Interviu cu Karlheinz Gierling
Se spune că, după o anumită vârstă, îţi faci din ce în ce mai greu noi prieteni. Deşi sunt de acord cu asta, pot spune că lumea vinului mi-a oferit o enormă surpriză. Prin intermediul acestui blog am cunoscut atât de mulţi oameni cu care îmi face plăcere să beau sau să povestesc, încât am un singur sfat de viaţă de dat: beţi vin şi prietenii vor veni!
Tot prin intermediul blogului l-am cunoscut şi pe Karlheinz (Charlie) Gierling, născut şi crescut la Mediaş, printre teascuri. A emigrat în 1987 în Germania. Enofil activ cam de o duzină de ani, fără nicio implicatie eno-comercială, este autorul proiectului Weinlagen Info, despre care a fost de acord să ne povestească.
Cum a intrat vinul în viaţa ta ?
Bunicul meu a fost viticultor. La noi toţi fac vin. Am intrat eu în lumea vinului, nu invers. Şi vinul nu numai se face, se şi bea, dar se şi vorbeşte despre el. Cum a ieşit anul acesta? Care vecin îl face mai bun? Cum e când e bun? Şi când e rău? Toate acestea încă din copilărie. Revelaţia estetica a fost un Bordeaux al cărui nume nu mi-l mai amintesc şi un Riesling Kabinett Erdener Treppchen 1995 a lui Joh. Jos. Christoffel Erben din Ürzig de pe Mosel.
Cum s-a născut Weinlagen Info ?
Vinurile care m-au atras, nu numai la palat ci şi la minte, au fost şi sunt rieslinguri germane. Practic toate au via (plai viticol, single vineyard, lieux dit) menţionată pe etichetă. Gustul este diferit. Rezultatul este un univers complex şi foarte granular. Am călătorit, m-am căţărat, am degustat, am discutat. Care este diferenţa senzorială dintre Erdener Treppchen şi Erdener Prälat? De ce? Un joc minunat. Dar lipseau hărţile. Aşa că le-am făcut eu în formă de poligoane în Google Maps. La început singur, dar am văzut repede că am nevoie de o bancă de date şi o aplicaţie. Programarea e acum făcută de trei prieteni, şi ei enofili, care ştiu să programeze mai bine decât mine. Scopul este o platformă gratuită şi globală pentru toate informaţiile geografice referitoare la vin. Metoda este cea de la Wikipedia: fiecare poate adăuga sau corecta. Aşa conţinutul creşte încet cantitativ şi calitativ. Acum avem peste 4500 de vii înscrise. Ne reducem practic doar la informaţia geografică: unde este via, care sunt limitele exacte? Această informaţie poate fi folosită apoi de oricine scrie ceva despre aceasta vie, fie blog, forum, site de producător sau comerciant. Informaţia va fi permanent actualizată şi tot mai precisă. Pentru folosirea hărţilor oferim un API deschis şi flexibil care va fi flexibilizat tot mai mult. De exemplu, decizi tu în blogul tău ce culoare are perimetrul viei. Deci ne înscriem într-un concept în care obiectele din web sunt gospodărite centralizat şi folosite decentralizat. Va fi un web al obiectelor. Partea mai emoţională sunt călătoriile enofile “cu degetul pe hartă”. Cu street view poţi să te plimbi prin via în care a crescut vinul pe care îl bei. Şi dacă eşti pe teren, un app pentru Android iţi arată în care vie eşti.
Ar putea fi acest proiect folositor şi în România ? Ce ar trebui să facă producatorii de vin din România ca să fie reprezentaţi pe acest site?
Weinlagen-Info este interesant mai mult pentru zone în care viile individuale sunt importante. De aceea am început cu Germania, apoi Burgundia, Austria, Langhe. Dacă cineva vrea să introducă regiuni sau plaiuri viticole româneşti, primeşte un user la Weinlagen-Info, scrie o scurtă introducere şi gata. Producătorul apare la plaiul viticol respectiv şi poate fi găsit la “căutare”. Cine ştie, poate apare şi via bunicului de pe Târnave. Dar la urma urmei, este o aplicaţie pentru enofili. Nu cred că efectul comercial va fi mare.
În excursia în Mosel, am realizat ca în Germania vinul este o afacere de familie, care se transmite din generaţie în generaţie. Am fost surprinsă să constat că oamenii îşi cunosc pământurile parcela cu parcela, de sute de ani. Privind lucrurile din interior cum ţi se pare relaţia nemţilor cu vinul ? Cât de important e vinul în viaţa lor?
Ai văzut partea frumoasă, care este reală, nu este doar un spectacol pentru turişti şi clienţi. Aşa este peste tot unde a putut sa rămână aşa: Burgundia, Langhe, Wachau şi cândva şi Târnave, de exemplu. În Germania acest lucru foloseşte la comercializarea vinului care este un produs de familie şi cel care-l bea are o legătură afectivă cu aceşti oameni. Mulţi fac anual o mică excursie şi îşi încarcă portbagajul cu vinul producătorului preferat. Se formează prietenii peste generaţii. Dar şi comerciantul de vin îţi povesteşte despre producător, vinde produsul unui om. Relaţia germanilor cu vinul este complexă şi schimbătoare. În zonele viticole se bea vinul local: mult, des, fără pretenţii şi se ignoră restul. În oraşele mari, vinul este o băutură puţin de lux, chiar dacă e ieftin. Se bea mai ales vin străin. Cei mai mulţi au descoperit vinul în vacanţă, în Italia, în Spania. Pentru ei, vinul german este deseori dezamăgitor, acru şi apos. Dar numărul gurmanzilor creşte rapid.
Datele statistice arată că Germania e mai degrabă un importator de vin şi mai puţin un exportator. Care este piaţa Rieslingului de Rhin ?
Clar, ţara e mare şi zona viticolă relativ restrânsă. Vinul german nu este pe gustul tuturor. Dar Rieslingul de Rhin a devenit soiul far al vinului german. Se face mult marketing, şi preţurile cresc. În ultimul timp, până şi les nouveaux riches se interesează de rielsing. Grosses Gewächs pare să fie un succes. Statistic, preţurile cresc mai repede decât creşte cantitatea vinului care se consumă anual. Deci germanii beau vinuri tot mai scumpe. Plecăm însă de la 2 euro la litru.
Care e criteriul după care te ghidezi când cumperi vin ?
Sunt extrem de curios, cel puţin la vin. Cred chiar că sunt dependent de degustare. Cumpăr mai ales riesling german: actual şi vechi, sec şi dulce, dar practic numai ce am degustat. Acesta este singurul tip de vin pe care-l colecţionez. Altfel cumpăr de toate: Toscana, Priorat, Burgundia (cât permite contul, vai, Burgundia!), Austria. 2013 a fost anul şampaniei pentru mine. Nu mai poate lipsi din privinţă. Oricum, lupt permanent ca să nu devin colecţionar. Grea luptă, dacă eşti înconjurat de colecţionari.
Cât de importantă ţi se pare eticheta ? Am observat ca în Mosel, eticheta tradiţională, foarte încărcată şi pitorească tinde să fie înlocuită cu un design simplu, un fond alb şi câteva informaţii. Motivul invocat e acela al sistemului complicat de denumiri al vinului german. Ce tip de etichetă preferi ?
Eticheta nu mă interesează mai mult decat orice alt produs grafic. Cea mai urâta eticheta îmi lăsa gura apă, dacă am o amintire potrivită. Şi invers. Magazinele sunt pline cu etichete noi, frumoase, bine făcute şi cu vinuri la fel – bine făcute. La diversitatea aceasta pot să-mi permit snobismul de a ignora vinurile bine făcute. Ajunge să le recomand cu conştiinţa împăcată.
Sistemul de denumire german este complicat, cuvintele sunt lungi şi greu de pronunţat. Uneori scrise în “fraktur”– tiparul vechi german. Unele etichete vechi sunt fantastice. Întradevăr, mulţi producători încearcă o schimbare. Dar graficienii şi în general profesioniştii buni de marketing, care pot ajuta la definirea unui portfoliu sunt prea scumpi pentru un producător de 5 ha cu vinul-bază la 3 euro. Tendinţa este o piramidă “burgundă”: un vin “de cramă” pentru fiecare soi (Gutswein), un vin mai bun comunal (Ortswein), câteva vinuri “de vie” (Lagenwein) şi, dacă viile o permit, Erstes şi Grosses Gewächs. Cred că merită să se menţină etichetele vechi pentru că formează un stil inconfundabil – ca şi vinurile.
P.S. Am încercat să păstrez textul acestui interviu cât mai aproape de original, cu atât mai mult cu cât, autorul mi-a mărturisit că n-a mai scris în româneşte de 15 ani.
