Tag Archives: vinuri româneşti

Când cumpără consumatorul numele vinului?

De-a lungul timpului, am citit mai multe articole în care specialiști în branding și oenologi în vizită în România, susțineau că vinul are nevoie de un nume sonor și că nimeni nu va cumpăra un vin pe care nu știe să-l pronunțe.

Eu cred că lucrurile în piața vinului sunt mai complexe. În primul rând, afirmația de mai sus nu e valabilă în piețe mature, unde vinul este privit ca expresie a unui loc  pe care îl poți înțelege gustându-l, a unui areal pe care ar trebui să fii capabil să-l recunoști și să-l numești. Deși etichetele burgunde, de exemplu, sunt extrem de complicate și greu de pronunțat uneori, mă îndoiesc că se va grăbi cineva vreodată să le schimbe. Pentru că ceea ce face dezirabil vinul este în primul rând renumele său, al zonei, al producătorului, al calității.  Și în cele din urmă îmi place să cred că un lucru de calitate își va permite întotdeauna o audiență capabilă să îl pronunțe.

Pe de altă parte, România nu poate beneficia încă de acest avantaj pe care ți-l oferă tradiția. S-a replantat masiv cu soiuri diverse, unele fără nici un fel de istoric în zona respectivă, și nu are la nivel instituțional o comunicare eficientă a acestui istoric nici măcar în piața românească. Varianta clasică de a da vinului numele viei nu prea funcționează, iar găsirea unui nume de vin e o treabă la fel de complicată, și într-un fel de personală, precum e și botezarea copiilor. Lumea vinului, ca și cea a numelor de botez, e supusă trendurilor. Gheorghe, Ion și Vasilica au fost înlocuite în ultimele decenii cu Luca, Matei, Sofia și Alexia. Tot așa Premiat a fost înlocuit de Primus, Primordial și Nativus. N-aș putea spune că apreciez această obsesie latinistă prin care trece vinul românesc, dar atâta vreme cât vinul din sticlă e bun și are un preț decent, poate că nu ar trebui să ne pese cum îl cheamă.

Și totuși dacă faci un vin bun, n-ar fi de dorit să-l faci și frumos ? Să-i dai un nume care să fie mai mult decât o înșiruire de litere sonore, care să  aibă o semnificație, o poveste, un de ce ?

Din punctul ăsta de vedere, mi se pare că cel mai frumoase, mai unitare și mai coerente, nume de vinuri românești le deține Crama Oprișor. Favoritul meu este Smerenie. Cu greu s-ar mai putea găsi un cuvânt românesc mai potrivit să situeze vinul în contextul lui originar. În plus, pentru mine acest vin are o dualitate, o ambiguitate a sensului cu care mă delectez de fiecare dată când deschid câte o sticlă, dintr-un an mai vechi sau din ultima recoltă. E  un vin smerit sau unul care te smerește ?

Totuși, ceea ce trebuie să știe orice băutor de vin e faptul că numele vinului are o valoare pur estetică și nu are absolut nici o importanță dacă îl puteți pronunța corect sau nu. În plus, experiența mi-a arătat că, în foarte multe cazuri, numele vinului  nu prea are legătură cu calitatea lui. Criteriile după care trebuie să cumpărăm vinul, sau mai bine spus să-i alocăm o anume sumă de bani, țin în primul rând de clima anului înscris pe etichetă, de vârsta viilor și de renumele podgoriei/cramei. Și mai ales, principalul lucru pe care trebuie să-l respectați întotdeauna e să gustați vinul și să-l luați dacă vă place.

8 Comments

Filed under nu încerca să faci asta cu vinul

Cuvee Überland în anul Maimuței

Pentru că e considerat unul dintre vinurile românești bine făcute, dar mai ales pentru că merită savurat după câțiva ani buni de învechire în sticlă, mi-am alcătuit o colecție de sticle de Cuvee Überland, pe care mi-am propus să le deschid de-a lungul anilor și să documentez, ca într-un jurnal, evoluția anilor de recoltă.

În acest început de an, am deschis un Überland 2009, alături de prieteni sosiți din Japonia, unde noul an chinezesc e pe cale să se arate. Am aflat cu această ocazie că Maimuța e animalul ce ne va guverna zodiacul în acest an. Să sperăm că e un semn zodiacal care iubește vinul.

uberland

În primul rând, m-a surprins prospețimea și echilibrul acestui vin, care începe să fie gata de băut. La deschidere predomină aromele de stafide și de smochine, apoi pe măsură ce vinul se aerează apar și arome de dulceață de coacăze și de vișine. Corpul vinului e rotund, suculent, cu tanini bine integrați . Finalul este lung, amplu, cu o ușoară tușă alcoolică.

Per ansamblu, acest Überland 2009 nu este, cel puțin nu încă, atât de complex aromatic ca vinurile din 2006 sau 2007, în schimb e mai echilibrat, mai suculent, mai vioi. L-am băut cu plăcere, iar în ceea ce privește asocierea gastronomică, cred că merită să-l serviți la sfârșitul mesei, la un pahar de vorbă alături de prieteni.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Negru de Drăgășani, the new black

În decursul acestui an, am participat la mai multe degustări care au avut în centrul atenției Negru de Drăgășani, semn că acest soi de sturgure începe să fie privit cu interes de vinificatorii din România. Poate vă va surprinde să aflați că acest soi românesc este un soi tânăr, omologat în 1993 și nu unul moștenit, prefiloxeric, de pe vremea dacilor, cum am mai citit prin diverse articole. Așa cum îi sugerează și numele, acest soi s-a născut în podgoria Drăgășanilor. A fost creat la Stațiunea de Cercetări Drăgășani de către cercetătorii Mărculescu și Vladășel, prin hibridarea soiurilor Negru Vârtos și Saperavi. Deși scopul creării lui era, evident, productivitatea mare la hectar a rezultat un strugure viguros și plin de temperament.

@ photo credit Alina Iancu

@ Alina Iancu

Într-un cuvânt, aș spune despre Negru de Drăgășani că e un vin vesel asemeni dealurilor de unde provine. Pare un strugure care nu se prea ia în serios, dar ți se lipește roșu de mâini dacă te atingi de el. Vinul sclipește în lumina soarelui cu cea mai intensă nuanță de vișiniu, e proaspăt, lejer, dar bogat în parfum. Aroma lui, sălbatică, directă, îmi amintește de toamnele însorite din copilărie în care îmi asistam bunicii la făcutul mustului.

Probabil cel mai cunoscut Negru de Drăgășani este cel de la Stirbey, Oliver Bauer reușind să surprindă în sticle una dintre cele mai elegante expresii ale acestui soi. Viile de negru din podgoria Stirbey au între 14 și 9 ani. Negru de Drăgășani Prince Stirbey este ținut în butoaie mari de stejar, de 300 de litri, și după îmbătrânire la sticlă atinge o expresivitate surprinzătoare și o ținută aproape bordoleză. Până acum, cei mai buni ani au fost 2005 și 2010, ani de reper pentru acest soi, dar la fel de plăcut vă vor surprinde un Negru de Drăgășani din 2004 sau din 2006.

@ Alina Iancu

@ Alina Iancu

Ultima recoltă apărută pe piață, Negru de Drăgășani 2013 Prince Stirbey, degustată la început de an, este însă vinificată integral în inox și este un martor fidel al caracteristicilor de soi ale strugurelui. Temperamentul acestui vin a fost apreciat de specialiștii englezi și notat cu 91 de puncte de revista Decanter din luna februarie 2015. Mie îmi place mai mult varianta cea baricată de negru, dar cred că vinul din 2013 va fi interesant de degustat după ce va sta în sticlă încă 2-3 ani.

Dar Negru de Drăgășani nu a fermecat doar piața londoneză ci și pe vinificatorii din România. Fiorenzo Rista, oenologul de la Viile Metamorfosis a decis să planteze acest soi în Dealu Mare. La cina organizată în septembrie, la Crama Domnească din București, în prezența Marchizului Antinori, am avut ocazia să degust Negru de Drăgășani 2013, dar și să povestesc cu Renzo Cotarella, șeful vinificatorilor de la Antinori  și cu Giancorrado Ullrich, președintele Vitis Metamorfosis, despre potențialul acestui soi. Negru de Drăgășani 2013 Viile Metamorfosis provine dintr-o vie foarte tânără, de 4 ani, și aș zice că este mai italian, adică mai cărnos, mai extractiv și implicit mai bogat în arome de fructe și tanin. E un vin promițător și sunt nerăbdătoare să degust producțiile din anii viitori.

La fel de promițător este și Negru de Drăgășani 2012 lansat de Crama Avincis pe 28 octombrie la London Street Atelier. Este primul an de recoltă pe care Ghislain Moritz îl vinifică la Avincis. Vinul este un asamblaj  între un lot de vin ținut în butoaie de stejar timp de 14 luni ( 30%)  și un alt lot vinificat în cisternă de inox (70%). Este un vin proaspăt și bogat în arome atât de fructe cât și de condimente – piper, cuișoare – și ușor de asociat cu preparate culinare. Chef Rachel Sargent ne-a  demonstrat că acest vin poate acompania atât tartine cu ficat de pui, quiche cu fromage bleu și cărnați de mistreț, cât și un mousse de ciocolată cu cardamon.

Dar cel mai sugestiv moment al serii a fost cel în care Angela Prado, Ghislain Moritz și Rachel Sargent ne-au povestit, pe rând, în limba română, cât de mult apreciază Negru de Drăgășani. M-am gândit atunci și la Fiorenzo Rista, și la Oliver Bauer și mi-am propus să scriu acest articol drept mulțumire că au făcut acest soi “de laborator” atât de dezirabil încât Renzo Cotarella spunea că intenționează să îl planteze în Italia.

1 Comment

Filed under soiuri de strugure

Muza marketingului

Poate că n-aș fi scris aceste rânduri dacă schimbul de replici cu barmanul din La Muse, dintr-o noapte de vineri, nu m-ar fi pus pe gânduri. Invitată fiind la lansarea unui nou vin al Cramelor Recaș – Muse – știam că pot să aleg să încep degustarea cu un rosé sec, pe numele lui Muse Day, sau cu un rosé demi-sec, adică Muse Night, așa că i-am spus barmanului: “Un pahar de rosé din cel sec, vă rog.” Răspunsul a venit prompt: “Mie să nu-mi cereți sec, mie să-mi spuneți dacă vreți Muse Day sau Muse Night”. A fost unul din momentele rare în care am înțeles dintr-o străfulgerare de ce au oamenii nevoie de branduri.

Dar, Muse Day /Night este un brand bine conceput, un vin scump, pentru club, cu o sticlă elegantă, care aduce o premieră în piața vinului românesc: dopul de sticlă. Apariția acestui vin e de bun augur și sper ca el să producă două efecte pe termen lung.

Muse day

În primul rând, îmi doresc ca succesul acestui brand în rândul tinerilor consumatori să încurajeze producătorii români în decizia de a înlocui dopurile tradiționale din polimer sau din plută cu sisteme moderne de tip screw-cap sau dop de sticlă. Discuția asupra acestei schimbări necesare este veche, iar la întrebarea de ce nu avem încă vreun vin românesc cu screw-cap, producătorii răspund că au cercetat tendința pieței românești și că băutorul de vin e conservator și nu e pregătit să accepte alt tip de dop. Or, cel mai indicat sistem de închidere pentru vinurile care nu sunt destinate învechirii o perioadă mai lungă de 4-5 ani, este screw cap-ul pentru că elimină posibilitatea apariției celebrului defect de dop, principalul dezavantaj al dopului de plută. În ceea ce privește dopul de sticlă, el este folosit cu predilecție în piața germană, și am avut ocazia să degust multe rieslinguri și chiar și pinot noir-uri cu dop de sticlă, în perfectă stare și după 10 ani.

dopul de sticla

dopul

Spre deosebire de screw cap, dopul de sticlă este însă un sistem ceva mai scump, cu un preț care ajunge în jur de 50 de eurocenți pe bucată. Având în vedere toate aceste aspecte, este normal ca tonul schimbării să fie dat de cramele mari, cu volume mari de vânzări și cu bugete de publicitate. Ele au o șansă reală să schimbe percepția pieței.

Pe de altă parte, nu cred că vinul este un produs pentru discotecă.  Pentru mine, vinul se bea în surdină, în lumina zilei, alături de cei care îți sunt dragi. E adevărat însă că, în condițiile în care vinul bun devine din ce în ce mai exclusivist și mai scump, tinerii au nevoie de o oportunitate să se intersecteze cu vinul în locurile pe care le frecventează. Tot ce pot spera e că acest nou brand să îi atragă și să fie perceput ca  o invitație de a aprofunda diversitatea lumii vinului.

6 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Wine Up: TIFF-ul gastronomic

N-o să vă ascund că, deși m-am născut la București, Clujul este orașul meu de suflet. Încerc să trec pe la Cluj ori de câte ori pot și musai în iunie la TIFF și mi se pare că orașul se dezvoltă – cel puțin în ceea ce privește HO RE CA – într-un ritm mult mai alert decât capitala. În această atmosferă, nevoia unui târg de vinuri e cât se poate de firescă. Și așa a fost și târgul Wine Up.

casino

wineupJPG

Organizat într-o locație elegantă și luminoasă, la Casino în Parcul Central, târgul a avut o ofertă complexă: degustări, cursuri de inițiere în degustarea vinului pentru începători și avansați și ateliere de fotografie de produs. Printre expozanți, două premiere – DAVINO și Crama La Salina. Cum era de așteptat, cel mai bine reprezentată a fost zona transilvană – Liliac, La Salina, Nachbil,  Rătești, Villa Vinea, Vinca – iar singura cramă din județul Cluj, La Salina, a fost lansată oficial în cadrul târgului.

atmosefra

targ3

targ

DAVINO a fost prezent pentru prima dată la un târg în România, fapt care, din punctul meu de vedere, arată destul de clar importanța Clujului ca piață consumatoare de vin premium. Și când mă gândesc că prin 2008, cu greu găseai un bar în Cluj în care să poți bea un pahar decent de vin ! Impresionantă evoluție!

targ5

targ2

targ8

Ar mai fi de spus că târgul s-a remarcat prin organizarea impecabilă- mi-a plăcut designul modern al standurilor, ordinea și curățenia, magazinul de vinuri poziționat separat de târg – dar cred că pe viitor mai trebuie insistat și în ceea ce privește promovarea și semnalizarea. Dincolo de asta, îmi doresc ca Wine Up să devină un eveniment local de neratat asemeni TIFF-ului, o întâlnire între profesioniști și pasionați la care să-mi facă plăcere să particip în fiecare an.

Să ne vedem cu bine la Wine Up 2016 !

PS. Credit fotografii Alina Iancu

10 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Povestea lăzii de cadarcă și a vinului care se desăvârșește în timp

Întâmplarea a făcut ca întâlnirea cu Cadarca de Miniș în anii 90, să coincidă cu descoperirea Aradului, a Timișoarei și a magnificelor peisaje din Valea Cernei, de care sunt iremediabil îndrăgostită. Pe vremea studenției, ne împărțeam vacanțele între Vama Veche și Valea Cernei, peisaje mediteraneene, însorite și sălbatice, greu accesibile pe atunci. Cadarca a fost vinul excursiilor noastre „vestice” și îmi aduc aminte cu nostalgie cum tata a promis fratelui meu și prietenilor lui o ladă de cadarcă dacă se mobilizează să treacă restanțele din anul doi. Povestea lăzii de cadarcă a rămas un subiect de glume și de rememorări, în fiecare an, de Sfântul Stefan, când unul dintre prietenii noștri își revendică sticlele de cadarcă neprimite încă.

Căutând printre vechiturile din beci, am descoperit o sticlă stingheră de cadarcă de Miniș, 2008, Wine Princess.

cadarca

Uneori, vinul poate fi nostalgie pură, încarnarea unor vremuri în care te simțeai nemuritor, mai mult decât expresia unui loc sau a unui soi de strugure. Si deși avem pretenția obiectivității, nostalgia se strecoară insidios în vin. Noi eram pregătiți să nu fim prea aspri cu vinul și poate de aceea surpriză pe care ne-a oferit-o această cadarcă a fost așa de mare.

Wine Princess Cadarcă 2008 e un vin de o expresivitate aproape bordoleză, cu un echilibru de invidiat între fructozitate și aciditate, cu taninuri fine și final bun. Iată încă o dovadă că vinul se desăvârșește în timp și că cei care știu să-l aștepte sunt răsplătiți. Sper că tata mai are vreo ladă prin pivniță…

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Marile vinuri mici

Vinurile „mari” sau vinurile „mici”, vinurile de fiecare zi sau vinurile de-o seară? Care sunt oare mai importante în viața unui băutor de vin? Ca blogger pasionat de vin am ocazia să degust nenumărate vinuri premium, ca băutor de vin însă am foarte puține opțiuni pentru paharul zilnic de vin, cel de la prânz sau de la cină. Și din punctul meu de vedere, asta e cea mai mare problemă a vinului românesc. Avem prea mult vin premium la prețuri nejustificat de mari – raportate la salariul minim– și foarte puțin vin corect pentru masa de fiecare zi.

În consecință, am ajuns să mă bucur mai mult atunci când descopăr vinuri românești oneste cu prețuri accesibile, decât atunci când degust ediții limitate, și asta pentru că știu că tocmai aceste vinuri de fiecare zi, pregătesc drumul pentru aprecierea vinurilor mari și sporesc, pe termen lung, numărul pasionaților de vin.

pinot

Am descoperit recent un excelent vin de masă, Vinul Cavalerului, Pinot noir 2012, de la S.E.R.V.E, la prețul de 20 de lei în magazinele specializate. E un vin care m-a surprins extrem de plăcut, mai ales pentru că acest soi e unul foarte dificil și ca urmare fără rezultate notabile în podgoriile românești. Până acum. În mod surprinzător, acest pinot noir din podgoria Dealu Mare te încântă cu aromele tipice soiului: lut și mușchi de pădure. E poate un pic mai corpolent decât un pinot clasic și păcătuiește printr-un final cu note dulci, și cu toate astea mi s-a părut mai reușit decât multe ediții limitate de pinot noir românesc pe care le-am încercat.

coq au vin

Vinul are nevoie de treizeci de minute de aerare în decantor, înaintea servirii și pentru că pinot noir-ul este un vin pur de gastronomie, am onorat această sticlă cu un preparat tradițional din Burgundia, coq au vin.

7 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Vinca Major

Degustarea din luna octombrie, organizată de Institutul Cultural Maghiar din București, ne-a oferit ocazia de a cunoaște o nouă cramă din România. Botezată după numele latinesc al brebenocului, floare care crește în pădurile din zona Carastelec, Crama Vinca este, din punctul meu de vedere, cel mai surprinzător debut al anului 2014 în piața vinului de la noi.

vinca

Înainte chiar de a gusta vinurile, mi s-a părut foarte interesant faptul că acționarul majoritar de la Vinca este Abația Sf. Martin din Pannonhalma, cea mai veche mânăstire benedictină din Ungaria și al doilea cel mai mare teritoriu abațial după Monte Cassino.

Zona Carastelec este cunoscută pentru vinurile cu aciditate ridicată, foarte potrivite pentru producerea vinurilor spumante, iar investiția de la Vinca – 25 de hectare dispuse în formă de amfiteatru cu expunere vestică – a fost, la început, coordonată de către oenologul Tibor Gál, unul dintre cei mai cunoscuți vinificatori din Ungaria, care a devenit celebru după ce vinul făcut de el, Ornellaia 1998, a fost votat vinul anului de către Wine Spectator.

Am degustat:

Friza 2013

Feteasca Regală 2013

Alb 2013

Sophia 2013

Rosé 2013

Pinot noir

Per ansamblu, vinurile au fost curat lucrate, plăcute și sprințare, adică cu aciditate mare. Ca și în cazul zonei Beltiug, dacă vreți să vedeți cu adevărat ce înseamnă aciditatea vinului, vă invit să degustați vinurile de la Vinca.

Mi-au plăcut în mod deosebit,  Vinca alb 2013 – asamblaj de vinuri din trei soiuri de struguri, un vin cu aromele tipice ale chardonnay-ului , rotund și crocant – și  Vinca rosé 2013- din pinot noir – un vin mineral, lejer, elegant, cu arome suave și aciditate bună – în stilul rosé-ului de la Liliac sau a celui din Negru de Drăgășani 2013 al lui Oliver Bauer.

Nici vinul petillant, demi-sec (15 grame de zahăr la litru),  din fetească regală, nu a fost deloc rău, iar dacă cei de la Vinca se țin în continuare de treabă – și se ocupă un pic și de design-ul etichetelor- cred că o să auzim din ce în ce mai des despre ei.

4 Comments

Filed under vinuri româneşti

La Fille à Papa

Aseară la Casa Doina, S.E.R.V.E a sărbătorit 20 de ani, semn că iată vinul românesc își face încet încet o istorie și că, în curând, nu vom mai putea să ne mulțumim să spunem că „suntem la început”. Ca omagiu adus fondatorului S.E.R.V.E, contele Guy Tyrel de Poix, a fost lansat un nou vin – Cuvée Guy de Poix, 100 % Fetească neagră, culeasă probabil târziu, în rodnica toamnă 2011, dintr-o singură parcelă, din vârf de deal. Vinul este un asamblaj din vinuri de fetească neagră nebaricată și baricată, perioade diferite, 8 și 12 luni.

guy

Feteasca neagră e un fel de Fata Morgana a României, soiul nostru național, mai mult potențial decât real. Mulți pasionați de vin, după ce au gustat câteva vinuri au decis să investească în ea, mulți străini au venit după ea și au rămas pe la noi, devenind mai iubitori de fetească chiar decât românii. Cu toate astea, nu avem prea multe exemple reușite de fetească, cu atât mai mult cu cât multe din vinurile de pe piață sunt cupaje în care feteasca se află în diferite proporții în amestec cu merlot sau cabernet.

În cei cinci ani de blog, care iată s-au scurs deja, am băut câteva fetești foarte bune și ceva mai multe mai puțin reușite, și totuși, dacă e ceva important de spus despre acest soi de strugure, cred că investigația ar trebui să pornescă de la numele său. Nu vi se pare fascinant că românii au ales să-și boteze strugurii cu nume de fată ? Și să nu fie nici o legătură între acest nume și caracteristicile acestui strugure ?

Pe măsură ce încerc noi vinuri din fetească neagră încep să-l înțeleg pe acel vinificator hâtru din vechime care i-a dat acest nume. Pentru mine, feteasca nu e atât de deosebită prin aromă – acea celebră prună uscată pe care începem să o căutăm toți ca apucații de îndată ce se deschide o sticlă – pe cât e de specială în textură, în carnație. Feteasca e voluptate gustativă, e un vin catifelat și cărnos, ca un păr bogat și negru pe un obraz rumen de fată. Mulți vinificatori spun că feteștii nu îi priește baricarea excesivă tocmai pentru că ea machiază în exces prospețimea naturală a acestui obraz. Și mai cred că nu ar trebui să ne gândim la feteasca neagră ca la un vin sfios, feciorelnic și suav, din contră, este expresivă ca syrah-ul, picantă, răsfățată și capricioasă. Feteasca este fata tatei.

Cu ocazia Galei S.E.R.V.E 20 de ani, m-am bucurat de prietenii din lumea vinului și de atmosferă, dar mai ales am fost încântată să găsesc în acest Cuvée Guy de Poix, toate caracteristicile feteștii așa cum am întrezărit-o eu. Contele ar fi fost mândru de ea.

2 Comments

Filed under soiuri de strugure, vinuri româneşti

În sfârşit, feteasca

Deşi în orice pagină de internet citeşti numai cuvinte de laudă despre acest vechi soi românesc, în călătoriile mele pe la crame am auzit destui specialişti bombănind pe marginea ei. Principalul lucru care îi este reproşat  feteştii albe este profilul aromatic discret, atât de discret încât mulţi producători au simţit nevoia să îi sporească aroma printr-un mic adaos de 5-10% de muscat ottonel sau sauvignon blanc. Având în vedere moda actuală  a vinurilor foarte aromate, menite să ne seducă din prima, poate nici nu e de mirare…

De curând, am avut ocazia să descopăr o fetească albă bine făcută, unul dintre cele mai reuşite vinuri din acest soi pe care le-am băut pănă acum: Fetească albă, Terra Romana 2013, S.E.R.V.E

feteasca-web

Vinul este parfumat, cu note delicate de flori albe şi tonuri mai intense de petale de trandafir alb. Gustativ, vinul este echilibrat, cu structură, amplitudine şi cu un final lung dominat de arome de piersici albe şi citrice. Viile din care e făcut acest vin au fost plantate în 1967, au deci 47 de ani, iar 20% din vin a fost fementat in butoi de stejar folosit. De aici provine, probabil, extraordinara structură gustativă a acestui vin.

Am considerat că acest vin merge foarte bine cu preparate onctuoase şi mai corpolente, şi în aşteptarea felului meu favorit –  salata de vinete –  l-am asociat cu salată de sfeclă nouă şi sparanghel.

Dar, aştept cu nerăbdare vinetele şi vacanţa…

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate