Tag Archives: Bulgaria

Mediterana, mai aproape

În ceea ce mă priveşte, cea mai enervantă problemă a Bucureştiului e aşezarea lui geografică neinspirată, în secetoasa câmpie, departe de orice posibile atracţii de week-end. Oriîncotro ai vrea să mergi, două zile abia îţi ajung pentru a pleca şi a te întoarce la Bucureşti. Oricum ai socoti, drumul iese întotdeauna prea lung, destinaţiile sunt foarte puţine.

@ Doron

În lipsa unor drumuri mai bune, odată cu intrarea în UE, am descoperit alternativa evadării către sud. Deşi nu e mai frumoasă decât România, Bulgaria îţi oferă şansa nesperată de a pătrunde într-un alt timp. E o ţară plină de pace, cu oameni lipsiţi de aroganţă, cu trafic putin şi cu sate care nu stau în calea şoselelor. La prima vedere, ai zice chiar că e o ţară nelocuită destinată bolnavilor de nervi. La două ore şi jumătate de mers cu maşina de la Bucureşti, se află unul dintr oraşele mele favorite, Veliko Târnovo.

@ Doron

Probabil unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Bulgariei, Veliko e un loc special, care asemeni unui vin bun, te surprinde cu senzaţii compozite.

@Doron

@Doron

Dacă îl priveşti scăldat în soarele verii, printre pisicile tolănite în unghere răcoroase pare un îndepărtat oraş al Mediteranei, când îl vizitezi printre autumnale picături de ploaie te învăluie cu aerul placid şi melancolic al unui târg, asemeni Câmpulungului din vremurile bune.

@Doron

@Doron

@Doron

Cetatea medievală a fraţilor Asan s-a transformat într-un oraş meşteşugăresc, de mici comercianţi, al cărui farmec stă tocmai în faptul de a-şi fi păstrat dimensiunile miniaturale, în ciuda perioadei comuniste care a mai presărat ici-colo câte un hotel urât, din beton. E locul perfect în care să-ţi petreci un week-end, fără grabă, delectându-te cu senzaţia că eşti aproape şi în acelaşi timp, departe de casă.

@Doron

@Doron

Unde să bei şi să mănânci bine la Veliko ?

Dacă sunteţi dintre cei care încearcă mereu mâncăruri cu specific local, găsiţi barul studenţilor din Veliko Tarnovo, un fel de Club A ( în poza de mai sus). Preferata mea e tocăniţa, uşor picantă, de pipote, inimi şi burtă. Dacă vă doriţi feluri de mâncare internaţionale şi meniu în engleză, încercaţi la Hadji Nikoli, chiar pe strada comercială, un complex arhitectonic în stilul Renaşterii târzii, restaurat în ultimii doi ani. Au o oferta de vinuri foarte bună. La desert, intraţi vis-a-vis în cofetăria Stratilat. E un local ideal şi pentru cafeaua de la mic-ul dejun. Preparatul preferat: dovlecei prăjiţi umpluţi cu brânză cu mărar şi nuci, un deliciu al Şeherezadei…

8 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Verticala de week-end in Bessa Valley

In Valea Bessi-lor vantul mi-a soptit: „Pe fata asta ciudata, fiica de rege get si de dansatoare tataroaica, eu o cunosc de pe vremea cand mergea cu picioarele goale prin tarana”.

Relieful Bulgariei are acest farmec aparte, de a te impregna cu senzatia teleportarii intr-un spatiu straniu si in acelasi timp familiar, pentru care ti-ar fi trebuit zile intregi de calatorie, dar pentru care n-ai batut chiar atata drum, caci acest spatiu determina, in primul rand, o calatorie intima, catre tine insuti.

Acum, dupa ce am vazut podgoria de la Aliman si pe cea de la Bessa Valley, il banuiesc pe Marc Dvorkin, ca asemeni unui druid celt, detine stiinta de a alege locuri cu potential magic, locuri in care tarana musteste de trecutul cel fara de nici o granita si de oasele calatorilor care nu cunosc alta frontiera decat linia orizontului. Il banuiesc de o relatie speciala cu senzualitatea si violenta teritoriului dionisiac.

Si tot la trecerea granitei, am realizat ca, din cand in cand, de ziua ta, Politia Romana te sarbatoreste prin suprimarea identitatii. Un cadou plin de umor, din cauza caruia l-am debarcat pe Razvan Jurca in vama Ruse. Dar, 10 ore mai tarziu, la sfarsitul petrecerii de la Bessa Valley aveam sa ne intalnim, plini de uimire, cu acelasi Razvan, aureolata de gloria unei identitati reinoite si a libertatii de a calatori care nu cunoaste granite.

Urmarind soarele care cobora scaldand Bessa Valley in culoarea mierii, am degustat, direct din baric, vinuri din recolta 2010: merlot (rotunjimi si textura), petit verdot (explozie naravasa de tanini ca praful de pusca invaluiti in miresme de violete) si syrah (condimente, dulceata si culoare). Degustarea comparativa a celor trei vinuri tinute cate 3 luni in baricuri de stejar noi, a scos in evidenta lupta diferita a fiecarui soi de strugure cu lemnul. Daca merlotul se lasase deja cucerit si invaluit in arome splendide de torefactie, cafea, vanilie si ciocolata, petit verdot-ul era in plina razvratire si eclipsa cu notele de condimente orice incercare a lemnului de a se impune. Merlotul, invins, era aproape gata de baut, petit verdotul iti incleia gatul cu cei mai verzi tanini pe care i-am gustat vreodata.

Sarbatorirea celor 10 ani ai podgoriei Enira, mi-a oferit ocazia nesperata de a incropi ad-hoc o verticala Enira Reserva. De la o Enira Reserva 2009, extrem de fructoasa cu arome de dulceturi invaluitoare, trecand prin Enira Reserva 2008, sobra, inchisa, dar cu deja ceva note de piele si fum, si Enira Reserva 2007, ajunsa in varful ei maxim, pana la Enira Reserva 2005, foarte concentrata, extractiva si picanta, aproape amarone, seara s-a lasat deosebit de agreabil in Bessa Valley.

Cat despre podgoria de la Aliman, am aflat cu aceasta ocazie ca in aceasta toamna se va culege prima recolta de feteasca neagra. Sunt tare curioasa ce va reusi sa faca Marc Dvorkin  cu acest soi nou din portofoliu sau.

7 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Bulgaria, de la nord la sud

Imi plac calatoriile care iti ofera ocazia de a admira in voie schimbarea treptata a peisajului, pe etaje climatice, ca intr-o lectie virtuala de botanica. Asa am realizat ca aria mea climatica favorita e indubitabil, sudul. Apreciez litoralul bulgaresc pentru aerul rustic si verva vegetala, pentru culorile pure si lumina speciala, si nu in ultimul rand, pentru Marea Neagra cea uimitor de albastra.

Cand te hotarasti sa strabati cei 60 de kilometri de la Vama Veche la Balcic, in luna mai, te izbeste galbenul indrajit al culturilor de rapita si verdele crud al campurilor, ca intr-o pictura expresionista. De altfel, imi place sa cred ca, dincolo de considerentele mondene, pictorii interbelici erau atrasi la Balcic de aceste culori pure, crude sau sublimate de soare. Vara peisajul devine fierbinte, casele par si mai albe, marea si mai albastra. In septembrie si octombrie, drumul pustiu e scaldat de o lumina moale, voluptoasa, culorile se sting, campurile definite de rosul ardeilor capia se intind nesfarsite.

Nu stiu care e secretul culorilor din Cadrilater, dar locul are un farmec special, care, de indata ce ce ai coborat mai jos de Balcic, dispare.

De obicei, zabovesc la Kamen Briag si ma rasfat la Dalboka. Tarmul stancos e deosebit de pitoresc in Tyulenovo, un sat care seamana foarte tare cu Vama Veche de odinioara, cu case fara garduri, curti argiloase cu multe flori si bolti de tartacute. Tyulene inseamna in bulgara foca, si se pare ca printre stancile spectaculoase de aici, isi aveau cuibul o specie de foci de Marea Neagra, Monachus monachus, care au disparut, din cauza braconajului intensiv. Se spune ca singurul loc unde mai pot fi intalnite e rezervatia naturala Milli Park, de langa Kusadasi. Desi am fost acolo, nu am avut sansa de a ma intalni cu celebra monachus…

Imi place sa admir marea si sa mananc la Dalboka, un golf pitoresc, abrupt, nu departe de capul Kaliacra. Locul a devenit in ultimul timp cea mai cunoscuta ferma de midi de pe litoralul bulgaresc si e frecvent vizitat de romani. Portiile sunt generoase si pestele e proaspat. Chiar ne intrebam de ce in marea aia a lor atat de albastra pare sa fie mai mult peste decat in marea noastra neagra. In termeni de dezmat culinar si cromatic, Dalboka imi aduce aminte de o terasa insorita la Setubal si o experienta gustativa extravaganta cu  fructe de mare. Intr-un fel straniu si nedefinit, Bulgaria e pentru mine un portal catre soarele Portugaliei.

Despre alte locuri favorite de la sud de Burgas, intr-o poveste viitoare…

9 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Muskatova, mavrudul si marketingul

Despre valentele calatoriei mi-a vorbit pentru prima data profesorul meu de limba romana. Calatoria, ne-a spus el, nu este asa cum ar putea parea, o activitate pur hedonista, de divertisment, ci scopul ei e de a te descoperi pe tine prin exercitiul raportarii la celalalt. Calatoria e o initiere, iar surprizele sunt pe masura prejudecatilor cu care pleci la drum.

Din acest punct de vedere, Bulgaria nu inceteaza sa ma uimeasca. E o fosta tara comunista, cu aproape 8 milioane de locuitori si in mod evident, mult mai saraca decat celelalte tari europene. Din perspectiva de marketing, e o piata fara putere de cumparare si neinteresanta pentru marile branduri internationale. Din punct de vedere istoric si cultural, a stat sub turci mult mai mult decat Romania, si din acest motiv pornesti de acasa cu prejudecata ca vei strabate o tara naspa, un no man’s land.

Mult inainte sa realizez ca bulgarii sunt niste oameni mai putini aroganti, agresivi si dornici sa-si etaleze buna starea, am fost uimita sa constat ca ei pastreaza in uzul curent, de carciuma, multe dintre produsele traditionale ale ariei geografice, care in Romania au disparut. Rachia (tescovina sau grappa), mastica, boza (braga), ayran-ul, menta, ca sa  ne limitam doar la categoria bauturilor. Sigur, veti zice, dar ayran se gaseste si in Bucuresti, la turcul din colt, tzatza Leana a lui nenea Iancu mai face si acum mastica in casa si unchiu’ Zoltan transforma in tescovina boasca si strugurii care au fermentat inainte sa apuce sa-i faca vin. Da, e adevarat. Doar ca la bulgari, toate aceste produse se fabrica si se consuma la scara larga. De la cel mai select restaurant la cea mai mizera terasa, se serveste rachie, iar la supermarket esti pus in fata unei alegeri imposibile, de la vreo 20 de feluri de rachie in sus. Eu am incercat pana acum vreo sase variante de rachie si toate s-au dovedit la fel de bune. Cea mai savuroasa e rachia facuta din muscat, numita foarte poetic muskatova, care pastreaza aroma invaluitoare a strugurelui. Imi aduc aminte cu mare placere cum intr-o seara de vara, pe litoralul bulgaresc am facut cunostinta cu minunata muskatova si cum carciumarul, ne-a privit cu mai multa consideratie cand i-am pronuntat numele. In plus, bulgarii mai au in comert si variante extrem de delicioase de rachie de caise si de gutuie…

Si spre marea mea surpriza, am descoperit ca fabrica si produse cosmetice pe baza de strugure: Mavrud, ca doar e brandul bulgaresc de tara. Se pare ca strugurele a fost folosit in scop cosmetic inca din secolul al XVII-lea si povestea spune ca, la curtea lui Ludovic al XIV-lea, nobilii se tratau cu vinul vechi si pe fata, pentru a da tenului stralucire. Cosmetica moderna foloseste coaja si samburii de strugure care contin polifenoli si antioxidanti. In Romania, puteti gasi game cosmetice pe baza de strugure italienesti (Uvage, Bottega verde) sau frantuzesti (Caudalie). In spatele brandului Caudalie se afla mostenitorii podgoriei Chateau Smith Haut Lafitte, Bordeaux. In 1999, ei au inaugurat aici primul centru de vinoterapie. Azi, vinoterapia este la mare cinste printre tratamentele de intretinere, iar in Franta, aprope in fiecare regiune viticola exista cel putin un spa sau un centru de terapie cu struguri.

Oare de ce  Bulgaria a pastrat in uzul curent, intern, niste produse atat de subtile cum sunt rachia si  cosmeticele naturale din strugure, in ciuda faptului ca este o piata mica si saraca ? Poate ca raspunsul se gaseste in marele respect pe care il au pentru masa, pentru bucate si pentru servire. Sau poate sunt prea saraci ca sa renunte la lucruri atat de rafinate ?

PS. Oze, pisica, face parte din familia amicului Doron…

8 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Chiar bea Winston Churchill vin de Melnik ?

Cand am ales Melnik ca punct de destinatie a calatoriei noastre prin Bulgaria, nu stiam ca locul se leaga de numele lui Winston Churchill. Ma atragea ideea unei calatorii de la nord la sud prin Bulgaria, pana la granita cu Grecia, acolo unde se afla Melnik, dar si ineditul imbinarii unei excursii pe munte cu o degustare de vin. Melnik e cel mai mic oras al Bulgariei si unul din cele mai vechi locuri din regiune in care se face vin. Strugurele cultivat la Melnik, numit shiroka melniska, se pare ca provine din Siria si se cultiva aici inca de pe vremea tracilor. Vinurile se caracterizeaza prin tarie alcoolica, fructuozitate si tanini blanzi, si dupa invechire in sticla, au arome caracteristice de piper, piele si trabuc, motiv pentru care sunt comparate cu Châteauneuf-du-Pape:). In plus, de pe internet mai afli cu stupoare ca shiroka melninska loza era vinul preferat al lui Winston Churchill si ca acesta “cumpara anual doua butoaie din acest vin”. Atata preciziune m-a dat gata. Trebuie sa marturisesc ca daca as fi citit asta inainte sa ajung acolo, m-as fi gandit de doua ori daca e oportun sa ne oprim la Melnik.

Spre marea mea dezamagire, Melnik e un loc foarte turistic, cu sute de autocare care se opresc cateva ore sa faca poze cu casele si resturile basilicilor bizantine. Hotelul la care am nimerit, El Greco, a fost cea mai mare teapa turistica pe care am luat-o in ultimul timp. Desi pe site arata “erste classe”, in realitate era inca in constructie, nu avea frigidere in camere si nici apa in piscina, curtea era un morman de pamant care urma sa fie amenajat. In prima dimineata, unii dintre noi s-au trezit in pocnete de robinete si s-au scaldat in fantana arteziana a tevei de alimentare cu apa a veceului. Printre toate astea un singur lucru deosebit, hotelul era asezat intr-un loc izolat, inconjurat de salcami si plopi in floare, care degajau o miresma divina, intr-o liniste de inceput de lume, punctata, dimineata, de ciripit de pasarele…

Inca o data m-am gandit cu ciuda la cum stiu sa-si faca bulgarii marketing si sa-si scoata in evidenta podgoriile cu povesti de tipul celei cu Winston Churchill si cu strugurele de Melnik cultivat de pe vremea tracilor, (de parca, in Romania n-or fi struguri cultivati inca de pe vremea tracilor !) si cum reusesc ei sa faca turism oenologic, desi nici ei nu stau prea bine cu infrastructura.

Una peste alta, Melnik m-a invatat multe. In acea forfota de grupuri de turisti care mi-a amintit oarecum de intrarea de la Peles, ne-am asezat demoralizati la o terasa, am comandat-o pe celebra shiroka, asteptand sa fim serviti cu bine cunoscuta teapa. Dar nu a fost asa. Vinul a fost bun si am mancat cel mai delicios creier in unt si cei mai fantastici ciusca burek (ardei pane umpluti cu branza) din viata mea. Asa ca ne-am veselit si am stat la povesti pana seara tarziu. La plecare, spre marea noastra surpriza, proprietarul terasei a venit si ne-a facut cadou o sticla de vin, spunandu-ne ca e foarte fericit ca ne-a placut. (tin sa precizez ca in seara aia, terasa fusese tot timpul plina). Ne-am bucurat si l-am rugat sa o pastreze la el, pentru ca vom veni sa o bem a doua zi (oricum nu aveam frigider in camera). Dupa o vizita la manastirea Rozen si o incursiune prin muntii Pirin, pe o caldura incredibila pentru luna mai, ne-am intors la terasa asa cum am promis. Cred ca aveam asa niste mutre elocvente, incat patronul, fara sa ne intrebe nimic, a venit si ne-a pus pe masa o carafa de vin alb, rece si sprintar, cu lamaie, si ne-a explicat ca asta e bautura traditionala a zonei pe timp de vara. A trebuit sa calatoresc 600 de kilometri pana la Melnik ca sa inteleg motivul pentru care imi place in Bulgaria. Ai sansa sa intalnesti niste oameni adevarati chiar si in cel mai turistic si nasol loc din tara lor.

La intoarcere am trecut pe la Rila. E un loc deosebit, care nu merita ratat…

13 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Cerul instelat si vinul potrivit

Sunt o fata de la munte care adora marea. Am crescut intr-un sat de munte in sunetul talangilor vacilor care se intorceau de la pascut, iar visul meu e sa-mi pot permite sa am un cal, al meu. In copilarie, urcam mult pe munte. Vara, imi placea sa ma duc cu vecinii la facut fanul si sa dorm in claie. Cred ca nu exista ceva mai frumos pe lume decat un cer instelat de munte privit dintr-o claie cu fan. A fost o vreme in care imi doream sa fac escalada, spre disperarea parintilor mei. Asta pana cand am escaladat intr-o vara Valea Cernei, si acolo in varf, privind Cerna, am realizat ca nu exista betie mai puternica decat aceea pe care ti-o induce muntele, iar alpinistii sunt niste oameni foarte singuri.

Anul trecut, am intalnit un vin care are mirosul muntelui din dupa-amiezele de toamna din copilaria mea. Il cheama Horses Valley 2006 si este produs la Nisovo, Bulgaria, de Raynov & Sons. E un amestec de 60% Cabernet Sauvignon, 30% Merlot si 10% Cabernet Franc, una din combinatiile care se folosesc la producerea celebrelor vinuri de Bordeaux. E un vin echilibrat, cu o culoare superba si tanini blanzi. La deschidere are aroma de fragi, si o foarte discreta nota vanilata, iar apoi vireaza spre o aroma foarte bine definita de afine. Gustul este preponderent afina si te insoteste mult timp. Vinul mi-a adus aminte cum e senzatia aia, cand dupa ore de efort pe carari de munte, iti iese in cale un tufis de afine si te lasi prins in vraja fructelor coapte, si atunci pe loc, ai fi gata sa juri ca nu exista ceva mai bun pe lume…

3 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

La vie in Bulgaria

Sunt dintre cei care s-au bucurat cand Romania a intrat in UE. Pe atunci am crezut ca, fara viza, o sa ma duc mai des la Viena sa beau o cafea. Intre timp, am mai imbatranit si am inceput sa prefer oraselor-muzeu cu oameni “morti”, campurile insorite cu oameni vii. Asa ca am dat o sansa Bulgariei. Dupa trei ani de incursiuni prin Bulgaria, pot sa va spun ca are din plin campuri insorite si oameni de treaba. Ariile protejate si parcurile nationale bulgaresti arata foarte bine. Asa se face ca doi prieteni de-ai mei, pasionati de natura au ajuns pe valea Lomului la Nisovo.

Incercati sa va inchipuiti urmatoarea scena. La 20 de kilometri de granita cu Romania, intr-un sat printre dealuri, la cuca macaii, doi romani bat la usa unui bulgar. “Buna ziua, gaspadar. Suntem si noi in trecere si am vazut ca aveti crama si vie. Am vrea si noi sa cumparam niste vin etc.” Bulgarul i-a invitat in casa, i-a pus la masa, a scos pita si branza si a inceput sa destupe sticlele. Vreo sapte soiruri de vin. Pe omul asta il cheama Emil si se ocupa de crama familiei. A facut studii la Bordeaux, dar se vede imediat ca pentru el, vinul e intai o pasiune si apoi o afacere. La Emil degustarea nu costa. Daca iti place vinul, cumperi, daca nu, nu-i bai. La sfarsit, cand prietenii mei s-au sculat impleticindu-se, i-a intrebat: “Da, nu vreti sa treceti maine pe la vie sa va plimbati cu caii ?”. De atunci, am tot fost in vizita la Nisovo. Ultima data, strugurii dadeau in parg, se apropia culesul si am facut un tur al viilor. Asa am descoperit domeniul Rainoff.

De vie se ocupa fratele lui Emil, scolit in Argentina. Soiurile de vita sunt aduse din Franta: cabernet sauvignon, cabernet franc, merlot, petit verdot, sauvignon blanc, chardonnay, muscat. Vinurile pe care le fac sunt fie cupaj, fie dintr-un singur soi. Cel mai interesant vin a fost cabernetul franc, era prima data cand gustam un vin facut doar din acest soi. Cel mai bun mi s-a parut cupajul numit Horses Valley (Cabernet franc, Cabernet sauvignon si Merlot). Dar despre vinuri o sa mai povestesc…

Pentru mine, marea descoperire e rezervatia naturala Rusenski Lom. Locul m-a fermecat, iar peisajul seamana foarte mult cu Cheile Dambovicioarei. Bratele Lomului numite Beli, Malki, Cherni si Rusenski si-au facut loc printre dealuri, construind canioane. Satele sunt pitite printre stanci, soselele sunt inguste ca in sudul Frantei, cu greu pot trece cate doua masini una pe langa alta. Natura e virgina, si am vazut in cateva zile o groaza de animalute, zburatoare si taratoare, despre care nu credeam ca mai traiesc. Cel mai tare m-au emotionat ulii, nu i-am mai vazut de pe vreme copilariei mele, la Rucar. In zona sunt doua puncte de atractie: Fortareata medievala Cherven – dateaza din secolele XII –XIV si pestera Orlova Chuka. A doua ca marime din Bulgaria, pestera are 15 km de tunele pe 7 nivele. Cand am ajuns noi era destul de tarziu, dar am prins ultimul tur cu un ghid care ne-a zis ca nu stie decat bulgara si germana. Cand a aflat ca suntem romani, ne-a facut un tur intr-o romana aproximativa, dar al carei farmec n-o sa-l uit prea curand.

Romania e in UE, dar eu daca vreau sa beau o cafea, trec podul la Ruse…

PS. Cele doua poze din pestera sunt ale amicului Borce, restul sunt productie proprie…

3 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame