Monthly Archives: November 2011

Ce e ala, decantor ?

Joe, unul dintre cititori, m-a intrebat la ce foloseste decantorul si am promis ca voi raspunde printr-un articol. Cum anul se apropie de sfarsit, trebuie sa ma tin de cuvant cat nu este inca prea tarziu…

Intr-un fel, aprecierea, evaluarea si servirea vinurilor au multe lucruri in comun cu gramatica limbii romane. Adica reprezinta o materie cu cateva reguli si o mie de exceptii, in cadrul careia uzul e mai mereu certat cu norma. Stiu din proprie experienta ca atunci cand incepe sa te intereseze vinul si citesti despre decantor si carafare ai tendinta sa consideri toate aceste lucruri drept niste ritualuri de vanitate inutila. De fapt, la ce foloseste decantorul si cum anume, vei afla abia dupa ce ai dat chix cu cateva vinuri.

De ce folosim decantorul ?

Avem doua motive pentru care folosim decantorul: pentru a aera un vin tanar sau pentru a decanta un vin batran.

Aerarea vinului, prin lasarea lui in carafa cu o ora-doua inainte de servire, are ca rezultat accentuarea expresiei aromatice a vinului, prin eliminare anumitor arome de reductie, dar va ajuta si dezvoltarea corpului si rotunjirea taninilor, felul in care vinul se “aseaza in pahar”.

Decantarea este procedeul prin care vinul se separa de impuritatile depuse cu timpul, pe fundul sticlei. Decantarea se face intotdeauna cu cat mai putin timp inaintea servirii, pentru ca vinurile mature isi pot pierde buchetul prin expunere indelungata la aer.

Ce vinuri trebuie aerate ?

In general, regula spune ca se aereaza vinurile tinere, atat cele rosii cat si cele albe. Vinurile vechi, mature, grand cru, se servesc fara aerare.

Dar adevarata problema in folosirea decantorului o constituie de fapt, interpretarea  notiunii de vin “tanar si batran”, care nu tine de numarul anilor pe care ii are vinul, ci de stadiul de evolutie in care se afla in momentul deschiderii sticlei. De regula, un vin ajuns la maturitate nu mai are nevoie de aerare, pe cand un vin care nu a atins acest prag, cu tanini verzi si corpolent, va beneficia de pe urma aerarii, care nu va face decat sa-i armonizeze acele caracteristici prea puternice ale tineretii sale. Dar exista si vinuri delicate care, lasate in decantor, se oxideaza rapid.

Din acest motiv, folosirea decantorului se hotaraste intotdeauna dupa deschiderea sticlei si analiza vinului si nu dupa criteriul varstei inscrise pe eticheta.

Si nu uitati, degustarea vinului e o continua surpriza.

10 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

Concurs – Cea mai inspirata eticheta de vin romanesc ?

Unul dintre scriitorii mei favoriti, Constantin Toiu scrie in romanul “Caderea in lume”, ca “nimic nu exista decat daca a fost povestit cel putin o data”. Cum, la implinirea a doi ani de Vinuri Povestite, cred inca, cu incapatanare, in magia cuvantului si in puterea povestii de a recrea lumea, va invit sa povestiti alaturi de mine.

In ciuda faptului ca eticheta vinului e strict functionala si pentru unele vinuri mari, aproape inutila, apreciez sticlele cu etichete frumoase si adesea, le colectionez. De aceea, m-ar interesa sa-mi scrieti despre etichetele voastre favorite.

Care credeti ca e cea mai inspirata eticheta de vin romanesc ? De ce va place ?

Vi se pare ca numele trecut pe eticheta are legatura cu personalitatea vinului din sticla ? Va emotioneaza pentru ca face apel la vechi traditii romanesti sau o contemplati pur si simplu, pentru ca e frumoasa ?

Postati poza etichetei favorite sau link-ul catre ea si o scurta argumentare pe pagina de facebook vinuri povestite pana pe 2 decembrie, ora 13:00. Atentie, eticheta trebuie sa fie de vin romanesc si aveti dreptul la o singura postare ! Cel care va insuma cele mai multe like-uri de la cititori va fi declarat castigator si va primi ca premiu o sticla de vin bun, romanesc, din colectia mea.

La povesti, inainte, dragi cititori !

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Prince Merlot

Aceasta toamna lunga si frumoasa a scos la rampa, in ropot de frunze vestede, cateva vinuri romanesti surprinzator de bine pastrate. Prin amabilitatea lui Cezar Ioan, am degustat  alaturi de echipa vinul.ro trei magnumuri (1,5L) de la Vinarte: Prince Mircea 2000 (100% merlot), Prince Matei 2001 (100% merlot) si Soare 2001 (100% cabernet sauvignon).

Ceea ce m-a surprins la aceste vinuri a fost aciditatea foarte buna si, mai ales, expresia aromatica foarte asemanatoare vinurilor bordoleze invechite. A fost apoi, interesant de observat diferenta dintre un merlot de Starmina – Vanju Mare (Mehedinti) – Prince Mircea si unul din Villa Zorilor (Buzau) – Prince Matei.

Prince Matei 2001- corpolent, condimentat (cuisoare, piper, cafea) si cu tanini vii, a parut cu 3-4 ani mai tanar decat o arata eticheta, si e indubitabil, cel mai bun din cele trei. Totusi, mi-as fi dorit sa aiba si o nota ceva mai personala in expresia sa navalnica. Poate va mai capata prin invechire. In plus, dupa ce acest frumos Matei a castigat medalia de aur la “Mondial du merlot” a devenit de negasit.

In mod paradoxal, mi-a placut mai tare batranul Mircea. In ciuda faptului ca, la deschidere s-a aratat inchis si auster, dupa aerare, au aparut arome tertiare de piele, pamant, fruct si baliga. Un vin echilibrat, cu aciditate buna si care mi s-a parut cel mai “frantuzit” dintre cele trei, prin notele initiale cerate si inconfundabila aroma de baliga a vinurilor din Languedoc. Are nevoie de cel putin 3 ore in decantor inainte de servire.

Soare 2001, cu aceleasi arome bogate de pamant, piele si fruct, mi s-a parut dominat de o aciditate incredibila, care imprima vinului un finish usor amarui. Totusi, ma gandesc ca senzatia mea a putut fi viciata si de faptul ca a fost servit dupa exuberantul si carnosul Matei.

Magnumurile de la Vinarte m-au surprins deosebit de placut si mi-au confirmat impresia ca vinul e intotdeauna bun, daca e facut cu pasiune si, in plus, daca ai suficienta rabdare ca sa-l cunosti si sa-l astepti.

6 Comments

Filed under vinuri româneşti

Un eveniment indelung asteptat

Ma bucur in mod special de ocaziile pe care acest blog mi le ofera de a insoti vinul bun cu oameni deosebiti si ambianta inspirata. Din acest punct de vedere, initiativa Stirbey de a expune, reclame si caricaturi cu vinuri Stirbey aparute la inceputul secolului XX, in revista satirica “Furnica”, e un eveniment pe care il asteptam de mult timp.

Baroana Ileana Kripp este aceea care a avut ideea de a cauta prin anticariate afisele si caricaturile vinurilor Stirbey si de a organiza o expozitie deschisa publicului, intr-un loc el insusi plin de istorie, Hanul lui Manuc.

Se stie destul de putin despre perioada de aur a presei umoristice interbelice, cand numai in Bucuresti existau aproximativ 300 de reviste satirice. Revista “Furnica” a aparut, saptamanal, intre 19 septembrie 1904 – 14 noiembrie 1916 si 14 decembrie 1918 – 8 octombrie 1930 si era scrisa, aproape in intregime, de George Ranetti si D.N.Taranu. De asemenea, e interesant de observat ca in paginile ei si-au facut debutul cativa dintre pictorii romani astazi foarte cunoscuti: Francisc Sirato, Ary Murnu, Ion Theodorescu-Sion.

Pe de alta parte, se stie la fel de putin si despre istoria vinului romanesc. De exemplu, cred ca ar merita sa ne gandim la o analiza din perspectiva istorica, a consumului de vin in Romania. Am citit de curand amintirile lui Radu Rosetti, care sustine ca boierii romani nu erau bautori de vin si ca acest obicei a fost introdus in Tarile Romane de domnii fanarioti, dupa modelul de la Constantinopol. (Radu Rosetti – Ce am auzit de la altii. Amintiri, Ed. Humanitas, 2011, pag 77 si pag 177). Dar, un secol mai tarziu, asa cum o arata revista “Furnica”, consumul de vin pare un fenomen generalizat si subiect pentru subtile atacuri politice (unele dintre acestea greu de decodat astazi). Probabil ca o analiza bine documentata ar putea oferi mai multe raspunsuri curiozitatii noastre.

Pana cand si alti pasionati vor cauta prin arhive, expozitia – “Reclame si caricaturi de vin Stirbey din revista Furnica”- va asteapta la Hanul lui Manuc, in Manuc Café, pana la 30 noiembrie. Cred ca nu ar trebui sa ratati aceste marturii din trecut, caricaturi sprintare, voioase si intepatoare ca o cramposie, dar si afise melancolice ca o feteasca regala genius loci care a vazut multe.

2 Comments

Filed under din istoria vinului românesc

Pragul psihologic in cumpararea vinului

M-am intrebat intotdeauna de ce a atat de usor de inteles de ce un Mercedes nu costa cat un Logan, in schimb e asa de greu de acceptat ca un Pétrus e asa de scump. Daca in cazul masinilor, logica functioneaza impecabil atunci cand argumentezi ca dotarea si piesele unui Mercedes sunt de x ori mai bune, de ce oare percepem intr-o logica diferita pragul dintre un vin de 20 de lei si unul de 200 lei ? Cu alte cuvinte, de ce in cazul masinilor conteaza mai mult marca, iar in cazul vinurilor mai mult pretul ?

Cred ca acest lucru tine de aprecierea exclusiv subiectiva a vinului, de faptul ca pentru unii – asa cum zice prietena mea, Irina – vinul nu se preface pe papile ca e ciocolata cu cirese. E mai usor sa apreciezi un Mercedes, decat un Clos des Mouches, pentru ca vinurile mari sunt, in general, neprietenoase si necesita timp si atentie speciala. Nu iti trebuie doar un anume nivel financiar, ci ai nevoie si de un bagaj de cunostinte aferent si mai ales, de multa experienta taninica pe papile.

Un prieten drag imi spune mereu ca exista un prag psihologic in cumpararea vinului, care nu tine neaparat de situatia financiara, ci de constientizarea unei nevoi. Teoria lui e ca in viata oricarui bautor de vin, apare un moment in care intalnirea cu un vin mare il va ajuta sa devina un pasionat sau “un bautor nelinistit”, iar suma pe care o va aloca pentru cumpararea vinului va creste treptat, in acelasi timp cu imbogatirea experientelor gustative.

De fapt, vinul e doar un pretext pentru senzatii, extazuri, povesti, socializare si, din fericire, toate acestea sunt imposibil de cuantificat in bani. Totusi cred ca, asemeni operelor de arta, un vin bun e cu atat mai bun cu cat reuseste sa ramana mai mult timp in atentia ta. Iar un vin care s-a lasat repede descoperit, pe care l-ai inteles, inceteaza sa te mai intereseze. Poate ca asta e motivul pentru care lumea vinului e atat de speciala. Dar, e, in aceeasi masura, si o lume in care te poti pierde.

11 Comments

Filed under poveştile Monei