Napoleon al III-lea a cerut în mod expres o clasificare a vinurilor din Bordeaux, clasificare care n-a fost revăzută de atunci încoace decât o singură dată şi care este o garanţie a calităţii acestor vinuri.

Din punctul meu de vedere, fascinaţia vinului de Bordeaux se hrăneşte din inaccesibilitate şi preţ prohibitiv, dar şi din faptul că nici o altă categorie de vinuri nu solicită în asemenea măsură pasiune şi efort individual. Căci abia după ce înveţi ca pe tabelul elementelor lui Mendeleev, la ora de chimie, clasificarea vinurilor din Bordeaux, începe dificilul şi costisitorul experiment al degustării acestor vinuri. Cu cât eşti mai bine documentat, cu atât mai mult cresc şansele de a nu arunca cu banii pe fereastră. Şi în cele din urmă, cel mai dificil lucru e să ai răbdarea necesară pentru a învăţa să deschizi vinul la timpul plenitudinii sale. Dacă ai noroc, s-ar putea să constaţi că e greu să mai găseşti prin alte părţi vinuri atât de clasice, de austere şi de elegante. Iar fascinaţia pentru vinul de Bordeaux poate îmbrăca şi forma extremă a unui cult devoratoriu, căci în spatele unei magnifice sticle, pândeşte întotdeauna o alta pe care încă nu ai băut-o.

 

[1]Pierre Casamayor, L’école des alliances, les mets et les vins,-Hachette,  2000, pag 10.

2 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Tagged as , , , , , , ,

October 4, 2012 · 7:02 pm

L’été indien

În septembrie, orice excursie ţinteşte către mare, pentru a gusta din plin lumina rotunjită si tomnatică a soarelui, care asemeni unui vin bun nu te pocneşte în moalele capului, ci te învăluie melancolic şi binevoitor. În septembrie, ai şansa de a rămâne singur cu marea, fără terase cu muzică la maxim şi grupuri care ţipă ca să poată comunica.

Drumul care ne purta către mare a trecut şi pe la Aliman. Am sărbătorit cea de-a patra recoltă cu câteva vinuri noi, vinuri care vor intra pe piaţă în curând: Alira Tribun 2011 si Alira Cabernet sauvignon 2010.

Cabernetul Alira se înscrie în aceeaşi stilistică a gamei şi probabil că, asemeni Merlotului Alira 2009 – care abia acum mi se pare gata de băut – va avea nevoie de încă 3-4 ani de învechire în sticlă. Alira Tribun este un brand nou apărut, în gama entry-level a Wine.ro, un cupaj de merlot, cabernet sauvignon si fetească neagră. Anul viitor vom avea şi o Alira Fetească neagră 2011, care este până acum cel mai interesant vin de la Aliman.

În acest an, vara s-a întrecut pe sine, iar culesul strugurilor s-a desăvârşit aproape cu o lună mai devreme. De altfel, toate degustările în aer liber la care am participat – începând cu 1 mai la Drăgăşani şi terminând cu 28 septembrie, la Aliman –  s-au desfăşurat la temperaturi de peste 30 de grade. Iar, dacă stau să mă gândesc bine, Alira imaginată de Mark Dworkin este un vin dens, cărnos şi supracopt, expresia metaforică a unei veri fără sfârşit.

@ Doron

„L’été indien, Une saison qui n’existe que dans le nord de l’Amerique”.

2 Comments

Filed under vinuri româneşti

Tagged as , , , , ,

October 2, 2012 · 5:49 pm

Toamnă sau vară, noi bem vin

Deşi nu sunt semne clare, a venit toamna cu cortegiul ei de evenimente de acum tradiţionale: târgurile de vin.

La Bucureşti, asistăm în acest an la o schimbare a locaţiilor tradiţionale. Vintest se va organiza la Sala Palatului, între 12 -14 octombrie, iar Goodwine este anunţat la Romexpo, în proaspăt renovatul pavilion C1 (2 500 mp), între 23 -25 noiembrie.  Eu una, aştept cu nerăbdare să văd cum o să arate.

Dacă staţi la Iaşi, în perioada 6- 9 decembrie vă aşteaptă târgul Provino, iar de sunteţi iubitor de vin roşu, în perioada 28 septembrie – 4 noiembrie, campania Vinul.Ro „Toamna în roşu”  trece pe la Bucuresţi, Cluj, Craiova, Iaşi, Oradea şi Timişoara. 53 de locaţii partenere vă prezintă 19 sortimente de vinuri dintre care cele mai interesante mi se par noile vinuri de la Villa Vinea  – Zweigelt 2011 şi Fetească Neagră 2011.

Se anunţă o toamnă însorită şi bogată în vinuri bune.

Leave a Comment

Filed under ştiri cu şi despre vin

Tagged as , , , ,

September 26, 2012 · 6:33 pm

Toamna vinurilor bune

Găsesc cu totul şi cu totul misterios felul în care vinurile –  chiar şi fără un pedigree tip cru classé, şi din viţe tinere – ajung să fie senzaţionale după ani de îmbătrânire la sticlă. Iar, dacă le oferi confortul de a zăbovi suficient timp într-o pivniţă cu condiţii bune de stocare, se vor arăta foarte generoase.

O surpriză deosebit de plăcută a fost Viña Casa Tamaya 2001. Un cupaj interesant de 23 % cabernet sauvignon, 23% syrah si 54 % merlot, dintr-o vie tânără, plantată în 1997, în Limari Valley, Chile.

La deschidere ne-a întâmpinat cu arome seducătoare de ulei de măsline, asemănătoare vinurilor din Languedoc. Apoi, pe măsură ce s-a aerat în pahar, au apărut fructele coapte, mure şi cireşe, asezonate cu note condimentate. Un final mediu cu o senzaţie usor amăruie, de nucă. Un vin bine conservat, cu corp amplu, aciditate bună şi tanini încă vii.

Mi-a părut tare rău pentru suratele lui deschise prea devreme. Abia acum e timpul lui…

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Tagged as , , , , , , ,

September 24, 2012 · 2:19 pm

Cum se gestionează pivniţa cu vinuri

Cu ocazia săptămânii internaţionale a cărţii, am recitit “Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, o carte scrisă pe la 1928, şi am reţinut acest pasaj – pe cât de amuzant, pe atât de actual – despre cum se construia şi gestiona o pivniţă cu vinuri în secolul trecut. Căci, pentru a bea vinuri de calitate, cel mai important aspect il constituie şi în ziua de azi condiţiile în care vinurile vor fi depozitate.

“(…) a purces logofătul a zidi în via de la Bucium, unde se aşezase, pivniţă temeinică, întocmind şi arhivă în regulă, cu multe scripte şi hrisoave pentru sticle, butoaie şi balerci. Pivniţa era rece şi adîncă cum nu s-a pomenit pe meleagurile noastre, că îngheţai mergând şi te şi rătăceai, toată în piatră, cu nenumărate hrube şi cotituri, tot cu uşi de fier şi chei groase, că nu le-ar fi putut purta la brâu decât zmeii din poveşti sau ciclopii antichităţii. Şi, cu drept cuvânt se lăuda logofătul că nici sfinţii cerului creştin, nici zeii Olimpului nu s-au eglendisit cu băuturi ca ale lui. Pentru butelcile cele mai de preţ, făcuse anume în zid bolţi mici, cât butelca, pentru fiecare butelcă, bolta ei. Pe-acelea, le avea trecute pe numere într-un catastif cât Sfânta Scriptură de la Trei Ierarhi, legat în piele de Cordova, poleit pe margini şi cu o minunată încuietoare de aur cioplit, pe care strălucea o granată întunecoasă, ca o picătură de vin burgund.

Pe copertă sta scris (…) :

 CARTEA DE AUR

cuprinzând

cele mai de samă butelci

pe care,

în mai bine de douăzeci de ani e trudă,

adunatu-le-am,

Eu,

Toader Zippa

vel-logofăt ;

Parte păstrate den bătrâni,

multe

de la străini cumpărate.

Acele

de obârşie franţeză, spaniolă, italiană şi

nemţească, alesu-le-am,

sub statornica priveghere şi folositoare povaţă a

meşterului între meşteri

Anthelme Brillat Savarin,

Ce mi-a fost

înţelept îndrumător,

credincios prietin

şi vesel tovarăş

iar

cele de obârşie ungurescă, grecească,

valahă şi moldovenească

numai după voia întâmplării şi priceperea mè.

Pe foaia următoare, o mână dibace însemnase în împodobită scriere cu floricele şi arţibilduri felurite, după dictarea logofătului:

“Pentru de veci hodina sufletului meu, cu limbă de moarte, rogu-mă de iubitul meu fiu Costache, legiuit moştenitor al nepreţuitei mele pivniţi, să nu calce poruncile cele mai de pe urmă, aici mai jos înşirate şi cuprinse în puncte cinci:

1). Băuturile, cu mâna mea trecute în « Cartea de aur », în stare de beţie să nu se bea.

2) Să nu poruncească să-i aducă butelci acolo însemnate, decât fiind în mare ispită şi numai în tovărăşia acelor boieri care se vor fi dovedit că preţuiesc vinul şi celelalte băuturi de soi, cinstindu-le şi preamărindu-le mai mult ca nevestele şi chiar ibovnicile lor.

3) În faţa muierilor, cu « Cartea de aur » să nu se fălească ; căci muierea, după cum e firea ei iscoditoare şi lacomă, îndată pofteşte să guste din toate, şi când îi căuta, mai mult strică decât pricepe la vin, multe muieri bând mai cu plăcere tisanele de rând decât “les grands crus”.

Dar de se va nimeri vreuna (eu îi doresc să aibă parte de cât mai multe), care în faţa celorlalte vinuri va arăta cuviinţă şi cumpătare (lucru rar !) şi care pe deasupra îi va fi şi mai dragă, dezlegare îi dau ca, împreună cu ea, şi numai cu ea, să se desfete cu aceste vinuri. Îl sfătuiesc însă, ca în această ferice împrejurare, să se slujească mai ales de vinuri de Champagne şi cu precădere de cel de Aï, fiind acesta îndeobşte mai pe placul muierilor şi mult prielnic amoroaselor dezmierdări.

4) Pentru mâncările, brânzeurile, dulciurile şi poamele ce se potrivesc fiecăruia din aceste vinuri, să-şi amintească, rogu-l, de bătrâneştele-mi poveţe, pe care la fiecare masă datu-i-le-am prin viu grai şi pe care, de altfel, le va găsi la nevoie şi în însemnările mele, sub titlul, Călăuza desăvârşitului gastronom.

(…)

5) De câte ori va deschide « Cartea de aur », să mă pomenească în faţa musafirilor cu vorbe glumeţe, faptă pentru care mai dinainte, cu părintească dragoste, îl binecuvânt. Şi va fi ca şi cum şi eu aş bea.

Am zis !”

Urma iscălitura şi pecetea logofătului.

Pe foile următoare erau trecute şi numerotate sticlele. Fiecărui număr din dreptul sticlei îi răspundea un număr pe hărtie ceruită, lipit pe borta cheii corespunzătoare, aşa că dacă o sticlă nu era ştearsă în catastif şi s-ar fi găsit hârtia bortelită (lucru ce nu s-a întâmplat niciodată), n-ar fi rămas îndoială că sticla a fost furată.

De altfel, logofătul avea obiceiul să scrie cu mâna lui, în dreptul fiecărei sticle şterse, cu cine şi când a fost băută, dacă a fost păstrată bine, precum şi ce grad de asemuire se putea statornici între ea si altele, de acelaşi fel, mai înainte destupate. Subt fiecare sticlă din catastif era de asemeni însemnată cu roş data cumpărării, vârsta vinului, anul şi locul în care a fost tras în sticle şi, dacă era cazul, o anecdotă cu privire la aceste împrejurări.”

Mă întreb dacă pivniţa descrisă aici de Păstorel nu este cumva cea a castelului Rosetti Rozovanu de la Stânca, unul din monumentele dispărute în timpul celui de-al doilea război mondial. Castelul a fost jefuit în iunie 1941, la intrarea României în război, şi apoi, bombardat şi distrus definitiv în 1944. Se spune că mult timp după asta, pâna în anii 90, printre ruine s-au găsit butoaie intacte cu vin vechi de Cotnari.

Am citat din Al.O.Teodoreanu, “Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, Ed. Junimea, 1989, pag 59-62

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Tagged as , , , , ,

September 14, 2012 · 8:44 pm

Germania pe Dealul Olt

Frédérique Dard obişnuia să spună că, dacă momentele de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart sunt, într-un fel, tot Mozart, atunci şi clipa suspendată care se naşte în urma degustării de Yquem e tot Yquem. Aşa am simţit şi noi la sfârşitul degustării CellarTalles XII având drept temă vinurile din Germania. Râsetele şi momentele de reverie din vârful dealului au fost tot riesling, riesling însufleţit din Nahe şi Rheingau oglindit în apele Oltului.

Când e vorba despre riesling, nimic nu este mai profitabil decât o degustare comparativă, şi din acest punct de vedere întâlnirea organizată de Raluca şi Oliver Bauer şi găzduită de Via Sandu, a fost exemplară. După călătoria în Mosel, a fost o bună ocazie de a încerca riesling de Rhin şi spätburgunder şi din alte zone ale Germaniei: Rheingau, Nahe, Rheinhessen, Baden.

Am început cu rieslinguri din Rheingau, jocuri de arome şi culoare atât de seducătoare şi după mai bine de 25 de ani încât fac evaluarea critică  tributară mai ales gustului propriu.

Flight I – 2010, Riesling Wallufer Walkenberg Kabinett trocken, J.B. Becker versus 2001, Riesling Wallufer Walkenberg Spätlese trocken, J.B. Becker

Flight II – 1983, Rauenthaler Baiken Riesling Spätlese, Freiherr Langwerth von Simmern versus 1986, Ruedesheimer Berg Schlossberg Riesling Spätlese, Schloss Schönborn.

Flight III –2009, Riesling Kirchspiel GG trocken, Wittmann versus 2009, Riesling Hubacker GG trocken, Keller

Flight IV –2007, Oberhäuser Brücke Riesling Spätlese, Dönnhoff, Nahe versus 2007, Wiltingen Gottesfuss, Alte Reben Erste Lage, Van Volxem, Saar.

Dacă rieslingurile din Nahe şi Saar au avut caracteristicile la care mă aşteptam, o mare surpriză au fost vinurile din Rheinhessen. Cu o amprentă aromatică asemănătoare mai degrabă unui sauvignon blanc, m-ar fi păcălit cu siguranţă la o degustare în orb. De altfel, pe masură ce beau tot mai mult realizez că certitudinile în domeniul vinului sunt rezervate doar nebăutorilor.

Berbecuţul la ceaun a strălucit alături de 4 pinot noir-uri:

2006, Assmanhäuser Höllenberg, Spätburgunder trocken, Magnum

2007, Ziereisen, Spätburgunder Tschuppen trocken

2008, Spätburgunder ***R, trocken Alexander Laible

2004, Wallufer Walkenberg Spätburgunder Spätlese trocken, “Alte Reben”, J.B.Becker.

După Prowein, unde am băut pentru prima dată Wallufer Walkenberg Spätburgunder, m-am tot întrebat în ce constă caracterul special al vinurilor de la J.B. Becker. De cele mai multe ori, atunci când degustăm vinuri avem tendinţa să le disecăm pe componente – arome, corp, tanini – şi să le savurăm oarecum disociat. Mi se pare că Becker prin pinot noir-ul lui a găsit acel punct faimos de echilibru în care vinul e armonie şi reuşeşte să se impună nu prin senzaţii fragmentate, ci tocmai prin formidabila unitate realizată de această armonie. Puterea de seducţie a vinurilor J.B Becker stă tocmai în faptul că pot actualiza de la prima înghiţitură “acea clipă de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart şi care e tot Mozart”.

Notele de degustare ale vinurilor le găsiţi pe Cellertales şi pe blogul lui Mihai.

3 Comments

Filed under drinking in good company, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , , ,

September 5, 2012 · 6:30 pm

Google – Moving in is sorting out

Cu ocazia schimbării hostingului Vinurilor Povestite am plonjat un pic în statistica google analitics şi cum a trecut binişor un an de la articolul în care povesteam ce caută lumea pe google când vine vorba despre vin am văzut câteva semne ale unor schimbări interesante şi în acelaşi timp surprinzătoare.

Deşi obsesia sulfiţilor din vin rămâne pe primul loc, la fel de actuală ca şi anul trecut, au apărut câteva subiecte de interes constant, importante cantitativ, la care nu mă aşteptam.

În primul rând, există o curiozitate crescândă pentru şampanie şi vinul spumant, se caută informaţii despre tehnologia de fabricare a şampaniei ceea ce face ca tocmai unul din primele mele posturi pe acest blog, din 2009, să fie foarte citit în acest an. E unul din motivele pentru care cred că ar fi timpul pentru o ofertă mai largă de spumant brut sans dosage românesc.

Un alt subiect cu multe intrări din google este cel legat de conservarea şi păstrarea vinului precum şi care sunt regulile de servire ale vinului la masă. Urmează tema vastă a turismului oenologic şi a degustărilor la cramă, un subiect care, din păcate, este tributar infrastructurii locale.

Avand în vedere iarna cu temperaturi extreme din ianuarie – februarie 2012, vinul de ţară din balcoanele românilor a îngheţat din nou, iar căutarile pe tema temperaturii la care îngheaţă vinul au revenit în forţă.

Un subiect interesant nou apărut este şi acela al termenului de valabilitate al vinului („unde scrie pe eticheta vinului termenul de garanţie”). Faptul că vinul nu are termen de garanţie asemeni tuturor produselor, mi se pare una din caracteristicile sale fascinante. Vinul traieşte independent de tine şi expiră după un algoritm propriu, imposibil de rezumat de o ştampilă cu o dată

Cel mai căutat producător român, dintre cei despre care am scris pe blog, este Casa Olteanu – Gramma, iar cel mai căutat soi de strugure – o surpriză ? – e crâmpoşia.

Să nu uităm şi categoriile noastre deja consacrate:

Întrebări metafizice:

„Ce înseamnă să fii băutor de vin”, „ce fel de gust are vinul sec”, „ce se poate face în Drăgăşani”, „cine este furnica din reclamă?” „care este diferenţa dintre champagne şi le champagne.”

Întrebări al căror răspuns aş vrea şi eu să-l aflu:

„un miligram de dioxid de sulf câti mililitri are?”, „ce trebuie să scrie pe eticheta ca vinul să fie original”,”cât vin poţi să bei zilnic de la cotnari”,”cum se deschide un vin fără tirbuşon”,”câţi bani a costat târgul de vinuri Goodwine”, „am dezlegat berbecuţul – legendă albaneză ?”

Dincolo de toate astea, mi se pare că faţă de anul trecut, sunt mult mai multe căutari pertinente, după anul de recoltă, după denumirea vinului şi numele producătorului şi au apărut semne timide ale interesului pentru asocierea vinului cu preparate culinare. Avem suficiente motive ca să privim lucrurile cu optimism, interesul pentru educaţia în domeniul vinului e în creştere.

6 Comments

Filed under poveştile Monei

Tagged as , ,

August 22, 2012 · 8:14 pm

Im Wein liegt Wahrheit

Puţine locuri din lumea asta mare mi-au fost atât de aproape de suflet ca sufrageria fraţilor Merkelbach din Ürzig. Paharele de cristal pentru musafiri, dulapul cu vitrină aflat la mare cinste şi în ochii bunicilor mei, măsuţele acoperite cu feţe de masă croşetate m-au transportat pe aripile nostalgiei până în casa atât de iubită a copilăriei mele şi mi-au reamintit ritualul unei ospitalităţi, pe care generaţia lor, care a prins vremuri mult mai tulburi, o practică totuşi, cu mult mai multă eleganţă.

A fost întru totul o vizită tare stranie, o călătorie în Germania anilor 60, un tărâm inaccesibil dar familiar, alaturi de rieslinguri din Mosel cât se poate de clasice, de la arome  şi  gust până la etichetă.

Cei doi fraţi Merkelbach, lucrează 1,90 hectare de riesling şi produc vin după metoda tradiţională din Mosel, cu drojdii autohtone şi fermentare spontană în butoaie de stejar (care se refolosesc). Au fost printre puţinii producători care ne-au invitat să vizităm crama şi ne-au lăsat să admirăm tractorul din anii 60 perfect funcţional şi butoaiele din anii 50, o experienţă inedită într-o lume atât de schimbătoare şi supusă cerinţelor clientului cum este cea a vinului.

Dacă începând cu anii 30 în Mosel au domnit vinurile demi-dulci şi dulci, noile tendinţe au impus vinurile seci, care însă sunt tributare ceva mai mult aportului tehnologic (cisterne de inox şi drojdii selecţionate). De altfel, aproape toţi producătorii din Mosel ne-au spus că pentru rieslingul kabinett folosesc drojdii selecţionate – mult mai uşor de controlat în procesul de producţie al vinului sec – şi drojdiile sălbatice doar în cazul celorlalte vinurilor demi-dulci si dulci.

Inaintea acestei vizite, eram un suporter îndârjit al vinului sec, dar varietatea, fineţea şi imensul potenţial de asociere gastronomică al vinului demi-sec din Mosel m-au cucerit definitiv. De atunci, de  fiecare dată când deschid o sticlă de riesling din Mosel, mă băntuie, printre deja îndepărtatele amintiri amestecate în colbul rutinei zilnice, imaginea unui bătrân de 68 de ani petrecându-ne până la uşă casei cu faţa iluminată de fericire pentru ca i-am băut, vorbit, apreciat şi cumpărat vinul. O clipă de fulgurantă frumuseţe.

Leave a Comment

Filed under în imperiul bunicilor, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , , ,