Author Archives: Mona

June 2, 2011 · 9:54 pm

Sauvignon blanc si sparanghel

Sauvignon-ul mi s-a parut intotdeauna genul de vin passe-partout, un vin alb nici prea-prea, nici foarte-foarte, ce poate fi combinat cu succes cu feluri de mancare din cele mai diverse si care poate fi baut cu usurinta atat vara, cat si iarna. Nu e genul de vin care sa te lase bouche bée, ca un riesling de rhin, dar nici nu se arata capabil de mari dezamagiri. Mai ales ca, spre deosebire de alte soiuri albe, ( ca chardonnay-ul, de exemplu)  un vin modest din sauvignon-ul blanc, are un plus de aciditate salvator. Din acest motiv, mi s-a parut intotdeauna o alegere foarte inspirata pentru un vin de zi cu zi.

In acest an, am descoperit sauvignon blanc-ul lui Maurico Lorca, un producator argentinian care are unul dintre cele mai frumoase site-uri din cate am vazut pana acum. Simplu, sugestiv, superb !

Mauricio Lorca – Opalo, sauvignon blanc, 2008 e un vin curat si proaspat, usor mineral, cu aciditate buna si final mediu. La deschidere are aroma de soc si note citrice si vegetale (de sparanghel si agrise), iar la gust, cu o nota initiala usor dulce, invaluita repede de un corp citric. Un vin care merge perfect cu sparanghel si cu salate, dar si cu preparate din pui sau peste.

@ Doron

Si daca am pomenit de sparanghel, ceea ce mi s-a parut deosebit de interesant in istoria lui e faptul ca e una din putinele legume aduse de europeni in America latina, unde se cultiva acum pe scara larga. Si din punct de vedere lingvistic are o poveste interesanta. Denumirea „sparanghel – Asparagus ofiicinalis” provine din latina, dar se pare ca latina l-a imprumutat din greaca, iar aceasta, la randul ei, din persana.

Se spune ca sparanghelul era leguma favorita a imparatilor romani, si ca Augustus ar fi fost creatorul expresiei “mai repede decat ai gati sparanghelul”. Romanii considerau ca sparanghelul are proprietati medicinale si afrodisiace. In evul mediu, e adoptat de bucataria franceza si e servit la mesele regilor Frantei. Mi se pare interesant faptul ca de-a lungul istoriei sale atat de lungi, sparanghelul si-a pastrat nepatata imaginea de delicatesa destinata ospetelor rafinate si ma intreb daca asta nu se datoreaza tocmai simplitatii sale…

 

Leave a Comment

Filed under soiuri de strugure

Tagged as , , , , ,

May 28, 2011 · 8:11 pm

Bulgaria, de la nord la sud

Imi plac calatoriile care iti ofera ocazia de a admira in voie schimbarea treptata a peisajului, pe etaje climatice, ca intr-o lectie virtuala de botanica. Asa am realizat ca aria mea climatica favorita e indubitabil, sudul. Apreciez litoralul bulgaresc pentru aerul rustic si verva vegetala, pentru culorile pure si lumina speciala, si nu in ultimul rand, pentru Marea Neagra cea uimitor de albastra.

Cand te hotarasti sa strabati cei 60 de kilometri de la Vama Veche la Balcic, in luna mai, te izbeste galbenul indrajit al culturilor de rapita si verdele crud al campurilor, ca intr-o pictura expresionista. De altfel, imi place sa cred ca, dincolo de considerentele mondene, pictorii interbelici erau atrasi la Balcic de aceste culori pure, crude sau sublimate de soare. Vara peisajul devine fierbinte, casele par si mai albe, marea si mai albastra. In septembrie si octombrie, drumul pustiu e scaldat de o lumina moale, voluptoasa, culorile se sting, campurile definite de rosul ardeilor capia se intind nesfarsite.

Nu stiu care e secretul culorilor din Cadrilater, dar locul are un farmec special, care, de indata ce ce ai coborat mai jos de Balcic, dispare.

De obicei, zabovesc la Kamen Briag si ma rasfat la Dalboka. Tarmul stancos e deosebit de pitoresc in Tyulenovo, un sat care seamana foarte tare cu Vama Veche de odinioara, cu case fara garduri, curti argiloase cu multe flori si bolti de tartacute. Tyulene inseamna in bulgara foca, si se pare ca printre stancile spectaculoase de aici, isi aveau cuibul o specie de foci de Marea Neagra, Monachus monachus, care au disparut, din cauza braconajului intensiv. Se spune ca singurul loc unde mai pot fi intalnite e rezervatia naturala Milli Park, de langa Kusadasi. Desi am fost acolo, nu am avut sansa de a ma intalni cu celebra monachus…

Imi place sa admir marea si sa mananc la Dalboka, un golf pitoresc, abrupt, nu departe de capul Kaliacra. Locul a devenit in ultimul timp cea mai cunoscuta ferma de midi de pe litoralul bulgaresc si e frecvent vizitat de romani. Portiile sunt generoase si pestele e proaspat. Chiar ne intrebam de ce in marea aia a lor atat de albastra pare sa fie mai mult peste decat in marea noastra neagra. In termeni de dezmat culinar si cromatic, Dalboka imi aduce aminte de o terasa insorita la Setubal si o experienta gustativa extravaganta cu  fructe de mare. Intr-un fel straniu si nedefinit, Bulgaria e pentru mine un portal catre soarele Portugaliei.

Despre alte locuri favorite de la sud de Burgas, intr-o poveste viitoare…

9 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Tagged as , , , , , , , , ,

May 19, 2011 · 7:19 pm

Drinking in good company

Vinul e o pasiune calofila, iar pivnita de vinuri ascunde inlauntrul ei o biblioteca. Sambata seara, la degustarea organizata de Raluca si Oliver Bauer, am avut ocazia de a ma delecta cu vinuri celebre, dar si de a reflecta pe marginea colectionarilor de carti si vinuri.

Vinurile, ca si cartile, traiesc din intertextualitate si se imbogatesc in momentul impartasirii cu ceilalti. Cer dexteritatea pe care ti-o da experienta ca sa navighezi printre ele, si timp ca sa aduni si sa discerni. Ca sa ajungi colectionar de vinuri, fie mostenesti o pivnita cu vinuri, fie incepi de foarte tanar. De aceea, o degustare cu vinuri vechi de 20 – 30 de ani e interesanta, mai ales din prisma faptului ca sunt vinuri dificil de colectionat, vinuri care ajung greu la un novice. Trebuie sa beneficiezi de experienta si de bani ca sa le alegi si sa le cresti, de rabdare ca sa nu le deschizi prea devreme, de educatie indelungata a gustului ca sa le poti aprecia dupa 20 de ani, asa, “usor fezandate”.

Au fost multe vinuri bune, pe care Ciprian le-a descris cu mare acuratete in articolul lui, iar eu o sa ma opresc asupra catorva care m-au surprins:

Vina Tondonia Reserva, Lopez de Heredia, 1991, 90 % viura si 10% malvasia. Un vin care a fost invechit in stejar 4-5 ani si a petrecut 14 ani in sticla, fiind comericalizat pe piata abia anul trecut ! La deschidere m-a surprins prin nasul tipic de vin rosu invechit, miere, aciditate incredibila, si un final foarte lung. A evoluat treptat in pahar spre fagure de miere si coaja de fructe, apoi a trecut in registru floral, ca sa revina apoi cu arome grele de caise confiate, fructul pasiunii. Iar, pe la miezul noptii, cand a trebuit cu regret, sa dau pe gat vinul ramas in pahar, mai parea ca are inca ceva de spus.

Merlot Veenwouden – “Privat cellar”, 1999. Un vin din Africa de sud cu arome tipice zonei, mai ales ierburi aromate, ceai negru si rooibos, dar si cu caracteristici de merlot, un vin inca viu si destul de bine pastrat. Interesant.

Mi-au placut mult Bordeaux-urile de aproape 30 de ani vechime. 5 eme cru classé Château Batailley, 1981 – Pauillac, a fost potrivit expresiei frantuzesti „hardi et terreux”, e drept cu niste tanini cam uscati in final, dar cred ca a pierdut mult prin comparare directa cu revelatia serii: Grand Cru Classé Château Giscours 1981 – Margaux. Un vin atins de bagheta toamnei “zana melopeelor” cu arome de piele, ciuperca, frunze, si mai ales pamant, de o expresivitate debordanta, fin, elegant, complex. E genul de vin pe care si la 30 de ani vechime, il analizezi cu atentie, il intorci pe toate fetele si nu-i poti gasi nici un defect. Am un prieten drag care, in momentele astea de extaz si stupoare pe care ni le prilejuieste cate un vin, obisnuieste sa exclame: “da, asta e vin !”

De curand, Irina se intreba daca nu cumva vinul se preface, pe papile, a fi ciocolata cu cirese.

Cat din ceea ce simti e cu adevarat in vin, ca prezenta fizica ? Si din ce e facut un vin ?

In primul rand, din ceea ce ai citit despre el – podgorie, struguri, si detalii tehnice de fabricatie – si, in plus, o poveste despre personalitatea oenologului sau vinificatorului, suspans la deschidere si un ritual al degustarii (culoare, arome, gust, postgust), asteptari si confirmari, o impresie de ansamblu care se fondeaza pe experienta sau mai potrivit spus, “le vécu”, si, in cele din urma, totul se incheie, ciclic, cu o poveste.

De fapt, vinul e o carte. Iar povestitul, ca si cititul, e un viciu.

6 Comments

Filed under drinking in good company

Tagged as , , , , , , , , , ,

May 12, 2011 · 9:35 pm

Carciuma e cheia fiecarui oras

Cand ies in oras, imi plac zilele in care timpul, scufundat in zatul indesat al cafelei de dimineata, pare ca nu se grabeste. Daca ma atrage ceva in meseria de freelancer, e tocmai lentoarea timpului petrecut in cafenele, un timp care nu pare pierdut, ci din contra, inmiresmat cu senzatii si imbogatit cu idei. Cand calatoresc, ma asez adeseori la terasa unui bar dintr-un oras oarecare, ca sa ma uit la forfota starzii si a oamenilor, ca sa inteleg – cum si daca – exista o diferenta. Din acest motiv, m-am simtit extraordinar intr-un oras, oarecum corect si auster cum e Zürich-ul, dar cu baruri mereu pline si cu o forfota vesela de cetateni volubili si lipsiti de griji, am indragit Anvers-ul cu cafenelele lui pline de copii si de caini si am iubit Berlinul, orasul mic dejunurilor fabuloase, mustind de idei proaspete, de diversitate si culoare. Am evaluat intotdeauna orasele dupa agitatia sau lentoarea oamenilor si am privit locurile rasucind mai mereu in minte fraza lui Walter Benjamin “carciuma e cheia fiecarui oras”.

Din cand in cand, mi se intampla sa gasesc si la Bucuresti carciumi care iti induc dorinta de a ignora curgerea timpului si de a concentra senzatiile, locuri confortabile ale evaziunii.

Daca numele de “1000 de chipuri” vine de la cele o mie de feluri in care iti poate vorbi vinul, atunci chiar exista o legatura intre nume si continut. Winebar-ul “1000 de chipuri” are o lista foarte generoasa de vinuri si o selectie impresionanta, pana la urma, cel mai important detaliu care defineste un local destinat vinului. E de apreciat si faptul ca e situat intr-o zona mai putin aglomerata a orasului, o casa veche de pe strada 11 iunie, si din acest motiv reuseste sa fie un spatiu intim, al contemplarii si al cozeriei. Dupa mai multe vizite, impreuna cu o buna prietena, ne-am hotarat sa-l poreclim 1001 chipuri, de dragul asimetriei, dar si din placerea narcisista de a ne strecura ca eu narator in acest titlu, in amintirea celor 1001 povesti despre care se crede ca au fost, candva, spuse…

3 Comments

Filed under gastronomie și taifas culinar

Tagged as , , , ,

May 8, 2011 · 11:57 am

Articolul 100

Cu ocazia celui de-al 100-lea articol pe care il scriu pe Vinuri povestite, m-am gandit ca ar fi interesant sa va povestesc ce cauta lumea pe google cand vine vorba despre vin. Subiectul e vast, dar dupa aproape un an si jumatate de blog, consider ca am suficiente date pentru a schita o analiza, pornind de la statistica intrarilor de pe google in propriul blog “Vinuri povestite” furnizata atat de platforma wordpress, cat si de google analytics.

Subiectele de interes constant, importante cantitativ, pot fi grupate cu usurinta in cateva categorii:

Cel mai cautat subiect din acest blog, 2012 intrari din google intr-un an, sub diverse forme, e acela al sulfitilor (ce sunt sulfitii, exista vinuri fara sulfiti, cand se pune SO2 in vin, cat de periculosi sunt sulfitii din vin, merita sa cumperi vin cu sulfiti, etc) si asta in conditiile in care am scris un singur articol pe aceasta tema.

Urmeaza tema vinurilor falsificate si cum se recunosc ele si subiectul pe care l-am grupat sub denumirea topuri si clasificari (cele mai bune vinuri romanesti, cele mai scumpe vinuri frantuzesti, cel mai bun vin rosu, cele mai bune vinuri de la raft, etc.)

Un subiect sezonier care a fost pentru mine o sursa de uimire si amuzament e toposul vinului inghetat. Am observat ca in sezonul de iarna survine o avalansa de cautari pentru articolul vinul inghetat care nu sunt datorate pasiunii pentru icewine, asa cum am crezut eu initial, ci inghetarii vinului de tara din balcoanele romanilor. Tot in perioada iernii foarte frecvente sunt si cautarile “la ce temperatura ingheata vinul” si “se mai poate bea vinul congelat”.

Mi se pare interesanta si oarecum caracteristica societatii noastre, acesta aplecare catre extreme. Lumea vrea sa stie mai ales despre cele mai bune si scumpe vinuri dar, in acelasi timp, si despre vinurile proaste, vrea sa se fereasca de sulfiti si de vinurile falsificate. E o abordare oarecum negativa a temei vinului. Din comentariile articolelor publicate pe site-ul Pandora’s, am sezizat ca pe fondul ignorantei, exista o teama de falsuri, de E-uri, de sulfitii din vin si ca se crede in continuare, in mod eronat, ca cele mai bune si sanatoase vinuri sunt cele facute in mod artizanal in curtea bunicilor.

De asemenea, utilizatorii de google cauta, in mod firesc, informatii despre subiecte mediatizate, de care au auzit si pe care doresc sa le aprofundeze. Asa se face ca cei mai cautati producatori de vin romanesc, dintre cei despre care am scris pe acest blog, sunt si singurii care isi fac campanii de marketing si publicitate ca la carte: Cramele Corcova (in opinia mea, firma cu cea mai coerenta campanie de comunicare din lumea vinului romanesc) si Cramele Rotenberg (producatorul de vin cu cea mai larga expunere in cotidienele de la noi). Iar cele mai mediatizate soiuri de struguri sunt si cele mai cautate cuvinte cheie la mine pe site: chardonnay si pinot noir.

Dar dincolo de asta, ce mai cauta lumea pe google ?

Intrebari metafizice:

“de unde vin povestile”, “cum sa fac sa fiu mai destept ?”, “ce mancaruri mai pot gati vineri, sambata si duminica”,”din ce soi de struguri e facut vinul merlot”,”exista vinuri dulci ?” “ce vin produce fiecare soi de strugure”, “cum sa pui dopul dupa deschiderea vinului alb”, “din ce e facut dopul de pluta”.

Intrebari al caror raspuns as dori si eu sa-l aflu :

“se poate face bani din colectia cu vinuri”, “cum arata un boier roman, foto”, “care e cel mai delicios vin cabernet sau merlot “, “din ce strugure e facut cel mai bun soi de vin”, “vorbeste Mirel Banica limba germana”.

In ansamblu, aceste cautari amuzante nu sunt deloc neinsemnate cantitativ. Pot fi ele eradicate prin aport de informatie pertinenta despre vinuri si producerea lor ?

10 Comments

Filed under poveştile Monei

Tagged as , , , , , , , , ,

April 30, 2011 · 2:15 pm

La Mourvache

Am fost candva intrebata daca pot recomanda un vin pe care n-as vrea sa-l impart cu nimeni si am raspuns ca inca nu m-am intalnit cu acel vin. Dar totusi, colectionarii si pasionatii de vin stiu ca exista si vinuri care parca iti vorbesc numai tie, vinuri care te subjuga cu farmecul lor si care promit universuri de senzatii atotcuprinzatoare, vinuri cu care ai vrea sa stai la povesti de unul singur, pana tarziu in noapte.

L-am descoperit in magazinul La Chambre: Château Mas Neuf, La Mourvache, 2005  AOC Costières de Nîmes. Un vin senzational, elegant si cu personalitate duala, cel mai “sudist” vin din valea Ronului. E un cupaj de 50% grenache si 50% mourvèdre din vii de 50 de ani vechime aflate intr-o singura parcela (single plot).

Primul lucru care m-a atras la el a fost numele: La Mourvache. Iata un super exemplu de telescopaj (mourvèdre + grenache = mourvache), mi-am zis, in amintirea vremurilor studentiei, cand vanam impreuna cu prietena mea, Loredana, accidente lingvistice si entitati lexicale surprinzatoare. De altfel, Luc Baudet, proprietarul domeniului Château Mas Neuf da dovada de mult umor si creativitate lexicala. De pe site-ul lui am aflat ca, in afara de Mourvache, cel de-al doilea vin single plot pe care il produce, din 100% Syrah, se numeste foarte poetic “Avec des Si…”

Domeniul Mas Neuf mai are o particularitate. Desi geografic apartine zonei Languedoc, vinul detine o apelatiune de origine controlata din provincia vecina Vallée du Rhône – AOC Costières de Nîmes. Asta pentru ca, pe drept cuvant, s-a considerat ca are mai degraba caracteristicile unui vin din valea Ronului. La deschidere are aroma de capsuni foarte coapte, apoi isi fac loc notele animale, tipic frantuzesti, de piele si balegar, dublate de arome ascutite de cuisoare si nucsoara, pe final, vinul se deschide catre o adiere de menta salbatica condimentata. Se pare ca aceste note animale sunt contributia soiului mourvèdre despre care Janics Robinson spune ca da vinului arome “intre carne cruda si blana uda”. La gust, predomina notele condimentate, sprijinite si accentuate de tanini lungi, dar bine invaluiti de vivacitatea vinului.

E spectaculos de baut singur, dar merge foarte bine si cu o friptura de miel.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Tagged as , , , , , ,

April 17, 2011 · 8:36 pm

Camarile copilariei

Cu Walter Benjamin m-am intalnit relativ tarziu. Ca sa-l descopar a trebuit sa calatoresc pana la Berlin. Cand prietena mea, Dana, m-a invitat la Berlin, aveam o singura curiozitate. Ma intrebam de ce din toate orasele frumoase ale Europei Centrale, Caragiale a ales sa-si petreaca ultimii ani la Berlin. De ce sa vrei sa mori la Berlin ? De ce nu la Praga, la Budapesta sau la Viena ?

Citind “Copilaria berlineza” am realizat ca pe la 1900, cand Caragiale si Walter Benjamin erau concitadini, Berlinul era unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei centrale, un loc cu multa verdeata si cu un suflu mereu proaspat. Intr-o oarecare masura, Berlinul a ramas si azi un oras fascinant si viu, iar eu tanjesc mereu sa ma intorc si sa-i strabat din nou strazile indragite de Walter Benjamin. Citindu-l am constat ca avem doua obsesii in comun: camarile copilariei si arta de a te pierde pe strazile unui oras.

“A nu-ti gasi drumul intr-un oras nu inseamna mare lucru. Dar a te rataci intr-un oras cum te ratacesti intr-o padure – aceasta presupune stiinta. Numele strazilor trebuie sa-i vorbeasca ratacitorului ca trosnetul vreascurilor uscate, iar stradutele din centru sa-i oglindeasca momentele zilei la fel de limpede ca o vale de munte. Am deprins tarziu aceasta arta; ea mi-a indeplinit un vis ale carui urme dintai au fost labirinturile de pe sugativele caietelor mele.”

“Prin crapatura stramta a dulapului cu bunatati, mana mea se strecura ca un indragostit in noapte. Apoi, de indata ce se simtea acasa in intuneric, pornea sa caute pe basbaite zahar sau migdale, stafide sau compot.(…) Cu ce alinturi i se daruiau mainii, mierea, muntii de stafide negre, ba chiar si boabele de orez. Cat era de patimasa inlantuirea celor doi, acum ca, in sfarsit scapasera de tirania lingurii ! Navalnica si recunoscatoare de parca ar fi fost rapita din casa parinteasca, dulceata de capsuni se lasa gustata fara chifla, intrucatva sub cerul liber, si pana si smantana rasplatea cu dragalasenie cutezanta unui petitor care isi facuse drum pana la camaruta ei de slujnica. Mana- tanar Don Juan- avea sa patrunda curand in toate chiliile si iatacurile, lasand in urma straturi scurgandu-se si multimi siroinde: virginitate reinnoita fara tanguiri.”

N-am mai gasit nicaieri atat de bine descrisa fascinatia pe care camara cu bucate o suscita mintii tale de copil. Brusc mi-au revenit in memorie rafturile din camara bunicii mele, cu dulceturi frumos aliniate, de cirese amare si de cirese albe, de portocale si de trandafir, de nuci verzi si de smochine, paradisuri cromatice pierdute. Camara era locul de taina al prajiturilor speciale de sarbatori, care trebuiau sa se odihneasca cu o zi inainte si pe care ma straduiam sa le sterpelesc calde inca, obiecte de schimburi avantajoase cu copiii vecinilor. Si niciodata saleurile mele, care n-au trecut prin vreo camara, n-au mai avut savoarea celor facute de bunica mea.

Copilaria berlineza e mai degraba o incercare de a resuscita imaginea locurilor si oamenilor dragi prin intermediul obiectelor si a ritualurilor indragite ale copilariei, o carte pe care am iubit-o de la prima pagina si pe care mi-am dorit sa o citesc incet, cu lacomia devoratorului de dulceturi si cu teama de a o termina prea repede.

4 Comments

Filed under în imperiul bunicilor, pivnicer ... de cărţi

Tagged as , ,

April 12, 2011 · 9:25 pm

Vinuri albe romanesti de recomandat prietenilor

La un pahar de vorba cu prietenii constatam ca ne e din ce in ce mai greu sa tinem pasul cu avalansa vinurilor romanesti. Acum cativa ani, stiam aproape toate vinurile de pe piata, acum sunt multe vinuri pe care nu le cunoastem, si spre bucuria mea, au aparut multe podgorii noi si mici afaceri de familie. Din aceasta categorie face parte si Casa Olteanu – Gramma, care detine podgorii in zona Iasului, cele care, pe vremuri, se numeau Bucium. De altfel, prin anii 90, am baut la Iasi mai multe vinuri de Bucium de care imi aduc aminte cu placere.

La degustarea organizata saptamana trecuta in magazinul La Chambre am avut ocazia sa aprofundez 3 vinuri de la Casa Olteanu: Gramma Feteasca Regala 2009, Gramma Aligoté 2009 si Gramma Cuvée Visan 2010. Ca impresie de ansamblu, cred ca sunt cele mai ingrijite vinuri albe romanesti pe care le-am baut pana acum. Dat fiind ca pe aligoté-ul Gramma il mai gustasem, surpriza a venit de la  Feteasca Regala. Un vin subtil si delicat, cu arome de pomi primavaratici, cu aciditate buna si alcool (14% !) destul de bine integrat. Un vin ca o stampa japoneza.

Spectaculos e insa Cuvée Visan 2010 ( 20% aligoté, 40% feteasca regala, 40% feteasca alba), un cupaj echilibat care imbina cu eleganta aciditatea fetestilor cu fructuozitatea aligoté-ului. Vinul urmeaza sa apara pe piata in curand, iar primele 2000 de sticle vor avea dopul neinscriptionat. E remarcabil ca acest cupaj provine din recolta de struguri a unui an cu conditii climatice dezastruoase. Pentru o crama mica si noua pe piata, mi se pare surprinzator ca reusesc sa arate nu numai constanta ci si un progres in calitate de la un an la altul, chiar si in conditiile unei recolte mai putin bune, cum a fost cea din 2010.

Asteptam de mult timp un vin alb romanesc pe care sa-l pot recomanda prietenilor si ma bucur ca el vine din podgoriile legendare ale Moldovei.

4 Comments

Filed under vinuri româneşti

Tagged as , , , , , ,

April 6, 2011 · 9:47 pm

Turul Frantei si bicicletele de pe etichete

Desi in lumea vinului etichetele au un rol pur functional, trebuie sa marturisesc ca sunt atrasa de sticlele cu etichete frumoase. Imi plac conceptele inspirate si producatorii care vad si dincolo de o eticheta menita sa comunice informatiile de identificare ale unui vin. Uneori, comit sacrilegiul de a pastra sticle cu etichete deosebite chiar si atunci cand vinul s-a dovedit mediocru.

Din punctul meu de vedere sunt doua feluri de vinuri. Cele a caror eticheta nu conteaza si cele care, in lipsa notorietatii, se vad nevoite sa te atraga prin design. In general, vinurile frantuzesti fac parte din categoria celor care nu au nevoie de un design de eticheta. De altfel, in cazul lor, etichetele sunt mai mult sau mai putin la fel, de obicei o imagine stilizata a castelului sau domeniului unde se produce vinul, monocrome si, de cele mai multe ori, discrete. Si vorba unui prieten, daca pe eticheta scrie Chateau Angelus, restul nu prea mai are importanta.

De curand, am descoperit vinurile bulgaresti Cycle produse de vinaria Minkov. Mi-au sarit in ochi de pe raft, in primul rand pentru ca au un design atractiv si folosesc ideea bicicletei, dar intr-un mod mult mai creativ decat o face producatorul chilian Cono Sur, si el un impatimit al ciclistilor.

© Doron

Vinurile Cycle reprezinta gama medie a Fratilor Minkov, sunt corecte si placute si pot fi gasite in Bulgaria la pretul de 17 lei. Dintre vinurile degustate mi-a placut in special cupajul de Chardonnay cu Colombard, care imbina in mod fericit aciditatea placuta a Colombard-ului cu corpolenta si aroma Chardonnay-ului.

© Doron

Si cat de frumos e textul de pe contra-eticheta !

(Какво означава CYCLE?

Кръговрат. Колело. Цикъл.

Кръговратът в природата. Колелото на живота. Цикличността на времето.

CYCLE е вечният стремеж към красивите усещания.

CYCLE е търсене…

CYCLE е пътешествие във времето!)

Adica in traducere libera :
Ce inseamna Cycle ?

Cerc. Roata. Ciclu.

Ciclul naturii. Roata vietii. Ciclicitatea timpului.

Cycle este eterna vanatoare a senzatiilor placute.

Cycle este o cautare.

Cycle este o calatorie in  timp !

Fratii Minkov – pentru care vinul reprezinta o calatorie romantica prin diferite epoci, intre traditie si inovatie, dar si o continua reinventare – mostenesc o proprietate care apartine familiei Minkov din 1875. E printre altele prima podgorie din Bulgaria care castiga o medalie de aur la Bruxelles in 1894.

Iar pe site-ul lor, am gasit acest text, care mi s-a parut cel mai frumos haiku despre terroir

(Какво е тероар?

Ветровете, които галят лозята…

Слънцето, което ги озарява…

Дъждовете, които утоляват жаждата им…

Земята, която им дава сили да зреят…

Природна сила, която формира индивидуалността на виното.

Виното, с което можеш да почувсваш земята и сетивността на времето.)

Ce este terroir-ul?

Vanturile care mangaie viile …
Soarele care le luminează …
Ploile care le potolesc setea …
Pămantul care le da puterea sa se coaca …
Spiritul naturii care formeaza personalitatea vinului. Si timpul care o slefuieste.

Si as adauga eu.

Totul este Cycle. Nimic nu e nou sub soare, lucrurile sunt date uitarii, apoi se redescopera sau se reinventeaza.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company

Tagged as , , , , , ,

March 29, 2011 · 10:56 pm

Blind date cu vinurile Aureliei Visinescu

Dintre jocurile de societate pe care confreria vinului le impune si-au facut loc si pe la noi degustarea in orb (degustarea vinului fara a avea posibilitate de a vedea eticheta sticlei) si conceptul de blind dinner (degustarea legat la ochi).

Daca degustarea in orb a aparut din necesitati de evaluare obiectiva a vinului intr-o piata in care numele vinului e din ce in ce mai important si marketingul din ce in ce mai agresiv, m-am intrebat intotdeauna, cat de pertinenta e experienta unui blind dinner in cazul celui care scrie despre vin, tinand cont ca prima etapa a evaluarii unui vin e vizuala.

Ocazia de a reflecta la aceste intrebari mi-a fost oferita de doamna Aurelia Visinescu prin invitatia de a participa la un blind dinner cu vinuri de la Sahateni la Secreto Wine Club. Trebuie sa spun din capul locului, ca a fost una dintre cele mai interesante si placute experiente in ceea ce priveste asortarea vinului cu mancarea, Daniel Wendorf de la Société Gourmet reusind prin asocieri clasice sau inedite, sa scoata in evidenta nota personala a fiecarui vin. O dovada ca Aurelia Visinescu site sa-si povesteasca vinurile si a facut-o cu mare placere si legata la ochi, cot la cot cu noi.

Am degustat 6 vinuri: NOMAD Sauvignon Blanc 2008 alaturi de crema de leurda, o combinatie inedita, dar care a reusit sa scoata in prim plan aciditatea placuta si aromele de fan cosit si “pipi de chat” ale unui sauvignon blanc neasteptat de mineral si cu o tipicitate de soi remarcabila.

White ARTISAN 2009 (cupaj de tamaioasa romaneasca, riesling si feteasca alba) cu consommé de rosii cu sofran (bazat pe stock de peste). Un cupaj interesant sub imperiul pregnant aromat, al tamaioasei, vinificat sec. Am remarcat si la acest cupaj, ca si la sauvignon, aceeasi mineralitate.

NOMAD Pinot Noir 2007 cu ravioli cu spanac si sos de zbarciogi, una dintre cele mai reusite combinatii ale serii. Vinul deosebit de expresiv, m-a rasfatat cu o boare discreta de violeta, ca o parere, care a fost inlocuita rapida de note sustinute de ciuperci, nuantate incredibil de zbarciogii cu ravioli.

Red ARTISAN 2007 (cupaj de feteasca neagra, merlot si cabernet sauvignon) cu piept de pui la gratar, marinat cu miere si coriandru, impreuna cu piure de morcovi si vanilie, morcov crocant si reductie de otet balsamic. Un vin extrem de placut si de baubil, cu nas caracteristic de shiraz (?) si cu gust de feteasca. Parca l-as mai incerca si la lumina zilei, pentru edificare…

ANIMA Merlot 2008 alaturi de creme brulée cu branza si masline negre uscate. O combinatie la care chiar nu ma asteptam, dar care m-a convins definitiv cat de importanta e o buna potrivire a vinului cu mancarea. Daca la inceput vinul a fost inchis, iar structura si tanini ne-au facut sa ne gandim la un cabernet, in asocierea cu branza si caramel, merlotul a reusit sa-si etaleze superbele arome de cafea si cacao.

ARTISAN Tamaioasa Romaneasca 2009, dulce, cu mousse de ciocolata alba cu sos de fructul pasiunii.

Pentru mine, conceptul de blind dinner a stat intotdeauna sub semnul unei controverse. Se presupune ca formele si culorile influenteaza mirosul si ca trebuie sa inchizi ochii ca „sa deschizi” nasul.  Dar cei care au facut deja aceasta experienta stiu cat de greu e sa distingi legat la ochi – fara o educatie prealabila a mirosului – un cartof de un morcov, si uneori chiar un vin alb de unul rosu.

In incercarea de a identifica vinurile legata la ochi am constat ca, asa cum parfumierii considera prima impresie de miros ca fiind cea „pura”, datorita acomodarii rapide a receptorilor, la fel la degustarea legat la ochi trebuie sa asculti de primul impuls, prima impresie e cea buna, orice tergiversare si nehotarare te va duce pe o pista falsa. In plus, acest tip de degustare e o experienta preponderent hedonista, o placere intrucatva independenta de spirit. Intr-un astfel de experiment miresmele placute se impun cu acuitate sporita si intr-un mod mult mai intim, iar mirosul si gustul tind sa devina mai concentrate dar mai putin critice, preocuparea principala a simturilor fiind identificarea, reprezentarea si nu evaluarea.

Iar reprezentarea e o treaba dificila. Acum poti experimenta cat de tare manipuleaza vazul. Daca vezi, de exemplu o capsuna, esti perfect capabil sa-ti actualizezi mirosul ei. Dar daca mirosi o capsuna legat la ochi e destul de usor sa o confuzi cu o fraga sau cu o zmeura. Si singurul lucru pe care il poti face e sa transferi responsabilitatea validarii reprezentarii a ceea ce mirosi gustului. Cunoasterea prin miros e incompleta sau asa cum spunea Paul Valéry e o senzatie pur initiala. Din acest motiv cred ca reusita unui blind dinner sta in secretul acordului dintre mancare si vin, asa cum a si fost cazul de aceasta data.

Multumiri Ralucai de la Société Gourmet care mi-a imprumutat pozele.

5 Comments

Filed under drinking in good company, vinuri româneşti

Tagged as , , , , , , ,