Tag Archives: syrah

2003, a fost sau n-a fost ?

Dacă aş fi ştiut că voi bea, peste zece ani, atât de multe vinuri româneşti bune din 2003, aş fi fost mai atentă ca să îmi pot aminti cum a fost, de fapt, acest an. Despre 2003 se spune că ar fi fost un an arid, nu prea potrivit pentru a candida la titulatura de „an foarte bun pentru vin”. (Despre ce înseamnă un an bun pentru vin aici). În ciuda acestui lucru, din 2003 au supravieţuit vinuri româneşti, aş îndrăzni să spun remarcabile – atât din punct de vedere al tinereţii pe care o afişează, cât şi pentru faptul că nu provin doar dintr-o singură podgorie, ci din toate zonele ţării de la Beltiug până la Dealu Mare, Zoreşti şi Drăgăşani.

Primul pe lista descoperirilor a fost Syrah 2003 de la Nachbil, un vin elegant, echilibrat, cu aciditate bună şi arome condimentate: piper, scortişoară, cuişoare. La ultima degustare din februarie, vinul a fost mai închis cu tonuri mature de fruct şi fum.

syrah-nachbil

Apoi am descoperit Cuvee 2003 Pince Stirbey, (Negru de Drăgăşani 55% şi Novac 45%), un vin intens, cu o expresivitate asemănătoare însoritului Languedoc- ulei de măsline, fruct şi condimente -şi cu alcool (16%!) perfect integrat. Un vin tânăr, într-o formă excelentă, căruia i-am mai dat 10 ani.

cuvee2003

Săptămână trecută am deschis şi un Prince Matei 2003,  de la Vinarte, un merlot cu arome dulci şi gemoase, cu corp dens şi tanini mătăsoşi, care pe măsură ce se aerează, trece prin toate tonurile de cafea şi ciocolată, de la cafea crudă, la ciocolată cu lapte, şi ciocolată neagră cu mentă. Vinul e rotund în gust, echilibrat şi deşi mai are 2- 3 ani în faţă, cred că merită savurat acum.

matei 2003

Desigur, vinurile din 2003 reflectă destul de mult caracterul însorit al anului de recoltă, sunt intens colorate, corpolente şi au destul de multe grade alcoolice semn că în strugure s-a acumulat mult zahăr. Cu toate astea, după aproape zece ani, sunt echilibrate şi misterioase prin forţa lor vitală. Tare mi-aş fi dorit să fi fost mai multe…

4 Comments

Filed under din istoria vinului românesc

Toamna vinurilor bune

Găsesc cu totul şi cu totul misterios felul în care vinurile –  chiar şi fără un pedigree tip cru classé, şi din viţe tinere – ajung să fie senzaţionale după ani de îmbătrânire la sticlă. Iar, dacă le oferi confortul de a zăbovi suficient timp într-o pivniţă cu condiţii bune de stocare, se vor arăta foarte generoase.

O surpriză deosebit de plăcută a fost Viña Casa Tamaya 2001. Un cupaj interesant de 23 % cabernet sauvignon, 23% syrah si 54 % merlot, dintr-o vie tânără, plantată în 1997, în Limari Valley, Chile.

La deschidere ne-a întâmpinat cu arome seducătoare de ulei de măsline, asemănătoare vinurilor din Languedoc. Apoi, pe măsură ce s-a aerat în pahar, au apărut fructele coapte, mure şi cireşe, asezonate cu note condimentate. Un final mediu cu o senzaţie usor amăruie, de nucă. Un vin bine conservat, cu corp amplu, aciditate bună şi tanini încă vii.

Mi-a părut tare rău pentru suratele lui deschise prea devreme. Abia acum e timpul lui…

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Fetele şi vinul

Preferinţele pentru anumite vinuri au resorturi tot atât de tainice ca şi alchimia care se naşte între privitor şi tabloul favorit. Există ceva în acel tablou sau în acel vin, care provoacă o trăire care îţi aparţine poate, numai ţie, şi care face ca vinurile să devină memorabile.

Am o afecţiune deosebită pentru Clos des Nines, în primul rând, pentru că îmi evocă atmosfera specială a degustărilor bucureştene de la La Chambre, atunci când m-a cotropit pentru prima dată cu aromele persistente ale Mediteranei: ulei de măsline şi rozmarin sălbatic, dar şi pentru că am avut ocazia să aflu povestea lui, în acest an, la ProWein, chiar de la Isabelle Mangeart, cea care îl produce. Domeniul Clos des Nines a apărut în 2002, din dorinţa Isabellei de a-şi schimba profesia şi viaţa, o hotărâre pentru care nu toţi avem curajul necesar. “Nines” înseamnă fete în dialectul locului (langue d’Oc), vinurile fiind dedicate celor 3 fete ale sale. Acest vin e chiar “une historie des femmes” cu o tainică putere de seducţie. În plus, căutând pe urmele lui Isabelle am aflat că, în 2009, viticultoarele din Langudoc au înfiinţat o asociaţie prin care să-şi promoveze vinurile, numită vinifilles: “adeptes du plasir et de la richesse de leur métier, belles, rebelles, actives, gourmandes, sympas, sociables et dynamiques”.

Clos des Nines O3, 2005, e un vin de excepţie, (din 80% – 100% syrah, în functie de an), un vin voluptos, amplu, greu ca o draperie de catifea şi cu o evoluţie impresionantă la pahar. Peste aromele iniţiale de ulei de măsline, fructe şi baligă, se suprapun ascuţite note vegetale de licorice şi rozmarin sălbatic, ca, după un timp, din adâncuri, să-şi facă loc spre gura paharului suave tonuri de ciocolată. Gustul este puternic, marcat de fructe roşii, mure şi rozmarin sălbatic, iar postgustul lung, lasă o delicoasă impresie de ciocolată cu lapte şi cipsuri de cafea, topită în ulei de măsline. Pe măsură ce se aerează, vinul evoluează permanent, tonurile ierboase şi de ciocolată se succed, se suprapun şi se topesc în cele fructoase, şi tot degustănd, pe măsură ce orele trec, realizezi cu surprindere că sticla s-a golit.

Îmi place să cred că ceea ce rămâne în urma unui vin bun e senzaţia, trăirea şi nu fişă tehnică a vinului, intensitatea emoţiei e cea care se imprimă în memorie, iar cea mai pură formă de selecţie, e, până la urmă, memoria emoţională, singura instanţă care poate aşeza cu precizie sticlele golite pe raftul vieţii tale.

9 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Dor de Languedoc

Dincolo de obiceiurile culinare ale iernii care ne impun alegerea unui vin rosu, intotdeauna mi-am explicat faptul ca in acest sezon simtim mai degraba nevoia sa bem vin rosu, prin aceea ca numai acest tip de vin poate sa ne readuca in simturi, lumina si puterea soarelui. Vinul rosu e un dor de soare, care se consuma mai ales atunci cand ii simti mai tare lipsa.

Si cum, in cazul meu, numai un syrah e capabil cu adevarat sa alunge frigul si sa-mi readuca lumina in privire, am deschis un Guilhem Gaucelm, Ermitage du Pic Saint Loup, 2004, AOC Coteaux de Languedoc.

Culoare rubinie, foarte densa si vioaie. Nas, foarte expresiv, elegant, la inceput mineral si floral (violeta), inlocuit rapid de cireasa, vanilie, piele si ceea ce francezii numesc menthe poivrée. Dupa cateva ore de aerare parca se simteau si lejere note de ciocolata. Gust plin, amplu, cu tanini vioi. Final lung si postgust cu aceeasi cireasa in ierburi de Languedoc. Un vin extraordinar de bun, un vin de rasa, care ar merita o descriere in 1000 de caractere. Din pacate sau din fericire, intalnirea cu un astfel de vin anuleaza cuvintele…

Regiunea Coteaux de Languedoc a dobandit statutul de AOC relativ recent, in 1985, iar, in 1994, sectorul Pic Saint Loup este inglobat AOC-ului Languedoc. Cuvée Guilhem Gaucelm face parte dintre cele mai apreciate apelatiuni Pic Saint Loup. E un assemblage de 60% grenache din vii vechi de 85 de ani si 40% syrah, plantate pe soluri argilo-calcaroase din cuaternar, si este maturat 30 de luni in baric.

Interesant este ca acest Guilhem Gaucelm provine dintr-un an dificil in Languedoc. 2004 a fost un an cu clima foarte rece. Faptul ca a rezultat, totusi, un vin atat de bun, e inca o dovada ca expresia calitatii unui vin isi are secretul in buna ingrijire a vitei, adica in respectul viticultorului fata de meseria sa.

L-am servit alaturi de creier cu garnitura de cartofi si salata de ardei copti.

6 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Verticala de week-end in Bessa Valley

In Valea Bessi-lor vantul mi-a soptit: „Pe fata asta ciudata, fiica de rege get si de dansatoare tataroaica, eu o cunosc de pe vremea cand mergea cu picioarele goale prin tarana”.

Relieful Bulgariei are acest farmec aparte, de a te impregna cu senzatia teleportarii intr-un spatiu straniu si in acelasi timp familiar, pentru care ti-ar fi trebuit zile intregi de calatorie, dar pentru care n-ai batut chiar atata drum, caci acest spatiu determina, in primul rand, o calatorie intima, catre tine insuti.

Acum, dupa ce am vazut podgoria de la Aliman si pe cea de la Bessa Valley, il banuiesc pe Marc Dvorkin, ca asemeni unui druid celt, detine stiinta de a alege locuri cu potential magic, locuri in care tarana musteste de trecutul cel fara de nici o granita si de oasele calatorilor care nu cunosc alta frontiera decat linia orizontului. Il banuiesc de o relatie speciala cu senzualitatea si violenta teritoriului dionisiac.

Si tot la trecerea granitei, am realizat ca, din cand in cand, de ziua ta, Politia Romana te sarbatoreste prin suprimarea identitatii. Un cadou plin de umor, din cauza caruia l-am debarcat pe Razvan Jurca in vama Ruse. Dar, 10 ore mai tarziu, la sfarsitul petrecerii de la Bessa Valley aveam sa ne intalnim, plini de uimire, cu acelasi Razvan, aureolata de gloria unei identitati reinoite si a libertatii de a calatori care nu cunoaste granite.

Urmarind soarele care cobora scaldand Bessa Valley in culoarea mierii, am degustat, direct din baric, vinuri din recolta 2010: merlot (rotunjimi si textura), petit verdot (explozie naravasa de tanini ca praful de pusca invaluiti in miresme de violete) si syrah (condimente, dulceata si culoare). Degustarea comparativa a celor trei vinuri tinute cate 3 luni in baricuri de stejar noi, a scos in evidenta lupta diferita a fiecarui soi de strugure cu lemnul. Daca merlotul se lasase deja cucerit si invaluit in arome splendide de torefactie, cafea, vanilie si ciocolata, petit verdot-ul era in plina razvratire si eclipsa cu notele de condimente orice incercare a lemnului de a se impune. Merlotul, invins, era aproape gata de baut, petit verdotul iti incleia gatul cu cei mai verzi tanini pe care i-am gustat vreodata.

Sarbatorirea celor 10 ani ai podgoriei Enira, mi-a oferit ocazia nesperata de a incropi ad-hoc o verticala Enira Reserva. De la o Enira Reserva 2009, extrem de fructoasa cu arome de dulceturi invaluitoare, trecand prin Enira Reserva 2008, sobra, inchisa, dar cu deja ceva note de piele si fum, si Enira Reserva 2007, ajunsa in varful ei maxim, pana la Enira Reserva 2005, foarte concentrata, extractiva si picanta, aproape amarone, seara s-a lasat deosebit de agreabil in Bessa Valley.

Cat despre podgoria de la Aliman, am aflat cu aceasta ocazie ca in aceasta toamna se va culege prima recolta de feteasca neagra. Sunt tare curioasa ce va reusi sa faca Marc Dvorkin  cu acest soi nou din portofoliu sau.

7 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Mouton, dar nu Rothschild…

Din singura calatorie pe care am facut-o in sudul Frantei, pastrez in memorie doua imagini foarte puternice: arborii de pluta tremurand halucinant in aerul fierbinte si suierul cadentat al voletilor lasati in voia mistralului. Visez neincetat sa ma intorc acolo, si pentru ca de Craciun, am primit cel mai frumos cadou pentru cei pasionati de scris si de vin, Moleskine passions – Wine Journal, m-am decis sa-l inaugurez cu o noua rubrica dedicata vinurilor din Languedoc – Roussillon.

Pentru inceput, un vin pe care il consider reprezentativ pentru aceasta zona: Château la Clotte-Fontane, Mouton la Clotte 2006, Coteaux du Languedoc.

Amestec de 60% syrah si 40% grenache, e un vin echilibrat, somptuos, cu nas de fructe coapte, vanilie si cacao. Gustul pastreaza cele trei componente aromatice, si parca se imbogateste, pe final, si cu o nota discreta de tutun. E un vin bine structurat si puternic. Un vin de gastronomie. L-am servit alaturi de o friptura de rata.

Cand vine vorba de vinuri rosii frantuzesti, Languedoc-ul mi se pare una din regiunile cu cel mai bun raport calitate-pret. Sunt in general, vinuri de asamblaj, din soiuri de strugure traditionale zonei: grenache, cinsault, mourvèdre, syrah, carignan. Sunt vinuri vii, generoase ca soarele Mediteranei, cu buchete adesea impresionante si cu potential mare de invechire.

5 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinul cu gust sincer, de strugure

In fata vinurilor de pe alte meleaguri, ma gandesc adesea, ca ceea ce i se poate reprosa vinului romanesc este dramatica lui lipsa de sinceritate. Dupa anii de falsificare din perioada comunista, cred ca cea mai mare problema a pietei vinului de la noi, nu e pozitionarea sau pretul, ci asigurarea unui standard de calitate. Pe piata romaneasca se gasesc mult prea putine vinuri sincere, cu gust adevarat, de struguri. Poate asa se si explica de ce romanii prefera inca vinul facut in mod artizanal, la tara.

De curand, am avut marea surpriza sa ma intalnesc cu, probabil, unul din cele mai bune vinuri romanesti. In orice caz, cel mai sincer vin romanesc, pe care l-am baut pana acum.

Shyraz 2003 Nachbil te rasfata cu arome de cireasa neagra, tonuri de piele si condiment. E un vin destul de vioi pentru varsta lui si cu echilibru bun. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare e tocmai impresia nedefinita, de ansamblu, pe care ti-o lasa si marile vinuri frantuzesti, aceea ca e vin facut din bob de strugure stors din caldura soarelui si mangaiat de pasiunea viticultorului. Se poate citi in acest vin din podgoria de la Beltiug preocuparea pentru calitate, mandria lucrului bine facut.

Shirazul e un strugure la moda, plantat in ultimul timp, cam peste tot in Romania, de la Recas, Corcova si Dealu Mare pana iata, la Beltiug, in judetul Satu Mare. Sa plantezi soiuri rosii in zona nordica a Romaniei mi se pare un experiment curajos. Oricum, in comparatie cu calitatea vinurilor Nachbil, podgoria de la Beltiug e o prezenta mult prea discreta pe piata romaneasca.

8 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti