Sticla de vin închide în ea ecoul unui lung şir de generaţii care au repetat aceleaşi gesturi, au citit semnele vremii, au făcut neîncetat vin din aceleaşi soiuri de struguri şi au lăsat mărturii despre toate astea. Dintre toate definiţiile posibile ale vinului, cea mai scurtă şi mai completă, e poate cea care spune că vinul e cultură. O cultură care, dincolo de speculaţiile de marketing, se cere împărtăşită. La Bucureşti, câteva Institute culturale au înţeles, spre meritul lor, că se pot lăuda şi cu vinul.
A treia seară din seria lunară dedicată vinurilor din Ungaria, organizată de Institutul Maghiar din Bucureşti, în colaborare cu somelierul István Péntek şi asociaţia Erdélyi Gondolat ne-a prezentat vinurile Károly Kolonics din regiunea viticolă Somló, alături de aperitive pregătite de restaurantul Duna.
Somló e cea mai mică regiune viticolă din Ungaria, dar şi una dintre cele mai speciale, datoriă solului vulcanic care face ca vinurile să fie foarte minerale. Specialiştii spun că vinurile de aici se aseamănă cu cele din viile de lângă Vezuviu, motiv pentru care preţul unui hectar de vie în regiune costă între 35 de mii si o sută de mii de euro.
Vinurile, povestite cu multă vervă chiar de către creatorul lor, Károly Kolonics, au arătat un stil unitar şi echilibrat, cele tinere fiind zvelte, minerale şi sărate, aceste caracteristici suprapunându-se peste tipicitatea de soi a fiecărui strugure. Cu cele 7 hectare ale sale, Károly Kolonics e cel mai mare producător din Somló. Toate vinurile sunt fermentate în butoi de lemn (stejar şi salcâm), unde mai petrec apoi cel puţin un an, dar pot sta şi 3-4 ani.
Am degustat vinuri albe din 2011, 2009, 2008 şi 2007 din Olaszrizling (Riesling Italian), dar şi din soiuri tradiţionale ungureşti: Hárslevelü, Furmint, Juhfark, Rozália – (rezultat prin încrucişarea rieslingului italian cu traminerul).
Juhfark este strugurele cel mai cunoscut din Somló, asimilat identităţii zonei, cu o celebritate similară dacă vreţi, feteştii negre româneşti. Numele lui înseamnă coadă de oaie, şi vine de la forma specifică a ciorchinelui. Despre el, ni s-a spus că este cel mai greu de vinifcat soi al zonei , dar şi dificil de marketat în ţările de limbă engleză, din cauze fonetice – (Juhfark – you fart), deşi eu cred că aceste asemănări se pot dovedi procedee mnemotehnice care pot determina succesul vinului.
Hárslevelü înseamnă frunză de tei şi este, paradoxal, un vin cu arome predominant fructate, de piersici. Totuşi, vinurile lui Károly Kolonics din acest soi, din parcele în care predomină bazaltul vulcanic, au o aromă minerală şi intens sărată, ca briza marină din Egee, oarecum apropiate de vinurile greceşti din Santorini (de exemplu Gaia Thalassitis). La vinurile tinere din 2011 această mineralitate şi notele de cremene se suprapun peste aroma de piersică tipică acestui soi, în timp ce vinurile mature, din 2007, au corp onctuos şi arome predominante de miere, caisă şi piersică confiată ş o aciditate impresionantă.
Am apreciat în mod deosebit designul etichetei şi sticla elegantă de tip „flûte”, care se foloseşte pentru rieslingul de rhin, dar şi savuroasa poveste a neîntrecutului povestitor care s-a dovedit a fi Károly Kolonics.
Poza de pe etichetă este a străbunicului din partea tatălui (Gyorgy Kolonics) care a plecat în America să facă avere şi s-a întors în Ungaria înainte de izbucnirea primului război mondial. Banii câştigaţi i-a trimis cu poşta, dar americanii i-au scris greşit numele, iar poştaşul din Somló a găsit în asta un motiv ca să ţină banii pentru el. Cu aceşti bani el şi-a cumpărat o casă şi o vie. Peste ani, după ce Károly a cumpărat proprietatea din Somló, a aflat cu surpindere de la bătrânii din sat că este chiar proprietatea pe care poştaşul o cumpărase cu banii străbunicului său. O dovadă că lucrurile pierdute pot fi regăsite, cu condiţia să crezi în ceea ce faci.
P.S. Mulţumiri lui Zoltán Márton care mi-a împrumutat cu amabilitate o mare parte din pozele acestui articol.
