Category Archives: poveştile Monei

In der goldnen Flut der Trauben

A participa la o degustare de vin poate fi un pretext pentru betie sau pentru socializare, dar si un mod de a forta intalnirea cu vinuri memorabile, vinuri spectaculoase, vinuri ciudate, vinuri speciale sau vinuri din spatii, in care, poate, nu vei calatori niciodata. Pentru mine, vinurile memorabile sunt cele care se lovesc, ca un “coup de foudre”, de obsesiile tale, de imaginile si aromele din copilarie si raman imprimate in fluviul auriu al amintirii.

Hain Piesporter Domherr Riesling 2009 e unul dintre cele mai bune rieslinguri pe care le-am baut. Se remarca printr-o evolutie la pahar neobisnuita. La deschidere e onctuos, cu aroma de caise confiate si miere, ca apoi sa se sublimeze, sa capete zvac, aciditate si o subtila aroma sarata. Prima data cand l-am degustat, un prieten a remarcat ca aroma asta defineste exact mirosul vantului de la Vama Veche. E aroma unor amintiri de nesters.

Vama Veche, iulie 1993

Pentru mine, Vama Veche e simbolul unei lumi disparute, un spatiu al libertatii absolute, al tineretii inconstiente, al disponibilitatii, al povestilor savuroase. Imi amintesc ca, in anii 90, stateam o luna sau doua in Vama, “sur le sable, face a la mer”,  liberi de orice fel de bagaje, de responsabilitati si obligatii, sub imperiul senzatiei imbatatoare, dar mincinoase, ca timpul ne apartine.

Vama Veche, iulie 1996

Vama Veche, iulie 1995

Din pacate, acel loc a disparut, s-a transformat impreuna cu noi, dar acum, cand degust acest riesling, ma gasesc din nou pe faleza din Vama, contemplu marea cu un pahar in mana, briza ma invaluie, timpul imi apartine…

3 Comments

Filed under poveştile Monei, Riesling din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

Bautor sau connaisseur ?

Asemeni cartilor bune, vinul nu e niciodata la fel, ci se actualizeaza, altfel, la fiecare lectura. Poate ca farmecul degustarii si atractia pe care o exercita vinul se bazeaza pe aceste posibilitati nelimitate de “lectura”. Poate ca, spre deosebire de orice alt tip de bautura, ceea ce ne face sa ne intoarcem mereu si mereu la vin, e tocmai unicitatea fiecarei sticle, posibilitatea eternei surprize.

© Doron

Pe ce ne bazam cand declaram ca un vin e bun ? Primordiala e experienta fiecaruia, care se fondeaza pe toate celelalte sticle de vin baute, dar si pe sensibilitatea proprie, ascutita de aromele si savorile copilariei. Ca sa poti ajunge connaisseur trebuie sa fii, in primul rand, un degustator neobosit si un bautor nelinistit. Si cred ca avantajul bautorului sta tocmai in disponibilitatea de a intra in dialog cu personalitatea fiecarui vin. O disponibilitate bine antrenata…

Mi s-a intamplat frecvent, sa percep diferente semnificative intre acelasi vin, baut la cateva zile distanta, din sticle diferite. In plus, sunt dintre acei care considera ca vinul inseamna si atmosfera, sau poate, mai bine spus, vinul iti cere o anumita dispozitie ca sa il poti savura, ai nevoie de o stare anume ca sa intri in rezonanta cu el. Pentru mine, vinul e o experienta subiectiva si asta e unul din motivele pentru care nu m-am priceput niciodata sa dau note vinurilor. Degustarea ar trebui sa fie mai degraba, o forma de reflectie, si mi se pare nedrept sa incerci sa reduci complexitatea unui vin la un sumum de cateva puncte. Dar inteleg, desigur, nevoia de ierarhizare.

Si totusi, pe masura ce incerc cat mai multe vinuri si scriu la acest blog, sunt nevoita sa constat ca unicitatea vinului se sustrage nevoii de ierarhizare, iar departajarile punctate imi par mai mult instrumente de marketing, incercari iluzorii de a ingheta inefabilul vinului intr-o cifra.

4 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Saltul din cele mai frumoase vise

Sa povestesti despre vin inseamna sa rescrii, sa retraiesti o poveste deja traita, sa prelungesti intalnirea cu vinul dincolo de vin. Scriu despre vin pentru ca sunt, la baza, un om pasionat de litere. Asa cum povestea prietena mea, Irina, in primul ei articol de blogger, exista oameni pasionati de cifre si oameni dependenti de litere. Eu sunt o consumatoare de litere, si ma bucur ca sub aceste auspicii m-am intalnit cu vinul.

Producerea vinului are partea ei de divinatie. Oenologul e un creator, iar degustatorul e un traducator de semne. Oenologul citeste in pantecele butoaielor in incercarea trufasa de a surprinde algoritmul vinului. In schimb, degustarea e, pentru mine, o incercare de a materializa culoarea, aromele si savorile vinului in cuvinte. Daca oenologul are parte de lupta lui, deloc metaforica, cu vinul, noi, ceilalti, ne ocupam doar cu plivirea adjectivelor si a semnelor care aspira sa incarneze senzatii.

Despre asta si despre multe altele am vorbit la prima intalnire a bloggerilor de vin. M-am bucurat enorm ca hazardul gasirii unui loc cat mai accesibil bloggerilor de vin din toate orasele tarii a decis in favoarea Pivnitelor Rhein de la Azuga. E o oaza nesperata de sampanie buna si oameni muncitori, un loc deosebit de intim, cu sarm interbelic, pe care iti doresti sa-l recomanzi prietenilor.

©

© alex blanaru

© alex blanaru

© alex blanaru

Sunt o mare iubitoare de sampanie si ma aflu deja la a treia vizita la Azuga. Imi pare rau ca din oferta Cramelor Rhein a disparut sampania rosie, un produs deosebit, care in Franta, face faima marilor case producatoare de sampanie. In schimb, in acest an, am avut ocazia sa degust varianta extra-brut a sampaniei Rhein Extra (baza de la care se produc apoi, variantele brut si sec). E un produs care inca nu se comercializeaza, dar care cred ca ar trebui sa se afle cel putin pe meniul Cramelor Rhein de la Azuga, daca nu in alt scop, macar pentru placerea de a arata vizitatorilor ce este o sampanie extra brut. Am mai avut si ocazia de a ne intalni cu Lorena Deaconu, oenologul Halewood, si de a degusta in premiera vinuri albe din 2010 si cateva rosii din 2009. Vinuri bune, cu tipicitate de soi, pe care astept sa le degust in varianta finala si sa povestesc despre ele, la aparitia pe piata.

© alex blanaru

© alex blanaru

Dupa aproape un an de interactiune virtuala, a fost placut sa constat ca bloggerii sunt cat se poate de concreti in pasiunea lor pentru vin. George diseaca vinurile cu siguranta unui chirurg, Ciprian m-a impresionat prin pasiunea pentru vinurile “de lume veche”, Razvan e un gurmand amator de poezie si avid de noi prieteni, iar cu Vali ne-am pierdut in discutii filosofice si identitare pana la ore tarzii din noapte. Am regretat ca Bogdan, cel care a avut ideea acestei intalniri, s-a accidentat la baschet si nu a mai putut sa vina. Pentru prima intalnire, as zice ca am fost reprezentativi, doi bloggeri din Galati, unul din Arad, unul din Iasi, unul din Bucuresti, dar sunt sigura ca in fiecare oras al Romaniei exista macar cate un pasionat de vin pe cale sa devina un blogger. Noi speram ca se vor apuca de scris, caci asa cum a reiesit de la prima noastra intalnire “bautorii de apa nu pot scrie versuri durabile“.

7 Comments

Filed under drinking in good company, poveştile Monei

Vinul nu-i ca berea

Participand la degustari si evenimente din lumea vinului, i-am tot auzit pe cei care se ocupa cu promovarea si distributia vinului invidiindu-i pe berari si dorindu-si ca vinul sa ajunga sa se vanda ca berea sau sa concureze cu ea. Nu am lucrat vreodata in domeniul vinului sau al berii si randurile de mai jos nu reprezinta decat gandurile unui iubitor de vin de calitate, care, din cand in cand, bea si bere.

Cred ca vinul si berea sunt doua produse care nu se afla in concurenta pe piata romaneasca, iar vinul nu poate fi nici marketat, nici vandut ca berea. Berea e un produs de masa, un produs “de sete”, simplu de inteles. Vinul este produsul prin excelenta al voluptatii de casta, destinat unei minoritati de connaisseuri. Orice strategie de marketing ar trebui sa porneasca din acest punct.

Dar care sunt problemele de pe piata vinului de azi ? De ce bea lumea bere si nu vin ?

E in primul rand o problema a mentalitatii pietei. Generatia mea, de exemplu, a prins vremuri in care vinul romanesc nu se remarca prin calitate si era vinificat dupa gustul tarilor in care exportam, adica dulce. Sunt oameni care il prefera si il consuma asa si acum. Sunt foarte multi care cred chiar si astazi, ca vinurile imbuteliate sunt falsificate si ca singurul “vin adevarat” e cel produs prin mijloace artizanale de micii producatori. Circula o gramada de legende despre ceea ce este “un vin bun”.

© Doron

Berea in schimb, era foarte buna. Chiar mai buna decat e ea astazi. O bere Azuga era diferita la gust de Timisoreana sau de Ciucas. Astazi, toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust. Ma gandesc ca, pentru un produs cum e berea, asta poate fi considerat un avantaj. Omul stie foarte clar la ce se asteapta cand deschide o bere. Dar mie imi pare tare rau dupa berile alea cu gust diferit.

E vorba deci, de o problema in mentalitatea oamenilor vis-a-vis de produs, dar e vorba si de o problema a produsului in sine. O problema a raportului calitate-pret la intalnirea cu consumatorul. In Romania, orice om care se pricepe cat de cat la vin, gaseste foarte greu un local in care sa poata bea un vin bun la un pret corect. Nu mai amintesc si de capitolul dureros al asocierii cu o mancare. Sau de categoria deficitara a localurilor care ofera vin bun la pahar. Asa ca, de cele mai multe ori, problema se rezolva intotdeauna prin comandarea unei beri.

© Doron

Un studiu al pietei vinului premium, ar arata probabil, ca iubitorii si connaisseuri de vin isi beau vinul acasa sau la degustari organizate.

Si atunci cum se poate intalni omul de pe strada cu miracolul pe care il reprezinta vinul ? Cum poate trai senzatia aia de imponderabilitate pe care ti-o da interactiunea cu savoarea primului vin de mare calitate din viata ta ? Cum va putea intelege sau macar intrezari frisonul de neastampar in fata vinului din ”sticla aia de Reserva din 2001” ?

Cred cu tarie, ca nimeni, niciodata, nu va intra intr-un magazin de vin si va cumpara “vinul cu ursul” pentru ca i-a placut reclama de la televizor. Lucrurile in lumea vinului functioneaza pe cai mult mai delicate. Vinul necesita o initiere, daca vreti, o relatie invatacel-maestru, la capatul careia te descoperi pe tine. Pana la urma, aici se afla marele mister si atractia pe care o exercita vinul. Iar cultura vinului presupune un sustinut efort individual, chiar daca mediat. De aceea cred ca vinul nu are de ce sa se inspire din modul in care berarii isi marketeaza produsele, dar ar putea invata din seriozitatea cu care acestia isi trateaza consumatorii.

Educarea consumatorului e un proces lung si dificil, si mai ales o investitie pe termen lung. Problema e ca Romania nu prea are o traditie in investitiile pe termen foarte lung.

10 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Visand la Lisboa

Cand am aflat prima data, la cursul de oenologie, de notiunea de “expression du terroir” si cam ceea ce inseamna ea, am fost usor uimita. E adevarat ca vinul preia ceva din caracteristicile teritoriului, e influentat de structura geologica a solului si de aria climatica, dar identificarea acestei exprimari a teritoriului intr-un vin mi s-a parut din capul locului o notiune cu contururi foarte flou. Si tot atunci am aflat povestea strugurilor mangaiati de briza si a vinurilor care ascund in ele influenta marii. E drept, sunt vinuri destul de rare. Si m-am gandit ca trebuie sa inventez propria mea categorie, cea a vinurilor care iti aduc aminte de momentele fericite din viata ta, de orasele pe care le-ai vizitat si de marile pe care le-ai adulmecat…

De curand, am baut un astfel de vin sarat, care mi-a amintit de orasele cu vedere la mare. Un vin portughez, din Estramadura. Desi nu are vedere la mare, Lisabona e unul din cele doua orase in care mi-ar fi placut sa traiesc. Poate pare usor extrem, dar celalalt oras e Istanbulul. Era septembrie cand am ajuns la Lisabona si imi amintesc si acum mirosul parfumat de arbusti care plutea pe stradutele orasului vechi. Dar cel mai tare mi-a placut lumina. Lichida, grea, cadea peste noi ca o apa. Nu cred ca am mai intalnit undeva o lumina atat de frumoasa ca in Portugalia. Acolo am baut pentru prima data un vin Manta Preta, si in aroma lui suava am recunoscut mirosul de ierburi salbatice al orasului si respiratia solara si sarata a oceanului din apropiere…

Manta Preta Reserva 2005, e un cupaj din doua soiuri de strugure portughez: Touriga National si Tinta Roriz (strugure care in Spania se cheama Tempranillo). Vinul combina aroma proaspata si intensa de coacaze cu tonuri sarate. La gust preponderent fructe rosii, cu o usoara nuanta sarata, foarte discreta. Un vin suav. Ma asteptam sa fie ceva mai corpolent, dar a mers foarte bine cu somnul preparat la abur, cu legume.

Bucatarul, care a facut si pozele, a fost de parere ca producatorii, DFJ Vinhos, au un site foarte bine pus la punct si o gramada de vinuri care merita incercate…

5 Comments

Filed under poveştile Monei

In Bourgogne cu François Villon

Ca sa ajung sa citesc din François Villon a trebuit sa calatoresc pana in Franta. In 1999, cand am ajuns in Bourgogne, auzisem vag despre poemele lui, dar nu le citisem. Si nu stiam prea multe nici macar despre vinul de Bourgogne. In mod ciudat, le-am descoperit in acelasi timp. Noël – père Noël, pentru prieteni – vazand ca ma laud cu franceza cea frumoasa pe care o vorbesc, mi-a pus in brate un volum de Villon si m-a rugat sa-i citesc din el. In realitate, mi-a intins o capcana. Poemele lui Villon sunt scrise in franceza medievala, o limba destul de diferita de cea moderna. Imi amintesc ca m-am straduit sa fac sa sune franceza aia, veche, cat mai bine in urechile mele. Nici pana azi nu stiu daca am citit bine. Dar m-am ales cu un prieten pe viata, am citit impreuna din Villon si din La Fontaine si am baut multe sticle de vin burgund.

Ca orice poet francez, François Villon era un mare amator de vin. Tudor Arghezi, cel care scrie prefata primei traduceri in romana a versurilor sale, il descrie ca fiind “un poet de carciuma”, asemeni lui Paul Verlaine. Desi a studiat teologia la Paris, Villon a fost un nomad care s-a tinut de talharii si jafuri si a stat prin inchisori. Poemele lui, scrise prin anii 1450- 1460, m-au surprins prin nuanta foarte personala a intamplarilor pe care le descriu. Intr-un mod criptic si intr-un limbaj arhaic, un om din evul mediu isi povesteste viata:

“Cum de dus trebuie sa ma-ndur,

Si cum de-ntors nu mi-e usor,

(Nu sunt om fara de cusur,

Nici de otel sau cositor

Pe lume-i traiul schimbator,

Si dupa moarte nu-i popas),

O iau acuma la picior,

Si hotarasc asa sa las:

(…)

Si lui jupan Robert Vallee

Biet logofat de la Divan,

Care nici deal, nici vale e,

Am randuit aici taman

Sa i se deie napristan

Izmenele-mi ce-s la cuiere

Ca sa slujeasca de tulpan

Iubitei lui, Jehanne de Millieres.

(…)

Asisderi, patalamaua mea,

Ce-o am de la Academie,

O las si-o parasesc pre ea,

Spre ai scuti de vrajmasie,

Unor dieci sarmani de-acie,

Cuprinsi sub glava de apoi:

Impins fui de Milostivie

Si Fire, caci i-am vazut goi.

(…)

Asisderi las si dau in dar

Manusi si manta de firet

Lui Jaques Cardon, prieten doar,

Si ghindar de la un salcet,

Si zilnic un gascan boghet,

Si un clapon cu-unturi gingase,

Si zece buti de vin mischet,

Si doua pari, sa nu se-n grase.”

Versuri  din “Diata cea mica” in traducerea poetului Dan Botta, din “Balade si alte poeme”, Ed. ESPLA 1956.

Poemele lui Villon au deschis pentru mine poarta universului gastronomic francez si m-au impresionat prin ardoarea cu care vorbesc despre placerea de a bea si de a manca. Apoi am aflat ca, asemeni versurilor lui Villon, vinul de Bourgogne, nu e un vin facil. Nu te cucereste, ci te lasa nedumerit si trebuie sa te straduiesti indelung ca sa-l poti intelege. Dupa acest episod cu Francois Villon, m-am gandit mereu ca Pinot noir-ul si cupajele burgunde sunt incarcate cu ceva din aromele ev mediului francez, din duritatea, nebunia, excesele si vitalismul acelor vremuri. Am perceput, bandu-le, aroma aspra a incaierarilor cu cutite, a seilor de cal si a pamantului reavan. Poate ca pana la urma, nimic nu exprima mai bine Franta lui Villon, decat un vin de Bourgogne…

10 Comments

Filed under poeții vinului, poveştile Monei

Vinuri aniversare

Ce faci cand nu-ti place vinul de la masa ? E o dilema de care eu ma mai lovesc din cand in cand, si realizez ca astfel de momente iti pun la incercare creativitatea. Poate ca cei care pun cola in vin, comit acest sacrilegiu, in inocenta lor, cu sufletul curat si in dorinta de mai bine. Ieri, cu prilejul unei aniversari, am descins in cautare de vin mai bun in pivnita familiei si nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit cateva zeci de vinuri, uitate pe rafturi, o parte din colectia nouazecista a fratelui meu. Le-am luat, le-am sters de praf, le-am privit cu drag, ca pe o jucarie regasita din copilarie. M-am amuzat sa constat ce eram o familie iubitoare de Pinot Noir, chiar si in acele timpuri cand nu era asa la moda.

Marturisesc ca sunt o sceptica si nu sunt interesata sa beau vinuri de colectie, vechi de zeci de ani, dar brusc am inteles de ce sunt oamenii fascinati de vinurile aniversare, vinuri din anii in care s-au nascut, s-au casatorit, sau au facut copii. Vinurile astea sunt un filtru magic care iti deschid poarta catre anii aceia. Pana la urma, lichidul din ele nici nu conteaza. Importanta e doar amintirea, validarea trecutului din perspectiva prezentului, emotia.

Pinot Noir 1989, Amfora, Dealu Mare. Am privit cu aviditate eticheta, si din departari, o liceana ochelarista si cu aparat dentar imi facea cu mana. Pinot Noir 1993, Aura : fratelele meu, un rocher cu plete si o vara de neuitat in Vama Veche cu nectar de caise si Pinot Noir.

Am hotarat impreuna cu fratele meu sa ne adunam prietenii pentru o degustare de “babaciuni”. Privind cu atentie etichetele am remarcat ca pe nici una dintre ele nu este specificat daca vinul e sec, demi-sec sau dulce. Un detaliu nesemnificativ in acele vremuri. Probabil ca vinul, in normele de azi, era cel putin demi-sec, si sunt de-a dreptul curioasa sa vad cum a evoluat in timp. Daca a fost dulce, sansele sa il putem si bea, cresc. Vom povesti…

11 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă, poveştile Monei

Jocuri cu cupajele din sticle

Ca o Afrodita nemiloasa, vinul e acoperit de un val. Pe vremurile cand habar n-aveam despre vinuri si cand pe piata romaneasca nu existau decat vinuri dintr-un singur soi de strugure, eram fascinata de vinurile frantuzesti pentru ca erau cupaje (in franceza “assemblage”). Dupa ce am aflat ca vinurile de cupaj se fac dintr-un amestec, in proportii variate, de vinuri obtinute din recolte si struguri diferiti, am inceput sa invidiez oenologii. Visam sa fiu un magician al vinului, cel care traieste zi de zi cu vinul in crama si ii smulge toate secretele. Pana la urma, scopul cupajului e de a face, prin maiestria imbinarii caracteristicilor diferitelor soiuri de struguri, un vin mult mai bun, mai echilibrat, decat cel care ar putea iesi dintr-un singur soi de strugure. Mai cred inca si acum ca oenologul, cel care face cupajele, e un faurar care se bucura in mod profan de satisfactii demiurgice.

Si daca ni s-ar oferi ocazia, cati dintre noi am refuza oportunitatea de-a ne juca de-a demiurgul ? Am fost surprinsa si mi-a placut deosebit de mult excelenta idee de PR a celor de la Domeniile Dealu Mare Urlati, de a invita bloggeri si iubitori ai vinului la o competitie de cupaje. A fost o noapte lunga. Am avut la dispozitie, trei seringi pentru dozaj, trei feluri de vinuri albe (Feteasca alba, Sauvignon blanc, Muscat Ottonel), trei feluri de vinuri rosii (Merlot, Feteasca neagra, Cabernet Sauvignon) si cate o jumatate de ora ca sa realizam un cupaj pe gustul nostru. Miza: cupajul premiat, imbuteliat si distribuit pe piata. Cupajele astfel rezultate au fost degustate in orb si notate. Au iesit castigatori, la categoria vin alb – Radu (cel care mi-a oferit si pozele din acest post) si la categoria vinuri rosii – Razvan.

Stiam din povestile lui Anne-Marie, cat de grea e munca degustatorului de vinuri, iar acum am avut ocazia sa experimentez pe pielea mea. Dupa 16 probe de cupaje albe degustate, simteam cum imi ard papilele gustative, iar tarziu, dupa miezul noptii, la finalul notarii celor douasprezece vinuri rosii, am trait stranie senzatie de a nu fi sigura ca mai pot discerne nuantele vinului. In ce ma priveste, dincolo de placerea de a experimenta notarea vinurilor, o activitate pe care nu o practic in mod curent, am avut parte si de o mare surpriza: mi-am dorit intotdeauna sa-l cunosc pe Mircea Mihaies, autorul unei carti, pe care o indragesc, despre Leonard Cohen, dar nu mi-am inchipuit niciodata, ca viata poate fi asa ironica si ca o sa ne intalnim in ipostaza de “oenologi”, mesteri la asamblarea vinurilor…

5 Comments

Filed under poveştile Monei

Ai un loc preferat in Bucuresti ?

Poate e prea mult, sau poate e prea putin, am doua locuri de suflet in Bucuresti. De fapt, sunt doua puncte, pe doua strazi. Unul din ele se afla la intersectia strazilor Smardan cu Stavropoleos. E acolo, un punct in care ai in fata cupola Bibliotecii Nationale si la stanga, daca intorci capul, cupola CEC-ului. Vara, daca treci pe acolo, dupa-masa, la o anumita ora, poti vedea cum o raza strabate cupola de sticla a CEC-ului incendiind-o. Locul asta mi l-a aratat un prieten, si l-am botezat, “la Roma”, pentru ca ma teleporteaza subit, undeva intr-un oras solar, dar zgomotos. Oricum, prietenul in cauza si-a exprimat intentia de a cumpara acel metru patrat de la primarie. In ciuda halului in care arata de ceva timp  Bucurestiul vechi, ma duc des acolo, si asa, coborand strada Smardan, am dat peste “Van Gogh”.

Din capul locului, am fost izbita de caracterul, usor impersonal, de cafenea europeana, din orice oras al Europei. Ai impins usor usa, si hop ! esti la Viena, la Munchen sau la Londra, dupa cum vrei sa te lasi purtat de imaginatie. Mie una, imi place sa calatoresc, asa ca plec de la “Roma”, cobor strada si deschid usa cafenelei. Prima data, m-am oprit la Viena. Inginerul care m-a insotit, a carcotit pe seama acusticii locului. Cladirea e o fosta banca, cu o sala cu tavan inalt, cu ecou, iar zgomotul amplificat concureaza boxele.

Dar poate ca n-as fi spus povestea asta, daca, de vreo doua luni, cafeneaua nu s-ar fi imbogatit cu un spatiu, la subsol, dedicat vinului: “Art&Wine”. O aparitie care m-am bucurat. Ce poate sa fie mai frumos decat sa stai pe locul unde odata era un fost seif de banca, intr-o incapere cu o usa blindata si sa-ti savurezi linistit, vinul. M-am bucurat si ca cel care a amenajat locul a pastrat fosta usa blindata a bancii, care da ansamblului o nota foarte pitoreasca. Apoi m-am entuziasmat pentru ca, cu aceasta ocazie, meniul lor de vinuri s-a mai inzdravenit. As indrazni sa zic, ca daca fac progrese in aceasta directie, si ofera in meniu si niste vinuri de calitate si la pahar, vor rivaliza cu orice crasma europeana.

13 Comments

Filed under poveştile Monei

Generatia mea si vinul

Fac parte dintr-o generatie care poate spune, pe drept cuvant, ca a trait doua vieti: aproape doua decenii de comunism, tot atatea de economie libera. Viata ne-a oferit un drum intortocheat. Am facut studii in ambele regimuri politice, am luat diplome pe care le tinem in sertar, si practicam meserii la care nici nu ne-am fi gandit, poate, vreodata. Am trait suficient in comunism cat sa ne putem aduce aminte bine si sa putem privi inapoi fara nici un fel de nostalgie. Am apucat sa mancam salam victoria, ciorba de salata si de loboda, multe zile pe saptamana si am baut multe vinuri dulci si licoroase. Eu una, imi amintesc si acum, ce gust avea vinul rosu dulce facut de Murfatlar… Dar, apoi, am invatat ce inseamna somon fumé, foie gras si camembert, ne-am dedulcit cu piept de rata si am baut icewine, vinuri frantuzesti si armagnac-uri. Consider ca suntem o generatie experimentata.

 

M-am gandit ca ar fi util sa intelegem mai bine ce crede generatia mea despre vin, de ce il bea si unde il aseaza pe scara preferintelor personale. Inaugurez, incepand cu saptamana viitoare, o serie de interviuri, cu oameni din generatia mea, care nu sunt specialisti ai vinului, dar il beau si il pretuiesc. Vinurile povestite vor fi si vinurile lor, vinuri creatoare, vinuri care aduc cu ele bucuria…

 PS. Poza e facuta in cautarea lui Charlemagne prin Aachen.

5 Comments

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri, poveştile Monei