“Nimeni n-ar putea inventa un oraș precum Sevilla”, spune Arturo Perez-Reverte într-unul din romanele sale și asta pentru că orașul e reflexia tuturor celor care au trecut pe acolo, a reușit să absoarbă toate influențele și să le potențeze farmecul în lumina inconfundabilă a sudului. Nu te poți simți străin în Sevilla, oamenii îți fac loc la masa lor de bar, îți vorbesc despre mâncare și vin, despre oraș și despre istorie. Privind peste acoperișuri la apus, te-ai putea imagina cu ușurință la Tanger, în Africa, în baruri ești sigur în Spania, iar pe stradă ești în mijlocul unui vârtej istoric – romanii, maurii, sefarzii și aurul din Indii al conchistadorilor sunt încă acolo gata să te cucerească.
Și totuși, învăluită în aroma florilor de portocal, Sevilla are ceva din bruschețea, din franchețea tipic spaniolă. Miroase a piatră, a urină și a portocale și îți vorbește despre măruntaie și sânge, carne și vin, cruzime și orgoliu. E un oraș tulburător, pentru că, insidios, te determină să îți compari viața cu a ei și te face să te simți sărac, deposedat de lucruri despre care nu îți aminteai, dar care par dintr-o dată definitorii.
Ca și în Sicilia, ai senzația că totul țâșnește din antichitatea romană, ca și cum pietrele incălzite de soare ar păstra încă vibrația atâtor bărbați curajoși care au fost acolo. Din aceeași piatră și sub același soare, totul e asimilat și transformat, amfiteatru și corrida, mozaicul și azulejos. Dacă ajungeți la Sevilla, merită să vă rezervați o după-amiază pentru Santiponce (la 7 kilometri distanță). Cursa de autobuz locală face 20 de minute din Sevillia la Santiponce și costă 2, 50 euro, iar intrarea este liberă pentru cetățenii Uniunii Europene – civis romanus- cum ne-a zis ghida de la intrare…
Site-ul roman Italica de la Santiponce e locul unde s-au născut doi dintre cei patru mari împărați ai epocii Imperiului de Aur – Traian și Hadrian. Pe câmpul imens, presărat cu mozaicuri – ceea ce a mai rămas după ce nobilii andaluzi au considerat că pot excava mozaicurile ca să și le monteze în patio- te întrebi uimit, dacă e adevărat că și tu, din celălalt capăt de lume ai dreptul să revendici aceleași origini.
Astăzi, Italica este mai cunoscută pentru că în amfiteatrul roman s-au filmat scenele din groapa dragonilor din Urzeala Tronurilor, ceea ce, din păcate, va face locul mult mai turistic în viitor.
Mi-am petrecut o zi la Sevilla cu un spaniol, coleg de seviciu al unei prietene care organizează evenimente. Am făcut turul barurilor din cartier și am vorbit despre paella și despre corrida, despre origini, eleganță, stil și pasiunea întrecerilor de porumbei călători. Floro are un club destinat acestui sport la Santiponce și ne-a povestit pe larg ,cu gesturi ample, la un tapas cu scoici și un pahar de manzanilla, cum se antrenează porumbeii pentru concurs și mai ales despre agonia așteptării să sosească acasă la final. Floro ne-a recomandat trei locuri de văzut în oraș: Catedrala, Reales Alcazares și Plaza de Toros, vechea arena de corride.
Catedrala din Sevilla este considerată cea mai mare catedrală gotică din lume și este într-adevăr impresionantă. Daca aveți timp și vă faceți rezervare, la sfârșit de program există un tur ghidat care are drept traseu acoperișurile catedralei. Nu a fost doar spectaculos – aproximativ o oră de plimbare pe acoperișuri – ci am avut șansa să nimerim un ghid pasionat care ne-a oferit o mulțime de detalii tehnice despre stilul gotic, despre construcția catedralei pe etape, ne-a arătat semnele îmbinărilor de pietre, ne-a dat detalii despre șantierele de proveniență, și despre vechiul oraș roman.
Aceeași recomandare și pentru palatul Alcazar, care este fără îndoială cel mai important monument al Sevillei, încercați să prindeți ultima intrare a zilei. Cu 40 de minute înainte de închidere, nu mai sunt permise grupuri de vizitatori, sălile se vor goli încet, nu vor mai veni grupuri gălăgioase din spate și veți avea ocazia să vă întoarceți în sălile care v-au plăcut, să ascultați și să priviți în liniște, preț de câteva minute singuri într-un vis.
La arena de coride nu am ajuns, din păcate, dar Floro mi-a vorbit pe larg despre atmosferă și despre vibrația arenei când fornăie taurul din nări sau bate din copită. Aproape că aș îndrăzni să cred că e vorba chiar de vibrația aia pe care eu o găsesc în vinurile bune. Dar îmi doresc să merg la o coridă, oricât de barbar ar suna lucrul ăsta și știu sigur că mă voi întoarce la Sevilla.
Despre unde să beți și să mâncați la Sevilla voi scrie într-un articol viitor.
