Category Archives: poveştile Monei

Sec sau dulce ?

Fac parte dintr-o generaţie care a debutat previzibil în lumea vinului. Ca toţi prietenii mei, am început prin a bea ceea ce se găsea pe piaţă, adică vin dulce sub toate formele lui: alb sau roşu. Îmi aduc aminte şi acum, cu nostalgie, de câteva etichete clasice care făceau deliciul serilor de vară în Vama Veche.

gewurztraminer

gewurtztraminer

În 1990, călătoria către Vamă avea farmecul unei aventuri. Trenul te lăsa pe la şase dimineaţa în Mangalia, unde trebuia să aştepţi rata de Vama Veche, un autobuz hodorogit, cu taxatoare, care nu circula la ore fixe. Pe vremea aia, Vama era un sat de frontieră păzit, în care nu era mai nimic, aşa că dacă ratai autobuzul rămânea varianta autostopului sau, în cel mai rău caz, mersul pe jos cu cortul în spate. În multele ore petrecute în aşteptarea ratei, am descoperit alimentara din Mangalia, nectarul bulgăresc şi vinurile dulci.

Beţia cu vin dulce şi ieftin e cruntă, aşa că, mult timp, n-am mai băut decât vin sec, ceea ce, de asemenea, e o schimbare de gust la fel de previzibilă, care îmi caracterizează generaţia.

În ultimii ani, am reînceput să beau vin sub toate formele lui şi am urmărit cu interes evoluţia gusturilor şi baletul părerilor mai ales în ceea ce priveşte soiurile aromate de tip muscat ottonel şi tămâioasă românească. Opinia dominantă în piaţa românească este că aceste soiuri sunt menite să fie vinificate doar în dulce, graţie cantităţii mari de zahăr pe care o pot acumula. M-am întrebat adesea cât din această opinie are la bază presiunea unui segment de piaţă tradiţional, fidel vinului dulce şi cât este o concluzie rezultată dintr-o îndelungată experienţă de vinificare a acestor soiuri.

Dar, înainte de a întreba producătorii, ne-am gândit să vedem ce spun băutorii de vin de la winespot.ro ( aici articolul integral).

Leave a Comment

Filed under poveştile Monei

Colecţii şi colecţionari

Zilele trecute, un prieten în trecere prin România mă întreba dacă există şi la noi colecţionari de vinuri, winecluburi selecte şi degustări private. Desigur, există colecţionari de vinuri în România, winecluburi şi degustări restrânse, dar când şi cum începe o colecţie de vinuri ? Care sunt semnele cruciale ale acestui statut ? Începe oare prin achiziţionarea unui frigider de vin, prin gestul mult mai costisitor al amenajării unei pivniţe (despre costurile aferente unui frigider de vin aici) sau poate prin alte fapte mai extravagante ? Unul dintre colecţionarii de vin pe care îi cunosc a platit pentru 6 sticle de vin mult dorite o sumă dublă pentru transport. E colecţionarul de vin un excentric ?

dopuri

Îmi place să cred că profilul colecţionarului de vin e unul special, pentru că investiţia în vinuri necesită nu doar pasiune şi cunoaştere aprofundată, ci şi o anume nebunie. Dacă investiţia în artă, de exemplu, presupune o valoare sigură, durabilă în timp, investiţia în vinuri seamănă mai degrabă cu un joc de-a ghicitul. Desigur, vinul se alege după reputaţia producătorului, pe baza experienţei vinurilor băute, dar vinul de colecţie rămâne un material perisabil, fără  garanţie, supus hazardului şi de care nu te poţi bucura pe loc. Valoarea, dar şi calitatea vinului creşte în timp, iar gestul determinant care defineşte un colecţionar e aşteptarea.

Cred că înţelegerea vinului, asemeni însuşirii unei limbi străine, începe în momentul în care începi să găndeşti vinul cu propriul tău cap, fără niciun fel de temeri şi prejudecăţi. Pentru fiecare dintre noi, vinul ar trebui să fie o experienţă menită să te ajute să ai încredere în propriile tale instincte, iar cea mai mare plăcere de care poate avea parte un colecţionar, după ce a crescut şi aşteptat vinul, este confirmarea intuiţiei sale.

15 Comments

Filed under poveştile Monei

Sărbători fericite !

Sărbători fericite cu bunătate şi bunătaţi !

Sarbatori fericite

Să ne revedem cu bine anul viitor.

brad

Leave a Comment

Filed under poveştile Monei

Trei ani. Încă un blog ?

Vinuri povestite împlineşte trei ani.

Un moment prielnic de a aniversa blogul printr-un blog: Winespot.ro

De fapt, o comunitate a pasionaţilor de vin, deschisă pentru prieteni vechi , dar mai ales pentru feţe proaspete, pentru tacla şi pentru râs.

Vă aşteptăm în vizită !

4 Comments

Filed under poveştile Monei

A toutes les gloires de la France

Deşi Robert Parker este cel care a sporit faima (şi preţul) Bordeaux-urilor începând cu anii 80, o perioadă nu tocmai fericită pentru podgorenii din Franţa, vinurile de Bordeaux îşi datorează celebritatea mai ales unor personalităţi istorice de primă mână. Este cunoscut faptul că vinurile care aveau trecere la Curtea Regilor Franţei până în secolul al XVII–lea sunt cele de Bourgogne şi de Champagne, (regiuni aflate în inima regalităţii franceze) în timp ce vinul produs în Bordeaux era catalogat, (şi datorită situaţiei geo-politice) ca fiind „englez”.[1] În paranteză fie spus, am putea, de altfel considera, că el a rămas „englez” până în ziua de azi.

Cele două personalităţi care s-au folosit de celebritatea lor pentru a impune vinurile de Bordeaux la Paris – locul de unde până nu demult orice tendinţă devenea mondială – sunt Richelieu şi Maurice de Talleyrand-Périgord, în felul lor, doi trend-setteri avant la lettre. Libertinul duce de Richelieu era pasionat atât de intrigile puterii cât şi de gastronomie, şi se spune că el a fost primul care a povestit în anturajul regilor Franţei despre calităţile vinurilor de Bordeaux.

La rândul său, Prinţul Maurice de Talleyrand-Périgord – cel care a rămas până azi un exemplu celebru de traseist politic – a urmat sfatul bucătarului său Antonin Carême – supranumit regele bucătarilor – şi şi-a cumpărat, în 1801, o proprietate în Bordeaux: faimosul Château Haut Brion. Obişnuia să spună, cu multă clarviziune:  « ma diplomatie se fait à travers mes casseroles et ma cuisine ! »

În 1855, împăratul Napoleon al III-lea a cerut în mod expres o clasificare a vinurilor din Bordeaux, clasificare care n-a fost revăzută de atunci încoace decât o singură dată şi care este o garanţie a calităţii acestor vinuri.

Din punctul meu de vedere, fascinaţia vinului de Bordeaux se hrăneşte din inaccesibilitate şi preţ prohibitiv, dar şi din faptul că nici o altă categorie de vinuri nu solicită în asemenea măsură pasiune şi efort individual. Căci abia după ce înveţi ca pe tabelul elementelor lui Mendeleev, la ora de chimie, clasificarea vinurilor din Bordeaux, începe dificilul şi costisitorul experiment al degustării acestor vinuri. Cu cât eşti mai bine documentat, cu atât mai mult cresc şansele de a nu arunca cu banii pe fereastră. Şi în cele din urmă, cel mai dificil lucru e să ai răbdarea necesară pentru a învăţa să deschizi vinul la timpul plenitudinii sale. Dacă ai noroc, s-ar putea să constaţi că e greu să mai găseşti prin alte părţi vinuri atât de clasice, de austere şi de elegante. Iar fascinaţia pentru vinul de Bordeaux poate îmbrăca şi forma extremă a unui cult devoratoriu, căci în spatele unei magnifice sticle, pândeşte întotdeauna o alta pe care încă nu ai băut-o.



[1]Pierre Casamayor, L’école des alliances, les mets et les vins,-Hachette,  2000, pag 10.

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Cum se gestionează pivniţa cu vinuri

Cu ocazia săptămânii internaţionale a cărţii, am recitit “Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, o carte scrisă pe la 1928, şi am reţinut acest pasaj – pe cât de amuzant, pe atât de actual – despre cum se construia şi gestiona o pivniţă cu vinuri în secolul trecut. Căci, pentru a bea vinuri de calitate, cel mai important aspect il constituie şi în ziua de azi condiţiile în care vinurile vor fi depozitate.

“(…) a purces logofătul a zidi în via de la Bucium, unde se aşezase, pivniţă temeinică, întocmind şi arhivă în regulă, cu multe scripte şi hrisoave pentru sticle, butoaie şi balerci. Pivniţa era rece şi adîncă cum nu s-a pomenit pe meleagurile noastre, că îngheţai mergând şi te şi rătăceai, toată în piatră, cu nenumărate hrube şi cotituri, tot cu uşi de fier şi chei groase, că nu le-ar fi putut purta la brâu decât zmeii din poveşti sau ciclopii antichităţii. Şi, cu drept cuvânt se lăuda logofătul că nici sfinţii cerului creştin, nici zeii Olimpului nu s-au eglendisit cu băuturi ca ale lui. Pentru butelcile cele mai de preţ, făcuse anume în zid bolţi mici, cât butelca, pentru fiecare butelcă, bolta ei. Pe-acelea, le avea trecute pe numere într-un catastif cât Sfânta Scriptură de la Trei Ierarhi, legat în piele de Cordova, poleit pe margini şi cu o minunată încuietoare de aur cioplit, pe care strălucea o granată întunecoasă, ca o picătură de vin burgund.

Pe copertă sta scris (…) :

 CARTEA DE AUR

cuprinzând

cele mai de samă butelci

pe care,

în mai bine de douăzeci de ani e trudă,

adunatu-le-am,

Eu,

Toader Zippa

vel-logofăt ;

Parte păstrate den bătrâni,

multe

de la străini cumpărate.

Acele

de obârşie franţeză, spaniolă, italiană şi

nemţească, alesu-le-am,

sub statornica priveghere şi folositoare povaţă a

meşterului între meşteri

Anthelme Brillat Savarin,

Ce mi-a fost

înţelept îndrumător,

credincios prietin

şi vesel tovarăş

iar

cele de obârşie ungurescă, grecească,

valahă şi moldovenească

numai după voia întâmplării şi priceperea mè.

Pe foaia următoare, o mână dibace însemnase în împodobită scriere cu floricele şi arţibilduri felurite, după dictarea logofătului:

“Pentru de veci hodina sufletului meu, cu limbă de moarte, rogu-mă de iubitul meu fiu Costache, legiuit moştenitor al nepreţuitei mele pivniţi, să nu calce poruncile cele mai de pe urmă, aici mai jos înşirate şi cuprinse în puncte cinci:

1). Băuturile, cu mâna mea trecute în « Cartea de aur », în stare de beţie să nu se bea.

2) Să nu poruncească să-i aducă butelci acolo însemnate, decât fiind în mare ispită şi numai în tovărăşia acelor boieri care se vor fi dovedit că preţuiesc vinul şi celelalte băuturi de soi, cinstindu-le şi preamărindu-le mai mult ca nevestele şi chiar ibovnicile lor.

3) În faţa muierilor, cu « Cartea de aur » să nu se fălească ; căci muierea, după cum e firea ei iscoditoare şi lacomă, îndată pofteşte să guste din toate, şi când îi căuta, mai mult strică decât pricepe la vin, multe muieri bând mai cu plăcere tisanele de rând decât “les grands crus”.

Dar de se va nimeri vreuna (eu îi doresc să aibă parte de cât mai multe), care în faţa celorlalte vinuri va arăta cuviinţă şi cumpătare (lucru rar !) şi care pe deasupra îi va fi şi mai dragă, dezlegare îi dau ca, împreună cu ea, şi numai cu ea, să se desfete cu aceste vinuri. Îl sfătuiesc însă, ca în această ferice împrejurare, să se slujească mai ales de vinuri de Champagne şi cu precădere de cel de Aï, fiind acesta îndeobşte mai pe placul muierilor şi mult prielnic amoroaselor dezmierdări.

4) Pentru mâncările, brânzeurile, dulciurile şi poamele ce se potrivesc fiecăruia din aceste vinuri, să-şi amintească, rogu-l, de bătrâneştele-mi poveţe, pe care la fiecare masă datu-i-le-am prin viu grai şi pe care, de altfel, le va găsi la nevoie şi în însemnările mele, sub titlul, Călăuza desăvârşitului gastronom.

(…)

5) De câte ori va deschide « Cartea de aur », să mă pomenească în faţa musafirilor cu vorbe glumeţe, faptă pentru care mai dinainte, cu părintească dragoste, îl binecuvânt. Şi va fi ca şi cum şi eu aş bea.

Am zis !”

Urma iscălitura şi pecetea logofătului.

Pe foile următoare erau trecute şi numerotate sticlele. Fiecărui număr din dreptul sticlei îi răspundea un număr pe hărtie ceruită, lipit pe borta cheii corespunzătoare, aşa că dacă o sticlă nu era ştearsă în catastif şi s-ar fi găsit hârtia bortelită (lucru ce nu s-a întâmplat niciodată), n-ar fi rămas îndoială că sticla a fost furată.

De altfel, logofătul avea obiceiul să scrie cu mâna lui, în dreptul fiecărei sticle şterse, cu cine şi când a fost băută, dacă a fost păstrată bine, precum şi ce grad de asemuire se putea statornici între ea si altele, de acelaşi fel, mai înainte destupate. Subt fiecare sticlă din catastif era de asemeni însemnată cu roş data cumpărării, vârsta vinului, anul şi locul în care a fost tras în sticle şi, dacă era cazul, o anecdotă cu privire la aceste împrejurări.”

Mă întreb dacă pivniţa descrisă aici de Păstorel nu este cumva cea a castelului Rosetti Rozovanu de la Stânca, unul din monumentele dispărute în timpul celui de-al doilea război mondial. Castelul a fost jefuit în iunie 1941, la intrarea României în război, şi apoi, bombardat şi distrus definitiv în 1944. Se spune că mult timp după asta, pâna în anii 90, printre ruine s-au găsit butoaie intacte cu vin vechi de Cotnari.

Am citat din Al.O.Teodoreanu, “Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, Ed. Junimea, 1989, pag 59-62

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Google – Moving in is sorting out

Cu ocazia schimbării hostingului Vinurilor Povestite am plonjat un pic în statistica google analitics şi cum a trecut binişor un an de la articolul în care povesteam ce caută lumea pe google când vine vorba despre vin am văzut câteva semne ale unor schimbări interesante şi în acelaşi timp surprinzătoare.

Deşi obsesia sulfiţilor din vin rămâne pe primul loc, la fel de actuală ca şi anul trecut, au apărut câteva subiecte de interes constant, importante cantitativ, la care nu mă aşteptam.

În primul rând, există o curiozitate crescândă pentru şampanie şi vinul spumant, se caută informaţii despre tehnologia de fabricare a şampaniei ceea ce face ca tocmai unul din primele mele posturi pe acest blog, din 2009, să fie foarte citit în acest an. E unul din motivele pentru care cred că ar fi timpul pentru o ofertă mai largă de spumant brut sans dosage românesc.

Un alt subiect cu multe intrări din google este cel legat de conservarea şi păstrarea vinului precum şi care sunt regulile de servire ale vinului la masă. Urmează tema vastă a turismului oenologic şi a degustărilor la cramă, un subiect care, din păcate, este tributar infrastructurii locale.

Avand în vedere iarna cu temperaturi extreme din ianuarie – februarie 2012, vinul de ţară din balcoanele românilor a îngheţat din nou, iar căutarile pe tema temperaturii la care îngheaţă vinul au revenit în forţă.

Un subiect interesant nou apărut este şi acela al termenului de valabilitate al vinului („unde scrie pe eticheta vinului termenul de garanţie”). Faptul că vinul nu are termen de garanţie asemeni tuturor produselor, mi se pare una din caracteristicile sale fascinante. Vinul traieşte independent de tine şi expiră după un algoritm propriu, imposibil de rezumat de o ştampilă cu o dată

Cel mai căutat producător român, dintre cei despre care am scris pe blog, este Casa Olteanu – Gramma, iar cel mai căutat soi de strugure – o surpriză ? – e crâmpoşia.

Să nu uităm şi categoriile noastre deja consacrate:

Întrebări metafizice:

„Ce înseamnă să fii băutor de vin”, „ce fel de gust are vinul sec”, „ce se poate face în Drăgăşani”, „cine este furnica din reclamă?” „care este diferenţa dintre champagne şi le champagne.”

Întrebări al căror răspuns aş vrea şi eu să-l aflu:

„un miligram de dioxid de sulf câti mililitri are?”, „ce trebuie să scrie pe eticheta ca vinul să fie original”,”cât vin poţi să bei zilnic de la cotnari”,”cum se deschide un vin fără tirbuşon”,”câţi bani a costat târgul de vinuri Goodwine”, „am dezlegat berbecuţul – legendă albaneză ?”

Dincolo de toate astea, mi se pare că faţă de anul trecut, sunt mult mai multe căutari pertinente, după anul de recoltă, după denumirea vinului şi numele producătorului şi au apărut semne timide ale interesului pentru asocierea vinului cu preparate culinare. Avem suficiente motive ca să privim lucrurile cu optimism, interesul pentru educaţia în domeniul vinului e în creştere.

6 Comments

Filed under poveştile Monei

Sărbători Fericite !

2 Comments

Filed under poveştile Monei

Cine are carte are şi vin !

Îmi place să cred că, nu întâmplător, cărţile şi vinurile se aseamănă şi că nu există senzaţie mai  intensă, mai durabilă, decât aceea pe care ţi-o lasă o carte sau un vin bun.

Asemeni unor prieteni dragi, cărtile te pot ajuta să treci peste momente de cumpănă sau te pot învăţa să trăieşti cu voluptate hazardul şi lentoarea. Citite la timpul lor, pot avea puteri nebănuite în a-ţi schimba modul în care priveşti lumea. Pentru mine, cărtile şi vinurile, fac parte din „echipa cu care trecem prin lume”, aşa cum scrie Constantin Ţoiu în „Galeria cu viţă sălbatică”, despre contextul în care evoluează personajele sale.

Pentru că dintre toate bucuriile vieţii cel mai tare îndrăgesc cărţile, o să vă propun un joc al cărui scop este acela de a bea vinuri bune împreună cu cei care, ca şi mine, iubesc cărţile. În fiecare lună, în ultima săptămână, o să alegem un vin pe care să îl asociem cu o carte, în încercarea de a găsi vinuri care merită băute şi cărţi care merită citite. Concursul se deschide cu un vin primăvăratic: Fetească regală, Gramma, 2009.

Postaţi pe pagina de facebook vinuri povestite  câteva fraze prin care să argumentaţi cu ce carte consideraţi că seamănă Fetească regală, Gramma, 2009. Aveţi dreptul la o singura postare. Cel care va însuma cele mai multe like-uri de la cititori va fi declarat câştigător şi va primi ca premiu două sticle de vin Fetească regală 2009 de la Casa Olteanu Gramma şi o carte oferită de vinuri povestite,  (în măsura posibilului chiar cartea câştigătoare). Concursul se închide pe 31 martie, ora 13:00.

Spor la povestit !

6 Comments

Filed under poveştile Monei

ProWein Blitzkrieg

Mi-am dorit mult să ajung la ProWein şi le mulţumesc pe această cale prietenilor care mi-au facilitat această aventură. Cred că, pentru oricine vrea să înţeleagă piaţa vinului, experienţa unui târg de talia ProWein e capitală, în aceeaşi măsură în care o degustare cu vinuri de 98-99 de puncte Parker ar fi necesară tuturor celor care vor să-şi calibreze gustul în puncte.

De ce ProWein ?

Spre deosebire de alte târguri, ProWein e dedicat exclusiv specialiştilor din industria vinului şi nu acceptă alte tipuri de vizitatori. Se spune că ar fi unul dintre cele mai profesioniste şi mai bine organizate târguri de vin şi, de aceea, eram foarte curioasă să văd cum arată aşa ceva.

Ajuns la ProWein, cel mai greu lucru e să decizi la care dintre cele aproximativ 3300 de standuri vrei să te opreşti. Iniţial m-am gândit la vinurile care îmi sunt inaccesibile în România, dar lista s-a dovedit mult prea lungă 🙂 Aşa că, m-am rezumat să cercetez soiurile preferate: riesling şi pinot noir şi, pe ici pe colo, câteva vinuri din zone precum Georgia, Turcia, Israel, Noua Zeelandă şi desigur Languedoc.

Pentru că mi-am petrecut mult timp cu rieslingul de rhin, ţin să spun că am fost extrem de surprinsă de ospitalitatea, căldura şi deschiderea cu care am fost primită în hala Germaniei, cea mai aglomerată de la acest târg. Am fost încântată de curiozitatea şi interesul cu care expozanţii din Germania m-au ascultat vorbind despre vinurile din România. De altfel, trebuie menţionat faptul că ProWein e un târg dedicat pieţei germane, motiv pentru care, în fiecare stand – indiferent că era vorba de Turcia, Georgia, Israel sau Franţa – era cel putin un vorbitor de germană, iar toate seminariile organizate în cele trei zile ale expoziţiei s-au ţinut în limba germană.

Mi-ar fi plăcut ca standul României să arate ceva mai bine, şi să conţină, aşa cum au avut ceilalţi expozanţi – fotografiile o mărturisesc – şi ceva elemente de identificare natională. Fundalul alb şi vitrina din pal mi s-au părut neinspirate şi, în ziua sosirii la ProWein, mi-a fost greu să-l descopăr printre celelalte standuri mult mai colorate şi mai atrăgătoare.

Dincolo de asta, am plecat de la ProWein cu visele împlinite şi cu aşteptările confirmate. Despre câteva dintre vinurile descoperite aici voi povesti  în curând.

3 Comments

Filed under poveştile Monei