Ca sa ajung sa citesc din François Villon a trebuit sa calatoresc pana in Franta. In 1999, cand am ajuns in Bourgogne, auzisem vag despre poemele lui, dar nu le citisem. Si nu stiam prea multe nici macar despre vinul de Bourgogne. In mod ciudat, le-am descoperit in acelasi timp. Noël – père Noël, pentru prieteni – vazand ca ma laud cu franceza cea frumoasa pe care o vorbesc, mi-a pus in brate un volum de Villon si m-a rugat sa-i citesc din el. In realitate, mi-a intins o capcana. Poemele lui Villon sunt scrise in franceza medievala, o limba destul de diferita de cea moderna. Imi amintesc ca m-am straduit sa fac sa sune franceza aia, veche, cat mai bine in urechile mele. Nici pana azi nu stiu daca am citit bine. Dar m-am ales cu un prieten pe viata, am citit impreuna din Villon si din La Fontaine si am baut multe sticle de vin burgund.
Ca orice poet francez, François Villon era un mare amator de vin. Tudor Arghezi, cel care scrie prefata primei traduceri in romana a versurilor sale, il descrie ca fiind “un poet de carciuma”, asemeni lui Paul Verlaine. Desi a studiat teologia la Paris, Villon a fost un nomad care s-a tinut de talharii si jafuri si a stat prin inchisori. Poemele lui, scrise prin anii 1450- 1460, m-au surprins prin nuanta foarte personala a intamplarilor pe care le descriu. Intr-un mod criptic si intr-un limbaj arhaic, un om din evul mediu isi povesteste viata:
“Cum de dus trebuie sa ma-ndur,
Si cum de-ntors nu mi-e usor,
(Nu sunt om fara de cusur,
Nici de otel sau cositor
Pe lume-i traiul schimbator,
Si dupa moarte nu-i popas),
O iau acuma la picior,
Si hotarasc asa sa las:
(…)
Si lui jupan Robert Vallee
Biet logofat de la Divan,
Care nici deal, nici vale e,
Am randuit aici taman
Sa i se deie napristan
Izmenele-mi ce-s la cuiere
Ca sa slujeasca de tulpan
Iubitei lui, Jehanne de Millieres.
(…)
Asisderi, patalamaua mea,
Ce-o am de la Academie,
O las si-o parasesc pre ea,
Spre ai scuti de vrajmasie,
Unor dieci sarmani de-acie,
Cuprinsi sub glava de apoi:
Impins fui de Milostivie
Si Fire, caci i-am vazut goi.
(…)
Asisderi las si dau in dar
Manusi si manta de firet
Lui Jaques Cardon, prieten doar,
Si ghindar de la un salcet,
Si zilnic un gascan boghet,
Si un clapon cu-unturi gingase,
Si zece buti de vin mischet,
Si doua pari, sa nu se-n grase.”
Versuri din “Diata cea mica” in traducerea poetului Dan Botta, din “Balade si alte poeme”, Ed. ESPLA 1956.
Poemele lui Villon au deschis pentru mine poarta universului gastronomic francez si m-au impresionat prin ardoarea cu care vorbesc despre placerea de a bea si de a manca. Apoi am aflat ca, asemeni versurilor lui Villon, vinul de Bourgogne, nu e un vin facil. Nu te cucereste, ci te lasa nedumerit si trebuie sa te straduiesti indelung ca sa-l poti intelege. Dupa acest episod cu Francois Villon, m-am gandit mereu ca Pinot noir-ul si cupajele burgunde sunt incarcate cu ceva din aromele ev mediului francez, din duritatea, nebunia, excesele si vitalismul acelor vremuri. Am perceput, bandu-le, aroma aspra a incaierarilor cu cutite, a seilor de cal si a pamantului reavan. Poate ca pana la urma, nimic nu exprima mai bine Franta lui Villon, decat un vin de Bourgogne…
