Category Archives: vinuri povestite şi recomandate

Poştalionul din Médoc

Complex si dual, alternând aromele proaspete ale cabernetului, cu notele de violete ale petit verdotului şi bogatia merlotului, acest vin mi-a amintit de una din poeziile inedite, de tinereţe, scrise de Ion Barbu:

chateau

Convertire

Unei femei din Nord

Prin ce-nnodate drumuri, pornind la ce răscruce
Începe noaptea noastră să curgă, nu mai ştiu.
Văd doar, la geamuri, fuga trăsurii ce ne duce,
Cu-un sac de somn pe capră: ghebosul vizitiu.

În limba ţării tale, mă necăjeam a spune
Că eşti supremul bine, înaltul meu regat;
Că nu cuprinde altă dulceaţă şi minune
Oraşul-zmeu, oraşul ţestos şi ferecat.

Cu ochi în jumătate (ce vor să spună: hai!)
Priveai la omul oacheş venit din Valahai;
Cu ochi pe jumătate, căci nu ţineai să-l măsuri,
Întîia mea cucoană de voaluri şi mătăsuri!

Pe crengi de vis, doi umezi de muguri: ochii tăi
Se deschideau în floare, cînd lampe din odăi
Burau lumină scumpă la geamul de trăsură.
Cu foarte mare frică te-am sărutat pe gură,

Şi te-am rugat cu ciudă, de mila mea plîngînd,
Să uiţi de stîngăcia băiatului ce sînt,
Că eu visez… cum pruncul flămînd la sîn, la maică,
De carnea ta curată şi albă, de nemţoaică,

Mai rară ca răcoarea în luna lui Cuptor.
— Mi-ai lunecat în braţe, ai desfăcut fuior
Tot părul, ca un galben, întins eter de miere…

Şi m-ai făcut cu-un lucru de preţ mai ştiutor:
Că două sînt, nu una, femeie şi muiere.”

O mică bijuterie din Bordeaux care te face să-ţi doreşti ca toate vinurile de 15 euro să fie atât de suculente, de proaspete şi de… vinuri.

patache d'aux

PS. Povestea lui o puteti citi pe site-ul producătorului.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Farmece şi nuri

N-am auzit de Château Kirwan, până în ziua când un prieten drag mi-a povestit despre eticheta acestui vin, care în opinia lui are detalii grafice care ar fi inspirat eticheta Opus One. Povestea m-a intrigat. Şi deşi spunem adesea că eticheta vinului nu are mare importanţă pentru lichidul din sticlă, căile către descoperirea vinurilor bune pot fi uneori tare întortocheate. Cu rezonanţa orientală a acestui nume în cap – în realitate e vorba de un irlandez Mark Kirwan care a preluat prin căsătorie în secolul al XVIII-lea proprietatea unui negociant englez- John Collingwood – am profitat de prima ocazie care ne-a adus în faţă un Château Kirwan 1998, 3 cru classé Margaux. (Întreaga poveste a proprietăţii Kirwan o găsiţi pe blogul lui Chris Kissack).

le kirwan

Vinurile din regiunea Margaux au reputaţia de a fi cele mai feminine vinuri din Médoc, dar acest Château Kirwan mi s-a părut cu totul diferit de toate celelalte vinuri pe care le-am mai încercat. Încă de la deschidere, s-a arătat foarte puternic, foarte tânăr, structurat, cu tanini fermi dar bine învăluţi în dulceaţa fructelor, cu arome proaspete de pământ şi pădure, dar pe măsură ce s-a aerat, şi de ciocolată. Un vin foarte dens, cărnos, care mi-a lăsat, ca niciun alt vin de până acum, impresia concretă că beau seva pământului şi muşc din scoarţa trunchiurilor tinere, un vin care evocă mai degrabă imaginea ielelor dezlănţuite, decât ceea ce înţelegem în mod normal prin feminitate.

Se întâmplă rar să întâlneşti vinuri care dincolo de arome şi tanini, de adjective şi epitete, să poată închega în pahar, doar pentru tine, o senzaţie bine definită, o poveste. Acesta este privilegiul vinurilor mari.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Nectarul promis

La început de an m-am delectat cu o carte magnifică, care mi-a redeschis deopotriva pofta pentru lectură şi pentru vinurile dulci. În „Troica amintirilor. Sub patru regi”, printre multe alte amintiri, Gheorghe Jurgea-Negrileşti povesteşte ultima lui întâlnire cu Păstorel. Autorul îl evocă bolnav, în ultimele lui clipe. Păstorel îi recită, melancolic, din Alexandru Philippide. Dar iată că uşa se deschide şi prietenul Cădere intră cu o sticlă strigând „Pour le Prince des poètes, le premier vin de France !” Era un Château Yquem. Un vin faimos, cel mai cântat vin al Franţei, obsesia scriitorilor francofoni, pe care l-am întâlnit până şi în romanele poliţiste ale lui Jean-François Parot. Din perspectiva vremurilor şi a tendinţelor de azi din lumea vinului, e oarecum ciudat să constaţi că cel mai celebru vin al Franţei e un Bordeaux… alb şi cât se poate de dulce.

promis

Ca şi celelalte apelaţiuni din Bordeaux, regiunile în care se produc vinuri dulci licoroase, Sauternes şi Barsac, au fost şi ele clasificate în 1855. În fruntea clasamentului tronează un singur vin Château Yquem – Premier cru superior şi apoi  urmează încă două trepte: premier cru classé şi deuxième cru classé.

În ceea ce mă priveşte, sunt trei aspecte care m-au făcut să memorez vinurile de Sauternes pe care am avut ocazia să le beau – Château LaTour Blanche 1995, Château Rieussec 1999 şi Château Rabaud –Promis 1988: Lumina care se pogoară în pahar atunci când ai deschis sticla, jocul ludic al nuanţelor de culoare, „soare potabil”, aşa cum obişnuia Păstorel să spună (despre vinul dulce de Cotnari). Aroma inconfundabilă de şofran, care îmi evocă mirosul de cozonaci ai străbunicii şi expresia ei discriminatorie favorită: „Nu ştie ţăranul ce e şofranul”. (Mi-a luat destul de mult timp ca să aflu că expresia se datorează faptului că şofranul e cel mai scump condiment din lume.) Şi nu în ultimul rând, o caracteristică la care excelează şi rieslingul de rhin, senzaţia de echilibru perfect dintre zahăr şi aciditate, o clipă de plăcere împotmolită, suspendată în greutatea şi parfumul texturii unui vin fără vârstă.

 chateau promis

Cred că înţeleg de ce, avant et après Parker, vinul de Sauternes  rămane primul vin al Franţei, aşa cum rieslingul TBA e primul vin al Germaniei. Acest nectar încarnează în mod tranşant noţiunea de plăcere. “Pohta ce-am pohtit”, plăcerea perpetuă valoarea supremă a acestei lumi.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinul ca plăcere estetică

Viña Tondonia îmi aduce aminte de ceea ce îmi spunea, cândva, o fostă şefă, că dacă tot faci ceva bine, ar trebui să te straduieşti să-l faci şi frumos. Recunosc că am fost mereu sceptică vis-a-vis de aplicarea acestui concept în advertising, dar, în lumea vinului, există oameni care au ştiut să găsească drumul către acest ideal. Unul dintre aceştia este Don Rafael López de Heredia y Landeta, fondatorul cramei López de Heredia Viña Tondonia. Enolog pasionat, el a imaginat încă din 1877, o reţetă care are succes şi astăzi: vinuri din soiuri traditionale (viura şi malvasia) şi acces restricitv dublat de preocupare asiduă pentru garantarea calităţii.

tondonia1

Crama López de Heredia e una din primele 3 crame înfiinţate în Rioja, si cea mai veche din Haro, şi îşi permite să comercializeze Viña Tondonia Reserva abia după ce vinul câştigă o maturitate de aproximativ 14 ani. După ce petrece 4-5 ani în baricuri de stejar, vinul se desăvârşeşte prin încă 10 ani de învechire la sticlă. Fascinant este însă faptul că din momentul comercializării sale, după 14 -15 ani, vinul mai poate fi păstrat la fel de bine cel puţin tot atât. Cu excepţia rieslingului de rhin, puţine vinuri se mai pot lăuda cu această performanţă.

tondonia & Saint Jacques

Păstrez vie în memorie prima întâlnire cu Viña Tondonia Reserva,  din 1991, la o degustare Cellartales. M-a uimit atunci complexitatea acestui vin cât se poate de sec, aromele incredibile de migdale şi nucă datorate baricării şi învechirii îndelungate în sticlă, suprapuse peste voluptoase note florale şi fructate. Recomand tuturor celor care nu apreciază vinurile baricate o întâlnire cu o simfonie Viña Tondonia Reservade învechită 20 de ani. În ceea ce mă priveşte, nicio altă sticlă desfăcută nu mi-a lăsat atât de acut senzaţia că vinul e menit să fie şi o plăcere estetică, nu numai una gastronomică.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Toamna vinurilor bune

Găsesc cu totul şi cu totul misterios felul în care vinurile –  chiar şi fără un pedigree tip cru classé, şi din viţe tinere – ajung să fie senzaţionale după ani de îmbătrânire la sticlă. Iar, dacă le oferi confortul de a zăbovi suficient timp într-o pivniţă cu condiţii bune de stocare, se vor arăta foarte generoase.

O surpriză deosebit de plăcută a fost Viña Casa Tamaya 2001. Un cupaj interesant de 23 % cabernet sauvignon, 23% syrah si 54 % merlot, dintr-o vie tânără, plantată în 1997, în Limari Valley, Chile.

La deschidere ne-a întâmpinat cu arome seducătoare de ulei de măsline, asemănătoare vinurilor din Languedoc. Apoi, pe măsură ce s-a aerat în pahar, au apărut fructele coapte, mure şi cireşe, asezonate cu note condimentate. Un final mediu cu o senzaţie usor amăruie, de nucă. Un vin bine conservat, cu corp amplu, aciditate bună şi tanini încă vii.

Mi-a părut tare rău pentru suratele lui deschise prea devreme. Abia acum e timpul lui…

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Ce este un vin de terroir ?

Recunosc că m-am tot învârtit în jurul acestei noţiuni, am ascultat nenumărate definiţii şi am băut câteva asemenea vinuri. Se spune că vinul de terroir exprimă esenţa unui loc în viziunea celui care îl locuieşte, că e atât o expresie a tradiţiei, cât şi o reinterpretare a ei, graţie măiestriei celui ce îl face.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare dificultate în a spune în câteva cuvinte ce este acest vin stă în faptul că astfel de vinuri sunt rare şi atât de diferite între ele, dar şi faţă de ceea ce ţi-ai putea imagina despre un vin, încât trec pe lângă tine nebagate de seamă sau, şi mai rău, respinse cu indignare. Pe scurt, cea mai mare problemă e dificultatea întâlnirii cu ele.

Terroja, Xarel-lo, Sabate y Coca, 2007 e un vin special, extrem de complex, din vii bătrâne de 90 de ani (!). Are o amprentă aromatică surprinzătoare, de riesling tânăr, gust caracteristic de cava, onctuozitatea chardonnay-ului barrique şi un final cu o mineralitate ce aminteşte de sauvignon blanc-ul de pe Valea Loirei. Nu e genul de vin pe care îl adori necondiţionat, dar reuşeşte să rămână mult timp în atenţia ta, şi te învăluie ca vocea misterioasă a conducătorului de tren.

Când merg cu metroul prin Bucureşti, trăiesc o mică satisfacţie atunci când înregistrarea nu funcţionează şi vocea egală, mecanic expresivă şi mereu aceeaşi a domnişoarei care anunţă staţiile este redusă la tăcere. Îmi place însă să ascult melodica particulară a vocii de fost fumător a conducătorului de tren, care se îmbogăţeşte de la o staţie la alta, urcă şi coboară, se tărăgăneaza sau se grăbeşte, transmite fragmente de trăiri, bucurii şi tristeţi. Uneori, încerc să-i făuresc vocii o fizionomie, să-i pun ochelari, mustaţă sau burtă, iar acest joc nevinovat mă face să cobor din metrou cu zâmbetul pe buze.

Cred că vinul de terroir e o astfel de voce.

41 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinul bun te face nemuritor

Cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu sunt o băutoare entuziastă de chardonnay, dar mă entuziasmez de fiecare dată când întâlnesc în România un chardonnay bine făcut. De curând, am descoperit Chardonnay 2009, Grand Ardèche, Louis Latour, un vin care reprezintă cu onestitate categoria lui de preţ (8-10 euro).

Louis Latour e un nume mare pe piaţa vinului, unul dintre producătorii tradiţionali din Bourgogne, şi, în acelaşi timp, şi unul dintre „nemuritorii” lumii vinului, o afacere de familie, ajunsă la ce de-a zecea generaţie. Maison Louis Latour a fost înfiinţată în 1797, iar în 1997, cu ocazia bicentenarului a fost admisă în clubul „Les Hénokiens”, din care fac parte în acest moment doar 30 de firme din întreaga lume. Pentru a intra în acest club, firma trebuie să rămână în familia fondatoare şi să poarte acelaşi nume cel puţin 200 de ani.

Deşi nu provine din Bourgogne, ci din Ardèche (Rhone), acest chardonnay e vinificat în butoaie de stejar conform metodei tradiţionale Louis Latour. E un vin plăcut, cu aciditate bine integrată şi cu arome caracteristice de alună, lime şi banană. Corpul greu, voluptos şi nuanţele condimentate din gust ne-au determinat să-l încercăm alături de un preparat la care nu te-ai gândi în mod normal: un muşchi de porc în crustă de condimente (piper, susan, boabe de muştar,cuişoare).

Iată că o firmă de talia lui Louis Latour a găsit soluţii ca să ofere calitate şi la gamele sale cu preţuri entry level. Şi propune vinuri din zone mai puţin celebre ca Ardèche pentru a-şi educa şi creşte consumatorii şi a-i convinge apoi, să încerce şi vinurile de Bourgogne, cu mult mai complexe şi cu mult mai scumpe. Încă o dovadă că singura strategie capabilă să îţi asigure nemurirea e calitatea.

P.S. Vinurile Louis Latour sunt importate în România de Cramele Recaş.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Fetele şi vinul

Preferinţele pentru anumite vinuri au resorturi tot atât de tainice ca şi alchimia care se naşte între privitor şi tabloul favorit. Există ceva în acel tablou sau în acel vin, care provoacă o trăire care îţi aparţine poate, numai ţie, şi care face ca vinurile să devină memorabile.

Am o afecţiune deosebită pentru Clos des Nines, în primul rând, pentru că îmi evocă atmosfera specială a degustărilor bucureştene de la La Chambre, atunci când m-a cotropit pentru prima dată cu aromele persistente ale Mediteranei: ulei de măsline şi rozmarin sălbatic, dar şi pentru că am avut ocazia să aflu povestea lui, în acest an, la ProWein, chiar de la Isabelle Mangeart, cea care îl produce. Domeniul Clos des Nines a apărut în 2002, din dorinţa Isabellei de a-şi schimba profesia şi viaţa, o hotărâre pentru care nu toţi avem curajul necesar. “Nines” înseamnă fete în dialectul locului (langue d’Oc), vinurile fiind dedicate celor 3 fete ale sale. Acest vin e chiar “une historie des femmes” cu o tainică putere de seducţie. În plus, căutând pe urmele lui Isabelle am aflat că, în 2009, viticultoarele din Langudoc au înfiinţat o asociaţie prin care să-şi promoveze vinurile, numită vinifilles: “adeptes du plasir et de la richesse de leur métier, belles, rebelles, actives, gourmandes, sympas, sociables et dynamiques”.

Clos des Nines O3, 2005, e un vin de excepţie, (din 80% – 100% syrah, în functie de an), un vin voluptos, amplu, greu ca o draperie de catifea şi cu o evoluţie impresionantă la pahar. Peste aromele iniţiale de ulei de măsline, fructe şi baligă, se suprapun ascuţite note vegetale de licorice şi rozmarin sălbatic, ca, după un timp, din adâncuri, să-şi facă loc spre gura paharului suave tonuri de ciocolată. Gustul este puternic, marcat de fructe roşii, mure şi rozmarin sălbatic, iar postgustul lung, lasă o delicoasă impresie de ciocolată cu lapte şi cipsuri de cafea, topită în ulei de măsline. Pe măsură ce se aerează, vinul evoluează permanent, tonurile ierboase şi de ciocolată se succed, se suprapun şi se topesc în cele fructoase, şi tot degustănd, pe măsură ce orele trec, realizezi cu surprindere că sticla s-a golit.

Îmi place să cred că ceea ce rămâne în urma unui vin bun e senzaţia, trăirea şi nu fişă tehnică a vinului, intensitatea emoţiei e cea care se imprimă în memorie, iar cea mai pură formă de selecţie, e, până la urmă, memoria emoţională, singura instanţă care poate aşeza cu precizie sticlele golite pe raftul vieţii tale.

9 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Spätburgunder, et puis on en parle !

E greu de crezut că un simplu pahar de vin te poate face să înţelegi într-o străfulgerare ce înseamnă sute de ani de tradiţie, dar am trăit asta la ProWein, atunci când Herr Becker, cu ţinută seniorială şi ironie jucăuşă în privire, mi-a strecurat în pahar un degetar din cel mai elegant, delicat şi superb pinot noir pe care l-am băut vreodată.

Mi s-a părut că nemţii au o anume pudoare în a-şi povesti vinul, o modestie care poate vine din dorinţa de a lăsa interlocutorului un spaţiu egal şi de a-i da posibilitatea unui schimb real de impresii. Din cauza asta, se ştie destul de puţin despre vinurile lor, mai ales despre cele făcute din alte soiuri decât riesling-ul de Rhin: Spätburgunder, Weissburgunder, Grauburgunder, Frühburgunder, Elbling sau Müller-Thurgau.

Am gustat câteva dintre ele la ProWein si mi-au lăsat impresia unor vinuri bine făcute. Cât despre Spätburgunder, pe lângă vinurile senioriale din Rheingau ale lui J.B. Becker- la care tot jinduiesc de atunci – am avut ocazia să beau şi un Pinot Noir excepţional din Mosel: 2007, Graacher Himmelreich, Markus Molitor.

E interesant de spus că, Pinot noir e un strugure cu tradiţie nu doar în Rheingau, ci şi în Mosel, o tradiţie uitată şi resuscitată odata cu noile tendinţe de pe piaţa vinului. Markus Molitor, cea mai mare cramă de pe Mosel – doar 42 de hectare ;)– a început să replanteze acest soi încă din 1994.

Personalitatea cu totul distinctă a acestor vinuri mi-a adus aminte de povestea prinţului Charles Maurice de Talleyrand – Périgord, care cred că surprinde foarte bine esenţa marketingului vinului franţuzesc. Se spune că unul din oaspeţii lui Talleyrand a povestit cum, neştiutor în arta degustatului, l-a întrebat pe prinţ în ce constă acest ritual. Talleyrand i-a explicat că înainte de a gusta dintr-un pahar de vin bun, trebuie întâi să-l privim şi apoi să-l mirosim pe îndelete.

– „Şi după asta, spuse, oaspetele înghiţind în sec, îl bem, nu-i aşa ?

– O, nu, nici vorbă – a răspuns acesta – după asta, punem paharul pe masă şi vorbim despre el”.

Francezii, atât de pasionaţi de discursuri şi preocupaţi de frazele frumoase au ştiut întotdeauna să folosească în avantajul lor acest prim principiu al PR-ului: dacă nu te lauzi tu primul cu ceea ce faci, nu te laudă nimeni.

Consider că vinurile pe care Germania le produce merită mai multă atenţie.

7 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

Vega Sicilia, pamantul Spaniei si superbia regimentelor tercios

In prima zi din 2012, am deschis cu prietenii un vin caruia ii dadeam tarcoale de ceva timp: Vega Sicilia,  Tinto Valbuena 5º, Ribera del Duero, 2005.

Unul dintre cele mai celebre vinuri ale Spaniei, Vega Sicilia, Tinto Valbuena e un assamblage de tempranillo, strugurele tipic al peninsulei iberice, cu un pic de merlot si de cabernet sauvignon. Stiam ca e un vin puternic, de cursa lunga, si am hotarat sa-l servim alaturi de piept de rata la cuptor pe pat de cartofi si salata de ardei copti.

Cred ca am baut multe feluri de vinuri: vinuri sagalnice care iti fac cu ochiul, vinuri voluptoase care te lingusesc ca sa ramai langa ele pana la terminarea sticlei, vinuri acrobatice care pogoara in cascade nimburi aromate, dar nu am baut niciodata vinuri pe care dai o gramada de bani, ca ele la randul lor, sa nu dea doi bani pe tine. Iar Vega Sicilia e un astfel de vin.

Dupa mai bine de o jumatate de zi de la deschidere, vinul era nemiscat: pamant reavan, fum si visina, ingemanate intr-un postgust care se simtea de-a dreptul pana in stomac. Dar ceea ce m-a facut sa ma gandesc mult timp la el nu a fost echilibrul sau desavarsit, ci felul in care personalitatea acestui vin ni se impunea, uimindu-ne cu o expresivitate pura si extrem de directa. Si asa a si ramas pana la ultima picatura.

Vinul asta mi-a adus aminte de povestea pe care un prieten drag mi-a spus-o candva despre faimoasele regimente de infanterie tercios. Intr-una din campaniile din Flandra, regimentele spaniole sunt nevoite sa se retraga hartuite de razboinicii flamanzi. Se retrag cateva zeci de kilometri, batandu-se corp la corp, ore bune, pana in zona de protectie asigurata de artileria spaniola. Comandantul artileriei tipa disperat la ei: “De ce nu ati fugit ca sa ajungeti mai repede sub protectia tunurilor noastre ?” “Eram mult prea obositi ca sa mai putem fugi”, a venit prompt raspunsul.

Contempland vinul sclipind in pahar, m-am gandit ca Vega Sicilia e expresia sufletului razboinic al Spaniei si al faimoaselor regimente tercios, considerate de istorici la fel de bune ca legiunile romane si ca falanga macedoneana. Un vin sangvin, vertical si implacabil, caruia ii mai simt inca gustul…

PS. Vega Sicilia se gaseste in reteaua magazinelor Halewood.

23 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate