Tag Archives: vinuri din Mosel

October 24, 2014 · 6:24 am

De pe Saar la București

„Vinul trebuie să cadă într-un stomac plin și să se ridice din nou sub forma discursului”, susținea abatele Gilbey în cartea lui Roger Scruton, „Beau deci exist” și, din punctul meu de vedere există câteva tipuri de vinuri menite să producă limbuție, chiar și celui mai taciturn dintre băutori. Desigur, vinul în sine, oricât ar fi de bun, nu poate să suplinească, lipsa de idee a partenerului său uman, dar dintre toate vinurile lumii, rieslingul îmi pare vinul cel mai propice discursului.

von o

Deși rieslingurile de la von Othegraven sunt printre favoritele mele, nu am apucat să povestesc despre ele. Unul din motive a fost și faptul că nu am făcut poze în vizita noastră în crama de pe Saar. Crama este proprietatea unei vedete din Germania și am fost rugați să nu facem poze în sala de degustare. Așa că fără poze, am tot băut în tăcere aceste vinuri cu mineralitate accentuată, pietroase parcă și cu aciditate mare – Saar produce unele dintre cele mai acide vinuri ale zonei Mosel-Saar-Ruwer – pe care bătrânețea le înveșmântează cu dulceața mierii și cu parfum de lychee și de iasomie.

doggy

Păstrez, totuși o singură poză facută la von Othegraven, înainte să aflăm despre interdicția fotografică. Acest câine de la intrare mi-a făcut nostalgic cu ochiul aducându-mi aminte de suporturile de tacâmuri folosite în copilăria mea la mesele ceremonioase de Crăciun și de Paște. În copilărie, motivele lor animaliere mă intrigau, în aceeasi măsură în care mă fascina bogăția conversațiilor bunicilor și mătusilor care irupeau parcă din irealitate. Și în mod foarte ciudat, această călătorie în Mosel despre care am tot scris, mi-a oferit multiple ocazii de a evoca amintiri din copilărie, mult mai multe decât m-aș fi așteptat eu de la o Germanie pe care o imaginăm adesea – nu știu de ce- mult mai modernă, înveșmântată în oțel și sticlă.

3voni

De atunci încoace degust rieslingul din Mosel cu aceeași plăcere de a fi surprinsă de inepuizabila complexitate aromatică a acestui vin, ca și pe vremea meselor festive din copilărie când așteptam cu încântare felurile de mâncare favorite. Iar în cazul von Othegraven, aciditatea mare a zonei Saar susține în perfect echilibru cantități însemnate de zaharuri capabile să se disimuleze într-un vin, chiar și după 20 de ani, cu miros și gust limpede, proaspăt și radios ca o amintire din copilărie.

Leave a Comment

Filed under în imperiul bunicilor, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , ,

November 30, 2012 · 10:14 pm

Un gentelman: Herr Riesling

Aseară am deschis ultima sticlă de riesling de la Von Schubert, achizitionată în periplul nostru prin Mosel şi odată cu aromele inconfundabile ale Rieslingului de Rhin s-a revărsat şi sacul amintirilor. Tare mă tem că sacul ăsta e scufundat de tot în riesling şi că mă va însoţi mult timp, dar la drept vorbind nici nu mi-aş dori vreo altă aromă dacă aş vrea să-mi parfumez dulapul.

Am nimerit în vizită la Maximin Grünhaus Schlosskellerei C von Schubert chiar în prima noastră zi în Mosel şi n-aş putea spune ce anume m-a impresionat mai tare: incredibila modestie a cramei sau fabuloasa bogăţie a vinurilor deschise (printre care un Riesling Auslese din 1996 si un eiswein). A fost o bizară întâlnire cu doi gentelmeni: rieslingul von Schubert şi Dr. Carl von Schubert, a cincea generaţie a familiei la conducerea cramei, (despre care se spune că este atestată din secolul X).

A fost printre puţinii care ne-au permis să ne băgăm nasurile printre butoiaiele din cramă. Cam toate rieslingurile pe care le produce von Schubert sunt vinuri cu fermentaţie spontană în baricuri de stejar şi cu ceva grame de zahăr rezidual, şi mi-au rămas în memorie ca unele dintre cele mai seducătoare rieslinguri din Mosel.  De altfel, domnul Von Schubert are o diplomă de doctorat „the economy of viticulture on steep slopes” despre viticultura pe pante abrupte, aşa cum sunt cele de pe care îşi culege strugurii.

Din nesfârşitele şi inevitabilele comparaţii între ce înseamnă să fii viticultor în Germania şi ce înseamna să fii viticultor în România, şi cât de scump/ieftin e preţul vinului, ne-am ales cu o poveste, care în ceea ce mă priveşte, îi vă însoţi de acum încolo sticlele de vin: „la mise en bouteille au camion au château”. Dacă în România legislaţia prevede că fiecare cramă trebuie să achiziţioneze o linie de îmbuteliere proprie ca să poată funcţiona şi vinde vin, în Germania acest lucru nu este obligatoriu. Cramele medii şi mici apelează atunci când este necesar, prin programare prealabilă, la un furnizor de servicii care se deplasează printre viile din Mosel cu linia de îmbuteleiere în camion. „la mise en bouteille au camion au château”, a concluzionat von Schubert, însoţit de hohotul nostru spontan de râs. După care a adăugat cu mirare: “mais vous parlez français ?!”

Da, mi-am şoptit atunci în barbă, cu franceza ne descurcăm, cu legislaţia mai aşteptăm.

13 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , , , ,

August 22, 2012 · 8:14 pm

Im Wein liegt Wahrheit

Puţine locuri din lumea asta mare mi-au fost atât de aproape de suflet ca sufrageria fraţilor Merkelbach din Ürzig. Paharele de cristal pentru musafiri, dulapul cu vitrină aflat la mare cinste şi în ochii bunicilor mei, măsuţele acoperite cu feţe de masă croşetate m-au transportat pe aripile nostalgiei până în casa atât de iubită a copilăriei mele şi mi-au reamintit ritualul unei ospitalităţi, pe care generaţia lor, care a prins vremuri mult mai tulburi, o practică totuşi, cu mult mai multă eleganţă.

A fost întru totul o vizită tare stranie, o călătorie în Germania anilor 60, un tărâm inaccesibil dar familiar, alaturi de rieslinguri din Mosel cât se poate de clasice, de la arome  şi  gust până la etichetă.

Cei doi fraţi Merkelbach, lucrează 1,90 hectare de riesling şi produc vin după metoda tradiţională din Mosel, cu drojdii autohtone şi fermentare spontană în butoaie de stejar (care se refolosesc). Au fost printre puţinii producători care ne-au invitat să vizităm crama şi ne-au lăsat să admirăm tractorul din anii 60 perfect funcţional şi butoaiele din anii 50, o experienţă inedită într-o lume atât de schimbătoare şi supusă cerinţelor clientului cum este cea a vinului.

Dacă începând cu anii 30 în Mosel au domnit vinurile demi-dulci şi dulci, noile tendinţe au impus vinurile seci, care însă sunt tributare ceva mai mult aportului tehnologic (cisterne de inox şi drojdii selecţionate). De altfel, aproape toţi producătorii din Mosel ne-au spus că pentru rieslingul kabinett folosesc drojdii selecţionate – mult mai uşor de controlat în procesul de producţie al vinului sec – şi drojdiile sălbatice doar în cazul celorlalte vinurilor demi-dulci si dulci.

Inaintea acestei vizite, eram un suporter îndârjit al vinului sec, dar varietatea, fineţea şi imensul potenţial de asociere gastronomică al vinului demi-sec din Mosel m-au cucerit definitiv. De atunci, de  fiecare dată când deschid o sticlă de riesling din Mosel, mă băntuie, printre deja îndepărtatele amintiri amestecate în colbul rutinei zilnice, imaginea unui bătrân de 68 de ani petrecându-ne până la uşă casei cu faţa iluminată de fericire pentru ca i-am băut, vorbit, apreciat şi cumpărat vinul. O clipă de fulgurantă frumuseţe.

Leave a Comment

Filed under în imperiul bunicilor, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , , ,

May 26, 2012 · 11:36 am

Markus Molitor, 500 de ani de experienţă cu riesling

Cel mai uimitor lucru pe care îl poate trăi în Mosel, un băutor de vin din România – o ţară unde podgoriile se numără cu suta de hectare şi vinurile (ca şi berile) cam seamănă între ele – e senzaţia stranie a diversităţii unor vinuri făcute din acelaşi soi de strugure. De fapt, în Mosel, ca şi în Alsacia, nu am văzut alt tip de vin decât cel făcut dintr-un singur soi de strugure şi niciun riesling din cele degustate la cele 8 crame vizitate nu semăna cu cel al vecinilor. Lecţia pe care oricine o poate învăţa în Mosel – cum să ajungi la diversitatea maximă prin simplitatea extremă – am înţeles-o, culmea, abia când am vizitat poate, una dintre cele mai comerciale crame din partea locului:  Markus Molitor.

Când doamna Markus Molitor, cea care ne-a prezentat vinurile cramei, ne-a povestit că sunt cea mai mare cramă de pe Mosel cu cele aproape 42 de hectare pe care le deţin, am catadicsit-o cu o privire plină de neîncredere. După ce a adăugat că  Markus Molitor produce 50 de etichete diferite într-un an, din 95% riesling şi restul de 5% Pinot noir (Spätburgunder) şi Pinot blanc (Weissburgunder) am început să caut în ochii ei scânteia nebuniei. Noroc că prejudecăţile mele au fost repede înecate în vinul de deschidere, un excelent Pinot Noir 2007 Graacher Himmelreich, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai bune vinuri pe care Markus Molitor le face.

Au urmat vreo 13 rieslinguri, din ani diferiţi, secetoşi sau ploioşi, ani cu fermentaţie spontană perfectă şi ani cu drojdii selecţionate. Ni s-au povestit caracteristicile fiecărui an şi cum au influenţat acestea fiecare producţie în parte. De exemplu, 2003 a fost un an foarte cald şi secetos, cu rieslinguri lipsite de aciditate, în schimb 2007 a fost un an cu o fermentaţie spontană perfectă şi reislinguri extrem de bune. Iar 2010 e considerat unul din cei mai buni ani din ultimii zeci de ani, cu vinuri, ni s-a spus, cu capacitate de îmbătrânire de 30 de ani.

Am avut ocazia să degustăm şi un auslese din 2002, deschis de 3 săptămâni, care se prezenta impecabil. Am ştiut acest lucru pentru că peste tot pe unde am fost în Mosel, am văzut că se obişnuieşte să se scrie pe etichetă data când sticla de la degustare a fost deschisă. Am întrebat dacă e adevarat că aşa cum arată data de pe etichetă vinul e deschis în urmă cu 3 săptămâni, şi ni s-a spus că un riesling bine făcut rezistă în sticla deschisă, afară la aer, fără probleme, mai multe săptămâni. De altfel, Markus Molitor încurajează aerarea rieslingurilor lor tinere, (în special auslese si spätlese) şi nu recomandă folosirea pompei de vacum pentru a elimina aerul din sticlele deschise.

La întoarcerea în România am avut curiozitatea să arunc o privire pe site-ul lor  şi am aflat că Weingut Markus Molitor e o afacere de familie de opt generaţii şi că viile sunt împărţite în suprafeţe foarte mici, cele mai multe nu depăşesc un hectar, dar se cunosc cu precizie caracteristicile pe care vinul din fiecare parcelă le dezvoltă.

Intuiţia mi-a şoptit că secretul acestei incredibile diversităţi a rieslingului de rhin se ascunde şi în respectul cu care proprietarii de crame din Mosel vorbesc unul despre altul, ca nişte oameni care sunt acolo de 500 de ani şi au de gând să fie tot acolo şi în viitorii 500. Şi cred că dincolo de orice altceva, pe acest sentiment se bazează performanţa sistemului german.

9 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , , , , ,

April 6, 2012 · 9:59 pm

În ţara aspră şi minunată a rieslingului de Rhin

Când deschid o sticlă de riesling bun, mă simt învâluită în mirosul vîntului şi al pământului, al ardeziei încinse de soare şi al brizei răcoroase, care se îmbină, se contopesc parcă, într-un fulgurant moment de armonie universală. Am mai trăit senzaţia asta, în adolescenţă, când urcam pe munte, şi acum ştiu că ea are mirosul inegalabil al rieslingului de Rhin.

În Mosel, viticultorii au calităţi de alpinişti şi sunt animaţi de o mare dragoste pentru vinul pe care îl fac. Ai putea chiar să-i consideri un pic nebuni, dacă te uiţi la viile care cresc în pantă, unele înclinate şi la 70 de grade, până sus de tot, în vârf. Privind peste tot în jur nu prea vezi terenuri necultivate, şi începi să înţelegi cât de mult preţuieşte pământul atunci când nu ai, şi cât de multă muncă poate presupune un simplu pahar de vin. Şirurile nesfărşite de vii plantate pe văi neprimitoare m-au facut să mă gândesc că, noi, românii, ar trebui să fim un pic mai recunoscători faţă de ţara, atât de roditoare, în care ne-am născut şi ar trebui să ne exprimăm această recunoştinţă şi prin fapte.

Una dintre cele mai plăcute vizite din călătoria noastră a fost cea de la Weingut Laurentiushof, unde familia Franzen-Martiny cultivă vie pe unele dintre cele mai abrupte pante din Europa (70 de grade).

Am fost surprinşi şi ne-am simţit răsfăţaţi de propunerea gazdei noastre de a urca cu trenuleţul în vie, o instalaţie care deşi arăta ca o jucărie s-a dovedit trainică, fără să ne răpească însă doza de adrenalină care a făcut şi mai plăcută degustarea vinului direct în vie.

Caracteristic pentru Mosel e un tip special de tăiere şi legare a viţei, diferit de cel clasic, să-i spunem franţuzesc. Nemţii curbează ramurile butucului viţei şi le leagă într-o formă ce seamănă cu o inimă.

Pentru că e un tratament delicat, care  trebuie făcut cu atenţie pentru a nu traumatiza viţa, e din ce în ce mai puţin folosit, în lipsa forţei de muncă calificate. Se spune că, în această poziţie de inimă, seva viţei circulă uniform şi toţi strugurii au astfel şanse egale de a ajunge la maturitate deplină. Dar mie îmi place să cred că e, de fapt, inima primului viticultor care a trecut prin Bremm, a plantat vie şi n-a mai putut să plece.

De altfel, de acolo de sus, am privit Moselul printr-un pahar de riesling şi într-o clipă de reverie m-am întrebat dacă, de fapt, nu cumva tot ce curge în vale e riesling şi noi habar n-avem. Pentru că altfel e greu să-ţi explici starea de graţie în care trăiesc aceşti oameni care le permite să-ţi ofere o sticlă de vin bun la preţul de 8,5 euro.

6 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , , , , , ,

March 28, 2012 · 6:14 pm

O floare rară şi un blind tasting legendar

Rieslingul are patru feţe: trocken, feinherb, fruchtig şi edelsüss, ne-a spus de la bun început Christian Tyrell, proprietarul domeniului Weingut Karthäuserhof, prima cramă pe care am vizitat-o în periplu nostru prin Mosel.

@ lovewine.ro

Orice călătorie te îmbogăţeşte pentru că e distrugătoare de prejudecăţi şi evidenţiază cât de mică e distanţa care te separă de cel care, totuşi, nu îţi vorbeşte limba sau nu îţi cunoaşte ţara, iar o săptămână în Mosel mi-a arătat cât de puţin îţi trebuie ca să faci un vin bun şi m-a pus serios pe gânduri.

Vinului german i se reproşează eticheta complicată, clasificările stufoase şi un anume elitism. Proprietarii de crame – cele mai multe afaceri de familie de mai bine de 400 de ani – preferă să stea acasă şi să-şi lucreze singuri via şi sunt mai puţin dornici să străbată lumea povestind despre cât de bun e vinul lor. E unul din motivele pentru care rieslingul german nu a devenit “un fenomen planetar”, ca Bordeaux sau Chablis. Pe de altă parte, după ce le guşti vinurile, nu poţi decât să te bucuri că nemţii nu au dat niciun pas înapoi în a-şi face vinul aşa cum ştiu ei mai bine, cu tot cu clasificările care le sunt proprii.

Cel mai important lucru pe care l-am înţeles de la Christian Tyrell, ca şi de la ceilalţi producători pe care i-am vizitat, e că, de fapt, felul în care clasificăm noi vinul (sec între 2- 4 grame/ litru, demi-sec 4-12 grame, demi-dulce 12 – 50 grame şi dulce peste 50 de grame) e simplist şi născător de confuzii. În cazul rieslingului german, nu se acordă mare atenţie cantităţii de zahăr rezidual din vin, ci se caută un echilibru între aciditate şi zahărul rezidual. Din acest motiv, un riesling german trocken, pe care noi îl traducem prin “sec”, nu va avea 2-4 grame zahăr rezidual, ci, în funcţie de condiţiile fiecărui an de recoltă, va avea un gramaj de zahăr rezidual corelat cu nivelul acidităţii din strugure în acel an. Astfel un riesling trocken poate avea până la 9 grame de zahăr la litru şi, foarte rar o sa aibă 2 grame de zahăr – adică să fie sec după cum am învăţat noi – pentru că din cauza acidităţii foarte mari va fi de nebăut. De altfel, acum am avut ocazia unei experienţe extraordinare, să degust vinuri dulci (edelsüss) care aveau 100 de grame de zahăr rezidual şi o aciditate atât de mare, încât îţi lăsau senzaţia că au cel mult 50 de grame.

Unicitatea rieslingului de rhin stă tocmai în acest echilibru între o incredibilă aciditate, care îi scoate în evidenţă mineralitatea specifică, şi zahărul rezidual care îi potenţează aromele.

Despre sistemul de clasificare al rieslingului german şi cum se citeşte eticheta vinului, am mai scris aici.

@ lovewine.ro

Revenind la Weingut Karthäuserhof, Christian Tyrell ne-a regalat şi cu o poveste fără egal, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune pe care mi le-a povestit vreodată un producător. Crama Karthäuserhof are o etichetă specifică, o bandă pe gâtul sticlei. L-am întrebat de unde a pornit această idee şi ne-a povestit cum pe vremea stră-bunicului său s-a organizat la cramă un mare banchet. Sticlele au fost scoase din pivniţă şi puse la răcit în vase cu gheaţă. Toate bune şi frumoase, dar când să fie aduse la masă în ordinea prestabilită, s-a constatat că etichetele s-au desprins de pe sticle făcându-le de nerecunoscut. În amintirea acelui blind tasting istoric eticheta a rămas plasată doar pe gâtul sticlei.

@ Nicusor Cazan

Prinsă în mirajul poveştii, parcă şi vedeam mulţimea de pătrăţele ude care pluteau în havuzul din curte, purtând pe ele nume şi ani legendari, şi am oftat înciudată…

@ lovewine.ro

2 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă, tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , , , ,

March 17, 2012 · 10:13 am

O săptămână cu Riesling de Rhin

Uneori mă bate gândul că rieslingul a fost cândva menit să fie o floare, căci nu există vin alb cu arome mai seducătoare şi mai complexe. E ca şi cum toţi pomii din livadă, cireşul, caisul, piersicul, salcâmul, mărul şi-ar scutura cu toţii, în acelaşi timp, polenul la tine în pahar. Un riesling tănăr e expresia proaspătă, solară şi plină de avânt a primăverii, care, (după 3-4 ani de învechire) se lasă cotropită de imobilitatea verii, pentru ca apoi să se desăvârşească în languroasa toamnă. Un riesling poate fi atât de bun încât să nu te lase să alegi care din aceste faze prin care trece te atrage mai tare.

După o săptămână în ţara rieslingului de Rhin, pot spune că nu am mai întălnit un strugure care poate avea atâtea faţete şi care poate produce vinuri atât de diferite. Tot aici am aflat că, graţie acestei diversităţi, rieslingul poate acompania un meniu complet, de la aperitiv până la desert. E ceea ce am şi experimentat profiând de excelentele preparate ale lui Oliver Probst, proprietarul hotelului Moselschild – pe care îl recomand din toată inima.

La aperitiv, spumant (care la nemţi se numeşte sekt) Rebenhof 2009, cu ton crud cu piure de mazăre, muguri de creson şi dovleac.

Supă curry cu creveţi şi cod, alaturi de riesling 2010 Weingut Klaus, Spätlese, feinherb.

 

Muşchi de porc cu legume şi piure de cartofi, alături de riesling 2009 Studert-Prüm, Bernkasteler Graben, Spätlese, feinherb.

 

La desert, crème brûlée cu îngheţată, alături de riesling auslesse 1990, Schlossgut Diel.

Pentru mine, un riesling bun e ca o călătorie de-a lungul vieţii cu un prieten de nădejde împreună cu care rememorezi amintiri din adolescenţă şi poveşti de maturitate, iar acest periplu prin crame şi terase de vie s-a asezonat în mod inspirat şi cu prieteni adevăraţi, cu care am împărtăşit pasiunea pentru riesling şi frumuseţea peisajului reflectat într-un pahar cu vin.

În scurta noastră excursie, am vizitat opt crame – Karthäuserhof, Maximin Grünhaus Schlosskellerei C von Schubert, Schloss Lieser, von Othegraven, GransFassian, Markus Molitor, Laurentiushof şi Alfred Merkelbach -şi am degustat aproape o sută de sticle de riesling. Poveştile fascinante ale pasiunii cu care acesti oameni creează fiecare, rieslinguri atât de diferite, în săptămânile care urmează…

6 Comments

Filed under Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , ,