Category Archives: vinuri povestite şi recomandate

Vinul ca plăcere estetică

Viña Tondonia îmi aduce aminte de ceea ce îmi spunea, cândva, o fostă şefă, că dacă tot faci ceva bine, ar trebui să te straduieşti să-l faci şi frumos. Recunosc că am fost mereu sceptică vis-a-vis de aplicarea acestui concept în advertising, dar, în lumea vinului, există oameni care au ştiut să găsească drumul către acest ideal. Unul dintre aceştia este Don Rafael López de Heredia y Landeta, fondatorul cramei López de Heredia Viña Tondonia. Enolog pasionat, el a imaginat încă din 1877, o reţetă care are succes şi astăzi: vinuri din soiuri traditionale (viura şi malvasia) şi acces restricitv dublat de preocupare asiduă pentru garantarea calităţii.

tondonia1

Crama López de Heredia e una din primele 3 crame înfiinţate în Rioja, si cea mai veche din Haro, şi îşi permite să comercializeze Viña Tondonia Reserva abia după ce vinul câştigă o maturitate de aproximativ 14 ani. După ce petrece 4-5 ani în baricuri de stejar, vinul se desăvârşeşte prin încă 10 ani de învechire la sticlă. Fascinant este însă faptul că din momentul comercializării sale, după 14 -15 ani, vinul mai poate fi păstrat la fel de bine cel puţin tot atât. Cu excepţia rieslingului de rhin, puţine vinuri se mai pot lăuda cu această performanţă.

tondonia & Saint Jacques

Păstrez vie în memorie prima întâlnire cu Viña Tondonia Reserva,  din 1991, la o degustare Cellartales. M-a uimit atunci complexitatea acestui vin cât se poate de sec, aromele incredibile de migdale şi nucă datorate baricării şi învechirii îndelungate în sticlă, suprapuse peste voluptoase note florale şi fructate. Recomand tuturor celor care nu apreciază vinurile baricate o întâlnire cu o simfonie Viña Tondonia Reservade învechită 20 de ani. În ceea ce mă priveşte, nicio altă sticlă desfăcută nu mi-a lăsat atât de acut senzaţia că vinul e menit să fie şi o plăcere estetică, nu numai una gastronomică.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Toamna vinurilor bune

Găsesc cu totul şi cu totul misterios felul în care vinurile –  chiar şi fără un pedigree tip cru classé, şi din viţe tinere – ajung să fie senzaţionale după ani de îmbătrânire la sticlă. Iar, dacă le oferi confortul de a zăbovi suficient timp într-o pivniţă cu condiţii bune de stocare, se vor arăta foarte generoase.

O surpriză deosebit de plăcută a fost Viña Casa Tamaya 2001. Un cupaj interesant de 23 % cabernet sauvignon, 23% syrah si 54 % merlot, dintr-o vie tânără, plantată în 1997, în Limari Valley, Chile.

La deschidere ne-a întâmpinat cu arome seducătoare de ulei de măsline, asemănătoare vinurilor din Languedoc. Apoi, pe măsură ce s-a aerat în pahar, au apărut fructele coapte, mure şi cireşe, asezonate cu note condimentate. Un final mediu cu o senzaţie usor amăruie, de nucă. Un vin bine conservat, cu corp amplu, aciditate bună şi tanini încă vii.

Mi-a părut tare rău pentru suratele lui deschise prea devreme. Abia acum e timpul lui…

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Ce este un vin de terroir ?

Recunosc că m-am tot învârtit în jurul acestei noţiuni, am ascultat nenumărate definiţii şi am băut câteva asemenea vinuri. Se spune că vinul de terroir exprimă esenţa unui loc în viziunea celui care îl locuieşte, că e atât o expresie a tradiţiei, cât şi o reinterpretare a ei, graţie măiestriei celui ce îl face.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare dificultate în a spune în câteva cuvinte ce este acest vin stă în faptul că astfel de vinuri sunt rare şi atât de diferite între ele, dar şi faţă de ceea ce ţi-ai putea imagina despre un vin, încât trec pe lângă tine nebagate de seamă sau, şi mai rău, respinse cu indignare. Pe scurt, cea mai mare problemă e dificultatea întâlnirii cu ele.

Terroja, Xarel-lo, Sabate y Coca, 2007 e un vin special, extrem de complex, din vii bătrâne de 90 de ani (!). Are o amprentă aromatică surprinzătoare, de riesling tânăr, gust caracteristic de cava, onctuozitatea chardonnay-ului barrique şi un final cu o mineralitate ce aminteşte de sauvignon blanc-ul de pe Valea Loirei. Nu e genul de vin pe care îl adori necondiţionat, dar reuşeşte să rămână mult timp în atenţia ta, şi te învăluie ca vocea misterioasă a conducătorului de tren.

Când merg cu metroul prin Bucureşti, trăiesc o mică satisfacţie atunci când înregistrarea nu funcţionează şi vocea egală, mecanic expresivă şi mereu aceeaşi a domnişoarei care anunţă staţiile este redusă la tăcere. Îmi place însă să ascult melodica particulară a vocii de fost fumător a conducătorului de tren, care se îmbogăţeşte de la o staţie la alta, urcă şi coboară, se tărăgăneaza sau se grăbeşte, transmite fragmente de trăiri, bucurii şi tristeţi. Uneori, încerc să-i făuresc vocii o fizionomie, să-i pun ochelari, mustaţă sau burtă, iar acest joc nevinovat mă face să cobor din metrou cu zâmbetul pe buze.

Cred că vinul de terroir e o astfel de voce.

41 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinul bun te face nemuritor

Cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu sunt o băutoare entuziastă de chardonnay, dar mă entuziasmez de fiecare dată când întâlnesc în România un chardonnay bine făcut. De curând, am descoperit Chardonnay 2009, Grand Ardèche, Louis Latour, un vin care reprezintă cu onestitate categoria lui de preţ (8-10 euro).

Louis Latour e un nume mare pe piaţa vinului, unul dintre producătorii tradiţionali din Bourgogne, şi, în acelaşi timp, şi unul dintre „nemuritorii” lumii vinului, o afacere de familie, ajunsă la ce de-a zecea generaţie. Maison Louis Latour a fost înfiinţată în 1797, iar în 1997, cu ocazia bicentenarului a fost admisă în clubul „Les Hénokiens”, din care fac parte în acest moment doar 30 de firme din întreaga lume. Pentru a intra în acest club, firma trebuie să rămână în familia fondatoare şi să poarte acelaşi nume cel puţin 200 de ani.

Deşi nu provine din Bourgogne, ci din Ardèche (Rhone), acest chardonnay e vinificat în butoaie de stejar conform metodei tradiţionale Louis Latour. E un vin plăcut, cu aciditate bine integrată şi cu arome caracteristice de alună, lime şi banană. Corpul greu, voluptos şi nuanţele condimentate din gust ne-au determinat să-l încercăm alături de un preparat la care nu te-ai gândi în mod normal: un muşchi de porc în crustă de condimente (piper, susan, boabe de muştar,cuişoare).

Iată că o firmă de talia lui Louis Latour a găsit soluţii ca să ofere calitate şi la gamele sale cu preţuri entry level. Şi propune vinuri din zone mai puţin celebre ca Ardèche pentru a-şi educa şi creşte consumatorii şi a-i convinge apoi, să încerce şi vinurile de Bourgogne, cu mult mai complexe şi cu mult mai scumpe. Încă o dovadă că singura strategie capabilă să îţi asigure nemurirea e calitatea.

P.S. Vinurile Louis Latour sunt importate în România de Cramele Recaş.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Fetele şi vinul

Preferinţele pentru anumite vinuri au resorturi tot atât de tainice ca şi alchimia care se naşte între privitor şi tabloul favorit. Există ceva în acel tablou sau în acel vin, care provoacă o trăire care îţi aparţine poate, numai ţie, şi care face ca vinurile să devină memorabile.

Am o afecţiune deosebită pentru Clos des Nines, în primul rând, pentru că îmi evocă atmosfera specială a degustărilor bucureştene de la La Chambre, atunci când m-a cotropit pentru prima dată cu aromele persistente ale Mediteranei: ulei de măsline şi rozmarin sălbatic, dar şi pentru că am avut ocazia să aflu povestea lui, în acest an, la ProWein, chiar de la Isabelle Mangeart, cea care îl produce. Domeniul Clos des Nines a apărut în 2002, din dorinţa Isabellei de a-şi schimba profesia şi viaţa, o hotărâre pentru care nu toţi avem curajul necesar. “Nines” înseamnă fete în dialectul locului (langue d’Oc), vinurile fiind dedicate celor 3 fete ale sale. Acest vin e chiar “une historie des femmes” cu o tainică putere de seducţie. În plus, căutând pe urmele lui Isabelle am aflat că, în 2009, viticultoarele din Langudoc au înfiinţat o asociaţie prin care să-şi promoveze vinurile, numită vinifilles: “adeptes du plasir et de la richesse de leur métier, belles, rebelles, actives, gourmandes, sympas, sociables et dynamiques”.

Clos des Nines O3, 2005, e un vin de excepţie, (din 80% – 100% syrah, în functie de an), un vin voluptos, amplu, greu ca o draperie de catifea şi cu o evoluţie impresionantă la pahar. Peste aromele iniţiale de ulei de măsline, fructe şi baligă, se suprapun ascuţite note vegetale de licorice şi rozmarin sălbatic, ca, după un timp, din adâncuri, să-şi facă loc spre gura paharului suave tonuri de ciocolată. Gustul este puternic, marcat de fructe roşii, mure şi rozmarin sălbatic, iar postgustul lung, lasă o delicoasă impresie de ciocolată cu lapte şi cipsuri de cafea, topită în ulei de măsline. Pe măsură ce se aerează, vinul evoluează permanent, tonurile ierboase şi de ciocolată se succed, se suprapun şi se topesc în cele fructoase, şi tot degustănd, pe măsură ce orele trec, realizezi cu surprindere că sticla s-a golit.

Îmi place să cred că ceea ce rămâne în urma unui vin bun e senzaţia, trăirea şi nu fişă tehnică a vinului, intensitatea emoţiei e cea care se imprimă în memorie, iar cea mai pură formă de selecţie, e, până la urmă, memoria emoţională, singura instanţă care poate aşeza cu precizie sticlele golite pe raftul vieţii tale.

9 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Spätburgunder, et puis on en parle !

E greu de crezut că un simplu pahar de vin te poate face să înţelegi într-o străfulgerare ce înseamnă sute de ani de tradiţie, dar am trăit asta la ProWein, atunci când Herr Becker, cu ţinută seniorială şi ironie jucăuşă în privire, mi-a strecurat în pahar un degetar din cel mai elegant, delicat şi superb pinot noir pe care l-am băut vreodată.

Mi s-a părut că nemţii au o anume pudoare în a-şi povesti vinul, o modestie care poate vine din dorinţa de a lăsa interlocutorului un spaţiu egal şi de a-i da posibilitatea unui schimb real de impresii. Din cauza asta, se ştie destul de puţin despre vinurile lor, mai ales despre cele făcute din alte soiuri decât riesling-ul de Rhin: Spätburgunder, Weissburgunder, Grauburgunder, Frühburgunder, Elbling sau Müller-Thurgau.

Am gustat câteva dintre ele la ProWein si mi-au lăsat impresia unor vinuri bine făcute. Cât despre Spätburgunder, pe lângă vinurile senioriale din Rheingau ale lui J.B. Becker- la care tot jinduiesc de atunci – am avut ocazia să beau şi un Pinot Noir excepţional din Mosel: 2007, Graacher Himmelreich, Markus Molitor.

E interesant de spus că, Pinot noir e un strugure cu tradiţie nu doar în Rheingau, ci şi în Mosel, o tradiţie uitată şi resuscitată odata cu noile tendinţe de pe piaţa vinului. Markus Molitor, cea mai mare cramă de pe Mosel – doar 42 de hectare ;)– a început să replanteze acest soi încă din 1994.

Personalitatea cu totul distinctă a acestor vinuri mi-a adus aminte de povestea prinţului Charles Maurice de Talleyrand – Périgord, care cred că surprinde foarte bine esenţa marketingului vinului franţuzesc. Se spune că unul din oaspeţii lui Talleyrand a povestit cum, neştiutor în arta degustatului, l-a întrebat pe prinţ în ce constă acest ritual. Talleyrand i-a explicat că înainte de a gusta dintr-un pahar de vin bun, trebuie întâi să-l privim şi apoi să-l mirosim pe îndelete.

– „Şi după asta, spuse, oaspetele înghiţind în sec, îl bem, nu-i aşa ?

– O, nu, nici vorbă – a răspuns acesta – după asta, punem paharul pe masă şi vorbim despre el”.

Francezii, atât de pasionaţi de discursuri şi preocupaţi de frazele frumoase au ştiut întotdeauna să folosească în avantajul lor acest prim principiu al PR-ului: dacă nu te lauzi tu primul cu ceea ce faci, nu te laudă nimeni.

Consider că vinurile pe care Germania le produce merită mai multă atenţie.

7 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

Vega Sicilia, pamantul Spaniei si superbia regimentelor tercios

In prima zi din 2012, am deschis cu prietenii un vin caruia ii dadeam tarcoale de ceva timp: Vega Sicilia,  Tinto Valbuena 5º, Ribera del Duero, 2005.

Unul dintre cele mai celebre vinuri ale Spaniei, Vega Sicilia, Tinto Valbuena e un assamblage de tempranillo, strugurele tipic al peninsulei iberice, cu un pic de merlot si de cabernet sauvignon. Stiam ca e un vin puternic, de cursa lunga, si am hotarat sa-l servim alaturi de piept de rata la cuptor pe pat de cartofi si salata de ardei copti.

Cred ca am baut multe feluri de vinuri: vinuri sagalnice care iti fac cu ochiul, vinuri voluptoase care te lingusesc ca sa ramai langa ele pana la terminarea sticlei, vinuri acrobatice care pogoara in cascade nimburi aromate, dar nu am baut niciodata vinuri pe care dai o gramada de bani, ca ele la randul lor, sa nu dea doi bani pe tine. Iar Vega Sicilia e un astfel de vin.

Dupa mai bine de o jumatate de zi de la deschidere, vinul era nemiscat: pamant reavan, fum si visina, ingemanate intr-un postgust care se simtea de-a dreptul pana in stomac. Dar ceea ce m-a facut sa ma gandesc mult timp la el nu a fost echilibrul sau desavarsit, ci felul in care personalitatea acestui vin ni se impunea, uimindu-ne cu o expresivitate pura si extrem de directa. Si asa a si ramas pana la ultima picatura.

Vinul asta mi-a adus aminte de povestea pe care un prieten drag mi-a spus-o candva despre faimoasele regimente de infanterie tercios. Intr-una din campaniile din Flandra, regimentele spaniole sunt nevoite sa se retraga hartuite de razboinicii flamanzi. Se retrag cateva zeci de kilometri, batandu-se corp la corp, ore bune, pana in zona de protectie asigurata de artileria spaniola. Comandantul artileriei tipa disperat la ei: “De ce nu ati fugit ca sa ajungeti mai repede sub protectia tunurilor noastre ?” “Eram mult prea obositi ca sa mai putem fugi”, a venit prompt raspunsul.

Contempland vinul sclipind in pahar, m-am gandit ca Vega Sicilia e expresia sufletului razboinic al Spaniei si al faimoaselor regimente tercios, considerate de istorici la fel de bune ca legiunile romane si ca falanga macedoneana. Un vin sangvin, vertical si implacabil, caruia ii mai simt inca gustul…

PS. Vega Sicilia se gaseste in reteaua magazinelor Halewood.

23 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Farmecul vinurilor locale

Nu stiu daca poate fi un semn de maturitate gustativa, dar cele mai frumoase surprize ale anului trecut mi-au fost oferite de cateva vinuri albe baricate, unele vinificate in baric – 2006, Pouilly Fumé, Les Champs des Billons, Loire si 2006, Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc, Vin de pays des Coteaux de Murviel, altele doar invechite in baric: 1990, Chardonnay-Bründlmayer Kamptal; 1991, Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

Se spune ca fermentarea strugurilor direct in baric – un obicei foarte vechi, practicat de tarani in gospodariile lor – ar oferi o mult mai subtila baricare a vinului, o amprenta mai fina a lemnului, decat cea datorata maturarii in baric, dupa fermentarea vinului in inox. Cele mai cunoscute soiuri de struguri care se vinifica traditional in acest mod sunt Chardonnay-ul in Bourgogne si Sauvignon blanc-ul pe Valea Loarei. Practic, astazi, fiecare tara are cel putin un producator care face astfel de vinuri. In Romania, gasiti vinuri albe vinificate in baric la Prince Stirbey – Feteasca regala Genius Loci si la Domeniile Clos de Colombes – Sauvignon blanc. Atentie insa, cand aceste vinuri sunt tinere, au nevoie de aerare inaintea servirii.

Domaine de Ravanès, Le Renard Blanc 2006, mi s-a parut un vin derutant si plin de personalitate asemeni vinificatorului sau, Guy Benin, cel care cultiva in Languedoc soiuri bordoleze. De data asta, vinul e un assamblage de struguri locali: 80% grenache gris si 20% maccabeu (numit si viura), din vii batrane de peste 70 de ani. E vinificat in baric, unde a fost tinut 12 luni, si apoi imbatranit la sticla.

Nasul e delicat, cu alternante in volute intre floral si citric, miere, sofran, caisa, portocala confiata. Gustul e bogat, cu note minerale, impresii de fenicul si migdale, cu final lung, fructos, citric. Un vin extrem de complex, surprinzator, care mi-a amintit de Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia.

De fapt, ceea ce m-a atras la acest vin, dincolo de curiozitatea suscitata de renumele producatorului, a fost numele sau : vulpea alba.

Vulpea polara e singura specie de vulpe care isi schimba blana in functie de anotimp: vara e roscata, iar iarna e alba. M-am tot intrebat care sa fie motivul pentru care un vin din insorita Mediterana poarta numele unui animal polar. E posibil ca acest nume sa se datoreze versatilitatii acestui vin si faptului ca e facut din soiul grenache gris, soi specific zonei Roussillion si Cataloniei. Ca si in cazul pinot gris, numele i se trage de la faptul ca vinul produs din acest strugure are irizatii de culoare gri, iar o neatentie in vinificare poate avea ca rezultat chiar un vin de culoare gri. Se spune ca acesta ar fi si motivul pentru care se prefera amestecarea sa cu alte vinuri albe. Desigur, e foarte posibil ca Guy Benin sa fie, pur si simplu, un admirator al vulpii polare. In orice caz, face vinuri bune, nu numai din soiuri bordoleze, ci si din soiurile locale, vinuri cu frumusetea si temperamentul unui animal salbatic care isi stapaneste teritoriul in deplina libertate.

16 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri povestite şi recomandate

Dor de Languedoc

Dincolo de obiceiurile culinare ale iernii care ne impun alegerea unui vin rosu, intotdeauna mi-am explicat faptul ca in acest sezon simtim mai degraba nevoia sa bem vin rosu, prin aceea ca numai acest tip de vin poate sa ne readuca in simturi, lumina si puterea soarelui. Vinul rosu e un dor de soare, care se consuma mai ales atunci cand ii simti mai tare lipsa.

Si cum, in cazul meu, numai un syrah e capabil cu adevarat sa alunge frigul si sa-mi readuca lumina in privire, am deschis un Guilhem Gaucelm, Ermitage du Pic Saint Loup, 2004, AOC Coteaux de Languedoc.

Culoare rubinie, foarte densa si vioaie. Nas, foarte expresiv, elegant, la inceput mineral si floral (violeta), inlocuit rapid de cireasa, vanilie, piele si ceea ce francezii numesc menthe poivrée. Dupa cateva ore de aerare parca se simteau si lejere note de ciocolata. Gust plin, amplu, cu tanini vioi. Final lung si postgust cu aceeasi cireasa in ierburi de Languedoc. Un vin extraordinar de bun, un vin de rasa, care ar merita o descriere in 1000 de caractere. Din pacate sau din fericire, intalnirea cu un astfel de vin anuleaza cuvintele…

Regiunea Coteaux de Languedoc a dobandit statutul de AOC relativ recent, in 1985, iar, in 1994, sectorul Pic Saint Loup este inglobat AOC-ului Languedoc. Cuvée Guilhem Gaucelm face parte dintre cele mai apreciate apelatiuni Pic Saint Loup. E un assemblage de 60% grenache din vii vechi de 85 de ani si 40% syrah, plantate pe soluri argilo-calcaroase din cuaternar, si este maturat 30 de luni in baric.

Interesant este ca acest Guilhem Gaucelm provine dintr-un an dificil in Languedoc. 2004 a fost un an cu clima foarte rece. Faptul ca a rezultat, totusi, un vin atat de bun, e inca o dovada ca expresia calitatii unui vin isi are secretul in buna ingrijire a vitei, adica in respectul viticultorului fata de meseria sa.

L-am servit alaturi de creier cu garnitura de cartofi si salata de ardei copti.

6 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Cu riesling intre Grinzing si Wachau

Viena e orasul care mi-a starnit intotdeauna sentimente contradictorii. Mi-a lasat impresia unui grandios muzeu caruia ii lipseste viata, dar, daca as sta un pic mai aproape – hélas – l-as vizita mai des pentru cate o expozitie si o cafea buna.

In mod oarecum bizar, singura amintire haioasa care mi-a ramas din serioasa si eleganta Viena e legata de vin. Imi placea sa strabat Viena cu tramvaiul si sa ma opresc in Grinzing, sa admir casele si boltile generoase de vita de vie. Seara ne prindea in cate o carciumioara cu vinul casei si lautari unguri. Cartierul avea in ochii mei un oarece farmec interbelic. Intr-o seara, am baut pana tarziu, dar am reusit sa prindem ultimul tramvai. Pe strazi nu era nici tipenie de om, in schimb tramvaiul era plin cu grupuri de cheflii cu sticle de vin in mana: francezi, portughezi si romani. A fost cel mai vesel tramvai vienez cu care m-am plimbat vreodata.

Si pentru ca prietena mea Dana, tocmai mi-a trimis un mesaj din Wachau, de la o serata literara cu degustare de vinuri “care iti fac gura punga”, mi-am propus sa deschid in cinstea ei un riesling austriac.

Riesling Domäne Wachau, 2010, podgoria Singerriedel e un vin de un galben intens si greu. La deschidere, adie o boare de petrol care se risipeste ca o parere, fiind inlocuita cu arome intense de flori albe si caisa. La gust se remarca prin mineralitate, aciditate bine sustinuta si final lung. Un vin frumos, foarte elegant in expresia aromatica.

Din cate am inteles de pe site-ul producatorului, smaragd, e marca vinurilor din Wachau, albe, seci, culese tarziu, un simbol care se leaga de soparlele de culoarea smaragdului care se lafaie la soare pe terasele cu vita de vie. La fel am facut si eu cu gandul la ultima promenada pe Dunare, la soparlele din Wachau si la Dana.

P.S. Variate si felurite vinuri austriece gasiti in magazinul La Chambre.

16 Comments

Filed under Riesling din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate