Tradiție și simplitate: Louis Latour

La sfârșitul lunii septembrie, am avut ocazia să particip la o prezentare de portofoliu Louis Latour, prin amabilitatea Cramelor Recaș, importatorul vinurilor Louis Latour în România. Burgundia e o zonă viticolă specială, nu numai pentru personalitatea vinurilor sale, cât și pentru faptul că e o ilustrare fidelă a legii comerciale a cererii și a ofertei.

User comments

Din prezentarea, extrem de concisă, agreabilă și bine structurată a reprezentantului Louis Latour Patrick Finance am reținut următoarele date: Vinul produs în Burgundia are o clasificare de calitate în patru trepte- Appellation Régionale, Appellation Village, Appellation Premier Cru  și ultima și cea mai valoroasă, după cum sugerează și numele, Appellation Grand Cru. Prețul vinului burgund însă e un aspect strict legat de cantitatea produsă. 60% din vinul produs în Burgundia intră sub incidența clasificării Appellation régionale în timp ce doar un procent infim  1-2% este demn de mențiunea Grand Cru. Privită sub acest aspect, cursa Burgundiei e una singulară în lumea vinului: calitatea maximă și în același timp cantitate maximă. În anii în care recoltele sunt reduse cantitativ, (cum s-a întâmplat în acest an)  prețul vinului urcă vertiginos. Din acest motiv n-o să prea găsiți pe etichetele burgunde de Chablis mențiuni de tip vieilles vignes /vii vechi și nici n-o să auziți prea multe povești despre recolte de 2- 4 tone la hectar. Vârsta medie a viilor la Louis Latour este de 30 de ani. După această vârsta viile sunt progresiv înlocuite, tocmai din nevoia de a menține o cantitate constantă la hectar, și pe cât posibil același număr de sticle de la an la an.

aligote-burgund

Vire -Clesse Cote Maconnaise

User comments

Unul din obiectivele degustării a fost acela de a scoate în evidență personalitatea vinurilor și caracteristicile lor diferite în funcție de terroir. Am degustat vinuri albe din același an, 2014, din zone cu apelațiuni diferite, precum și câteva Beaujolais-uri și un Pommard.

În primul rând, a fost foarte interesant de remarcat că, indiferent de apelațiune, de AOC-ul de pe etichetă, toate vinurile degustate erau foarte bune. Mi-au plăcut mult Chablis-ul Montmains și Pommard-ul, dar aș bea oricând cu mare plăcere vinurile mai simple, dar foarte gustoase ca Aligote-ul de Burgundia sau vinul alb de Mâcon, mineral și alert.

Această degustare a fost încă un prilej de reflecție pe tema nostalgiei pe care mi-o provoacă vinurile din zonele prin care am călătorit pe vremurile când vinul nu reprezenta încă un subiect de interes pentru mine. Odată cu chardonnay-ul din Viré-Clessé s-au revărsat în pahar și amintirile din timpul șederii mele la Tournus, de acum aproape 20 de ani. Mi-am amintit de menhirele burgunde, de bisericile romanice din secolul al- XII-lea și de mustăciosul de la tutungerie care nu s-a interesat dacă am vârsta legală pentru a cumpăra tutun, ci m-a întrebat foarte amabil cum mă cheamă și la cine stau în sat. Probabil că nici o altă zonă a Franței nu este atât de conservatoare în demersul ei “de a păstra cu sfințenie un loc într-un nume”, așa cum spune Roger Scruton și atât de încăpățânat legată de spațiul pe care îl locuiește. Diversitatea vinului burgund rezultă din aceast stil de viață străvechi și simplu.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

În vizită la Miniș

Una dintre cele mai grele întrebări la care a trebuit să răspund, în calitate de pasionat de vin este legată de zonele viticole ale României: Care sunt viile “de terroir” din România ? O întrebare ce ar trebui adresată, mai degrabă, specialiștilor și care ar merita un studiu aprofundat, mai ales în contextul schimbărilor climatice. Și poate pentru că memoria are un cuvânt greu de spus asupra identității, cred că acest demers ar trebui să înceapă de la studiul istoriei podgoriilor și de la delimitarea geografică a anumitor tipuri de microclimate.

Ăsta e unul dintre motivele pentru care am acceptat invitația de a vizita Crama Balla Géza. Podgoria Miniș- Măderat are o istorie de mai bine de o mie de ani și are o experiență  de aproximativ cinci secole în cultivarea a două soiuri de strugure care se identifică astăzi cu această zonă: Cadarca de Miniș și Mustoasa de Măderat.

cadarca-de-Miniș

Atât Mustoasa cât și Cadarca dau vinuri lejere și fructate, dar care pot fi asociate cu ușurință cu preparate culinare. De obicei, aceste vinuri sunt făcute să înveselească atmosfera și să fie savurate împreună cu mâncarea. De altfel, la petrecerea de la crama, cadarca mi s-a părut cea mai potrivită alegere pentru a acompania un purceluș de lapte la proțap.

În ultimii ani, Balla Géza a plantat în solul brun roșcat cu roci vulcanice al dealului și alte soiuri, care au dat rezultate bune: Furmint, Cabernet Franc, Syrah și Fetească Neagră. Dintre vinurile degustate, pe lângă Cadarcă, care rămâne soiul meu favorit din podgoia de la Miniș, mi-au plăcut în special Cuvee David 2013 (cupaj de cabernet sauvignon- majoritar, syrah și fetească neagră) și Cabernet franc 2011.

Crama Balla Geza vazuta din vie

viile de feteasca neagra

feteasca-neagra

muresul-in-zare-la Paulis

din vie

Sâmbătă de dimineață, am avut ocazia să ne plimbăm prin vie, să participăm la culesul feteștii negre și să ascultăm povestea podgoriei. În lumina blândă a începutului de toamnă, am gustat strugurii -unii au și cules- și am admirat Mureșul croindu-și drum în depărtare. Crama Balla Géza o să îmi rămână în memorie asociată cu ordinea care se putea ghici din imaginea satului Păuliș privit din vie, case așezate simetric, cu curți frumos aliniate de-a lungul unei străzi perfect drepte, perpendiculară pe deal, simbol al trăiniciei, al acelor rădăcini de la care ne revendicăm cu toții și a formelor bine construite în care atunci când pui și suflet devin frumoase.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Alandala la Sandalandala

N-am mai fost pe litoralul românesc în sezon de vreo 6-7 ani, dar în acest an, am cedat tentației de a vizita un camping nou în VamaVeche: Sandalandala. Nu a fost o decizie inspirată și m-am hotărât să vă povestesc aventura noastră pentru că nu e prima dată când văd locuri frumos construite, muncite, haios branduite, la care au lucrat profesioniști în domeniu care, după lansare, sunt lăsate pe mâna unui management nepăsător și a unui personal neinstruit și nepoliticos. E mare păcat pentru că locul e frumos și bine împărțit din punctul de vedere al funcționalității între zona de campare, de masă, de agrement- etc  și mai ales e curat. O premieră pentru Vama Veche!

Din păcate, cu excepția curățeniei, multe din lucrurile cu care se laudă pe website nu există în realitate. În primul rând, campingul nu ar trebui să găzduiască mai mulți oameni decât poate gestiona. Noi am ajuns într-o sâmbătă seară, și la recepție, ne-a întâmpinat o delegație de tineri care se plângeau personalului campingului că nu este apă caldă. “Da, nu este, le-a confirmat amabil, fata de la recepție. Panourile solare nu fac față. Sunteți prea mulți. Mai încercați în 2 ore.” Reclamanții au plecat cu coada între picioare și în fața privirii mele ușor perplexe, presupun, fata de la recepție a adăugat cu mândrie: “Weekend-ul ăsta sunt 400, dar săptămâna trecută în weekend-ul prelungit am avut 900 de persoane.”

Mi-am adus aminte de anii 1993- 1994 când în Vama Verche nu exista apă curentă, dar se putea campa pe plajă, fară bani. Acum prețul unei șederi la un camping concept cum este Sandalandala este de 120 de ron pe noapte pentru un cort de 4 persoane. Adică exact prețul la care puteți închiria o cameră- cu apă caldă !- la gazdă. Nu-i cam mult? Pe website-ul Sandalndala acest preț este definit ca fiind “costul fericirii”.

Și poate că prețul ar fi acceptabil dacă serviciile oferite de restaurant n-ar fi un dezastru. Sâmbătă seara, în timp ce se desfășura o degustare de vin și priveam încântată că pe fiecare masă erau pahare și lumea bea vin, ne-am hotărât să cerem și noi la bar, două pahare de sauvignon blanc de la Liliac, ca să intrăm în atmosferă. Când am ajuns cu ele la masă, am constat că într-un pahar aveam sauvignon și în celălalt aveam fetească. Mă rog, era tot vin alb, același brand, ce rost mai avea să mă duc la barman să-i explic care e, totuși, diferența. Și bine că nu m-am dus…

Luni dimineață 80 % dintre cei campați la Sandalandala au plecat, în restaurant nu erau mai mult de 3 mese ocupate, așa că ne-am făcut curaj să încercăm mic dejunul. Existau 4 variante de mic dejun standard – un ceai de fructe, un croissant, o omletă sau ochiuri, 2 felii de pâine, unt și gem- la prețuri între 17 si 22 de lei. Singurul lucru care presupunea posibilitatea vreunei opțiuni era omletă sau ochiuri, ceaiul nu putea fi decât de fructe de pădure, gemul la fel. În fine, au venit frumos așezate pe platouri de lemn.  Omleta era rece. I-am spus chelnărului că omleta este rece. A ridicat din umeri a neputință și a zis: “Îmi pare rău, dar așa a făcut-o bucătarul de dimineață.” !!? Ceaiul de fructe avea gust de gumă de mestecat, așa că l-am rugat pe chelnăr să-mi aducă un expresso dublu de la bar. Omul s-a uitat la mine neîncrezător și m-a întrebat: “Adică, vreți un expresso dublu în aceeași ceașcă ?” O întrebare metafizică la care trebuie să recunosc nu mă gândisem și la care poate aș fi râs dacă era altul contextul.

Luni seară, în jur de ora 23:00, când ne-am reîntors în camping, doi băieții strângeau de zor corturile rămase goale. Unul dintre ei scosese o boxă, pe peluză, chiar în fața cortului nostru, din care se scurgea la volum mare muzică electronică. L-am rugat să o închidă, explicându-i că trebuie să adoarmă copiii înainte de miezul nopții când, ca la un semn cu o bagetă magică, toată muzica amestecată de la barurile de pe plajă, reverberează în camping. Vizibil supărat de pretențiile mele, mi-a spus că, pentru că am copii mici, o să o dea mai încet. Am insistat să o închidă. A plecat bolborosind niște adjective pe care nu le pot reproduce și a mutat boxa în cealaltă parte a peluzei. În timp ce cugetam dacă merită să plec în căutarea managementului căruia să-i explic că am plătit totuși pentru un loc de dormit și să-i sugerez că ar fi mai util să-și doteze personalul meloman cu niște căști, au mai ieșit câțiva oameni din corturile vecine și boxa a fost închisă. A doua zi de dimineață, am întâlnit-o pe doamna de la recepție – care e tot timpul pe acolo și despre care am presupus că face parte din managementul campingului sau poate e chiar proprietara-  și am întrebat-o dacă e o constantă a campingului faptul că muzica de la barurile de pe plajă, amplificată, ca într-o pâlnie, e proiectată în camping și se aude în fiecare zi până la 5- 6 dimineața. Oare patronii barurilor respective știu asta? Răspunsul a venit prompt în cel mai tradițional stil românesc și a fost motivul pentru care am scris acest articol:  “Așa e la Vama Veche! Ați vrut la Vama Veche, asta e !”

Am cedat așadar în fața evidenței faptului că Vama nu mai e un loc pentru mine și am înțeles cu această ocazie de ce în zilele de vineri și sâmbăta la miezul noptii se merge cu mașina bară la bară pe sensul de mers de la 2 Mai la Vama Veche. Vama nu mai este un loc unde merită să dormi, să mănânci și să bei bine, ci unul în care doar să te îmbeți și să dansezi pe mese, cu servicii scumpe și proaste, dar cu distracție care lipsește din alte locații ale litoralului românesc. Departe de mine gândul de a condamna beția și dansul pe mese, doar mi-am petrecut toată perioada studenției în Vama Veche, dar atunci de ce să marketezi Sandalandala ca un loc fain, cu bibliotecă, vinuri alese și design ?

2 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Prețul Bordeaux-ului, între critica de vin și matematică

Am descoperit de curând, într-o carte despre statistică, un articol foarte interesant dedicat vinului. Cartea este “Thinking Fast and Slow” de Daniel Kahneman și o recomand cu căldură tuturor celor care sunt interesați să descopere straniul mecanism al minții umane. Într-unul dintre capitolele în care autorul demonstrează că, de cele mai multe ori, formulele sunt mai sigure decât intuițiile și senzațiile, se discută teoria lui Orley Ashenfelter privind viitoarele prețuri ale marilor vinuri din Bordeaux și, implicit, rata de rentabilitate în stocarea acestora.

În 1986, Orley Ashenfelter, profesor de economie la Princeton și iubitor de vinuri, creează un newsletter dedicat analizei vinurilor bune – Liquid Assets. The International Guide to Fine Wines. În acest newsletter publică un studiu al pieței vinurilor din Bordeaux și inventează o formulă bazată pe statistică, în încercarea de a ghici cu cât va crește în timp prețul fiecărei noi recolte de Bordeaux grand cru classé.

Este cunoscut faptul că vinurile obținute din aceeași parcelă diferă de la an la an, datorită condițiilor climatice, iar grand cru-urile bordoleze au nevoie de cel puțin 10 – 15 ani ca să ajungă la nivelul maxim de calitate. În același timp, prețurile vinurior vechi din ani diferiți, variază foarte mult, uneori nejustificat, diferența de preț dintre doi ani succesivi de recoltă ai aceluiași vin poate să fie de la câteva sute la o mie de euro. Orley Ashenfelter susține că de cele mai multe ori, grand cru-urile din anii mai slabi de recoltă ies pe piață la prețuri prea mari, în timp ce vinurile din ani mai buni pot avea un preț bun, mai ales ca valoarea acestor vinuri va crește în timp.

Dar cum putem recunoaște o recoltă bună la apariția ei pe piață ? În mod tradițional, acest rol revine specialiștilor și criticilor de vin care degustă aceste vinuri en primeur, atunci când sunt foarte tinere, și le evaluează cu puncte Parker. De asemenea, o recoltă bună este rezultatul întrunirii unor condiții meteorologice ideale, ploi suficiente primăvara, veri calde și fără multă ploaie, etc.

Teoria lui Orley Ashenfelter însă, retrogradează importanța degustării vinului en primeur, în favoarea datelor meteorologice ale anului de recoltă. El analizează grand cru-urile bordoleze din anii 60, atât din punct de vedere al prețurilor de licitație cât și din punctul de vedere al climei anului de recoltă și consturiește o formulă care prevede prețul unui grand cru bordolez- de o anumită vechime și de la un anumit producător- în funcție de trei coordonate meteorologice ale anului de recoltă:

  1. temperatura medie din sezonul de creștere și coacere a strugurilor
  2. cantitatea de ploaie din perioada culesului
  3. precipitațiile totale din iarna anterioară

bordeauxwine

Această formulă furnizează previziuni de preț cu zeci de ani în avans. Orley Ashenfelter  a revenit după 10 ani cu o versiune actualizată a ceea ce s-a numit “ecuația Bordeaux”, în 1995 și  apoi încă o dată în 2008. Formula lui s-a dovedit extrem de precisă, corelația dintre predicțiile sale și prețurile reale în piată este de peste 0.90.

Cu toate astea, criticii de vin nu s-au arătat foarte interesați de ecuația lui Ashenfelter. Robert Parker, cel mai influent critic de vin din lume, a numit-o “o metodă neanderthaliană de a privi vinul”. Să fie criticii supărați pe faptul că – datele meteorologice fiind accesibile tuturor – “știința” vinului devine la îndemâna orcui ?

Îmi place să cred că orice băutor pasionat de vin poate recunoaște caracteristicile unui vin bun atunci când vinul este tânăr și că rolul criticului de vin e acela de a situa vinul într-un context – al anului, al soiului de sturugure, al podgoriei. Totuși, în cazul în care sunteți interesați să cumpărați vin pentru învechire ar fi mai bine să studiați condițiile meteorologice ale anului de recoltă și teoria lui Orley Ashenfelter.

2 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Ce face anul din soiuri

Week-end-ul trecut a fost sărbătoarea Cramei Stirbey, un eveniment la care merg în fiecare an, începând cu 2012. Cu ocazia celei de-a treisprezecea ediții, am fost răsfățați cu o degustare de vinuri din 2010, unul dintre cei mai buni ani de recoltă de la Stirbey. Rar am avut ocazia să particip la o degustare orizontală, cu șapte vinuri românești, monocepage, din soiuri diferite, din același an de recoltă, care să fie toate atât de reușite. De obicei, în funcție de clima anului de recoltă, unele soiuri se exprimă mai bine în vin, altele, din contră, sunt mai șterse, mai timide.

degustare orizontală 2010

2010 a fost un an mai rece, cu multă ploaie, mai ales pe timpul verii, dar cu o evoluție climatică mai lentă ce a reușit să imprime vinurilor, după 5 ani de învechire în sticlă, o profunzime aromatică, o claritate a gustului, o ținută și o complexitate pe care rar am întâlnit-o, mai ales în cazul soiurilor tradiționale românești. În plus, toate aceste vinuri, atât cele albe cât și cele roșii, erau foarte proaspete și cred că vor putea fi băute la fel de bine și peste 5 – 10 ani. Iar rose-ul, cu o aciditate incredibilă, de abia acum e bun de băut.

Am degustat Fetească regală 2010, Sauvignon blanc 2010, Tămâioasă românească vinificată ân sec 2010, Rose 2010, Novac 2010, Negru de Drăgășani 2010 și Cabernet sauvignon 2010. Deși vinurile cramei Stirbey sunt vinurile românești pe care consider că le cunosc cel mai bine, pentru că am băut aproape toate soiurile, din toți anii de recoltă din 2003 încoace, tot mai găsesc câte un vin care să mă surprindă. Pe lângă novac, despre care am mai scris, marea surpriză a fost feteasca regală – cel mai fin și expresiv vin al degustării.

Feteasca regală, 2010, Prince Stirbey  e un vin suav, dar complex, cu arome florale, dar și subtile nuanțe de alune prăjite amplificate de efectul învechirii la sticlă. Corpul vinului e lejer și onctuos în același timp, o dualitate datorată pe de o parte acidității bune, taninilor tipici acestui soi și pe de altă parte învechirii la sticlă. Viile de fetească regală de la Stirbey au între 35 și 40 de ani, iar strugurii au fost vinificați în cuve de inox fără drojdii selecționate. Feteasca e un soi care fermentează greu și o perioadă lungă, mai ales atunci când e vinificat cu drojdii naturale. Oliver Bauer spunea că, de exemplu, feteasca regală 2015 s-a oprit din fermentație după 78 de zile. La asemenea caracter și nazuri nici nu e de mirare de ce a fost numită așa. (La masterclass-ul dedicat feteștii regale, susținut de Zoltan Kormos la ReVino, am aflat că la început feteasca regală – originară din zona Daneș- se numea dănășeană, denumirea de fetească regală fiind mai recentă).

Având în vedere prestanța și expresivitatea feteștii regale, a novacului și a negrului din 2010, Crama Stirbey se poate lăuda nu doar cu reînnodarea unei tradiții cât și cu restaurarea reputației soiurilor românești.

După 14 ani de la prima recoltă, cred că secretul vinurilor Stirbey se află în continuitatea muncii în echipă, în pasiunea pentru vin a celor care lucrează de 14 ani acolo, în întâlnirea fericită dintre proprietarii Ileana și Jakob Kripp, un viticultor cu experiență în cultivarea soiurilor de struguri românești, Dumitru Nedeluț și un oenolog cu viziune pe termen lung, crescut în cramele rieslingului de Rhin, Oliver Bauer.

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Când cumpără consumatorul numele vinului?

De-a lungul timpului, am citit mai multe articole în care specialiști în branding și oenologi în vizită în România, susțineau că vinul are nevoie de un nume sonor și că nimeni nu va cumpăra un vin pe care nu știe să-l pronunțe.

Eu cred că lucrurile în piața vinului sunt mai complexe. În primul rând, afirmația de mai sus nu e valabilă în piețe mature, unde vinul este privit ca expresie a unui loc  pe care îl poți înțelege gustându-l, a unui areal pe care ar trebui să fii capabil să-l recunoști și să-l numești. Deși etichetele burgunde, de exemplu, sunt extrem de complicate și greu de pronunțat uneori, mă îndoiesc că se va grăbi cineva vreodată să le schimbe. Pentru că ceea ce face dezirabil vinul este în primul rând renumele său, al zonei, al producătorului, al calității.  Și în cele din urmă îmi place să cred că un lucru de calitate își va permite întotdeauna o audiență capabilă să îl pronunțe.

Pe de altă parte, România nu poate beneficia încă de acest avantaj pe care ți-l oferă tradiția. S-a replantat masiv cu soiuri diverse, unele fără nici un fel de istoric în zona respectivă, și nu are la nivel instituțional o comunicare eficientă a acestui istoric nici măcar în piața românească. Varianta clasică de a da vinului numele viei nu prea funcționează, iar găsirea unui nume de vin e o treabă la fel de complicată, și într-un fel de personală, precum e și botezarea copiilor. Lumea vinului, ca și cea a numelor de botez, e supusă trendurilor. Gheorghe, Ion și Vasilica au fost înlocuite în ultimele decenii cu Luca, Matei, Sofia și Alexia. Tot așa Premiat a fost înlocuit de Primus, Primordial și Nativus. N-aș putea spune că apreciez această obsesie latinistă prin care trece vinul românesc, dar atâta vreme cât vinul din sticlă e bun și are un preț decent, poate că nu ar trebui să ne pese cum îl cheamă.

Și totuși dacă faci un vin bun, n-ar fi de dorit să-l faci și frumos ? Să-i dai un nume care să fie mai mult decât o înșiruire de litere sonore, care să  aibă o semnificație, o poveste, un de ce ?

Din punctul ăsta de vedere, mi se pare că cel mai frumoase, mai unitare și mai coerente, nume de vinuri românești le deține Crama Oprișor. Favoritul meu este Smerenie. Cu greu s-ar mai putea găsi un cuvânt românesc mai potrivit să situeze vinul în contextul lui originar. În plus, pentru mine acest vin are o dualitate, o ambiguitate a sensului cu care mă delectez de fiecare dată când deschid câte o sticlă, dintr-un an mai vechi sau din ultima recoltă. E  un vin smerit sau unul care te smerește ?

Totuși, ceea ce trebuie să știe orice băutor de vin e faptul că numele vinului are o valoare pur estetică și nu are absolut nici o importanță dacă îl puteți pronunța corect sau nu. În plus, experiența mi-a arătat că, în foarte multe cazuri, numele vinului  nu prea are legătură cu calitatea lui. Criteriile după care trebuie să cumpărăm vinul, sau mai bine spus să-i alocăm o anume sumă de bani, țin în primul rând de clima anului înscris pe etichetă, de vârsta viilor și de renumele podgoriei/cramei. Și mai ales, principalul lucru pe care trebuie să-l respectați întotdeauna e să gustați vinul și să-l luați dacă vă place.

8 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

La izvoarele vinului

Dacă vă place să alergați sau să urcați pe munte, cunoașteți cu siguranță senzația de beatitudine care se instaleză după un anume timp de efort prelungit. M-a intrigat întotdeauna magia acestui moment anume pe care îl regăsesc uneori în pinot noir-urile burgunde. Nu știu dacă se datorează aromelor de pământ și de pădure specifice pinot-ului, dar nu am mai întâlnit vreun alt vin care să îmi evoce cu o asemenea acuitate senzația ascensiunii către vârf,  pe o potecă, prin pădure.

Totuși încet, încet, am realizat că această senzație e specifică vinurilor bune, indiferent de soiul de strugure din care sunt făcute. Există ceva brut, fizic, direct, în aroma acestor vinuri, un joc al naturii în simplitatea sa, dublat de un echilibru gustativ fără egal.

rioja

Așa a fost și 1998, Gran Reserva 904, La Rioja Alta. Un vin extrem de proaspăt raportat la cei 18 ani ai săi, care m-a răsfățat cu aromele caracteristice vinurilor din Rioja – coajă de portocală, tutun, piele și condimente. N-aș putea spune despre el că e un vin complex, și deși nu are nici vanilie, nici gem, nici condimente în exces, n-aș putea spune nici că e un vin simplu-  deși așa îl percep eu-  pentru că acest adjectiv, nu știu de ce, sună nepotrivit. Poate că ar fi suficient să spunem că e un clasic al genului din Rioja, menit să fie păstrat preț de vreo 30 de ani. Vă recomand însă să îl gustați dacă aveți ocazia și să vă faceți propria impresie despre simplitatea cu care ar trebui să vi se înfățișeze vinul.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Cartea vinurilor românești și educarea consumatorului

“Wine Book of Romania”, ghidul vinurilor românești, realizat de Marinela Vasilica Ardelean s-a lansat astăzi în Uanderful. Așteptam de ceva timp această carte, foarte utilă tuturor celor care doresc să cunoască mai bine vinul românesc. Toate marile țări producătoare de vin au cel puțin un astfel de ghid și îmi aduc aminte că anul trecut la recepția oferită de ambasada Ungariei, dedicată prezentării vinurilor de protocol din acel an, am avut ocazia să răsfoiesc un astfel de ghid realizat de Ministerul Agriculturii din Ungaria, în care vinurile erau clasificate, nu cu puncte Parker, ci printr-un sistem de la două la cinci stele. M-am întrebat atunci cât o să dureze până când voi putea avea pe noptieră și un ghid al vinurilor din România.

cartea

Anul trecut, Marinela Ardelean a reușit să adune în frumoasa locație din satul Cund, opt specialiști: Caroline Gilby – Master of Wine (Marea Britanie), Rod Smith- Master of Wine (Franța), Luiz Alberto- Wine Expert (SUA), Paul Robert Blom (Olanda), Helmuth Koecher (Italia), Zoltán Szövérdfi – Szép (România), Cosmin Grozea (România) și Mi Yeun Hong (Coreea) care au evaluat aproape 250 de vinuri din România și Republica Moldova. Rezultatele acestei jurizări stau la baza primei ediții a acestei cărți. Vinurile nu au fost înscrise de producători în concurs, ci Marinela Ardelean a degustat și selectat direct de la fiecare producător maxim cinci vinuri. Doar aceste vinuri au fost jurizate și notate de la 3 la 5 stele, în așa fel încât acest ghid ar trebui să cuprindă o selecție a celor mai bune vinuri românești. Iar din cele 215 vinuri descrise și notate în această carte doar 15 % au primit punctajul maxim.

Cartea a apărut la editura Rao și costă 140 lei.

Cu scuzele de rigoare dacă voi omite vreun laureat, sau dacă n-am reținut exact anul de recoltă  (nu am apucat decât să răsfoiesc cartea care încă nu este la vânzare), vinurile notate cu punctaj maxim – 5 stele – au fost următoarele: Balla Geza Stonewine Furmint 2012 și Stonewine Cuvee Aradium 2009, Crama Petro Vaselo Ovaș 2011 (cabernet sauvignon și merlot), Domeniile Clos des Colombes Sauvignon blanc 2012 și Domeniile Clos de Colombes Omuleț de Lună- Merlot & Fetească Neagră 2012, Cotnari, Grasă de Cotnari 1986, Crama Gîrboiu, Epicntrum 2014 ( Aligote si Muscat ottonel) și Epicentrum rose 2014 (Cabernet sauvignon și Fetească neagră), Casa Panciu, Băbească neagră 2013, S.E.R.V.E Cuvee Alexandru 2007, Crama Ceptura, Merlot 2013, DAVINO, Domaine Ceptura Rouge 2011 ( Feteasca neagră, Merlot, Cabernet sauvignon) și DAVINO, Flamboyant 2009 (Cabernet sauvignon, Fetească neagră), Aurelia Vișinescu, Anima 3 Fete negre, Domeniile Tohani, Principele Radu, Merlot anul 1, 2010, 1000 de Chipuri, Distinct Merlot 2011, Viile Metamorfosis, Via Marchizului, Negru de Drăgășani 2013, VINARTE, Prince Matei, Rezerva 2006, VINARTE, Sirena Dunării, riesling 2001, Casa Isărescu, Sauvignon Blanc 2008, Prince Stirbey, Tămâioasă românească, dulce, 2013, Crama Bauer, Cabernet Sauvignon 2013, Corcova, Chardonnay Reserve 2011, Corcova, Syrah Reserve 2011, Villa Vinea, Rubin 2012 ( Merlot și Zweigelt), Villa Vinea, Diamant 2013 (Fetească albă și Fetească regală), Liliac, Pinot Noir Private Selection 2013, Liliac Red Merlot Private Selection 2013.

Din Republica Moldova, Bostavan, Dor 2014 ( Traminer și Chardonnay), Bostavan, Via Etulia, Rezerve, Cabernet Sauvignon 2012, Purcari, Pinot Gris de Purcari 2014, Purcari, Negru de Purcari ( Cabernet sauvignon, Merlot și Saperavi), Chateau Vartely, Fetească regală 2014.

Prima observație ar fi că printre vinurile notate cu cinci stele se află destul de puține din soiuri tradiționale românești, semn că mai e mult de lucru la acest capitol. Niciun vin monocepage din fetească neagră sau fetească albă ! O singură fetească regală din Republica Moldova. Cabernet sauvignon-ul și merlot-ul au fost, din păcate, căștigătorii.

Important de știut despre acest tip de ghid, este faptul că în ciuda subiectivității lui –  recolte din anumiți ani, diferiți de la un producător la altul, și diferiți din punct de vedere climatic- 2006 față de 2011 sau 2014, de exemplu- jurizate și notate într-un moment determinat din timp – el are puterea de a recompensa constanța în calitate a vinurilor acelor crame care se vor regăsi, an de an în el. Valoarea lui stă așadar în permanenta reeditare. Abia după trei, patru ediții, vom vedea care sunt vinurile/brandurile care își păstrează stelele în fiecare an. Cel puțin asta e ceea ce îmi doresc de la acest ghid, să recompenseze excelența prin calitate, de-a lungul timpului, în anii ce vin. Din acest motiv, aștept cu nerăbdare și cea de-a doua ediție a “Wine Book of Romania” anuțată pentru sfârșitul acestui an.

La evenimentul de lansare al cărții, Marinela Ardelean a anunțat și organizarea evenimentului RO-Wine|The Wine Festival of Romania, pe 21- 22 mai la Fratelli. Este al treilea eveniment dedicat vinului ce se organizează în această primavară la București, cronologic, după Good Wine, în acest week-end la Romexpo și ReVino, 14- 16 mai la Novotel. Această efervescență de evenimente este de bun augur atât pentru promovarea consumului de vin, cât și  pentru evenimentele conexe destinate educației consumatorului. Consumatorul este cel care va avea cel mai mult de căștigat din abundența ofertelor din piața vinului. Nu le ratați!

Leave a Comment

Filed under cărti despre vin, vinuri româneşti

WineUp confirmă

Poate că orașele sunt ca oamenii. Există din acelea cu care te împrietenești necondiționat, fie pentru că au crescut împreună cu tine, fie pentru că pot lega conversații întrerupte acum 6 luni sau un an, ca și când nici nu ai fi fost plecată în tot acest timp. Așa e Clujul. În ciuda fațadelor vetuste, a clădirilor istorice nerenovate, orașul reușește să rămână elegant și ospitalier. Și ceea ce mi se pare mult mai important, structura lui coerentă, concentrată, te ajută să fii eficient fără grabă. În cele două zile și jumătate de excursie din week-endul trecut, am avut timp să degust o mare parte din vinurile de la WineUp, să stau pe îndelete la taclale cu prietenii, să particip la un masterclass despre cum ar trebui să arate o listă de vin în restaurant, să văd expoziția “Que viva Picasso” de la Palatul Banffy și să-mi cumpăr sandale.

wineup

Pe cât de mult îmi place Clujul, pe atât de mult mi-a plăcut cea de-a doua ediție a WineUp. Numărul expozanților aproape că s-a dublat, la fel și numărul vizitatorilor, iar locația a rămas la fel de elegantă și de aerisită. O premieră în acest an a fost WineUp Official Selection, adică jurizarea vinurilor prezente în expoziție, pe care vizitatorii le puteau degusta. Juriul international WineUp a avut în vedere atât calitatea vinurilor – recompensată cu medalii pe sistemul aur, argint, bronz- cât și  raportul calitate/preț pentru care a fost creată categoria Best Buy. Lista câștigătorilor o veți găsi pe site-ul evenimentului.

WineUP Official Selection_Gold

În ceea ce mă privește, am fost impresionată de evoluția celor două crame mai tinere din Ardeal – Crama La Salina cu un foarte tipic Sauvignon Blanc 2015 și Crama Carastelec cu  3 vinuri foarte reușite – Friza alb, Friza rose și Chardonnay-ul Sophia 2014.  La categoria veterani, mi-au plăcut – Monogram -Feteasca albă 2014 de la Davino și vinurile roșii ale lui Balla Geza-  mereu surprinzătoarea Cadarca 2013 și 2011 și minunatul cupaj de Cabernet franc cu Fetească neagră Stonewine 2012.

La categoria importuri mi-au plăcut Vina Pomal 2011 de la Selecciona, Tavel rose 2014 de la Happy Wines și Megaphone rouge 2010 Vignoble Brunier și Elena Walch- Gewurztraminer 2014 de la Vinimondo.

Am stat de vorba cu câțiva dintre reprezentanții cramelor prezente care erau plăcut impresionați de calitatea vizitatorilor clujeni, curioși, deschiși, avizați. Bărbații mai ales s-au declarat surprinși de cunoștințele oenologice și expertiza publicului feminin. Bravo fetelor și să ne vedem cu bine la WineUp 2017 !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Berea lui Jheronimus și țuica lui Brâncuși

La sfârșitul anului trecut, când se anunțase premiera noului episod din Războiul Stelelor, râdeam împreună cu prietenii pe seama fanilor americani care s-au dus la Paris să vadă primii filmul. Lăsând la o parte calitatea artistică a noului episod, nu cred că aveam dreptate să râdem de ei. Pe lângă călătoria senzorială pe care ți-o oferă vinul în pahar, pentru mine nu există vreo activitate mai sporitoare decât experiența unui eveniment cultural. Într-o astfel de călătorie, fără țintă măsurabilă sau explicabilă, vei găsi întotdeauna ceva bun – om sau loc –  presărat în drum de providență, ceva ce te așteaptă doar dacă faci gesturi atât de lipsite de sens ca acela de a te urca într-un avion ca să zbori peste Ocean la o premieră cinematografică.

Anul ăsta, felia mea de nebunie s-a numit – Hieronymus Bosch ,Vision of Genius – expoziția organizată în onoarea artistului, în orașul natal ‘s Hertogenbosch.

45 din cele 50 de lucrări atribuite lui Bosch au fost expuse în cochetul orășel din Brabant, acolo unde au fost create acum mai bine de 500 de ani.  O ocazie care apare o dată în viață.

Pictura lui Bosch îmi aduce mereu aminte de un paragraf bine scris, care te face pe nesimțite să citești tot articolul până la sfârșit. În același timp, oferă o multitudine de scenarii posibile ce pot incita imaginația oricărui privitor, cu flamboaianța detaliului caracteristică Flandrei și Brabantului. Eu și Irina am observat, de exemplu, frecvența butoiului și a pâlniei în picturile artistului și a monștrilor care ies din sau intră în ele, pe care i-am botezat Stamate, întrebându-ne dacă nu cumva Urmuz era admirator al acestor lucrări.

Am străbătut Flandra si Brabantul și m-am gândit la cât de caracteristică locului e pictura lui Bosch. Am iubit încă din vremea studenției acest teritoriu fantastic, bătut de vânturi aspre, locuit de oameni gurmanzi, amabili, pe alocuri chiar pitorești, și care totuși votează în procentaj mare cu extrema dreaptă. O lume pe care o găsiți neschimbată în tripticurile lui Bosch, capabilă să vă răspundă și azi aproape la orice întrebare.

piata mare

noordbrabant museum

Înainte să ajung în den Bosch nu știam mai nimic despre amploarea acestui proiect – numit Jheronimus Bosch 500 – și nici nu mă așteptam ca o expoziție de pictură să fie tratată ca un eveniment de importanță națională.  Acest proiect, inițiativa primarului din ‘s-Hertogenbosch Ton Rombouts, a început acum 9 ani, în 2007, și a presupus investigarea celor 50 de opere atribuite lui Bosch, lucrări aflate în 25 de colecții, publice și private, din orașe aflate în 10 țări. De asemenea, programul a oferit suport financiar și pentru restaurarea acelor lucrări care din motive legate de conservarea lor, stipulate de proprietari, nu au putut fi expuse. Succesul acestei inițiative este de pe acum de invidiat, în săptămâna din martie în care am fost eu, în slot-ul de 2 ore care îți este îngăduit, spectatorii se unduiau în valuri în sălile muzeului. Am întrebat-o pe casiera de la magazinul muzeului cam câți vizitatorii sunt pe săptămână și a rostogolit zerourile fără să clipească:  25.000. Între timp, am auzit că în fața afluxului de public, muzeul și-a prelungit programul de seară cu 2 ore, până la ora 21, ceva rar într-o țară în care magazinele se închid la orele 18:00.

flyer

User comments

Dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care locuitorii orașului au înțeles să facă din această expoziție o sărbătoare a concitadinului lor Bosch.  Reușita lui era și a lor. Toate prăvăliile din oraș aveau stickere pe vitrine cu personaje din tablouri , la cofetărie găseai pe mese flyere cu programul evenimentelor din oraș anexe expoziției, iar la barul unde am îndrăznit să cer un Duvel, barmanița ne-a interpelat cu – “dar n-ați vrea voi să gustați berea noastră de aici, berea lui Jheronimus !”

Am privit prin spuma proaspătă a berii și nu știu de ce, am avut un vis imposibil: 2057 – o expoziție completă, în premieră,  la Târgu Jiu unde aveam să beau țiuca de prună a lui Brâncuși.

10 Comments

Filed under jurnal de călătorie