Author Archives: Mona

May 16, 2012 · 7:48 pm

Băutură şi cultură

Adesea, când se întâmplă să văd la câte o terasă vaşnici băutori de vin amestecat cu cola, mă gândesc că în ciuda modelor din lumea vinului, obiceiurile moştenite au o imensă inerţie şi că drumul către cunoaşterea vinului presupune mai ales efort individual. Şi, până la urmă e normal să fie aşa, căci vinul are o istorie lungă de practici guvernate de tot felul de mode şi tendinţe, generate, în primul rând, de necesităţile fiecărei epoci. Şi inevitabil, gustul oricărui om e tributar culturii şi practicilor timpului său.

Cartea sociologului francez, Jean-Robert Pitte, « Le désir du vin à la conquête du monde », mi s-a părut deosebit de interesantă din punctul de vedere al istoriei câtorva tabuuri care circulă astăzi în lumea vinului:

Vinul îndoit cu apă

Vinurile de pe vremea grecilor şi romanilor aveau o concentraţie alcoolică de 8-9 grade şi se serveau amestecate cu apă, caldă sau rece, în proporţie de cel putin 1 la 1, sau chiar mai mult, (sugestivă din acest punct de vedere mi se pare şi expresia românească “a îndoi vinul”). Sciţii, perşii, galii şi alte neamuri germanice beau vinul “pur”, ceea ce în ochii romanilor era un gest deosebit de vulgar. “(…) vinul e amestecat cu apă, aşa cum e obiceiul între oamenii civilizaţi. Doar beţivii şi barbarii beau vinul pur, şi asta îi face violenţi” (pag 67)

Din contră, astăzi, ne scandalizăm la fel de tare în faţa barbariei de a bea vinul spriţ. Francezii, însă, au cunoscut o lungă practică a vinului amestecat cu apă, obicei care, probabil că nu a dispărut nici în ziua de azi. Thierry Manoncourt, proprietarul domeniului Château Figeac, povestea că mama lui îşi bea Figeac-ul amestecat cu apă ! (pag 82)

Vinul cu aditivi

Grecii şi romanii nu cunoşteau calităţile antiseptice şi de conservare ale sulfului. Pentru a aromatiza şi conserva vinul ei foloseau apă de mare, sare, miere, măghiran, pelin, ţelină, schinduf şi mai ales, răşină. Toţi aceşti aditivi aveau ca rezultat camuflarea gustului intrinsec al vinului, aşa cum se întămplă azi cu utilizarea excesivă a lemnului (pag 83). De altfel, atât vinul pelin cât şi retsina s-au păstrat în uzul curent de zi cu zi, până în ziua de azi.

Statistici, China versus Franţa

Şi o informaţie interesantă despre consumul de vin la nivel global. Media consumului de vin pe cap de locuitor a scăzut progresiv în Franţa: 135 litri în 1965, 120 litri în 1970, 90 in 1980 şi un pic peste 50 în 2007 (pag 271).

În schimb, în Japonia, consumul de vin pe cap de locuitor a crescut de 20 de ori în ultimul sfert de secol. Datele anului 2005, arată un consum mediu pe cap de locuitor de 2 litri de vin pe an, în Japonia şi de 1 litru în China (pag 267).

P.S Un mic detaliu pentru care această carte chiar merită citită: potrivit lui Jean-Robert Pitte, măsurile care au sporit nemulţumirea parizienilor şi au declanşat scânteia Revoluţiei Franceze au fost creşterea preţului vinului şi a accizelor. Sympa, ne c’est pas ?

14 Comments

Filed under cărti despre vin

Tagged as , , , , , ,

May 11, 2012 · 7:44 pm

Spätburgunder, et puis on en parle !

E greu de crezut că un simplu pahar de vin te poate face să înţelegi într-o străfulgerare ce înseamnă sute de ani de tradiţie, dar am trăit asta la ProWein, atunci când Herr Becker, cu ţinută seniorială şi ironie jucăuşă în privire, mi-a strecurat în pahar un degetar din cel mai elegant, delicat şi superb pinot noir pe care l-am băut vreodată.

Mi s-a părut că nemţii au o anume pudoare în a-şi povesti vinul, o modestie care poate vine din dorinţa de a lăsa interlocutorului un spaţiu egal şi de a-i da posibilitatea unui schimb real de impresii. Din cauza asta, se ştie destul de puţin despre vinurile lor, mai ales despre cele făcute din alte soiuri decât riesling-ul de Rhin: Spätburgunder, Weissburgunder, Grauburgunder, Frühburgunder, Elbling sau Müller-Thurgau.

Am gustat câteva dintre ele la ProWein si mi-au lăsat impresia unor vinuri bine făcute. Cât despre Spätburgunder, pe lângă vinurile senioriale din Rheingau ale lui J.B. Becker- la care tot jinduiesc de atunci – am avut ocazia să beau şi un Pinot Noir excepţional din Mosel: 2007, Graacher Himmelreich, Markus Molitor.

E interesant de spus că, Pinot noir e un strugure cu tradiţie nu doar în Rheingau, ci şi în Mosel, o tradiţie uitată şi resuscitată odata cu noile tendinţe de pe piaţa vinului. Markus Molitor, cea mai mare cramă de pe Mosel – doar 42 de hectare ;)– a început să replanteze acest soi încă din 1994.

Personalitatea cu totul distinctă a acestor vinuri mi-a adus aminte de povestea prinţului Charles Maurice de Talleyrand – Périgord, care cred că surprinde foarte bine esenţa marketingului vinului franţuzesc. Se spune că unul din oaspeţii lui Talleyrand a povestit cum, neştiutor în arta degustatului, l-a întrebat pe prinţ în ce constă acest ritual. Talleyrand i-a explicat că înainte de a gusta dintr-un pahar de vin bun, trebuie întâi să-l privim şi apoi să-l mirosim pe îndelete.

– „Şi după asta, spuse, oaspetele înghiţind în sec, îl bem, nu-i aşa ?

– O, nu, nici vorbă – a răspuns acesta – după asta, punem paharul pe masă şi vorbim despre el”.

Francezii, atât de pasionaţi de discursuri şi preocupaţi de frazele frumoase au ştiut întotdeauna să folosească în avantajul lor acest prim principiu al PR-ului: dacă nu te lauzi tu primul cu ceea ce faci, nu te laudă nimeni.

Consider că vinurile pe care Germania le produce merită mai multă atenţie.

7 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

Tagged as , , , , , , , , , , ,

May 7, 2012 · 11:33 pm

Über Überland

Cuvée Überland este considerat a fi unul dintre cele mai reuşite vinuri care se produc la noi. Deşi nu e genul de vin pe care îl prefer -îi reproşez gustul prea cald, datorat concentraţiei alcoolice mari (15,5%) – e fără îndoială, un vin bine făcut.

Cu toate că e greu de asociat cu felurile principale, trebuie să recunosc că, servit la desert, alături de ciocolată, poate corupe pe oricine şi probabil că, mulţi au început să privească altfel vinul după ce s-au întâlnit cu el.

Caracteristicile acestui vin – concentraţia alcoolică, structura taninică şi puternica expresie aromatică  – sunt datorate modului special de vinificare, asemănător tehnologiei de fabricare a vinurilor Amarone. Strugurii sunt lăsaţi să se usuce un anume timp înainte de a fi vinificaţi, ceea ce determină evaporarea apei şi obţinerea unui must concentrat, bogat în zahăr şi extract. În cazul Amarone, strugurii sunt lăsaţi să se usuce pe rogojini din bambus, în încăperi bine aerate, timp de aproximativ trei luni. Această tehnica de concentrare a mustului prin uscarea strugurilor este cunoscută şi în Franţa (Alsacia şi Jura), iar vinul se numeşte “vin de paille”. Practic, orice ţară poate produce vinuri după această tehnologie, caracteristicile vinurilor fiind diferite, în funcţie de soiul de struguri vinificat. In general, acest tip de vin trebuie învechit măcar 4 ani, înainte de a putea fi băut.

De curând, am deschis o sticlă de Cuvée Überland 2007 (din merlot şi cabernet sauvignon).

Pus în decantor, vinul trece prin mai multe registre olfactive. Senzaţia uşor alcoolică de la deschidere e înlocuită de arome de coacăze şi vişine foarte coapte, marţipan şi ciocolată, apoi de note ierboase şi de tutun. Gustul e mediu, rotund, cu evoluţie liniară. Taninii sunt bine integraţi, iar finalul e catifelat şi dulceag. E genul de vin prietenos, cu arome evolutive spectaculoase, care te îmbie să deschizi mai des uşa lumii vinurilor bune şi pe aceea a pivniţei :). Dacă aţi avut răbdare şi îl mai aveţi, consider că e gata de băut.

11 Comments

Filed under vinuri româneşti

Tagged as , , , ,

April 21, 2012 · 11:14 am

Nu există cel mai bun vin, ci doar constanţă în calitate

Înainte să-l cunosc pe Oliver Bauer, aveam câteva idei fixe despre vinuri. Credeam că rosé-ul trebuie băut cât mai tânăr şi că sauvignon blanc-ul e un vin ce nu rezistă mai mult de 2- 3 ani. Consideram, de asemenea, că tămâioasa românească e un soi care se exprimă mai bine în vinurile dulci şi nu ştiam să răspund la întrebarea dacă terroir-ul e mai important decât omul care îl lucrează. Vinurile lui Oliver mi-au spulberat toate aceste certitudini şi au născut multe întrebări.

De-a lungul acestui an, am făcut cunoştinţă cu multe vinuri interesante de la Stirbey. Printre altele, m-am delectat cu o verticală de rosé încropită ad-hoc în timpul unei vizite la cramă. Am încercat toate rosé-urile Stirbey din 2006 în 2010, şi cel mai pe gustul meu n-a fost cel mai tânăr dintre ele, ci rosé 2009.

Apoi am participat, împreună cu bloggerii de vin din Bucureşti, la degustarea organizată la Ginger, ocazie cu care l-am cunoscut, în sfârşit, pe Mădălin, şi l-am reîntâlnit pe Mihnea – cel care a avut iniţiativa acestei degustări – şi ale cărui articole îmi doresc să le citesc mai des.

Am băut câteva vinuri vechi: Cabernet sauvignon 2003, Merlot 2004, Sauvignon blanc 2005, dar şi vinuri tinere: un excelent Sauvignon blanc 2010, Novac 2009, Negru de Drăgăşani 2009, Merlot 2008  şi Cabernet sauvignon 2008. Deşi preferatele mele sunt vinurile albe din 2010 – vinuri zvelte, cu aciditate şi mineralitate, care pot fi băute la fel de bine şi peste 10 ani – nu există vreun vin din cele degustate pe care nu l-aş bea cu plăcere.

@ Nicusor Cazan

Dar ceea ce m-a uimit foarte tare la această degustare comparativă a fost faptul că vinurile din 2003, 2004 si 2005, ani de recoltă foarte diferiţi din punctul de vedere al condiţiilor climatice, se exprimă foarte bine şi au toate, tipicitate de soi. Calitatea vinurilor Stirbey din recolta 2010 – considerat de mai toţi viticultorii din România drept un an catastrofal – arată foarte clar că diferenţa nu o poate face terroir-ul fără muncă în vie, iar constanţa în calitate nu se poate obţine decât prin munca de zi cu zi, adaptată condiţiilor climatice ale fiecărui an.

Din păcate, pe piaţa românească cei mai mulţi producători scot câteva vinuri foarte bune o dată la 4-5 ani şi doar câţiva se pot lăuda cu producţii de calitate în fiecare an. Or, în aglomeraţia de vinuri şi de informaţie în care trăim, mă întreb dacă nu cumva cheia către inima consumatorului avizat nu stă tocmai în această promisiune de constanţă în calitate, promisiune de natură să creeze un cerc de consumatori care îţi apreciază vinul, îl colecţionează, îl beau şi îl aşteaptă cu nerăbdare în fiecare an.

5 Comments

Filed under vinuri româneşti

Tagged as , , , , , , ,

April 18, 2012 · 7:56 pm

Acadeaua albastră şi arta taifasului

Cel mai simpatic crâmpei înregistrat în memorie de la vârsta de 5 ani se leagă de o acadea albastră. Mi-o amintesc perfect şi acum, o grenadă pe băţ, de un albastru intens, pe care am morfolit-o fascinată, fără curajulul de a o mânca, tot drumul de la plajă înapoi acasă, până când a sfârşit, indiferentă la protestele mele, la gunoi. Tot la Constanţa am primit şi prima roată de halviţă, imensă şi lipicioasă, de la vecina din colţ, căreia tot cartierul îi spunea “turcoaica”. Din acea perioadă, mi-au rămas adânc întipărite în simţuri, alături de mirosul mării, câteva miresme ale fericirii sfârâind sub soarele sudului ca siropul deasupra cataifului abia scos din cuptor: mirosul de susan prăjit, de bragă şi de pâine proaspătă.

Am tot încercat să îmi explic de ce, după penuria anilor de comunism, specialităţile culinare ale Orientului au dispărut sub presiunea modei meniurilor internaţionale şi a fascinaţiei pentru bucătăria occidentală, în loc să coexiste paşnic cu acestea. Întrebarea a rămas încă fără răspuns, dar din fericire, din când în când, aromele solare ale copilăriei mele îşi fac drum înapoi până la mine atunci când se întâmplă să descopăr câte un loc, rupt parcă din poeziile lui Ion Barbu.

Aşa este prăvălia “Atletul albanez” din centrul vechi al oraşului Slatina, unde, de mai multe generaţii, o familie de albanezi fabrică artizanal produse tradiţionale, după reţete din vechime: bragă, îngheţată de casă (după model oriental, adică cu lapte) şi halviţă.

De câţiva ani, când drumul mă poartă prin apropiere, mă opresc în această prăvălie micuţă, ale cărei arome recreează pentru mine spaţiul paradisiac al copilăriei. Mulţi prieteni, mai vechi şi mai noi, nu înţeleg pasiunea mea pentru halviţă, bragă şi baclavale, dar dincolo de gustul intrinsec, ceea ce caut e senzaţia de a aparţine unui spaţiu în care cunoşti pe toată lumea şi toată lumea te cunoaşte, în care timpul e suficient de generos ca să acorde fiecăruia ragaz pentru tacla şi pentru gesturi simple de elementară politeţe. Nu ştiu de ce, dar nu îmi pot imagina o prăvălie cu confeturi bune fără un suflet care să cunoască arta taifasului glazurat în siropul cataifului.

5 Comments

Filed under în imperiul bunicilor

Tagged as , , , , , ,

April 12, 2012 · 6:05 pm

Sărbători Fericite !

2 Comments

Filed under poveştile Monei

April 6, 2012 · 9:59 pm

În ţara aspră şi minunată a rieslingului de Rhin

Când deschid o sticlă de riesling bun, mă simt învâluită în mirosul vîntului şi al pământului, al ardeziei încinse de soare şi al brizei răcoroase, care se îmbină, se contopesc parcă, într-un fulgurant moment de armonie universală. Am mai trăit senzaţia asta, în adolescenţă, când urcam pe munte, şi acum ştiu că ea are mirosul inegalabil al rieslingului de Rhin.

În Mosel, viticultorii au calităţi de alpinişti şi sunt animaţi de o mare dragoste pentru vinul pe care îl fac. Ai putea chiar să-i consideri un pic nebuni, dacă te uiţi la viile care cresc în pantă, unele înclinate şi la 70 de grade, până sus de tot, în vârf. Privind peste tot în jur nu prea vezi terenuri necultivate, şi începi să înţelegi cât de mult preţuieşte pământul atunci când nu ai, şi cât de multă muncă poate presupune un simplu pahar de vin. Şirurile nesfărşite de vii plantate pe văi neprimitoare m-au facut să mă gândesc că, noi, românii, ar trebui să fim un pic mai recunoscători faţă de ţara, atât de roditoare, în care ne-am născut şi ar trebui să ne exprimăm această recunoştinţă şi prin fapte.

Una dintre cele mai plăcute vizite din călătoria noastră a fost cea de la Weingut Laurentiushof, unde familia Franzen-Martiny cultivă vie pe unele dintre cele mai abrupte pante din Europa (70 de grade).

Am fost surprinşi şi ne-am simţit răsfăţaţi de propunerea gazdei noastre de a urca cu trenuleţul în vie, o instalaţie care deşi arăta ca o jucărie s-a dovedit trainică, fără să ne răpească însă doza de adrenalină care a făcut şi mai plăcută degustarea vinului direct în vie.

Caracteristic pentru Mosel e un tip special de tăiere şi legare a viţei, diferit de cel clasic, să-i spunem franţuzesc. Nemţii curbează ramurile butucului viţei şi le leagă într-o formă ce seamănă cu o inimă.

Pentru că e un tratament delicat, care  trebuie făcut cu atenţie pentru a nu traumatiza viţa, e din ce în ce mai puţin folosit, în lipsa forţei de muncă calificate. Se spune că, în această poziţie de inimă, seva viţei circulă uniform şi toţi strugurii au astfel şanse egale de a ajunge la maturitate deplină. Dar mie îmi place să cred că e, de fapt, inima primului viticultor care a trecut prin Bremm, a plantat vie şi n-a mai putut să plece.

De altfel, de acolo de sus, am privit Moselul printr-un pahar de riesling şi într-o clipă de reverie m-am întrebat dacă, de fapt, nu cumva tot ce curge în vale e riesling şi noi habar n-avem. Pentru că altfel e greu să-ţi explici starea de graţie în care trăiesc aceşti oameni care le permite să-ţi ofere o sticlă de vin bun la preţul de 8,5 euro.

6 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

Tagged as , , , , , , , , ,

April 1, 2012 · 9:46 am

Enfin Mark Dworkin vint…

Degustările de la târgurile de vin îmi amintesc de caleidoscopul cu care mă delectam în copilărie:  imagini recompuse, arome fragmentate, crâmpeie de senzaţii care se vor actualiza, întotdeauna, altfel.

De fapt, nu ştii cum va fi momentul tău al întâlnirii cu vinul. Poate fi mut şi timid, ca un premiant de care eşti mândră, dar care refuză să spună în public poezia pe care aţi repetat-o acasă, sau locvace ca un octogenar care a schimbat trei regimuri politice şi are tolba plină de poveşti.

Când gust un vin nou, cel mai tare îmi doresc să pot privi prin el, în viitor. Degustările “en primeur“ au farmecul unui joc de noroc în care miza cea mare e propria ta satisfacţie. În ceea ce priveste 2011, ne întâmpină, deocamdată, cu o ofensivă de vinuri albe, proaspete, crude şi primăvăratice, pe care le mai puteţi degusta şi azi, la Goodwine.

Premierele ?

Vinurile Liliac – vii tinere, oenolog austriac. Nu prea înteleg de ce au ales un nume aşa bizar, dar vinurile sunt corecte şi plăcute.

Şi, în sfârşit, Jidvei face vin ! Mark Dworkin e autorul vinurilor albe din 2011, gamele Ana şi Maria.

Mi-au plăcut: Sauvignon blanc 2010 şi Rosé 2011 de la Stirbey, Fetească albă 2010 asamblată cu Pinot gris 2011 de la Avincis, Pinot Noir 2009 de la Budureasca, şi Roero arneis 2010 Tenuta Carretta de la Eduardo Miroglio.

Aştept cu nerăbdare să le degust din nou alături de prieteni.

6 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Tagged as , , , , , ,

March 28, 2012 · 6:14 pm

O floare rară şi un blind tasting legendar

Rieslingul are patru feţe: trocken, feinherb, fruchtig şi edelsüss, ne-a spus de la bun început Christian Tyrell, proprietarul domeniului Weingut Karthäuserhof, prima cramă pe care am vizitat-o în periplu nostru prin Mosel.

@ lovewine.ro

Orice călătorie te îmbogăţeşte pentru că e distrugătoare de prejudecăţi şi evidenţiază cât de mică e distanţa care te separă de cel care, totuşi, nu îţi vorbeşte limba sau nu îţi cunoaşte ţara, iar o săptămână în Mosel mi-a arătat cât de puţin îţi trebuie ca să faci un vin bun şi m-a pus serios pe gânduri.

Vinului german i se reproşează eticheta complicată, clasificările stufoase şi un anume elitism. Proprietarii de crame – cele mai multe afaceri de familie de mai bine de 400 de ani – preferă să stea acasă şi să-şi lucreze singuri via şi sunt mai puţin dornici să străbată lumea povestind despre cât de bun e vinul lor. E unul din motivele pentru care rieslingul german nu a devenit “un fenomen planetar”, ca Bordeaux sau Chablis. Pe de altă parte, după ce le guşti vinurile, nu poţi decât să te bucuri că nemţii nu au dat niciun pas înapoi în a-şi face vinul aşa cum ştiu ei mai bine, cu tot cu clasificările care le sunt proprii.

Cel mai important lucru pe care l-am înţeles de la Christian Tyrell, ca şi de la ceilalţi producători pe care i-am vizitat, e că, de fapt, felul în care clasificăm noi vinul (sec între 2- 4 grame/ litru, demi-sec 4-12 grame, demi-dulce 12 – 50 grame şi dulce peste 50 de grame) e simplist şi născător de confuzii. În cazul rieslingului german, nu se acordă mare atenţie cantităţii de zahăr rezidual din vin, ci se caută un echilibru între aciditate şi zahărul rezidual. Din acest motiv, un riesling german trocken, pe care noi îl traducem prin “sec”, nu va avea 2-4 grame zahăr rezidual, ci, în funcţie de condiţiile fiecărui an de recoltă, va avea un gramaj de zahăr rezidual corelat cu nivelul acidităţii din strugure în acel an. Astfel un riesling trocken poate avea până la 9 grame de zahăr la litru şi, foarte rar o sa aibă 2 grame de zahăr – adică să fie sec după cum am învăţat noi – pentru că din cauza acidităţii foarte mari va fi de nebăut. De altfel, acum am avut ocazia unei experienţe extraordinare, să degust vinuri dulci (edelsüss) care aveau 100 de grame de zahăr rezidual şi o aciditate atât de mare, încât îţi lăsau senzaţia că au cel mult 50 de grame.

Unicitatea rieslingului de rhin stă tocmai în acest echilibru între o incredibilă aciditate, care îi scoate în evidenţă mineralitatea specifică, şi zahărul rezidual care îi potenţează aromele.

Despre sistemul de clasificare al rieslingului german şi cum se citeşte eticheta vinului, am mai scris aici.

@ lovewine.ro

Revenind la Weingut Karthäuserhof, Christian Tyrell ne-a regalat şi cu o poveste fără egal, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune pe care mi le-a povestit vreodată un producător. Crama Karthäuserhof are o etichetă specifică, o bandă pe gâtul sticlei. L-am întrebat de unde a pornit această idee şi ne-a povestit cum pe vremea stră-bunicului său s-a organizat la cramă un mare banchet. Sticlele au fost scoase din pivniţă şi puse la răcit în vase cu gheaţă. Toate bune şi frumoase, dar când să fie aduse la masă în ordinea prestabilită, s-a constatat că etichetele s-au desprins de pe sticle făcându-le de nerecunoscut. În amintirea acelui blind tasting istoric eticheta a rămas plasată doar pe gâtul sticlei.

@ Nicusor Cazan

Prinsă în mirajul poveştii, parcă şi vedeam mulţimea de pătrăţele ude care pluteau în havuzul din curte, purtând pe ele nume şi ani legendari, şi am oftat înciudată…

@ lovewine.ro

2 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă, tot ce trebuie să ştii despre vin

Tagged as , , , , , , ,

March 25, 2012 · 5:51 pm

Cine are carte are şi vin !

Îmi place să cred că, nu întâmplător, cărţile şi vinurile se aseamănă şi că nu există senzaţie mai  intensă, mai durabilă, decât aceea pe care ţi-o lasă o carte sau un vin bun.

Asemeni unor prieteni dragi, cărtile te pot ajuta să treci peste momente de cumpănă sau te pot învăţa să trăieşti cu voluptate hazardul şi lentoarea. Citite la timpul lor, pot avea puteri nebănuite în a-ţi schimba modul în care priveşti lumea. Pentru mine, cărtile şi vinurile, fac parte din „echipa cu care trecem prin lume”, aşa cum scrie Constantin Ţoiu în „Galeria cu viţă sălbatică”, despre contextul în care evoluează personajele sale.

Pentru că dintre toate bucuriile vieţii cel mai tare îndrăgesc cărţile, o să vă propun un joc al cărui scop este acela de a bea vinuri bune împreună cu cei care, ca şi mine, iubesc cărţile. În fiecare lună, în ultima săptămână, o să alegem un vin pe care să îl asociem cu o carte, în încercarea de a găsi vinuri care merită băute şi cărţi care merită citite. Concursul se deschide cu un vin primăvăratic: Fetească regală, Gramma, 2009.

Postaţi pe pagina de facebook vinuri povestite  câteva fraze prin care să argumentaţi cu ce carte consideraţi că seamănă Fetească regală, Gramma, 2009. Aveţi dreptul la o singura postare. Cel care va însuma cele mai multe like-uri de la cititori va fi declarat câştigător şi va primi ca premiu două sticle de vin Fetească regală 2009 de la Casa Olteanu Gramma şi o carte oferită de vinuri povestite,  (în măsura posibilului chiar cartea câştigătoare). Concursul se închide pe 31 martie, ora 13:00.

Spor la povestit !

6 Comments

Filed under poveştile Monei

Tagged as , ,