Author Archives: Mona

Orice calator are tolba lui de vise. Mai comune sau mai indraznete, ele se coalizeaza cerandu-si dreptul la existenta, creand asteptari si dependente. Atunci cand te declari pregatit sa vizitezi Roma, stii, instinctiv, ca nu are cum sa nu-ti placa. E unul din acele orase in care mergi la sigur din punct de vedere turistic. Daca stau sa ma gandesc bine, poate ca asta e si unul din lucrurile care m-au incomodat cand am ajuns, in cele din urma, acolo.

In magnifica Roma, consider ca sunt doua senzatiii pe care nu trebuie sa le ratezi: sa te trezesti de dimineata, intr-o camera cu vedere, in sclipirea de argint a cupolelor Romei la picioarele tale, si sa amusinezi aerul caldut si seducator al gloriei, si sa-ti petreci dupa-amiaza contempland Capela Sixtina, un gest inspirat de o frumusete divina, inexplicabila, si care nu cred ca se va mai putea repeta vreodata.

Intr-o Italie in care intrarea la muzeu se rezerva cu cel putin cateva zile inainte, am avut sansa de a putea vizita Palazzo Farnèse. Considerat unul dintre cele mai frumoase palate renascentiste ale Romei, mi s-a parut o cladire de o puritate si de o gratie pe care nu prea o poti atribui pietrei. Probabil ca asta se datoreaza si geniului celor doi arhitecti Antonio da Sangallo si Michelangelo.

Construit de Alexandro Farnèse devenit Papa Paul al III-lea, palatul este astazi concesionat Ambasadei Frantei iar accesul publicului este restrictionat. Dar, excelenta sa Jean-Marc de la Sablière, ambasadorul Frantei in Italia, a avut ideea extraordinara de a expune colectia Farnèse din Muzeului arheologic din Napoli, in decorul primului etaj al palatului acolo unde se afla ea in secolul al XVI-lea. Asa am avut ocazia sa ma delectez cu sala imparatilor si filozofilor, cu busturile marilor imparati ai Romei, Adrian si Marcus Aurelius, dar si surpriza de contempla niste daci de 2 metri. La intrarea in sala de primire a palatului tronau doua statui de a caror existenta nu stiam: Dacii prizonieri. Dincolo de ceea ce am citit cu totii in cartea de istorie, nu poti sa nu observi ca romanii par fascinati de exotismul dacic, chiar daca o fac pentru a-si celebra gloria.

Si iata cum arata biroul ambasadorului Frantei din Palazzo Farnèse

Contempland orasul am incercat sa-mi imaginez, sa rememorez descrierea maginifica a lui Curzio Malaparte, a diviziillor americane intrand in Roma pe Via Appia, marsaluind printre mormintele imparatilor romani si oprindu-se, in cele din urma, la Colloseum. Nu-i usor sa bei un pahar de vin in pietele magnifice ale Romei contempland pietre pe care stii ca a curs sangele lui Cezar sau al lui Giordano Bruno. Cred ca iti trebuie o constitutie speciala ca sa dai fata cu istoria in fiecare dimineata, nu sa contempli, ci sa traiesti printre ruine, si poate ca din acest motiv Roma nu va putea fi niciodata un oras inchegat de burghezi asezati, ci un oras care traieste fragmentar, in straturi.

Sau poate Columna pe care am privit-o zilnic de la geam si dacii prizonieri si prejudecata culturala de a vedea Roma ca un loc al originilor predispun la melancolie ?

PS. Expozitia de la Palazzo Farnèse e deschisa pana pe 27 aprilie. Daca treceti pe la Roma, n-o ratati !