Cartea vinurilor românești și educarea consumatorului

“Wine Book of Romania”, ghidul vinurilor românești, realizat de Marinela Vasilica Ardelean s-a lansat astăzi în Uanderful. Așteptam de ceva timp această carte, foarte utilă tuturor celor care doresc să cunoască mai bine vinul românesc. Toate marile țări producătoare de vin au cel puțin un astfel de ghid și îmi aduc aminte că anul trecut la recepția oferită de ambasada Ungariei, dedicată prezentării vinurilor de protocol din acel an, am avut ocazia să răsfoiesc un astfel de ghid realizat de Ministerul Agriculturii din Ungaria, în care vinurile erau clasificate, nu cu puncte Parker, ci printr-un sistem de la două la cinci stele. M-am întrebat atunci cât o să dureze până când voi putea avea pe noptieră și un ghid al vinurilor din România.

cartea

Anul trecut, Marinela Ardelean a reușit să adune în frumoasa locație din satul Cund, opt specialiști: Caroline Gilby – Master of Wine (Marea Britanie), Rod Smith- Master of Wine (Franța), Luiz Alberto- Wine Expert (SUA), Paul Robert Blom (Olanda), Helmuth Koecher (Italia), Zoltán Szövérdfi – Szép (România), Cosmin Grozea (România) și Mi Yeun Hong (Coreea) care au evaluat aproape 250 de vinuri din România și Republica Moldova. Rezultatele acestei jurizări stau la baza primei ediții a acestei cărți. Vinurile nu au fost înscrise de producători în concurs, ci Marinela Ardelean a degustat și selectat direct de la fiecare producător maxim cinci vinuri. Doar aceste vinuri au fost jurizate și notate de la 3 la 5 stele, în așa fel încât acest ghid ar trebui să cuprindă o selecție a celor mai bune vinuri românești. Iar din cele 215 vinuri descrise și notate în această carte doar 15 % au primit punctajul maxim.

Cartea a apărut la editura Rao și costă 140 lei.

Cu scuzele de rigoare dacă voi omite vreun laureat, sau dacă n-am reținut exact anul de recoltă  (nu am apucat decât să răsfoiesc cartea care încă nu este la vânzare), vinurile notate cu punctaj maxim – 5 stele – au fost următoarele: Balla Geza Stonewine Furmint 2012 și Stonewine Cuvee Aradium 2009, Crama Petro Vaselo Ovaș 2011 (cabernet sauvignon și merlot), Domeniile Clos des Colombes Sauvignon blanc 2012 și Domeniile Clos de Colombes Omuleț de Lună- Merlot & Fetească Neagră 2012, Cotnari, Grasă de Cotnari 1986, Crama Gîrboiu, Epicntrum 2014 ( Aligote si Muscat ottonel) și Epicentrum rose 2014 (Cabernet sauvignon și Fetească neagră), Casa Panciu, Băbească neagră 2013, S.E.R.V.E Cuvee Alexandru 2007, Crama Ceptura, Merlot 2013, DAVINO, Domaine Ceptura Rouge 2011 ( Feteasca neagră, Merlot, Cabernet sauvignon) și DAVINO, Flamboyant 2009 (Cabernet sauvignon, Fetească neagră), Aurelia Vișinescu, Anima 3 Fete negre, Domeniile Tohani, Principele Radu, Merlot anul 1, 2010, 1000 de Chipuri, Distinct Merlot 2011, Viile Metamorfosis, Via Marchizului, Negru de Drăgășani 2013, VINARTE, Prince Matei, Rezerva 2006, VINARTE, Sirena Dunării, riesling 2001, Casa Isărescu, Sauvignon Blanc 2008, Prince Stirbey, Tămâioasă românească, dulce, 2013, Crama Bauer, Cabernet Sauvignon 2013, Corcova, Chardonnay Reserve 2011, Corcova, Syrah Reserve 2011, Villa Vinea, Rubin 2012 ( Merlot și Zweigelt), Villa Vinea, Diamant 2013 (Fetească albă și Fetească regală), Liliac, Pinot Noir Private Selection 2013, Liliac Red Merlot Private Selection 2013.

Din Republica Moldova, Bostavan, Dor 2014 ( Traminer și Chardonnay), Bostavan, Via Etulia, Rezerve, Cabernet Sauvignon 2012, Purcari, Pinot Gris de Purcari 2014, Purcari, Negru de Purcari ( Cabernet sauvignon, Merlot și Saperavi), Chateau Vartely, Fetească regală 2014.

Prima observație ar fi că printre vinurile notate cu cinci stele se află destul de puține din soiuri tradiționale românești, semn că mai e mult de lucru la acest capitol. Niciun vin monocepage din fetească neagră sau fetească albă ! O singură fetească regală din Republica Moldova. Cabernet sauvignon-ul și merlot-ul au fost, din păcate, căștigătorii.

Important de știut despre acest tip de ghid, este faptul că în ciuda subiectivității lui –  recolte din anumiți ani, diferiți de la un producător la altul, și diferiți din punct de vedere climatic- 2006 față de 2011 sau 2014, de exemplu- jurizate și notate într-un moment determinat din timp – el are puterea de a recompensa constanța în calitate a vinurilor acelor crame care se vor regăsi, an de an în el. Valoarea lui stă așadar în permanenta reeditare. Abia după trei, patru ediții, vom vedea care sunt vinurile/brandurile care își păstrează stelele în fiecare an. Cel puțin asta e ceea ce îmi doresc de la acest ghid, să recompenseze excelența prin calitate, de-a lungul timpului, în anii ce vin. Din acest motiv, aștept cu nerăbdare și cea de-a doua ediție a “Wine Book of Romania” anuțată pentru sfârșitul acestui an.

La evenimentul de lansare al cărții, Marinela Ardelean a anunțat și organizarea evenimentului RO-Wine|The Wine Festival of Romania, pe 21- 22 mai la Fratelli. Este al treilea eveniment dedicat vinului ce se organizează în această primavară la București, cronologic, după Good Wine, în acest week-end la Romexpo și ReVino, 14- 16 mai la Novotel. Această efervescență de evenimente este de bun augur atât pentru promovarea consumului de vin, cât și  pentru evenimentele conexe destinate educației consumatorului. Consumatorul este cel care va avea cel mai mult de căștigat din abundența ofertelor din piața vinului. Nu le ratați!

Leave a Comment

Filed under cărti despre vin, vinuri româneşti

WineUp confirmă

Poate că orașele sunt ca oamenii. Există din acelea cu care te împrietenești necondiționat, fie pentru că au crescut împreună cu tine, fie pentru că pot lega conversații întrerupte acum 6 luni sau un an, ca și când nici nu ai fi fost plecată în tot acest timp. Așa e Clujul. În ciuda fațadelor vetuste, a clădirilor istorice nerenovate, orașul reușește să rămână elegant și ospitalier. Și ceea ce mi se pare mult mai important, structura lui coerentă, concentrată, te ajută să fii eficient fără grabă. În cele două zile și jumătate de excursie din week-endul trecut, am avut timp să degust o mare parte din vinurile de la WineUp, să stau pe îndelete la taclale cu prietenii, să particip la un masterclass despre cum ar trebui să arate o listă de vin în restaurant, să văd expoziția “Que viva Picasso” de la Palatul Banffy și să-mi cumpăr sandale.

wineup

Pe cât de mult îmi place Clujul, pe atât de mult mi-a plăcut cea de-a doua ediție a WineUp. Numărul expozanților aproape că s-a dublat, la fel și numărul vizitatorilor, iar locația a rămas la fel de elegantă și de aerisită. O premieră în acest an a fost WineUp Official Selection, adică jurizarea vinurilor prezente în expoziție, pe care vizitatorii le puteau degusta. Juriul international WineUp a avut în vedere atât calitatea vinurilor – recompensată cu medalii pe sistemul aur, argint, bronz- cât și  raportul calitate/preț pentru care a fost creată categoria Best Buy. Lista câștigătorilor o veți găsi pe site-ul evenimentului.

WineUP Official Selection_Gold

În ceea ce mă privește, am fost impresionată de evoluția celor două crame mai tinere din Ardeal – Crama La Salina cu un foarte tipic Sauvignon Blanc 2015 și Crama Carastelec cu  3 vinuri foarte reușite – Friza alb, Friza rose și Chardonnay-ul Sophia 2014.  La categoria veterani, mi-au plăcut – Monogram -Feteasca albă 2014 de la Davino și vinurile roșii ale lui Balla Geza-  mereu surprinzătoarea Cadarca 2013 și 2011 și minunatul cupaj de Cabernet franc cu Fetească neagră Stonewine 2012.

La categoria importuri mi-au plăcut Vina Pomal 2011 de la Selecciona, Tavel rose 2014 de la Happy Wines și Megaphone rouge 2010 Vignoble Brunier și Elena Walch- Gewurztraminer 2014 de la Vinimondo.

Am stat de vorba cu câțiva dintre reprezentanții cramelor prezente care erau plăcut impresionați de calitatea vizitatorilor clujeni, curioși, deschiși, avizați. Bărbații mai ales s-au declarat surprinși de cunoștințele oenologice și expertiza publicului feminin. Bravo fetelor și să ne vedem cu bine la WineUp 2017 !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame

Berea lui Jheronimus și țuica lui Brâncuși

La sfârșitul anului trecut, când se anunțase premiera noului episod din Războiul Stelelor, râdeam împreună cu prietenii pe seama fanilor americani care s-au dus la Paris să vadă primii filmul. Lăsând la o parte calitatea artistică a noului episod, nu cred că aveam dreptate să râdem de ei. Pe lângă călătoria senzorială pe care ți-o oferă vinul în pahar, pentru mine nu există vreo activitate mai sporitoare decât experiența unui eveniment cultural. Într-o astfel de călătorie, fără țintă măsurabilă sau explicabilă, vei găsi întotdeauna ceva bun – om sau loc –  presărat în drum de providență, ceva ce te așteaptă doar dacă faci gesturi atât de lipsite de sens ca acela de a te urca într-un avion ca să zbori peste Ocean la o premieră cinematografică.

Anul ăsta, felia mea de nebunie s-a numit – Hieronymus Bosch ,Vision of Genius – expoziția organizată în onoarea artistului, în orașul natal ‘s Hertogenbosch.

45 din cele 50 de lucrări atribuite lui Bosch au fost expuse în cochetul orășel din Brabant, acolo unde au fost create acum mai bine de 500 de ani.  O ocazie care apare o dată în viață.

Pictura lui Bosch îmi aduce mereu aminte de un paragraf bine scris, care te face pe nesimțite să citești tot articolul până la sfârșit. În același timp, oferă o multitudine de scenarii posibile ce pot incita imaginația oricărui privitor, cu flamboaianța detaliului caracteristică Flandrei și Brabantului. Eu și Irina am observat, de exemplu, frecvența butoiului și a pâlniei în picturile artistului și a monștrilor care ies din sau intră în ele, pe care i-am botezat Stamate, întrebându-ne dacă nu cumva Urmuz era admirator al acestor lucrări.

Am străbătut Flandra si Brabantul și m-am gândit la cât de caracteristică locului e pictura lui Bosch. Am iubit încă din vremea studenției acest teritoriu fantastic, bătut de vânturi aspre, locuit de oameni gurmanzi, amabili, pe alocuri chiar pitorești, și care totuși votează în procentaj mare cu extrema dreaptă. O lume pe care o găsiți neschimbată în tripticurile lui Bosch, capabilă să vă răspundă și azi aproape la orice întrebare.

piata mare

noordbrabant museum

Înainte să ajung în den Bosch nu știam mai nimic despre amploarea acestui proiect – numit Jheronimus Bosch 500 – și nici nu mă așteptam ca o expoziție de pictură să fie tratată ca un eveniment de importanță națională.  Acest proiect, inițiativa primarului din ‘s-Hertogenbosch Ton Rombouts, a început acum 9 ani, în 2007, și a presupus investigarea celor 50 de opere atribuite lui Bosch, lucrări aflate în 25 de colecții, publice și private, din orașe aflate în 10 țări. De asemenea, programul a oferit suport financiar și pentru restaurarea acelor lucrări care din motive legate de conservarea lor, stipulate de proprietari, nu au putut fi expuse. Succesul acestei inițiative este de pe acum de invidiat, în săptămâna din martie în care am fost eu, în slot-ul de 2 ore care îți este îngăduit, spectatorii se unduiau în valuri în sălile muzeului. Am întrebat-o pe casiera de la magazinul muzeului cam câți vizitatorii sunt pe săptămână și a rostogolit zerourile fără să clipească:  25.000. Între timp, am auzit că în fața afluxului de public, muzeul și-a prelungit programul de seară cu 2 ore, până la ora 21, ceva rar într-o țară în care magazinele se închid la orele 18:00.

flyer

User comments

Dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care locuitorii orașului au înțeles să facă din această expoziție o sărbătoare a concitadinului lor Bosch.  Reușita lui era și a lor. Toate prăvăliile din oraș aveau stickere pe vitrine cu personaje din tablouri , la cofetărie găseai pe mese flyere cu programul evenimentelor din oraș anexe expoziției, iar la barul unde am îndrăznit să cer un Duvel, barmanița ne-a interpelat cu – “dar n-ați vrea voi să gustați berea noastră de aici, berea lui Jheronimus !”

Am privit prin spuma proaspătă a berii și nu știu de ce, am avut un vis imposibil: 2057 – o expoziție completă, în premieră,  la Târgu Jiu unde aveam să beau țiuca de prună a lui Brâncuși.

10 Comments

Filed under jurnal de călătorie

Cele două Românii

În acest an, astrele s-au aliniat în așa măsură încât am reușit să ajung din nou la târgul de vin de la Dusseldorf. ProWein e unul dintre cele mai profesioniste evenimente de business pe care le-am văzut și asta în ciuda faptului că târgul se mărește cu o rapiditate uimitoare de la un an la altul. Pe scurt, era frustrant de multă băutură. Și din păcate, nu a fost singurul lucru care mi-a lăsat un gust amar.

stand

stand 1

România a participat și în acest an cu două standuri, o ilustrare fidelă a faliei care există între cele două Românii: cea publică și cea privată, cea rurală și cea urbană, cea contra și cea pro, etc. Nu știu dacă vizitatorii străini au înțeles ce-i cu cele două standuri în condițille în care toate celelalte țări din jur aveau unul singur sau – în cazul celor mari – erau organizate pe zone viticole. Pentru români, problema nu-i cu siguranță greu de înțeles, unul este standul decontat din bani publici, de ministerul de profil, celălalt este plătit de producătorii de vin din buzunarul propriu. Dincolo de imagine, mai gravă e problema nevalorificării banilor publici. O situație a incompetenței instituționale generalizate și intens mediatizate, în toate domeniile în ultimul an. Căci din păcate, pe termen lung, a plăti un stand separat nu va rezolva problema proastei utilizări a banului public, în aceeași măsură în care a plăti copiilor facultatea la privat nu va ajuta vreodată la ridicarea prestigiului învățământului public. Desigur, vinul românesc a fost mai bine reprezentat în acest an. Dar nu cred, mai ales după o plimbare printre sutele de standuri de la ProWein, că are vreo șansă în fața concurenței în condițiile în care asistența instituțiilor abilitate ale statului român nu funcționează. Iar prețul ridicat al vinului românesc se vede momentan în buzunarul consumatorului din România.

Ce-i de făcut ?

6 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Panait Istrati sau Nikos Kazantzakis ?

Deși e scriitorul cel mai autentic pe care cultura română l-a putut da, Panait Istrati a fost privit ca un outsider. Ciulinii care se rostogolesc bătuți de vânt prin Bărăgan vorbesc poetic despre destinul lui, demn de un road movie hollywoodian. Am descoperit târziu cărțile lui, și am fost surprinsă, nu atât de magia imaginilor pe care reușește să le zugrăvească, cât de lumea pe care reușește să o descrie. Cărțile sale par mai mult viață decât literatură, și totuși Panait Istrati e un povestitor fără egal care scrie cu pasiune despre trei lumi: despre Orient în Mediterana (Egipt, Liban, Siria, unde călătorește ca pasager clandestin, ani la rând, în perioada 1909- 1912 și unde lucrează ca zidar), despre Occident – în Mes departs, Memorii- unde petrece perioada primului război mondial, învață franceza cu dicționarul într-un sanatoriu din Elveția, lucrează ca muncitor necalificat în uzinele Peugeot din Geneva și apoi ca fotograf pe Promenade des anglais, la Nisa, în perioadele în care nu scrie în franceză Chira Chiralina) și în cele din urmă, despre Rusia sovietică – în Spovedanie pentru învinși– unde călătorește invitat ca ziarist de stânga la aniversarea a zece ani de la revoluție în 1927.

Poate că ar trebui să vă vorbesc despre favorita mea, Mediterana, o carte despre prietenie și ospitalitate, despre o lume atât de familiară bunicilor mei și din păcate, astăzi dispărută. Nu am s-o fac însă, pentru că există o altă carte scrisă de Panait Istrati care merită mai multă atenție, cea care descrie călătoria sa în Rusia între 1927 și 1928. Invitat la Congresul ce aniversa zece ani de la revoluția rusă, Panait Istrati are ideea ciudată, în ciuda recomandărilor oficiale, de a întreprinde o călătorie de la Moscova la Murmansk, pentru a vedea și mirosi mai bine lumea nouă ce se năștea. Îl însoțesc o parte dintre scriitorii invitați la congres, printre care și Nikos Kazantzakis, care va scrie și el o carte despre această călătorie.

Spovedanie pentru învinși apare în 1929 la editura Riedler din Paris și in 1930 în versiune română, iar cei care nu au citit-o atunci nu au nici o scuză că au fost nepregătiți șaptesprezece ani mai târziu. Deși nu cred că au fost mulți cei care au citit-o atunci. Panait Istrati era un excentric, cu simpatii de stânga, un om care își spunea direct, fără mari politețuri, opiniile, și așa face și în această carte. Din acest punct de vedere, cartea e unică: un jurnalist considerat comunist e invitat în Rusia, călătorește 16 luni prin U.R.S.S., pe spezele sovietelor, apoi se întoarce și publică o carte în care își strigă dezamăgirea în fața noului sistem, pe care îl descrie la fel de abuziv, la fel de arbitrar, la fel de crud ca și cel pe care pretinde să-l înlocuiască. Și face asta, deși stie că va pierde prietenia amicilor francezi cu simpatii comuniste, față de care e dator moral pentru că l-au ajutat să se lanseze și au făcut din el un scriitor celebru – Gorki al Balcanilor i se spunea în epocă lui Panait Istrati .

Pragaraful cu care se deschide cartea Spovedanie pentru învinși e un minunat exemplu de verticalitate marca Panait Istrati:

“Învinși sunt toți oamenii care se află către sfârșitul vieții în dezacord sentimental cu cei mai buni prieteni ai lor. Sunt unul dintre acești învinși. Și fiindcă există o mie de feluri în a fi în dezacord sentimental cu semenii săi, precizez că este vorba aici de aceea penibilă despărțire, care aruncă un om înafara unei clase, după o întreagă viață de aspirații comune cu această clasă și cu sine însuși, și care rămâne totuși credincios nevoii care l-a împins întotdeauna de a lupta pentru dreptate.”

Am așteptat cu mare nerăbdare traducerea cărții lui Nikos Kazantzakis în română, foarte curioasă să citesc impresiile sale. Din păcate, și spre marea mea dezamăgire, în călătoria sa în Rusia, Kazantzakis pare lovit de o stranie orbire. Faptul că în această îndelungată călătorie, autorul lui Zorba nu reușește să privească aproape deloc oamenii, mi s-a părut atât de uimitor încât m-am gândit, până spre sfârșitul cărții  la posibilitatea ca aceast text plin de ideologie și de locuri comune să nu fi fost scris de el.  Dar, singurele pagini vii din această carte sunt cele în care Kazantzakis descrie întâlnirea cu Panait Istrati și discuțiile dintre ei. Cu această ocazie cei doi devin prieteni și se spune că o parte din personalitatea și gesturile lui Panait Istrati au fost sursă de inspirație pentru personajul Zorba.

Privind retrospectiv, 88 de ani mai târziu, știm că unul din cei doi a ales să nu vadă, de teama de a nu compromite ideile generoase și pe atunci, inovatoare și din dorința de a nu-și dezamăgi prietenii. Dar nu așa facem oare cu toții, fără să realizăm uneori gravitatea faptului, prea prinși cu nenumărate fire în jocul societății ? La sfârșitul lecturii celor două cărți, nu m-am putut împiedica să-mi pun întrebarea pe care, poate, și-o pune orice jurnalist sau blogger: Eu oare ce aș fi ales să scriu ?

6 Comments

Filed under pivnicer ... de cărţi

Noi evenimente în lumea vinului

Deși nu mă așteptam ca transformările să fie așa rapide, acest început de an aduce un curent de aer proaspăt în lumea vinului. Deja se anunță o mulțime de evenimente frumoase legate de vin și dintre ele, o să vă spun, pe scurt, câte ceva despre cele cu care mă mândresc cel mai tare pentru că sunt gândite de prietenii mei: Alina, Lucia, Vlad și Nicușor.

Revino

În perioada 14- 16 mai, Alina Iancu organizează prima ediție a Salonului Revino – descoperă vinurile din România. Oarecum diferit de un târg clasic de vin, acest salon își propune promovarea tursimului viticol din România și a vinurilor din segmentul HoReCa. În atmosfera elegantă a hotelului Novotel veți avea ocazia să descoperiți vinuri noi, crame despre care poate n-ați mai auzit și pensiuni turistice pitorești care își încep activitatea.

Pe 15 februarie, noul site dedicat exclusiv tururilor cicliste printre vii va fi on-line- Wineriders. Vlad Tănasie și Nicușor Cazan sunt cicliști pasionați și mă fac de fiecare dată să mă gândesc cu nostalgie la singurul tur pe care l-am făcut cu bicicleta în 1999, timp de o săptămână între Sighișoara și Sibiu, vizitând bisericile săsești fortificate. Din păcate, pe vremea aia nu aveam blog ca să vă pot povesti despre frumusețea acestei zone în care încă îmi mai doresc să-mi cumpăr o casă.

Vinul e o călătorie cu prieteni de nădejde care vă poate schimba viața. Cel puțin în cazul meu așa a fost…

Leave a Comment

Filed under ştiri cu şi despre vin

Cuvee Überland în anul Maimuței

Pentru că e considerat unul dintre vinurile românești bine făcute, dar mai ales pentru că merită savurat după câțiva ani buni de învechire în sticlă, mi-am alcătuit o colecție de sticle de Cuvee Überland, pe care mi-am propus să le deschid de-a lungul anilor și să documentez, ca într-un jurnal, evoluția anilor de recoltă.

În acest început de an, am deschis un Überland 2009, alături de prieteni sosiți din Japonia, unde noul an chinezesc e pe cale să se arate. Am aflat cu această ocazie că Maimuța e animalul ce ne va guverna zodiacul în acest an. Să sperăm că e un semn zodiacal care iubește vinul.

uberland

În primul rând, m-a surprins prospețimea și echilibrul acestui vin, care începe să fie gata de băut. La deschidere predomină aromele de stafide și de smochine, apoi pe măsură ce vinul se aerează apar și arome de dulceață de coacăze și de vișine. Corpul vinului e rotund, suculent, cu tanini bine integrați . Finalul este lung, amplu, cu o ușoară tușă alcoolică.

Per ansamblu, acest Überland 2009 nu este, cel puțin nu încă, atât de complex aromatic ca vinurile din 2006 sau 2007, în schimb e mai echilibrat, mai suculent, mai vioi. L-am băut cu plăcere, iar în ceea ce privește asocierea gastronomică, cred că merită să-l serviți la sfârșitul mesei, la un pahar de vorbă alături de prieteni.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Vinurile iernii

Despre Petit Verdot am mai scris câteva articole, în care îmi declaram pasiunea pentru aceste vinuri atât de rare. Spuneam despre Petit Verdot că e un strugure pretenţios şi tributar condiţiilor climatice în asemenea măsură  încât, din aceeași parcelă de vie cu greu se poate obține o producție cantitativă constantă de la un an la altul. Și mă întreb dacă nu cumva ăsta e adevăratul motiv pentru care în zona de origine- Médoc- vinul din petit verdot nu se îmbuteliază monovarietal, ci e folosit în cantitate mică (5-20%) în asamblajul clasic bordolez alături de merlot şi cabernet sauvignon sau cabernet franc.

Se spune însă că zona Médoc preferă, în mod tradițional, să nu producă vin 100% din petit verdot datorită caracteristicilor singulare ale acestui soi – intensitatea și puritatea culorii, bogăția și temperamentul aromatic – care aduc un plus de savoare și de personalitate sobrului cabernet sauvignon și blânduțului și rotofeiului merlot.

PV_ lorca

În ciuda acestui fapt, pe măsură ce degust mai multe vinuri din petit verdot sunt tot mai încântată de potențialul acestui soi ca vin de sine stătător.

2006, Petit Verdot, Grand Lorca Poetico s-a dovedit un vin tânăr încă, cu o evoluție aromatică impresionantă, cu un gust amplu, catifelat, cu tanini rotunjiți și final lung, vibrant. Aromele neobișnuite de piper și carne crudă de la deschidere au fost înlocuite rând pe rând, după aerare, de arome de cimbru, lemn dulce, nucșoară, vișine, iar paharul s-a umplut de vraja mirosurilor specifice iernii. Asemeni Shiraz-ului cu care are în comun expresivitatea și registrul aromatic condimentat, petit verdot-ul este pentru mine vinul menit să celebreze masa de Crăciun, în armonie aromatică cu mirosul bradului și al fumului de lemn. E vinul tihnei, al vacanței și al bunăstării.

Leave a Comment

Filed under vinuri rare

Technically, I’m not French

Unul dintre cele mai bune vinuri pe care am avut ocazia să le beau anul trecut a fost un cabernet sauvignon din Napa Valley, California: 1994 Cabernet Sauvignon, Volker Eisele. În cei 6 ani de blog, băusem mai multe pinot noir-uri din America, dar nici un cabernet sauvingnon de top. Și mă tot întrebam cu neîncredere și curiozitate cum a fost posibil ca un cabernet californian să câștige marea degustare de la Paris din 1976, să bată marile vinurile franțuzești, fără să fie recunoscut în orb, ca fiind un produs din altă zonă viticolă. Asta poate și pentru că mi-am imaginat cabernetul californian un vin extractiv, gemos și cu arome în exces, așa cum sunt o mare parte dintre vinurile care se importă din Lumea Nouă.

cabnapa

Mi-am amintit în acest început de an de excelentul cabernet californian și de prestația regretatului Alan Rickman în filmul “Bottle Shock” care are ca subiect tocmai marea degustare de vinuri de la Paris din 1976. Alan Rickman joacă rolul lui Steven Spurrier, oenologul britanic care a avut ideea de a sărbătorii bicentenarul revoluției americane printr-o degustare în orb, la Paris, cu cei mai buni degustători francezi și cu cele mai bune vinuri franțuzești și californiene, selecționate de el. Atât chardonnay-ul cât și cabernetul californian aveau să câștige, iar vinurile americane își făceau astfel loc pe piața mondială.

Recomand acest film tuturor iubitorilor de vin, deși din punct de vedere artistic, povestea cam suferă. Din fericire, scenariul cam neverosimil pe ici pe colo e salvat de jocul actoricesc al lui Alan Rickman, gentleman-ul îndrăgostit de vinuri. E antologică scena în care Rickman contrariat de calitatea cabernetului din Napa, adulmecă cu o expresie perplexă, o salată de guacamole pe care un viticultor fără vârstă, știrb și îmbrăcat într-un pulover scămoșat, o așează pe masă, într-un mojar, alături de un vin ce avea să devină celebru – Ridge, Cabernet Sauvignon.

Pentru mine,“Bottle Shock”vorbește mai ales despre șocul cultural și despre prejudecățile inerente societăților din care facem parte, despre pericolul clișeelor și despre datoria de a chestiona “adevărurile absolute”, dar și despre puterea vinului de a aduce oamenii împreună.

Am revăzut azi acest film, în onoarea lui Alan Rickman, și ca de fiecare dată mi-am dorit să deschid o sticlă de vin în timp ce viile cu sol arid din Napa îmi  defilau prin fața ochilor.

5 Comments

Filed under poveştile Monei

Ferestre povestite

Constat uneori cu uimire că împărtășesc aceleași pasiuni cu mult mai mulți oameni decât sunt tentată să presupun de obicei, mai ales atunci când e vorba de subiecte mai puțin de actualitate. M-au fascinat întotdeauna ferestrele și, zilele trecute, am tresărit surprinsă când am primit cadou o carte despre ferestrele din Bucuresti, proaspăt lansată la editura Peter Pan Art. Cătălin D. Constantin și-a adunat în acest volum fotografiile făcute în plimbările prin București și și-a invitat prietenii să își aleagă o fereastră și să scrie câte o poveste.

juvara

“Ferestre din Bucuresti și poveștile lor” este un foto-document, o carte cu vestigii dintr-o epocă în care funcționalul se împăca cu esteticul, cu alte cuvinte ceea ce era bun reușea să fie și frumos.

vasile alexandri

ferestre

V-ați gândit vreodată care a fost cea mai frumoasă fereastră de la care ați privit ? Anul trecut, am jucat acest joc, împreună cu un coleg de serviciu și el pasionat de ferestre. El mi-a povestit despre fereastra cu voleți pictați cu decorații renascentiste, de la care îi privea, în fiecare dimineață, pe Cosimo de Medici și pe David. Eu am povestit despre fereastra hublou, de culoarea mării, din casa lui Gabriele D’Anunzzio de la care am privit Lago di Garda, dar și despre ferestrele casei mele din copilărie de la care admiram, primăvara, vișinii în floare.

Poate că suferința secolului în care trăim vine tocmai din această dizarmonie între funcțional și estetic. Poate că ne vom salva dacă vom reuși să construim din nou măcar câte o fereastră frumoasă…

2 Comments

Filed under în imperiul bunicilor, poveştile Monei