Imi place sa cred ca fascinatia mea pentru carti se hraneste tocmai din misterul intalnirii cu ele. Din modul in care informatia se leaga si calatoreste din carte in carte, din felul cum anumite carti citite la timpul lor, iti fauresc un traseu de lectura neprevazut, ca o scara, pe care urci, carte dupa carte, in cautarea unor raspunsuri relevante pentru tine. Nu stiu prin ce miracol citesti acele carti tocmai in momentul in care ai nevoie de aceea revelatie/informatie, dar mi se intampla frecvent sa intru in librarie si sa cumpar carti care pareau ca vorbesc despre anumite subiecte, si rasfoindu-le sa gasesc in ele informatii legate de cu totul si cu totul alte subiecte, culmea, chiar cele care ma preocupau cel mai tare in acel moment.
Cam asa s-a intamplat si cu cartea de fata. “Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale”, de Ioana Parvulescu, Ed. Humanitas, 2011. Duminica, dupa dizertatiile despre media in prezenta studentilor facultatii de jurnalistica din Iasi, mi-a facut cu ochiul intr-o librarie si am cumparat-o. Era, aparent, o carte despre favoritul meu, Caragiale, dar in aceeasi masura si o carte despre presa in secolul al XIX-lea. Subiectul ei se lega intrucatva de ceea ce tocmai dezbatusem despre blog si ziar, dar si, in mod paradoxal, de o alta discutie legata de numele vinurilor romanesti.
Cartea contine bogate extrase din ziarele timpului, in incercarea Ioanei Parvulescu de a demonstra ca perenitatea operei lui Caragiale se datoreaza tocmai curajului lui de a se folosi de limbajul si retorica presei vremii sale.
Printre reproducerile de articole din ziare, am gasit doua care mi s-au parut deosebit de interesante: meniurile a doua evenimente din acele vremuri. Ce credeti ca s-a baut in septembrie 1881, cu ocazia banchetului in onoarea lui C.A Rosetti, la cea de-a 25 – a aniversare a fondarii ziarului liberal “Romanul” ?
Mentionarea unui vin de Dragasani de 9 ani vechime, servit la banchete simandicoase alaturi de riesling de Rhin si Chateau Lafite nu poate decat sa te puna pe ganduri. Oare cine era producatorul acestui vin ?
Aceasta descoperire m-a facut sa ma gandesc ca ar merita sa stim mai multe despre istoria vinurilor romanesti si poate ar trebui sa incercam sa le valorificam, in primul rand, din respect pentru cei care au muncit ca sa le faca. Nu stiu daca aceste nume cu rezonanta romaneasca vor vinde vinul mai bine, dar il pot vinde mai frumos. Numele de vinuri nu constituie prin ele insele o reteta sigura de marketing, pentru ca nu sunt relevante in ceea ce priveste calitatea continutului. Dar, ele au puterea de a vehicula ceva din spiritul locului, sunt un omagiu adus memoriei trecutului, fara de care orice proiect de recuperare a identitatii nu e altceva decat o improvizatie.
P.S. De asemenea, tot din cartea Ioanei Parvulescu o sa aflati si ce s-a baut la o intrunire mai putin simandicoasa si anume, la inaugurarea magazinului de vinuri si cognacuri indigene “Dealul Zorilor” al fratilor Carlova din Calea Victoriei 107.
Ca si celelalte lucrari ale Ioanei Parvulescu, e o carte care merita citita.
