Tag Archives: vinuri româneşti

Vinurile Gramma bine îmbrăcate

Despre vinurile de la Casa Olteanu Gramma n-am mai scris de o bună bucată de timp, din anul lansării lor pe piaţă, în 2011. Dacă recoltele din 2011 şi 2012 – doi ani cu climă foarte caldă – nu au atins echilibrul vinurilor din 2010, 2013 se arată un an mai bun. Am fost deosebit de curioasă să gust noua recoltă cu atât mai mult cu cât vinurile din gama premium au etichete noi.

aligote

Desenele lui Horaţiu Mălăele de pe noile etichete Gramma au stărnit ceva discuţii în piaţă, aşa cum era şi normal. În ceea ce mă priveşte, cu toate că sunt de părere că prea desele schimbări de înfăţişare nu fac bine notorietăţii brandului, desenele mi-au plăcut. În special cel de pe aligoté-ul 2013, un autoportret al maestrului Mălăele. Nu ştiu dacă locul acestui desen era neapărat pe o sticlă de vin, mai ales că el are acea capacitate de a rămâne în atenţia ta prin jocul dintre transparenţă şi opacitate care este, după mine, unul din atributele operei de artă.

Gama de vinuri din recolta 2013 păstrează reţeta cunoscută: două vinuri dintr-un singur doi – Fetească regală şi aligoté şi un asamblaj Cuvée Vişan (fetească albă, fetească regală şi aligoté). Cel mai mult mi-a plăcut aligoté-ul, un vin cu un bun echilibru atât aromatic cât şi gustativ. La nivelul expresivităţii el se află la mijloc între mult prea aromatul Cuvée Vişan cu note abundente în registrul fructelor tropicale şi mai reţinuta fetească regală.

gramma

Ceea ce am remarcat privind etichetele, după ce am degustat fiecare vin, este că acestea sugerează destul de bine carcateristicile vinurilor din sticlă: Feteasca regală- zveltă, galeşă, ţanţoşă; Cuvée Vişan – expansiv, colorat, demonstrativ; Aligoté-ul,-suculent, armonios, ludic. O alegere care sper să fie validată prin continuitate.

Leave a Comment

Filed under ştiri cu şi despre vin

Tradiţia care ne defineşte

Cu puţin timp înainte să primesc invitaţia la degustarea organizată de Crama Familia Hetei din Beltiug, un prieten îmi povestea despre bunica lui ucrainiancă din Crimeea, care printr-un şir de întâmplări, de nelămurit pentru el, a ajuns în localitatea Viile din Satu Mare. O localitate care pe vremuri era identificată prin cultura viţei de vie, aşa cum o demonstrează şi numele german al locului- Weinberg. Tot el mi-a povestit cum, în timpul regimului comunist, viile au fost scoase şi înlocuite cu pomi fructiferi, iar localitatea Viile este cunoscută astăzi mai mult pentru producţia de mere.

După povestea asta, am fost cu atât mai curioasă să degust mai multe vinuri dintr-o zonă viticolă mai puţin cunoscută în România, dar aflată în plină reconstrucție.

fam-hetei

Crama Familia Hetei din Beltiug e o afacere la început de drum, cu vii integral replantate după 2005, pe o suprafaţă de 15 hectare. Vinurile sunt simple şi curat lucrate, iar preţurile lor sunt cât se poate de oneste. Caracteristic vinurilor din această zonă, ne-a spus László Weiszenbacher, oenolog şi co-propirietar, este aciditatea foarte ridicată. Toate vinurile pe care le-am băut aveau între 6 și 8 grame de aciditate la litru, iar dacă cineva îşi doreşte să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat aciditatea îi recomand să deguste câteva vinuri. În ceea ce mă priveşte, apreciez întotdeauna această caracteristică a vinului, mai ales atunci când e bine echilibrată. Dintre vinurile degustate mi-au plăcut Feteasca Neagră 2011 – pentru expresivitate şi tipicitate şi Tămâioasa românească 2013, (6 gr. de aciditate/l şi 2,4 gr. de zaharuri/l) pe care eu însă, aş fi apreciat-o şi mai mult cu un plus de zahăr rezidual, în stilul rieslingului din Mosel.

Faptul că Dealurile Crişanei abundă în toponime de origine viticolă, este după mine, cea mai concludentă dovadă a tradiţiei zonei. Din păcate, în materie de dovezi tot ce avem sunt toponimele, pentru că nu se ştie nimic despre soiurile care s-au plantat acolo de la filoxeră încoace. László Weiszenbacher ne povestea că singura informaţie pe care o deţine în acest sens e un document în maghiară potrivit căruia după filoxeră, la Beliug, s-ar fi plantat Rielsing italian, merlot şi ….malbec! Apoi în perioada regimului comunist, aceste vii au fost înlocuite cu soiuri hibride sau cu pomi fructiferi. Începând cu 1999, dealurile din Beltiug au fost replantate cu syrah, fetească neagră, cabernet franc, furmint, merlot etc. Iar tot ceea ce  putem spera este că proiectul început de László Weiszenbacher va fi continuat de generaţiile viitoare.Vinul este expresia desăvărşirii în timp şi dintre toate industriile, viticultura are cel mai mult nevoie de continuitate. Din păcate, România viticolă de la filoxeră pănă la comunism, nu a avut şansa acestei continuităţi, plantând şi replantând soiuri cu grămada, fără nici un fel de rapoarte scrise asupra potenţialul acestor soiuri în zonele respective. Iar acum luăm totul de la capăt.

Şi apropo de sloganul mai puţin inspirat şi deloc original al standului României la târgul de vinuri ProWein 2014– „Tradition redefined”. Poate că ar trebui să fim sinceri şi să recunoaştem că momentan traversăm o etapă de experiment care are nevoie de zeci de ani de continuitate ca să devină tradiţie. Iar costumarea experimentului în hainele tradiţiei e un joc periculos pentru că riscă să devină tradiţional.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Lăsaţi-ne Cotnarul !

Despre vinul de Cotnari circulă o grămadă de povești. Cel mai frecvent citat vin din literatura română, medievală şi modernă, vinul de Cotnari este mitic. Adesea ne este servit alături de figura controversată a lui Ştefan cel Mare, cel iubitor de femei, de beţii şi întemietor de mânăstiri. Culmea e că dintre toate celebrităţile istoriei noastre, el a lăsat dovezi palpabile în urma sa: mânăstirile construite. Dar Cotnarul ? A supravieţuit el vremurilor tulburi ?

La prima vedere, s-ar zice că nu. În ciuda realităţii de pe raftul magazinelor, m-am tot gândit că nu se poate să fi dispărut cu desăvârşire un vin atât de vorbit, atât de povestit, cu o tradiţie atât de veche. Cei care i-au închinat ode sunt totuşi prea mulţi. Nu puteau să se înşele atât de tare.

cotnar

De curând, am avut ocazia să verific această intuiţie deschizând o sticlă de Cotnari, Tămâioasă românescă din 1964. După aproape 50 de ani, vinul s-a prezentat impecabil, fără urme de oxidare, cu arome bine definite, complexe şi aciditate bună. Pe măsură ce s-a aerat în pahar, aromele de nucă, migdală şi coniac au lăsat loc aromelor de cireşe amare şi de miere, iar vinul a căpătat amplitudine. Corpul vinului a fost neaşteptat de onctuos, lăsând lacrimi grele pe pahar, iar finalul incredibil de lung şi de intens, ne-a amintit de gustul unui cozonac cu coaja de lămâie. Vinul a evoluat în pahar fără să dea semne de cădere, câteva ore bune, până la terminarea sticlei.

un vin roşu din 2011 şi un vin alb din 1964

dopul

Cred că acest vin a fost păstrat câțiva ani buni în butoi şi că probabil conţinea o cantitate de zahăr remarcabilă. A trebuit să admit cu surprindere că e cel mai bun vin pe care l-am băut vreodată şi tot ce sper, e să nu rămână un vin pe care îl bei o dată în viaţă.

Tristeţea terminării sticlei a fost sporită de constatarea că încă beau cu prejudecăţi, că tind să caut mai mult pe la alţii, ceea ce am sub nasul meu acasă. Poate că ar trebui să ne recăpătăm încrederea în vinul de Cotnari, pentru ca el la rândul lui să creadă în el.

Nu ştiu numele celor care au făcut acestă tămâioasă în 1964 şi aș vrea să le pot mulţumi pentru că au reuşit un vin minunat, a cărui amintire o să-mi rămână lipită de suflet.

8 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Încă un soi nou la Drăgăşani

Teoria soiurilor de strugure, aşa cum am învăţat-o la cursul de oenologie, împărţea soiurile în două categorii cele aşa zise „mari” (Merlot, Cabernet sauvignon, Pinot Noir, Riesling, Sauvignion blanc etc), soiuri care de altfel s-au plantat şi la noi în perioada interbelică, şi soiurile de eşalonul doi (Cabernet franc, grenache, mourvedre, cinsault, macabeo, petit verdot) folosite des în asamblaje pentru aportul lor caracteristic, unele pentru culoare, altele pentru aromă, pentru structură sau pentru concentraţie alcoolică. Dintre toate aceste soiuri, poate pe nedrept socotite secundare, cel mai tare mă intrigă soiul cu numele cel mai alintat “petit verdot”.

În zona de origine- Médoc- vinul din petit verdot e folosit în cantitate mică (5-20%) în asamblajul clasic cu merlot şi cabernet. Ca şi pinot noir-ul sau novac-ul, petit verdot-ul e un strugure pretenţios şi tributar condiţiilor climatice. Poate cel mai pretenţios, căci vinurile monocepage din petit verdot se fac doar în anii favorabili şi ca urmare sunt rare. Şi nu sunt nici ieftine.

PV Bauer

Până acum am reuşit să beau doar cinci vinuri făcute din petit verdot – unul din Languedoc (Domaine de Ravanès, Le Prime Verd, 2002), unul din Bordeaux (Château la Bessane 2005, Margaux), unul din Spania (Domino de Valdepusa, Petit Verdot, Marques de Grinőn, 1996), unul din Argentina (Gran Poetico, Petit Verdot, Mauricio Lorca, 2006) și unul din România (Bauer, P.V. 2010)- şi sunt fermecată de temperamentul acestui vin roşu intens cu reflexe violete.

Aşadar, iată o veste bună pentru iubitorii de culoare şi de vinuri condimentate: s-a plantat petit verdot şi în România! Şi pe deasupra, prima recoltă de pe dealurile Drăgășanilor care apare pe piaţă, e una dintr-un an foarte bun, 2010.

PV contra-eticheta

Vinul se deschide cu arome de fructe coapte, mure, vişină şi condimente, nucşoară, cuişoare. După 3-4 ore de aerare în decantor gustul devine amplu, suculent şi cu un final dominat de accente de piper. Este un vin echilibrat, rotund şi e interesant de văzut cum va evolua peste câţiva ani.

Dacă vă întrebaţi care este motivul pentru care pe etichetă sunt menţionate doar iniţialele P.V. , explicaţia este dată de regulamentele DOC. Via nu este certificată IG sau DOC Drăgășani, adică în caietul de sarcini prin care sunt reglementate soiurile de strugure din care se poate produce vin cu indicaţie  IG sau DOC la Drăgășani nu apare şi petit verdot-ul, acesta fiind un soi nou plantat în zonă. Din acest motiv, vinul nu poate fi etichetat decât sub menţiunea de vin de masă.

2 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti

Noutăţi şi recomandări la Goodwine

Ca în fiecare an, noiembrie e bogat în cărţi şi vinuri. În perioada 21- 24 noiembrie, respectiv 22- 24 noiembrie la Romexpo,  se vor desfăşura atât târgul de carte cât şi târgul de vin, un bun prilej pentru a degusta şi compara ofertele podgorenilor şi pe cele ale editorilor.

vinuri2

Şi în acest an cabernet sauvignon-ul are cea mai consistentă prezenţă. Veți avea ocazia să degustați atât recolte mai vechi pe piață cum e Cabernetul Soare 2007 de la Vinarte, acum în formă maximă, cât şi noutăți, de exemplu, Eticheta roşie 2011de la Oprisor, un vin care n-a stat mult în butoi, e mult mai fructat, mai suculent şi surprinzător de băubil încă de pe acum. Dacă vă place acest soi, puteți încerca o mulțime de recolte, din toate zonele ţării, cu stiluri de vinificare diferite: cabernetul nebaricat de la Avincis, Cabernetul de la Via Sandu, Cabernetul 2009 Reserva de la Stirbey, Cabernetul Selene de la Recas, Cabernetul Alira, Cabernetul de la Aurelia Vişinescu şi Hyperion Cabernet Sauvignon de la Halewood. Târgul e o ocazie foarte bună de a compara între ele vinurile din acelaşi soi, de a înţelege diferenţele, dar şi de a afla mai multe despre universul gustativ propriu.

Dintre noutăți: Prince Matei 2009 Vinarte; Cuvee 2011 (negru şi novac) Prince Stirbey; Pinot Noir 2011 Avincis; Neptunus Shiraz 2011 Halewood; I din Ispita Oprişor; Terra Romana Fetească albă şi sauvignon blanc 2011 S.E.R.V.E; noile vinuri Alira.

Dintre surprize, două vinuri reuşite din soiuri nărăvaşe: Vinul Cavalerului Pinot noir 2011 S.E.R.V.E; Băbească neagră 2011 de la Cramele Delta Dunării.

De asemenea, nu ratați Crama Borha – cu o bună selecție de vinuri din Spania şi standurile micilor producători din Republica Moldova.

În ceea ce mă priveşte, sper ca la sfârsitul zilei să mai rămână loc şi pentru un spumant din crâmpoşie şi un toast în sănătatea viticultorilor.

5 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Avem şi viognier la noi în România!

Unul dintre subiectele mai rar discutate pe blogurile de vin este şi acela al avalanşei replantărilor cu soiuri internaţionale, în detrimentul soiurilor tradiţionale, mare parte dintre ele, distruse în perioada comunistă. Întreţinerea viei este etapa cea mai scumpă din economia activităţii de vinificaţie, direct proporţională cu numărul anilor în care via a stat, poate, în paragină. Acesta e şi unul dintre motivele pentru care s-a recurs la replantare, pe bani europeni nerambursabili, a unor soiuri neobişnuite pentru arealul României. Dar ca să nu cădem în şarmanta nostalgie a soiurilor tradiţionale româneşti, poate ar fi interesant să menţionăm că pe la 1900 a mai avut loc în România o etapă de replantări şi reconvertiri de soiuri care a stârnit atunci vajnice controverse, o parte din ecourile acestea au fost înregistrate în revista satirică “Furnica”. Nimic nou sub soare!

În aceeaşi măsură în care m-au atras soiurile tradiţionale româneşti, m-au interesat şi cele proaspăt aclimatizate în România: shiraz, viognier, riesling de Rhin, etc. Mi s-a părut întotdeauna o mare provocare să încerci să faci vin din soiuri internaţionale devenite cunoscute datorită viticultorilor din zonele de origine franţuzeşti, aşa că am dat curs cu mare curiozitate invitaţiei Domeniilor Halewood la lansarea noilor vinuri destinate HoReCa.

halewoodwines

Am degustat Rhea Viognier 2011, Theia Chardonnay 2011, Neptunus Shiraz 2011, Hyperion Adrian Vignard Fetească neagră 2010, şi Hyperion Chairman’s Reserve Cabernet Sauvignon 2008. Per ansamblu, vinurile au o expresivitate tipică stilului Lumii Noi, cu arome intense, tributare maturării în baric, corp voluptos şi cam mult alcool (14%- 14,5%). Atât Rhea Viognier cât şi Neptunus Shiraz mi s-au părut două vinuri promiţătoare şi cu o bună tipicitate de soi.

Rhea Viognier, 2011, provine din regiunea Dealu Mare, din zona numită Viile Scurta, atestată documentar ca zonă plantată cu vie încă din secolul al XVI-lea. Lorena Deaconu, oenologul Halewood ne-a spus că structura geologică – calcarul de sediment din roca mamă – imprimă vinului caracteristici deosebite, care l-ar putea califica drept vin de terroir.  Recolta 2011 provine din cel de-al şaptelea an al viei, iar 5% din vin a fost maturat în baricuri noi de stejar. Aromele de vanilie se îmbină fericit cu cele de piersică şi mango. Vinul e echilibrat, cu aciditate bună şi trebuie savurat asemeni chardonnay-ului la 10- 12 grade, din pahare mari.

Neptunus Shiraz 2011, provine din plantaţiile de viţă de vie ale Domeniilor Halewood aflate în zona Murfatlarului. Climatul însorit şi solul calcaros s-au dovedit prielnice soiului. Vinul are o tipicitate de invidiat, cu minunate arome de piper negru şi roşu, cimbru şi eucalipt. Influenţa lemnului e discretă (doar 15% a fost maturat în baric), vinul e mătăsos şi suculent şi va câştiga prin îmbătrânire la sticlă.

Spre finalul serii, am discutat cu câţiva din cei prezenţi despre soiurile internaţionale, soiurile tradiţionale şi lipsa identităţii acestora din urmă. Am auzit şi opinii potrivit cărora feteasca neagră e un soi care n-ar avea potenţial în România. E drept că nu se face primăvară cu două vinuri bune, dar eu sunt dispusă să mai aştept feteasca. Încă mai aştept şi mai cred…

2 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

Crâmpoşie ca în Mosel

Peisajul vinurilor româneşti s-a îmbogăţit în această lună cu o cramă nouă. Poate că pentru multă lume, nici crama şi nici oamenii nu sunt aşa de noi, dar vinurile sunt noutăţi pe piaţa românească. Vineri seara, la The London Street Atelier oenologul Oliver Bauer ne-a oferit sub semnatură proprie trei vinuri albe cu personalitate şi stilistică îndrazneaţă.

bauer-fata

Bauer. Sauvignonasse 2012 (11,5% alcool, 0,8 gr /litru zahăr rezidual)

În ceea ce mă priveşte, aşteptam de mult timp „un vin nemţesc” – – adică aciditate şi mineralitate-  pentru torida vară bucureşteană. În condiţiile climatice din România nici nu credeam că se mai poate face un vin care să nu-ţi dea în cap cu alcoolul şi care să poată însoţi taclaua zi de vară până-n seară fără să urmăreşti cu coada ochiului şirul paharelor băute. Ar mai fi de spus câte ceva despre acest soi, intensiv plantat atât în România, cât şi în Chile, şi des confundat cu soiul sauvignon blanc. Cel puţin acum încep să înţeleg de ce vinurile de la noi etichetate ca sauvignon blanc sunt atât de diferite între ele. Sauvignonasse sau sauvignon vert este un strugure de origine, se presupune italiană, numit Friulano în regiunea Friuli-Venezia Giulia şi care, spun specialiştii, nu ar avea nimic de-a face cu sauvignon blanc-ul. Şi, deşi îi zice sauvignon vert, mi se pare că nu are tocmai zvelteţea şi aromele vegetale ale sauvignon blanc-ului, ci aromele solare, coapte, de pară ale, aş zice, furmint-ului… Probabil, vinul-surpriză al serii.

bauer-dos

Bauer. Sauvignon blanc 2012 (13,5 % alcool, 1,8 gr/ litru zahăr rezidual )

Un sauvignon blanc tipic, cu arome de soc, cârcei şi flori de viţă, cu aciditate accentuată, corp zvelt şi finish lung. Un vin pe gustul meu, cu arome pure şi bine definite, fără eternele fructe exotice în exces care imprimă vinului o falsă suculenţă.

bauer

Bauer. Crâmpoşie 2012 (10,5 % alcool, 38 gr/litru zahăr rezidual)

Vinificat după reţeta rieslingului din Mosel, fermentaţie spontană oprită prin îngheţarea vinului şi rest de zahăr rezidual. Un experiment îndrăzneţ care sper să schimbe imaginea generală şi să demonstreze încă o dată bogăţia şi expresivitatea acestui soi de strugure. Sunt nerăbdătoare să văd cum va evolua acest vin de-a lungul timpului, pentru că se pretează la învechire.

Vinurile au fost însoţite de excelentele preparate ale lui Rachel de la The London Street Atelier care a conceput cate o asociere vin-mâncare pentru fiecare soi.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Nebunii frumoşi ai cramelor mici

Din când în când, pe lângă vinurile pe care le descoperi şi le bei, ai şansa să-i cunoşti şi pe oamenii din spatele lor. Şi deşi îmi place în mod necondiţionat vinul trebuie să mărturisesc că descoperirea oamenilor e lucrul care mă interesează cel mai tare. Îmi plac degustăriile la care cineva îţi reaminteşte că vinul este mai ales expresia unui timp (anul de recoltă) şi a unui loc (parcelă, podgorie), înainte de a fi un brand sau o afacere. Îi plasez pe aceşti oameni într-un nimb de nebunie fericită, în sfera romantică a celor care fac lumea să pară mai bună şi adeseori îi invidiez.

nachbil1

Am o afecţiune specială pentru syrah-ul din 2003, primul vin de la Nachbil pe care l-am descoperit. De-a lungul anilor, am avut şansa să beau mai multe sticle din 2003, mai bine sau mai prost păstrate, dar conţinutul mi-a lăsat întotdeauna senzaţia că gust esenţa radioasă a fructului, că e făcut chiar din seva aia lipicioasă care se scurge din boabe când le zdrobeşti între degete.

nachbil 2

Săptămâna trecută, l-am redegustat cu ocazia primei verticale de syrah din podgoria Nachbil care a fost organizată la Bucureşti : 2003, 2008, 2009, 2011 şi 2012. Mi-au plăcut în special vinurile din 2003 şi 2008. Pe acesta din urmă l-am surprins într-un moment de intensă expresivitate. Practic toţi cei prezenţi la masă au putut identifica câte o aromă: piper, scortişoară, cardamon, anason, tei, mărar, druşaim.

De altfel, domnul Johann Brutler ne-a spus cu simplitate că, abia după o experienţă de 50 de ani cu acest soi plantat de el la Beltiug, în 1999, o să poată spune că a făcut “cel mai bun syrah”. Eu mă bucur că i-am putut experimenta pe primii zece şi îi aştept cu încredere pe următorii 40.

nachbil3

Deşi poate ne-am imagina că Satu Mare e o zonă de climă nepotrivită culturii viţei de vie, prin poziţionarea sa nordică, în realitate e un microclimat favorabil vegetaţiei de climă mai caldă. În Beltiug, se cultivă viţă de vie din secolul al XIII-lea, iar crama Nachbil de la Beltiug are 300 de ani. De altfel, dacă e ceva ce mă uimeşte în raportarea noastră la nemţii e tocmai prejudecata românească, adânc înrădăcinată, potrivit căreia nemţii sunt băutori şi producători de bere, deşi am putut vedea cu ochii noştri vreme îndelungată platourile transilvane cultivate cu viţă de vie şi motive grafice specifice decorând bisericile săseşti de la Biertan pănâ la Bălcaciu.

Crama Nachbil are 23 de hectare pe rod şi începând cu anul 2011, s-a orientat către producerea de vinuri care să exprime cât mai fidel caracteristicile locale, în condiţii bio, fără drojdii selecţionate. Aceste vinuri sunt greu de făcut, pentru că depind foarte mult de voinţa adesea impredictibilă a naturii, dar cred că în epoca noastră obsedată de tehnică, trebuie să existe şi din acei care să ne aducă aminte că vinul este o alchimie a celor patru elemente: pământul, vântul, apa şi focul. Iar cei care îşi fac timp ca să pândească misterul vinului sunt fericiţi.

6 Comments

Filed under vinuri româneşti

Ofensiva cabernetului şi insinuarea progresivă a vinurilor licoroase

Făcând planuri pentru Goodwine – experienţa m-a învăţat că la orice târg de vinuri, mai mare sau mai mic, trebuie să fii pregătit – am aruncat o privire pe lista vinurilor pe care aş vrea să le degust. Am remarcat doua tendinţe: apariţia vinurilor dulci româneşti şi o ofensivă a vinurilor din Cabernet sauvignon.

Nu ştiu dacă verile fierbinţi şi toamnele din ce în ce mai lungi stau la baza deciziei de a produce vinuri dulci sau la mijloc sunt considerente de marketing, dar cred că aceste vinuri sunt binevenite. Mă refer mai ales la Rieslingul de Rhin Late harvest 2010 de la F’autor – care se găseşte acum şi la Bucureşti – şi la Dessert 2011 de la Stirbey.

Rieslingul de Rhin de pe malul Prutului e un vin cu tipicitate de soi şi cu o expresie aromatică asemănătoare Rieslingului din Mosel, fără să aibă însă, din păcate, şi aciditatea vie a rieslingurilor germane. Desset de la Stirbey are aciditate bună şi aromele pure ale tămâioasei din Drăgăşani -trandafir şi busuioc. De la lansarea lui pe piaţă, abia aştept momentul de a-l servi alături de o îngheţată de busuioc. 

În ceea ce priveşte cabernet sauvignon-ul, în acest an, la Goodwine, veţi avea ocazia unei degustări ad-hoc a unui număr impresionant de vinuri făcute din acest soi de strugure: Cuvée Alexandru 2007,  Serve ; Soare 2007, Vinarte; Cabernet Rezerva 2008, Prince Stirbey; Cabernet Sauvignon, Anima 2008, Aurelia Vişinescu; Cabernet Alira 2010.

Mai tinere sau mai mature, proaspete şi zvelte, mai austere sau mai extractive, din regiunea Dealu Mare, din Drăgăşani sau din Dobrogea, ceea ce este de remarcat e că sunt toate vinuri bine făcute. Nici una dintre aceste sticle nu merită deschisă acum, ci după încă ceva ani de stat în pivnită, dar e un bun prilej de a vă calibra gusturile şi a compara aceste vinuri cu cele pe care le cunoaşteţi deja.

10 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin

1986, Muscat sau Cupa Europei ?

Pentru cei din generatia mea, 1986 e anul care va ramane intotdeauna inscris in memorie prin evenimentul cuceririi Cupei Campionilor. Totusi, judecand prin prisma catorva vinuri baute de curand, 1986 pare sa fi fost si un an bun pentru vin.

Trebuie sa spun de la bun inceput ca m-am ferit intotdeauna de categoria vinurilor romanesti vechi, asa zise “de colectie”. In primul rand, pentru ca sufera de viciul oricarui vin vechi: nu poti sa stii in ce conditii au fost depozitate, iar sansele de a gasi vinuri cu defecte sunt foarte mari. Apoi, ele au o problema de fabricatie. Vinurile de colectie, menite sa stea in crama 20 si 30 de ani sunt vinuri facute in acest scop de la bun inceput. Vinurile romanesti au ajuns prin puterea hazardului la varste venerabile si au putut fi invechite gratie cantitatilor mari de zahar pe care le contin. Asadar, sunt in marea lor majoritate, vinuri dulci.

Si totusi, in ciuda acestor consideratii mai incerc, din cand in cand, cate un astfel de elixir. Muscat Ottonel 1986 de la Murfatlar e un vin neasteptat de bine conservat. Iti surade voluptos din pahar cu luciri aurii, superbe. Are aromele tipice ale vinului dulce invechit, miere si nuca, iar in gust, notele iodate sunt sustinute si de un rest de aciditate.

Dar oare de ce ne plac atat de tare vinurile vechi ?

Desi principalul motiv pare sa fie raritatea acestor vinuri, si ratiunile sentimentale ale ritualului amintirilor, cei care au baut vinuri vechi foarte bune stiu ca, de fapt, incercam sa rechemam, mereu si mereu, acel moment fulgurant de armonie desavarsita.

Si cand e vorba de vinuri bune, cautarea devine dependenta…

12 Comments

Filed under vinuri rare, vinuri româneşti