Category Archives: poveştile Monei

A sip of wine…

La multi ani ! Sa avem un an prosper, cu prieteni buni si vinuri minunate !

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Concurs – Cea mai inspirata eticheta de vin romanesc ?

Unul dintre scriitorii mei favoriti, Constantin Toiu scrie in romanul “Caderea in lume”, ca “nimic nu exista decat daca a fost povestit cel putin o data”. Cum, la implinirea a doi ani de Vinuri Povestite, cred inca, cu incapatanare, in magia cuvantului si in puterea povestii de a recrea lumea, va invit sa povestiti alaturi de mine.

In ciuda faptului ca eticheta vinului e strict functionala si pentru unele vinuri mari, aproape inutila, apreciez sticlele cu etichete frumoase si adesea, le colectionez. De aceea, m-ar interesa sa-mi scrieti despre etichetele voastre favorite.

Care credeti ca e cea mai inspirata eticheta de vin romanesc ? De ce va place ?

Vi se pare ca numele trecut pe eticheta are legatura cu personalitatea vinului din sticla ? Va emotioneaza pentru ca face apel la vechi traditii romanesti sau o contemplati pur si simplu, pentru ca e frumoasa ?

Postati poza etichetei favorite sau link-ul catre ea si o scurta argumentare pe pagina de facebook vinuri povestite pana pe 2 decembrie, ora 13:00. Atentie, eticheta trebuie sa fie de vin romanesc si aveti dreptul la o singura postare ! Cel care va insuma cele mai multe like-uri de la cititori va fi declarat castigator si va primi ca premiu o sticla de vin bun, romanesc, din colectia mea.

La povesti, inainte, dragi cititori !

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Pragul psihologic in cumpararea vinului

M-am intrebat intotdeauna de ce a atat de usor de inteles de ce un Mercedes nu costa cat un Logan, in schimb e asa de greu de acceptat ca un Pétrus e asa de scump. Daca in cazul masinilor, logica functioneaza impecabil atunci cand argumentezi ca dotarea si piesele unui Mercedes sunt de x ori mai bune, de ce oare percepem intr-o logica diferita pragul dintre un vin de 20 de lei si unul de 200 lei ? Cu alte cuvinte, de ce in cazul masinilor conteaza mai mult marca, iar in cazul vinurilor mai mult pretul ?

Cred ca acest lucru tine de aprecierea exclusiv subiectiva a vinului, de faptul ca pentru unii – asa cum zice prietena mea, Irina – vinul nu se preface pe papile ca e ciocolata cu cirese. E mai usor sa apreciezi un Mercedes, decat un Clos des Mouches, pentru ca vinurile mari sunt, in general, neprietenoase si necesita timp si atentie speciala. Nu iti trebuie doar un anume nivel financiar, ci ai nevoie si de un bagaj de cunostinte aferent si mai ales, de multa experienta taninica pe papile.

Un prieten drag imi spune mereu ca exista un prag psihologic in cumpararea vinului, care nu tine neaparat de situatia financiara, ci de constientizarea unei nevoi. Teoria lui e ca in viata oricarui bautor de vin, apare un moment in care intalnirea cu un vin mare il va ajuta sa devina un pasionat sau “un bautor nelinistit”, iar suma pe care o va aloca pentru cumpararea vinului va creste treptat, in acelasi timp cu imbogatirea experientelor gustative.

De fapt, vinul e doar un pretext pentru senzatii, extazuri, povesti, socializare si, din fericire, toate acestea sunt imposibil de cuantificat in bani. Totusi cred ca, asemeni operelor de arta, un vin bun e cu atat mai bun cu cat reuseste sa ramana mai mult timp in atentia ta. Iar un vin care s-a lasat repede descoperit, pe care l-ai inteles, inceteaza sa te mai intereseze. Poate ca asta e motivul pentru care lumea vinului e atat de speciala. Dar, e, in aceeasi masura, si o lume in care te poti pierde.

11 Comments

Filed under poveştile Monei

O calatorie in Romania

Citesc cu mare aviditate jurnale de calatorie. E in primul rand, un mod eficient de a vedea teritorii in care, poate, nu vei ajunge vreodata. Dar, e in acelasi timp si un mod de a te regasi. Indragesc in special relatarile calatorilor straini prin Tarile Romane, in efortul meu, usor naiv, de a face pace cu acest colt de lume.

De curand, editura Humanitas a inaugurat colectia “Vintage” cu jurnalul de calatorie al unui englez. La invitatia printesei Anne-Marie Callimachi, Sir Sacheverell Sitwell petrece o luna in Romania, in toamna anului 1937 si isi publica insemnarile in ianuarie 1938, la Londra.

Acest nobil englez e un virtuoz al scriiturii, dar si un fin observator. Acorda Romaniei o privire mereu proaspata si un ochi priceput, iar lucrul cel mai uimitor dintre toate e faptul ca aplecarea sa evidenta catre exotic si pitoresc– caracteristica oricarui calator occidental prin Orient de atunci si pana azi – nu devine in nici un moment cliseu, tusa groasa, idee preconceputa sau presupunere. E un calator sincer interesat sa vada si sa inteleaga, cu bune cunostinte de istorie, dar si de folclor, muzica sau arhitectura. Acorda acelasi viu interes monumentelor, tablourilor si artei populare, dar si tiganilor laieti, sectei vizitiilor scopiti, gradinilor bucurestene, targurilor de vite si oamenilor Deltei.

Fantastic este pasajul in care descrie diferenta dintre covoarele oltenesti si cele basarabene, pe care le considera impreuna cu costumul popular romanesc, principala bogatie a locului si aportul cel mai important al Romaniei la cultura Europei. Inedita e si descrierea de mare acuratete a celor noua tablouri de El Greco, cumparate de Carol I si aflate in colectia regala, dar cel mai tare m-au impresionat paginile care evoca frumusetea muzicii romanesti care se canta in restaurnatele si gradinile de vara ale Bucurestiului. (“farmecul acestor cantece este ca ele reprezinta imagini sau clisee ale orasului, oferindu-ti parfumul si atmosfera lui ca si cum i-ai trage aerul pe nari”). Apropo, scriitorul considera ca Bucurestiul, oras compozit si multietnic, cu personalitate cu totul distincta, nu are nimic de-a face cu Parisul, ci, din contra, ar avea ceva din atmosfera ingemanata a vipiei si amortelii din verile Seviliei si a gerului iernilor Sankt Petersburgului. Indrazneata si flatanta comparatie !

Am sa redau aici, doua mici fragmente, despre vinuri si bucate:

“Vinurile romanesti sunt in general sau in totalitate bune, dar niciodata fabuloase. Arareori poti face cunostinta cu un vin ce ar putea fi considerat o descoperire. Proprietarii individuali produc doar cat le trebuie si numai posesorii unor podgorii intinse fac eforturi de ameliorare a productiei. Pe de alta parte, vinul pare sa nu aiba gustul greu de sulf al majoritatii vinurilor sudice. Nici o asemanare nu poate fi remarcata intre vinurile romanesti si siciliene, ori cele din sudul Italiei (…) De regula, totusi vinurile rosii sunt mai interesante decat cele albe. Vinurile de pe Domeniile Coroanei au in general o calitate constanta, ca si cele de la Cotnari, Odobesti sau Dragasani. Acestea sunt probabil cele mai bune, iar dintre celelalte nu prea ai de ales. Multe dintre acest vinuri ar putea fi ameliorate, cu grija, selectionand cei mai buni ani de productie, prin maturare atenta sau prin alte metode. Dar aceste procese necesita multi ani de perfectionare si intre timp, romanii par sa se multumeasca cu vinul pe care-l au.(…) Romanii prefera sa bea vinul indoit cu apa locala. E posibil ca vinul lor sa nu capete atentia pe care o merita pana cand nu vor renunta la acest obicei. Persoane care au petrecut o vacanta de doua luni in Bucuresti, m-au asigurat ca la plecare si-au dat seama ca au ramas vreo douazeci-treizeci de restaurante sau gradini la care n-au avut timp sa ajunga. Pe langa aceasta uluitoare diversitate a felurilor de mancare, acelasi lucru e valabil si pentru farmecul si locul unde se gasesc restaurantele.”

“In Sinaia,(…)nu trebuie sa uitam nici cofetaria minunata de vizavi de hotel, apartinand unui grec pe nume Kalimzakis, una dintre cele mai bune intalnite in Europa. E din categoria cofetariei Gerbaud din Budapesta, Zauner din Ischl sau Hanselmann de la St. Moritz; iar pentru cunoscatori nu mai trebuie adaugat nimic. La Kalimzakis gasesti o dulceata de zmeura proaspat culeasa de pe munte care are gratia unui poem. Se spune ca ursii din Carpati sunt gata sa-si riste viata pentru asemenea boabe de zmeura salbatica. Putem spune ca oricine a avut aceasta experienta ii intelege.”

Dar, dincolo de toate astea, pentru mine, aceasta carte are o insemnata valoare sentimentala. Printre paginile ei, am avut surpriza sa descopar poze de la nunta bunicilor mei, carora autorul le-a fost oaspete, la Rucar, in septembrie 1937.  E greu de descris freamatul care te cuprinde atunci cand descoperi, din intamplare, poze de la nunta bunicilor tai intr-o carte, cu totul alta decat obisnuitul album de familie. Faptul ca Sir Sacheverell Sitwell, atras de faimoasele costume populare de la Rucar a nimerit tocmai la aceasta nunta, pe care a descris-o apoi in carte, mi se pare de domeniul fabulosului. Ii sunt recunoscatoare pentru aceasta farama luminoasa dintr-o Romanie pentru totdeauna pierduta…

10 Comments

Filed under în imperiul bunicilor, poveştile Monei

Caragiale, Dragasani si Chateau Lafite

Imi place sa cred ca fascinatia mea pentru carti se hraneste tocmai din misterul intalnirii cu ele.  Din modul in care informatia se leaga si calatoreste din carte in carte, din felul cum anumite carti citite la timpul lor, iti fauresc un traseu de lectura neprevazut, ca o scara, pe care urci, carte dupa carte, in cautarea unor raspunsuri relevante pentru tine. Nu stiu prin ce miracol citesti acele carti tocmai in momentul in care ai nevoie de aceea revelatie/informatie, dar mi se intampla frecvent sa intru in librarie si sa cumpar carti care pareau ca vorbesc despre anumite subiecte, si rasfoindu-le sa gasesc in ele informatii legate de cu totul si cu totul alte subiecte, culmea, chiar cele care ma preocupau cel mai tare in acel moment.

Cam asa s-a intamplat si cu cartea de fata. “Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale”, de Ioana Parvulescu, Ed. Humanitas, 2011. Duminica, dupa dizertatiile despre media in prezenta studentilor facultatii de jurnalistica din Iasi, mi-a facut cu ochiul intr-o librarie si am cumparat-o. Era, aparent, o carte despre favoritul meu, Caragiale, dar in aceeasi masura si o carte despre presa in secolul al XIX-lea. Subiectul ei se lega intrucatva de ceea ce tocmai dezbatusem despre blog si ziar, dar si, in mod paradoxal, de o alta discutie legata de numele vinurilor romanesti.

Cartea contine bogate extrase din ziarele timpului, in incercarea Ioanei Parvulescu de a demonstra ca perenitatea operei lui Caragiale se datoreaza tocmai curajului lui de a se folosi de limbajul si retorica presei vremii sale.

Printre reproducerile de articole din ziare, am gasit doua care mi s-au parut deosebit de interesante: meniurile a doua evenimente din acele vremuri. Ce credeti ca s-a baut in septembrie 1881, cu ocazia banchetului in onoarea lui C.A Rosetti, la cea de-a 25 – a aniversare a fondarii ziarului liberal “Romanul” ?

Mentionarea unui vin de Dragasani de 9 ani vechime, servit la banchete simandicoase alaturi de riesling de Rhin si Chateau Lafite nu poate decat sa te puna pe ganduri. Oare cine era producatorul acestui vin ?

Aceasta descoperire m-a facut sa ma gandesc ca ar merita sa stim mai multe despre istoria vinurilor romanesti si poate ar trebui sa incercam sa le valorificam, in primul rand, din respect pentru cei care au muncit ca sa le faca. Nu stiu daca aceste nume cu rezonanta romaneasca vor vinde vinul mai bine, dar il pot vinde mai frumos. Numele de vinuri nu constituie prin ele insele o reteta sigura de marketing, pentru ca nu sunt relevante in ceea ce priveste calitatea continutului. Dar, ele au puterea de a vehicula ceva din spiritul locului, sunt un omagiu adus memoriei trecutului, fara de care orice proiect de recuperare a identitatii nu e altceva decat o improvizatie.

P.S. De asemenea, tot din cartea Ioanei Parvulescu o sa aflati si ce s-a baut la o intrunire mai putin simandicoasa si anume, la inaugurarea magazinului de vinuri si cognacuri indigene “Dealul Zorilor” al fratilor Carlova din Calea Victoriei 107.

Ca si celelalte lucrari ale Ioanei Parvulescu, e o carte care merita citita.

4 Comments

Filed under din istoria vinului românesc, poveştile Monei

Articolul 100

Cu ocazia celui de-al 100-lea articol pe care il scriu pe Vinuri povestite, m-am gandit ca ar fi interesant sa va povestesc ce cauta lumea pe google cand vine vorba despre vin. Subiectul e vast, dar dupa aproape un an si jumatate de blog, consider ca am suficiente date pentru a schita o analiza, pornind de la statistica intrarilor de pe google in propriul blog “Vinuri povestite” furnizata atat de platforma wordpress, cat si de google analytics.

Subiectele de interes constant, importante cantitativ, pot fi grupate cu usurinta in cateva categorii:

Cel mai cautat subiect din acest blog, 2012 intrari din google intr-un an, sub diverse forme, e acela al sulfitilor (ce sunt sulfitii, exista vinuri fara sulfiti, cand se pune SO2 in vin, cat de periculosi sunt sulfitii din vin, merita sa cumperi vin cu sulfiti, etc) si asta in conditiile in care am scris un singur articol pe aceasta tema.

Urmeaza tema vinurilor falsificate si cum se recunosc ele si subiectul pe care l-am grupat sub denumirea topuri si clasificari (cele mai bune vinuri romanesti, cele mai scumpe vinuri frantuzesti, cel mai bun vin rosu, cele mai bune vinuri de la raft, etc.)

Un subiect sezonier care a fost pentru mine o sursa de uimire si amuzament e toposul vinului inghetat. Am observat ca in sezonul de iarna survine o avalansa de cautari pentru articolul vinul inghetat care nu sunt datorate pasiunii pentru icewine, asa cum am crezut eu initial, ci inghetarii vinului de tara din balcoanele romanilor. Tot in perioada iernii foarte frecvente sunt si cautarile “la ce temperatura ingheata vinul” si “se mai poate bea vinul congelat”.

Mi se pare interesanta si oarecum caracteristica societatii noastre, acesta aplecare catre extreme. Lumea vrea sa stie mai ales despre cele mai bune si scumpe vinuri dar, in acelasi timp, si despre vinurile proaste, vrea sa se fereasca de sulfiti si de vinurile falsificate. E o abordare oarecum negativa a temei vinului. Din comentariile articolelor publicate pe site-ul Pandora’s, am sezizat ca pe fondul ignorantei, exista o teama de falsuri, de E-uri, de sulfitii din vin si ca se crede in continuare, in mod eronat, ca cele mai bune si sanatoase vinuri sunt cele facute in mod artizanal in curtea bunicilor.

De asemenea, utilizatorii de google cauta, in mod firesc, informatii despre subiecte mediatizate, de care au auzit si pe care doresc sa le aprofundeze. Asa se face ca cei mai cautati producatori de vin romanesc, dintre cei despre care am scris pe acest blog, sunt si singurii care isi fac campanii de marketing si publicitate ca la carte: Cramele Corcova (in opinia mea, firma cu cea mai coerenta campanie de comunicare din lumea vinului romanesc) si Cramele Rotenberg (producatorul de vin cu cea mai larga expunere in cotidienele de la noi). Iar cele mai mediatizate soiuri de struguri sunt si cele mai cautate cuvinte cheie la mine pe site: chardonnay si pinot noir.

Dar dincolo de asta, ce mai cauta lumea pe google ?

Intrebari metafizice:

“de unde vin povestile”, “cum sa fac sa fiu mai destept ?”, “ce mancaruri mai pot gati vineri, sambata si duminica”,”din ce soi de struguri e facut vinul merlot”,”exista vinuri dulci ?” “ce vin produce fiecare soi de strugure”, “cum sa pui dopul dupa deschiderea vinului alb”, “din ce e facut dopul de pluta”.

Intrebari al caror raspuns as dori si eu sa-l aflu :

“se poate face bani din colectia cu vinuri”, “cum arata un boier roman, foto”, “care e cel mai delicios vin cabernet sau merlot “, “din ce strugure e facut cel mai bun soi de vin”, “vorbeste Mirel Banica limba germana”.

In ansamblu, aceste cautari amuzante nu sunt deloc neinsemnate cantitativ. Pot fi ele eradicate prin aport de informatie pertinenta despre vinuri si producerea lor ?

10 Comments

Filed under poveştile Monei

In der goldnen Flut der Trauben

A participa la o degustare de vin poate fi un pretext pentru betie sau pentru socializare, dar si un mod de a forta intalnirea cu vinuri memorabile, vinuri spectaculoase, vinuri ciudate, vinuri speciale sau vinuri din spatii, in care, poate, nu vei calatori niciodata. Pentru mine, vinurile memorabile sunt cele care se lovesc, ca un “coup de foudre”, de obsesiile tale, de imaginile si aromele din copilarie si raman imprimate in fluviul auriu al amintirii.

Hain Piesporter Domherr Riesling 2009 e unul dintre cele mai bune rieslinguri pe care le-am baut. Se remarca printr-o evolutie la pahar neobisnuita. La deschidere e onctuos, cu aroma de caise confiate si miere, ca apoi sa se sublimeze, sa capete zvac, aciditate si o subtila aroma sarata. Prima data cand l-am degustat, un prieten a remarcat ca aroma asta defineste exact mirosul vantului de la Vama Veche. E aroma unor amintiri de nesters.

Vama Veche, iulie 1993

Pentru mine, Vama Veche e simbolul unei lumi disparute, un spatiu al libertatii absolute, al tineretii inconstiente, al disponibilitatii, al povestilor savuroase. Imi amintesc ca, in anii 90, stateam o luna sau doua in Vama, “sur le sable, face a la mer”,  liberi de orice fel de bagaje, de responsabilitati si obligatii, sub imperiul senzatiei imbatatoare, dar mincinoase, ca timpul ne apartine.

Vama Veche, iulie 1996

Vama Veche, iulie 1995

Din pacate, acel loc a disparut, s-a transformat impreuna cu noi, dar acum, cand degust acest riesling, ma gasesc din nou pe faleza din Vama, contemplu marea cu un pahar in mana, briza ma invaluie, timpul imi apartine…

3 Comments

Filed under poveştile Monei, Riesling din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

Bautor sau connaisseur ?

Asemeni cartilor bune, vinul nu e niciodata la fel, ci se actualizeaza, altfel, la fiecare lectura. Poate ca farmecul degustarii si atractia pe care o exercita vinul se bazeaza pe aceste posibilitati nelimitate de “lectura”. Poate ca, spre deosebire de orice alt tip de bautura, ceea ce ne face sa ne intoarcem mereu si mereu la vin, e tocmai unicitatea fiecarei sticle, posibilitatea eternei surprize.

© Doron

Pe ce ne bazam cand declaram ca un vin e bun ? Primordiala e experienta fiecaruia, care se fondeaza pe toate celelalte sticle de vin baute, dar si pe sensibilitatea proprie, ascutita de aromele si savorile copilariei. Ca sa poti ajunge connaisseur trebuie sa fii, in primul rand, un degustator neobosit si un bautor nelinistit. Si cred ca avantajul bautorului sta tocmai in disponibilitatea de a intra in dialog cu personalitatea fiecarui vin. O disponibilitate bine antrenata…

Mi s-a intamplat frecvent, sa percep diferente semnificative intre acelasi vin, baut la cateva zile distanta, din sticle diferite. In plus, sunt dintre acei care considera ca vinul inseamna si atmosfera, sau poate, mai bine spus, vinul iti cere o anumita dispozitie ca sa il poti savura, ai nevoie de o stare anume ca sa intri in rezonanta cu el. Pentru mine, vinul e o experienta subiectiva si asta e unul din motivele pentru care nu m-am priceput niciodata sa dau note vinurilor. Degustarea ar trebui sa fie mai degraba, o forma de reflectie, si mi se pare nedrept sa incerci sa reduci complexitatea unui vin la un sumum de cateva puncte. Dar inteleg, desigur, nevoia de ierarhizare.

Si totusi, pe masura ce incerc cat mai multe vinuri si scriu la acest blog, sunt nevoita sa constat ca unicitatea vinului se sustrage nevoii de ierarhizare, iar departajarile punctate imi par mai mult instrumente de marketing, incercari iluzorii de a ingheta inefabilul vinului intr-o cifra.

4 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei

Saltul din cele mai frumoase vise

Sa povestesti despre vin inseamna sa rescrii, sa retraiesti o poveste deja traita, sa prelungesti intalnirea cu vinul dincolo de vin. Scriu despre vin pentru ca sunt, la baza, un om pasionat de litere. Asa cum povestea prietena mea, Irina, in primul ei articol de blogger, exista oameni pasionati de cifre si oameni dependenti de litere. Eu sunt o consumatoare de litere, si ma bucur ca sub aceste auspicii m-am intalnit cu vinul.

Producerea vinului are partea ei de divinatie. Oenologul e un creator, iar degustatorul e un traducator de semne. Oenologul citeste in pantecele butoaielor in incercarea trufasa de a surprinde algoritmul vinului. In schimb, degustarea e, pentru mine, o incercare de a materializa culoarea, aromele si savorile vinului in cuvinte. Daca oenologul are parte de lupta lui, deloc metaforica, cu vinul, noi, ceilalti, ne ocupam doar cu plivirea adjectivelor si a semnelor care aspira sa incarneze senzatii.

Despre asta si despre multe altele am vorbit la prima intalnire a bloggerilor de vin. M-am bucurat enorm ca hazardul gasirii unui loc cat mai accesibil bloggerilor de vin din toate orasele tarii a decis in favoarea Pivnitelor Rhein de la Azuga. E o oaza nesperata de sampanie buna si oameni muncitori, un loc deosebit de intim, cu sarm interbelic, pe care iti doresti sa-l recomanzi prietenilor.

©

© alex blanaru

© alex blanaru

© alex blanaru

Sunt o mare iubitoare de sampanie si ma aflu deja la a treia vizita la Azuga. Imi pare rau ca din oferta Cramelor Rhein a disparut sampania rosie, un produs deosebit, care in Franta, face faima marilor case producatoare de sampanie. In schimb, in acest an, am avut ocazia sa degust varianta extra-brut a sampaniei Rhein Extra (baza de la care se produc apoi, variantele brut si sec). E un produs care inca nu se comercializeaza, dar care cred ca ar trebui sa se afle cel putin pe meniul Cramelor Rhein de la Azuga, daca nu in alt scop, macar pentru placerea de a arata vizitatorilor ce este o sampanie extra brut. Am mai avut si ocazia de a ne intalni cu Lorena Deaconu, oenologul Halewood, si de a degusta in premiera vinuri albe din 2010 si cateva rosii din 2009. Vinuri bune, cu tipicitate de soi, pe care astept sa le degust in varianta finala si sa povestesc despre ele, la aparitia pe piata.

© alex blanaru

© alex blanaru

Dupa aproape un an de interactiune virtuala, a fost placut sa constat ca bloggerii sunt cat se poate de concreti in pasiunea lor pentru vin. George diseaca vinurile cu siguranta unui chirurg, Ciprian m-a impresionat prin pasiunea pentru vinurile “de lume veche”, Razvan e un gurmand amator de poezie si avid de noi prieteni, iar cu Vali ne-am pierdut in discutii filosofice si identitare pana la ore tarzii din noapte. Am regretat ca Bogdan, cel care a avut ideea acestei intalniri, s-a accidentat la baschet si nu a mai putut sa vina. Pentru prima intalnire, as zice ca am fost reprezentativi, doi bloggeri din Galati, unul din Arad, unul din Iasi, unul din Bucuresti, dar sunt sigura ca in fiecare oras al Romaniei exista macar cate un pasionat de vin pe cale sa devina un blogger. Noi speram ca se vor apuca de scris, caci asa cum a reiesit de la prima noastra intalnire “bautorii de apa nu pot scrie versuri durabile“.

7 Comments

Filed under drinking in good company, poveştile Monei

Vinul nu-i ca berea

Participand la degustari si evenimente din lumea vinului, i-am tot auzit pe cei care se ocupa cu promovarea si distributia vinului invidiindu-i pe berari si dorindu-si ca vinul sa ajunga sa se vanda ca berea sau sa concureze cu ea. Nu am lucrat vreodata in domeniul vinului sau al berii si randurile de mai jos nu reprezinta decat gandurile unui iubitor de vin de calitate, care, din cand in cand, bea si bere.

Cred ca vinul si berea sunt doua produse care nu se afla in concurenta pe piata romaneasca, iar vinul nu poate fi nici marketat, nici vandut ca berea. Berea e un produs de masa, un produs “de sete”, simplu de inteles. Vinul este produsul prin excelenta al voluptatii de casta, destinat unei minoritati de connaisseuri. Orice strategie de marketing ar trebui sa porneasca din acest punct.

Dar care sunt problemele de pe piata vinului de azi ? De ce bea lumea bere si nu vin ?

E in primul rand o problema a mentalitatii pietei. Generatia mea, de exemplu, a prins vremuri in care vinul romanesc nu se remarca prin calitate si era vinificat dupa gustul tarilor in care exportam, adica dulce. Sunt oameni care il prefera si il consuma asa si acum. Sunt foarte multi care cred chiar si astazi, ca vinurile imbuteliate sunt falsificate si ca singurul “vin adevarat” e cel produs prin mijloace artizanale de micii producatori. Circula o gramada de legende despre ceea ce este “un vin bun”.

© Doron

Berea in schimb, era foarte buna. Chiar mai buna decat e ea astazi. O bere Azuga era diferita la gust de Timisoreana sau de Ciucas. Astazi, toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust. Ma gandesc ca, pentru un produs cum e berea, asta poate fi considerat un avantaj. Omul stie foarte clar la ce se asteapta cand deschide o bere. Dar mie imi pare tare rau dupa berile alea cu gust diferit.

E vorba deci, de o problema in mentalitatea oamenilor vis-a-vis de produs, dar e vorba si de o problema a produsului in sine. O problema a raportului calitate-pret la intalnirea cu consumatorul. In Romania, orice om care se pricepe cat de cat la vin, gaseste foarte greu un local in care sa poata bea un vin bun la un pret corect. Nu mai amintesc si de capitolul dureros al asocierii cu o mancare. Sau de categoria deficitara a localurilor care ofera vin bun la pahar. Asa ca, de cele mai multe ori, problema se rezolva intotdeauna prin comandarea unei beri.

© Doron

Un studiu al pietei vinului premium, ar arata probabil, ca iubitorii si connaisseuri de vin isi beau vinul acasa sau la degustari organizate.

Si atunci cum se poate intalni omul de pe strada cu miracolul pe care il reprezinta vinul ? Cum poate trai senzatia aia de imponderabilitate pe care ti-o da interactiunea cu savoarea primului vin de mare calitate din viata ta ? Cum va putea intelege sau macar intrezari frisonul de neastampar in fata vinului din ”sticla aia de Reserva din 2001” ?

Cred cu tarie, ca nimeni, niciodata, nu va intra intr-un magazin de vin si va cumpara “vinul cu ursul” pentru ca i-a placut reclama de la televizor. Lucrurile in lumea vinului functioneaza pe cai mult mai delicate. Vinul necesita o initiere, daca vreti, o relatie invatacel-maestru, la capatul careia te descoperi pe tine. Pana la urma, aici se afla marele mister si atractia pe care o exercita vinul. Iar cultura vinului presupune un sustinut efort individual, chiar daca mediat. De aceea cred ca vinul nu are de ce sa se inspire din modul in care berarii isi marketeaza produsele, dar ar putea invata din seriozitatea cu care acestia isi trateaza consumatorii.

Educarea consumatorului e un proces lung si dificil, si mai ales o investitie pe termen lung. Problema e ca Romania nu prea are o traditie in investitiile pe termen foarte lung.

10 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul, poveştile Monei