Monthly Archives: May 2011

May 28, 2011 · 8:11 pm

Bulgaria, de la nord la sud

Imi plac calatoriile care iti ofera ocazia de a admira in voie schimbarea treptata a peisajului, pe etaje climatice, ca intr-o lectie virtuala de botanica. Asa am realizat ca aria mea climatica favorita e indubitabil, sudul. Apreciez litoralul bulgaresc pentru aerul rustic si verva vegetala, pentru culorile pure si lumina speciala, si nu in ultimul rand, pentru Marea Neagra cea uimitor de albastra.

Cand te hotarasti sa strabati cei 60 de kilometri de la Vama Veche la Balcic, in luna mai, te izbeste galbenul indrajit al culturilor de rapita si verdele crud al campurilor, ca intr-o pictura expresionista. De altfel, imi place sa cred ca, dincolo de considerentele mondene, pictorii interbelici erau atrasi la Balcic de aceste culori pure, crude sau sublimate de soare. Vara peisajul devine fierbinte, casele par si mai albe, marea si mai albastra. In septembrie si octombrie, drumul pustiu e scaldat de o lumina moale, voluptoasa, culorile se sting, campurile definite de rosul ardeilor capia se intind nesfarsite.

Nu stiu care e secretul culorilor din Cadrilater, dar locul are un farmec special, care, de indata ce ce ai coborat mai jos de Balcic, dispare.

De obicei, zabovesc la Kamen Briag si ma rasfat la Dalboka. Tarmul stancos e deosebit de pitoresc in Tyulenovo, un sat care seamana foarte tare cu Vama Veche de odinioara, cu case fara garduri, curti argiloase cu multe flori si bolti de tartacute. Tyulene inseamna in bulgara foca, si se pare ca printre stancile spectaculoase de aici, isi aveau cuibul o specie de foci de Marea Neagra, Monachus monachus, care au disparut, din cauza braconajului intensiv. Se spune ca singurul loc unde mai pot fi intalnite e rezervatia naturala Milli Park, de langa Kusadasi. Desi am fost acolo, nu am avut sansa de a ma intalni cu celebra monachus…

Imi place sa admir marea si sa mananc la Dalboka, un golf pitoresc, abrupt, nu departe de capul Kaliacra. Locul a devenit in ultimul timp cea mai cunoscuta ferma de midi de pe litoralul bulgaresc si e frecvent vizitat de romani. Portiile sunt generoase si pestele e proaspat. Chiar ne intrebam de ce in marea aia a lor atat de albastra pare sa fie mai mult peste decat in marea noastra neagra. In termeni de dezmat culinar si cromatic, Dalboka imi aduce aminte de o terasa insorita la Setubal si o experienta gustativa extravaganta cu  fructe de mare. Intr-un fel straniu si nedefinit, Bulgaria e pentru mine un portal catre soarele Portugaliei.

Despre alte locuri favorite de la sud de Burgas, intr-o poveste viitoare…

9 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Tagged as , , , , , , , , ,

May 19, 2011 · 7:19 pm

Drinking in good company

Vinul e o pasiune calofila, iar pivnita de vinuri ascunde inlauntrul ei o biblioteca. Sambata seara, la degustarea organizata de Raluca si Oliver Bauer, am avut ocazia de a ma delecta cu vinuri celebre, dar si de a reflecta pe marginea colectionarilor de carti si vinuri.

Vinurile, ca si cartile, traiesc din intertextualitate si se imbogatesc in momentul impartasirii cu ceilalti. Cer dexteritatea pe care ti-o da experienta ca sa navighezi printre ele, si timp ca sa aduni si sa discerni. Ca sa ajungi colectionar de vinuri, fie mostenesti o pivnita cu vinuri, fie incepi de foarte tanar. De aceea, o degustare cu vinuri vechi de 20 – 30 de ani e interesanta, mai ales din prisma faptului ca sunt vinuri dificil de colectionat, vinuri care ajung greu la un novice. Trebuie sa beneficiezi de experienta si de bani ca sa le alegi si sa le cresti, de rabdare ca sa nu le deschizi prea devreme, de educatie indelungata a gustului ca sa le poti aprecia dupa 20 de ani, asa, “usor fezandate”.

Au fost multe vinuri bune, pe care Ciprian le-a descris cu mare acuratete in articolul lui, iar eu o sa ma opresc asupra catorva care m-au surprins:

Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia, 1991, 90 % viura si 10% malvasia. Un vin care a fost invechit in stejar 4-5 ani si a petrecut 14 ani in sticla, fiind comericalizat pe piata abia anul trecut ! La deschidere m-a surprins prin nasul tipic de vin rosu invechit, miere, aciditate incredibila, si un final foarte lung. A evoluat treptat in pahar spre fagure de miere si coaja de fructe, apoi a trecut in registru floral, ca sa revina apoi cu arome grele de caise confiate, fructul pasiunii. Iar, pe la miezul noptii, cand a trebuit cu regret, sa dau pe gat vinul ramas in pahar, mai parea ca are inca ceva de spus.

Merlot Veenwouden – “Privat cellar”, 1999. Un vin din Africa de sud cu arome tipice zonei, mai ales ierburi aromate, ceai negru si rooibos, dar si cu caracteristici de merlot, un vin inca viu si destul de bine pastrat. Interesant.

Mi-au placut mult Bordeaux-urile de aproape 30 de ani vechime. 5 eme cru classé Château Batailley, 1981 – Pauillac, a fost potrivit expresiei frantuzesti „hardi et terreux”, e drept cu niste tanini cam uscati in final, dar cred ca a pierdut mult prin comparare directa cu revelatia serii: Grand Cru Classé Château Giscours 1981 – Margaux. Un vin atins de bagheta toamnei “zana melopeelor” cu arome de piele, ciuperca, frunze, si mai ales pamant, de o expresivitate debordanta, fin, elegant, complex. E genul de vin pe care si la 30 de ani vechime, il analizezi cu atentie, il intorci pe toate fetele si nu-i poti gasi nici un defect. Am un prieten drag care, in momentele astea de extaz si stupoare pe care ni le prilejuieste cate un vin, obisnuieste sa exclame: “da, asta e vin !”

De curand, Irina se intreba daca nu cumva vinul se preface, pe papile, a fi ciocolata cu cirese.

Cat din ceea ce simti e cu adevarat in vin, ca prezenta fizica ? Si din ce e facut un vin ?

In primul rand, din ceea ce ai citit despre el – podgorie, struguri, si detalii tehnice de fabricatie – si, in plus, o poveste despre personalitatea oenologului sau vinificatorului, suspans la deschidere si un ritual al degustarii (culoare, arome, gust, postgust), asteptari si confirmari, o impresie de ansamblu care se fondeaza pe experienta sau mai potrivit spus, “le vécu”, si, in cele din urma, totul se incheie, ciclic, cu o poveste.

De fapt, vinul e o carte. Iar povestitul, ca si cititul, e un viciu.

6 Comments

Filed under drinking in good company

Tagged as , , , , , , , , , ,

May 12, 2011 · 9:35 pm

Carciuma e cheia fiecarui oras

Cand ies in oras, imi plac zilele in care timpul, scufundat in zatul indesat al cafelei de dimineata, pare ca nu se grabeste. Daca ma atrage ceva in meseria de freelancer, e tocmai lentoarea timpului petrecut in cafenele, un timp care nu pare pierdut, ci din contra, inmiresmat cu senzatii si imbogatit cu idei. Cand calatoresc, ma asez adeseori la terasa unui bar dintr-un oras oarecare, ca sa ma uit la forfota starzii si a oamenilor, ca sa inteleg – cum si daca – exista o diferenta. Din acest motiv, m-am simtit extraordinar intr-un oras, oarecum corect si auster cum e Zürich-ul, dar cu baruri mereu pline si cu o forfota vesela de cetateni volubili si lipsiti de griji, am indragit Anvers-ul cu cafenelele lui pline de copii si de caini si am iubit Berlinul, orasul mic dejunurilor fabuloase, mustind de idei proaspete, de diversitate si culoare. Am evaluat intotdeauna orasele dupa agitatia sau lentoarea oamenilor si am privit locurile rasucind mai mereu in minte fraza lui Walter Benjamin “carciuma e cheia fiecarui oras”.

Din cand in cand, mi se intampla sa gasesc si la Bucuresti carciumi care iti induc dorinta de a ignora curgerea timpului si de a concentra senzatiile, locuri confortabile ale evaziunii.

Daca numele de “1000 de chipuri” vine de la cele o mie de feluri in care iti poate vorbi vinul, atunci chiar exista o legatura intre nume si continut. Winebar-ul “1000 de chipuri” are o lista foarte generoasa de vinuri si o selectie impresionanta, pana la urma, cel mai important detaliu care defineste un local destinat vinului. E de apreciat si faptul ca e situat intr-o zona mai putin aglomerata a orasului, o casa veche de pe strada 11 iunie, si din acest motiv reuseste sa fie un spatiu intim, al contemplarii si al cozeriei. Dupa mai multe vizite, impreuna cu o buna prietena, ne-am hotarat sa-l poreclim 1001 chipuri, de dragul asimetriei, dar si din placerea narcisista de a ne strecura ca eu narator in acest titlu, in amintirea celor 1001 povesti despre care se crede ca au fost, candva, spuse…

3 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Tagged as , , , ,

May 8, 2011 · 11:57 am

Articolul 100

Cu ocazia celui de-al 100-lea articol pe care il scriu pe Vinuri povestite, m-am gandit ca ar fi interesant sa va povestesc ce cauta lumea pe google cand vine vorba despre vin. Subiectul e vast, dar dupa aproape un an si jumatate de blog, consider ca am suficiente date pentru a schita o analiza, pornind de la statistica intrarilor de pe google in propriul blog “Vinuri povestite” furnizata atat de platforma wordpress, cat si de google analytics.

Subiectele de interes constant, importante cantitativ, pot fi grupate cu usurinta in cateva categorii:

Cel mai cautat subiect din acest blog, 2012 intrari din google intr-un an, sub diverse forme, e acela al sulfitilor (ce sunt sulfitii, exista vinuri fara sulfiti, cand se pune SO2 in vin, cat de periculosi sunt sulfitii din vin, merita sa cumperi vin cu sulfiti, etc) si asta in conditiile in care am scris un singur articol pe aceasta tema.

Urmeaza tema vinurilor falsificate si cum se recunosc ele si subiectul pe care l-am grupat sub denumirea topuri si clasificari (cele mai bune vinuri romanesti, cele mai scumpe vinuri frantuzesti, cel mai bun vin rosu, cele mai bune vinuri de la raft, etc.)

Un subiect sezonier care a fost pentru mine o sursa de uimire si amuzament e toposul vinului inghetat. Am observat ca in sezonul de iarna survine o avalansa de cautari pentru articolul vinul inghetat care nu sunt datorate pasiunii pentru icewine, asa cum am crezut eu initial, ci inghetarii vinului de tara din balcoanele romanilor. Tot in perioada iernii foarte frecvente sunt si cautarile “la ce temperatura ingheata vinul” si “se mai poate bea vinul congelat”.

Mi se pare interesanta si oarecum caracteristica societatii noastre, acesta aplecare catre extreme. Lumea vrea sa stie mai ales despre cele mai bune si scumpe vinuri dar, in acelasi timp, si despre vinurile proaste, vrea sa se fereasca de sulfiti si de vinurile falsificate. E o abordare oarecum negativa a temei vinului. Din comentariile articolelor publicate pe site-ul Pandora’s, am sezizat ca pe fondul ignorantei, exista o teama de falsuri, de E-uri, de sulfitii din vin si ca se crede in continuare, in mod eronat, ca cele mai bune si sanatoase vinuri sunt cele facute in mod artizanal in curtea bunicilor.

De asemenea, utilizatorii de google cauta, in mod firesc, informatii despre subiecte mediatizate, de care au auzit si pe care doresc sa le aprofundeze. Asa se face ca cei mai cautati producatori de vin romanesc, dintre cei despre care am scris pe acest blog, sunt si singurii care isi fac campanii de marketing si publicitate ca la carte: Cramele Corcova (in opinia mea, firma cu cea mai coerenta campanie de comunicare din lumea vinului romanesc) si Cramele Rotenberg (producatorul de vin cu cea mai larga expunere in cotidienele de la noi). Iar cele mai mediatizate soiuri de struguri sunt si cele mai cautate cuvinte cheie la mine pe site: chardonnay si pinot noir.

Dar dincolo de asta, ce mai cauta lumea pe google ?

Intrebari metafizice:

“de unde vin povestile”, “cum sa fac sa fiu mai destept ?”, “ce mancaruri mai pot gati vineri, sambata si duminica”,”din ce soi de struguri e facut vinul merlot”,”exista vinuri dulci ?” “ce vin produce fiecare soi de strugure”, “cum sa pui dopul dupa deschiderea vinului alb”, “din ce e facut dopul de pluta”.

Intrebari al caror raspuns as dori si eu sa-l aflu :

“se poate face bani din colectia cu vinuri”, “cum arata un boier roman, foto”, “care e cel mai delicios vin cabernet sau merlot “, “din ce strugure e facut cel mai bun soi de vin”, “vorbeste Mirel Banica limba germana”.

In ansamblu, aceste cautari amuzante nu sunt deloc neinsemnate cantitativ. Pot fi ele eradicate prin aport de informatie pertinenta despre vinuri si producerea lor ?

10 Comments

Filed under poveştile Monei

Tagged as , , , , , , , , ,